Antrenorul echipei de fotbal FC Voluntari, Claudiu Niculescu, a declarat, într-o conferinţă de presă, că Dinamo, adversara din meciul de vineri, are jucători de o valoare incontestabilă, dar a precizat că nu se teme de nimeni şi speră la o victorie.
"Întâlnim o echipă în formă, chiar dacă a avut acel accident în urmă cu două săptămâni în meciul cu Juventus Bucureşti. Sunt într-o revenire de formă. Bratu a adus un suflu nou, se vede asta în jocul echipei. Ne aşteaptă un meci extrem de dificil, dar îmi doresc să-l câştig pentru că în subsolul clasamentului lucrurile s-au complicat. S-a strâns foarte mult clasamentul şi orice pas greşit acum ne poate da emoţii. Sper că şi băieţii sunt la fel de motivaţi ca mine. Dinamo s-a luptat până în ultima clipă să se califice în play-off. N-au reuşit, dar sunt în revenire de formă. Noi avem doar de câştigat pentru că jucăm împotriva unui club mare. Nu mă tem de nimeni de la Dinamo, dar au jucători, de la mijloc în sus cel puţin, de o valoare incontestabilă. Dar niciun jucător advers nu va avea tratament preferenţial. Nu trebuie să le dăm spaţii şi în acelaşi timp să fructificăm ocaziile pe care le avem. Trebuie să marchezi când ai ocazia pentru că adversarul nu te iartă", a spus el.
Niculescu se bucură că îl va avea ca adversar pe Florin Bratu, fostul său coleg de la Dinamo. "Mă întâlnesc pentru prima oară cu Bratu ca adversar în postura de antrenor. El e la început de drum, eu însă am o perioadă, am albit puţin. Dar el a demonstrat că are calităţi de antrenor. Eu nu am nicio luptă cu Bratu, se vor lupta însă echipele noastre. Mă bucur că ne vom întâlni mâine seară, o să ne revedem cu plăcere. E un duel din care sper să iasă un meci frumos şi din care să ieşim noi câştigători pentru că avem mare nevoie de puncte", a explicat el.
Meciul de vineri este unul special pentru Claudiu Niculescu, însă tehnicianul afirmă că va face tot ce ţine de el pentru a câştiga punctele puse în joc vineri seara. "De fiecare dată când joc împotriva lui Dinamo este un meci special pentru mine. Am petrecut o perioadă lungă acolo ca jucător, am câştigat destule trofee, aşa că va fi un meci special. Dar încerc să nu mă concentrez pe acest aspect. Ci pe punctele puse în joc. Contează mai puţin că am jucat acolo şi mai mult să îmi fac datoria pentru FC Voluntari", a precizat Niculescu.
Echipa de fotbal FC Voluntari întâlneşte, vineri, de la ora 20:45, pe teren propriu, formaţia Dinamo, într-o partidă contând pentru etapa a 5-a a play-out-ului Ligii 1.