Veteranul australian Tim Cahill a câştigat pariul său de a fi selecţionat pentru a patra sa Cupă Mondială de fotbal, după ce selecţionerul olandez Bert van Marwijk a anunţat duminică lotul definitiv de 23 de jucători pentru Rusia.
La vârsta de 38 de ani, cel mai bun marcator din istoria selecţionatei Australiei, cu 50 de goluri în 105 selecţii, care s-a transferat în această iarnă de la Melbourne City la Milwall (Anglia), a intrat în clubul select al jucătorilor care au participat la patru ediţii ale Cupei Mondialer, alături de legendarul Pele şi germanii Uwe Seeler şi Miroslav Klose.
În Rusia, Australia va întâlni Franţa pe 16 iunie, apoi Danemarca şi Peru în Grupa C. Australienii vor mai disputa un amical cu Ungaria pe 9 iunie la Budapesta.
Iată lotul de 23 al Australiei:
Portari: Brad Jones (Feyenoord/Olanda), Mathew Ryan (Brighton/Anglia), Daniel Vukovic (Genk/Belgia)
Fundaşi: Aziz Behich (Bursaspor/Turcia), Milos Degenek (Yokohama Marinos/Japonia), Matthew Jurman (Suwon Bluewings/Coreea de Sud), James Meredith (Millwall/Anglia), Josh Risdon (Western Sydney Wanderers/Australia), Trent Sainsbury (Grasshopper Club Zurich/Elveţia)
Mijlocaşi: Jackson Irvine (Hull City/Anglia), Mile Jedinak (Aston Villa/Anglia), Robbie Kruse (VfL Bochum/Germania), Massimo Luongo (Queens Park Rangers/Anglia), Mark Milligan (Al Ahli/Arabia Saudită), Aaron Mooy (Huddersfield Town/Anglia), Tom Rogic (Celtic/Scoţia)
Atacanţi: Daniel Arzani (Melbourne City/Australia), Tim Cahill (Millwall/Anglia), Tomi Juric (FC Luzern/Elveţia), Mathew Leckie (Hertha BSC/Germania), Jamie Maclaren (Hibernian/Scoţia), Andrew Nabbout (Urawa Red Diamonds/Japonia), Dimitri Petratos (Newcastle Jets/Australia).