|
Budescu a semnat pentru echipa saudită Al Shabab
Internaţionalul român Constantin Budescu, legitimat la FCSB, a semnat un contract pe o perioadă de trei ani cu echipa saudită de fotbal Al Shabab, a anunţat clubul arab pe contul său de Twitter.
Pentru mijlocaşul ofensiv nu este prima plecare la o echipă din străinătate, el având o experienţă nereuşită la formaţia Dalian Yifang (liga a doua chineză) în 2016.
"Am cerut 2,5 milioane, am negociat şi a fost acceptată suma", a spus Gigi Becali. El a precizat că Budescu, care a avut o ofertă şi din Europa, iniţial nu a vrut să accepte, dar s-a răzgândit când a auzit că i se oferă un contract pe trei ani, cu un milion de euro pe an. "La început nu voia să se ducă. El mai avea o ofertă. Ştiam, dar mă făceam că nu ştiu. Îi dădeau 350.000 la semnătură şi 35.000 de euro pe lună. Îi convenea oferta asta. Dar îmi dădeau mie doar 1,8 milioane. Din Europa. Oamenii (de la Al Shabab) au spus: dacă nu vrea să se ducă îi dăm un milion pe an şi contract pe trei ani. Păi dacă îmi dă trei milioane mă duc, a spus el", a afirmat Gigi Becali.
Veniturile lui Budescu
2016 - Dalian Yifang - 1.400.000 euro
2016-2017 - Astra - 600.000
2017-2018 - FCSB - 400.000
2018-2021 - Al Shabab - 3.000.000
TOTAL 5.400.000
Gruparea din Riad anunţase în urmă cu două săptămâni că antrenorul român Marius Şumudică a parafat o înţelegere pe doi ani.
Al Shabab a ajuns recent la un acord şi cu fundaşul Valerică Găman (FCSB).
Cei trei vor lucra din nou împreună la Al Shabab, după ce au devenit campioni ai României cu Astra Giurgiu.
În lotul echipei se găsesc şi trei jucători care au participat la Cupa Mondială din Rusia, portarul tunisian Farouk Ben Mustapha şi mijlocaşii saudiţi Hatan Bahbir şi Abdullah Al-Khaibari.
Taguri:
Constantin Budescu
FCSB
Al Shabab
» Clasament Liga 1
» Steaua - istoric rezultate
» Transferuri Liga 1
Comenteaza
Ultimele stiri - Fotbal Club FCSB
FCSB şi Rapid Bucureşti au terminat la egalitate, 2-2 (1-2), sâmbătă seara, pe Arena Naţională din Capitală, într-un meci din etapa a 5-a a fazei paly-off a Superligii României. FCSB,...
Fotbal Club FCSB a făcut un nou pas către titlu în Superliga României, după ce a învins-o pe Universitatea Craiova cu scorul de 2-0, duminică seara, pe Arena Naţională din Capitală,...
Ȋn urmă cu exact 35 de ani, Steaua disputa o nouă semifinală de Cupa Campionilor Europeni, ȋnfruntând echipa surpriză a acelei ediţii, Galatasaray İstanbul.
Echipa de...
Fotbal Club FCSB a câştigat cu scorul de 1-0 meciul disputat la Ovidiu cu Farul Constanţa, în etapa a 2-a a fazei play-off a Superligii României. Unicul gol al partidei a fost înscris de...
Fotbal Club FCSB a învins-o pe Sepsi Sfântu Gheorghe cu scorul de 2-1, duminică seara, pe Arena Naţională, în prima etapă a fazei play-off a Superligii...
Fotbal Club FCSB a învins-o pe Petrolul Ploieşti cu scorul de 1-0 (0-0), duminică seara, pe Arena Naţională din Capitală, într-un meci din etapa a 29-a a Superligii României, penultima a...
Fotbal Club FCSB a învins-o pe FC Botoşani, ultima clasată, cu scorul de 3-2, duminică seara, în etapa a 27-a a Superligii României. Liderul s-a impus la capătul...
Fotbal Club FCSB a învins-o duminică seara, acasă, cu scorul de 1-0, pe Sepsi Sfântu Gheorghe, în etapa a 25-a a Superligii României. Unicul gol al...
Fotbal Club FCSB a terminat la egalitate cu Farul Constanţa, scor 1-1, luni seara, pe Arena Naţională din Capitală, în ultimul meci din etapa a 24-a a Superligii României.
Liderul a...
Fotbal Club FCSB a învins-o pe Universitatea Craiova cu scorul de 3-0 (1-0), duminică seara, în Bănie, în etapa a 23-a a Superligii României. Lovitura de start a fost dată de fostul jucător...
Fotbal Club FCSB a câştigat fără probleme, cu scorul de 4-0, meciul disputat acasă cu FC UTA Arad, în ultima partidă din etapa a 22-a a Superligii României. Darius Olaru a reuşit un...
|
|
|
S-au nascut azi
Adrian Voiculeț
România
38 ani
Alejandro Domínguez
Argentina
42 ani
Andrei Nițu
România
36 ani
Andrei Urai
România
48 ani
Carlo Ancelotti
Italia
64 ani
Cosmin Olăroiu
România
54 ani
David Platt
Anglia
57 ani
Denis Ciobotariu
România
25 ani
Dragan Gošić
Serbia
42 ani
Ewerthon
Brazilia
42 ani
Ferdinando Coppola
Italia
45 ani
George Sofroni
România
32 ani
Henryk Kasperczak
Polonia
77 ani
Jagoš Vuković
Serbia
35 ani
Jan Pahor
Slovenia
37 ani
José Serrizuela
Argentina
61 ani
Martin Tudor
România
47 ani
Matuzalém
Brazilia
43 ani
Pavel Badea
România
56 ani
Ronny Johnsen
Norvegia
54 ani
Salah Assad
Algeria
65 ani
Stuart McCall
Scoția
59 ani
|
|
|