Promiţătorul mijlocaş spaniol Brahim Díaz (19 ani), care a evoluat până în prezent la echipa engleză de fotbal Manchester City, a semnat un contract valabil până în 2025 cu Real Madrid, a anunţat oficial, duminică, clubul din capitala Spaniei.
Real a precizat că a ajuns la un acord cu Manchester City în privinţa transferului lui Díaz, fără să dezvăluie însă suma plătită în schimbul acestuia. Conform presei spaniole, tranzacţia se ridică la aproximativ 15 milioane euro, în condiţiile în care jucătorul se afla în ultimul său an de contract cu campioana en titre a Angliei.
Aceasta este prima achiziţie făcută de Real Madrid în acest mercato de iarnă. Brahim Díaz urmează să efectueze vizita medicală luni dimineaţa, iar apoi va fi prezentat fanilor madrileni, în cadrul unei ceremonii care va avea loc pe stadionul Santiago Bernabéu.
Internaţional spaniol de tineret, Brahim Díaz este originar din Málaga (Andaluzia). El a sosit în Anglia la vârsta de 14 ani, iar în acest sezon a disputat patru meciuri pentru prima echipă a lui Manchester City, reuşind să înscrie două goluri în Cupa Ligii engleze.
Recrutarea sa se înscrie în politica din ultima perioadă a clubului Real Madrid, care s-a orientat către tineri de perspectivă din fotbalul internaţional, precum norvegianul Martin Ødegaard sau brazilienii Vinicius şi Rodrygo.