Fostul internaţional italian Damiano Tommasi (34 de ani, 25 de selecţii) s-a transferat la echipa chineză de primă ligă Tianjin Teda, anunţă cotidianul francez L'Equipe.
După ce s-a despărţit, la începutul lui ianuarie, de formaţia engleză de liga a doua Queens Park Rangers, jucătorul, care a evoluat în cariera sa pentru Hellas Verona, AS Roma şi UD Levante, a semnat marţi un contract cu Tianjin Teda şi va fi prezentat joi suporterilor noii sale echipe.