Cristian Todea, mijlocaşul echipei Gaz metan Mediaş, a afirmat că formaţia sa poate învinge pe Dinamo, sâmbătă, în etapa a 19-a a Ligii I de fotbal, meci care va începe la ora 15:00.
"
Cu Dinamo va fi un meci greu, deoarece Dinamo are jucători care pot face diferenţa. Noi va trebui să fim atenţi, să nu le dăm posibilitatea aceasta. Putem să-i învingem, dar va trebui să alergăm mai mult decât ei, să fim foarte decişi la duelurile unu la unu, să ne suplinim, să ne ajutăm toţi. Ei au jucători de calitate superioară, dar putem să învingem, mai ales că jucăm acasă. Mediaşul a jucat şi în tur mai bine acasă şi sper să fie un atu faptul că vom juca cu stadionul plin", a spus Todea în cadrul unei conferinţe de presă.
"
Îmi pare rău că nu am reuşit să debutez cu victorie sau cu un punct câştigat. Erau foarte importante pentru echipă. Mă bucur pentru reuşita personală de la Galaţi (1-3), dar aş fi dorit să nu fi marcat, dar să fi luat un punct sau trei, care ne-ar fi ajutat foarte mult la îndeplinirea obiectivului. Sper să ajut echipa în lupta pentru evitarea retrogradării", a adăugat fostul mijlocaş arădean. "Am jucat puţin mai ofensiv şi am ajuns în faţa porţii de două ori. Pot să joc şi la închidere", a completat Todea.
"
Am venit mai târziu la echipă, suntem încă la începutul campionatului, sper să ne integrăm mai bine cei nou veniţi şi să ajutăm echipa. La Galaţi, am suferit o contuzie, două lovituri în acelaşi loc, dar am stabilit cu doctorul că e doar o lovitură în muşchi şi sper să fiu pe teren cu Dinamo", a declarat mijlocaşul echipei din Mediaş.