Dacă îşi doreşte să câştige din nou Cupa Confederaţiilor, Brazilia nu-şi mai poate permite să joace la fel de slab ca în repriza a doua cu Egiptul, a afirmat mijlocaşul Kaka după meciul Brazilia - Egipt 4-3, informează agenţia Reuters.
La pauza meciului cu Egiptul, Brazilia conducea cu 3-1, dar s-a văzut egalată după ce echipa africană a marcat de două ori într-un minut. Golul victoriei a fost înscris în final de Kaka, din penalty. Acelaşi jucător deschisese scorul în minutul 5.
Kaka, recent transferat de la AC Milan la Real Madrid pentru 68 de milioane de euro, a declarat că şi jucători experimentaţi, de clasă mondială, cum este el, au de învăţat dintr-un asemenea meci.
Fotbalistul a explicat că mai mulţi coechipieri ai săi sunt obosiţi, din cauza faptului că au dormit numai patru sau cinci ore pe noapte de când au ajuns în Africa de Sud.
"
Era cu adevărat important să câştigăm meciul. Într-o competiţie e important să câştigi primul meci. Nu trebuie să lăsăm însă ca asta să se repete", a spus noua achiziţie a lui Real Madrid.