Africa de Sud, gazda Cupei Confederaţiilor, este foarte aproape de a se califica în semifinalele competiţiei la care participă cele mai bune naţionale din lume.
Deşi nu au strălucit în meciul cu Noua Zeelandă, sud-africanii s-au impus la pas, 2-0, profitând de o nouă evoluţie extrem de slabă a campioanei Oceaniei.
Bernard Parker
-foto-, unul dintre eroii negativi ai primei etape, a reuşit o dublă, iar Africa de Sud mai are nevoie de un egal cu Spania, în ultima etapă, pentru a obţine calificarea în semifinale.
În acest moment, Africa de Sud are patru puncte şi golaveraj 2-0, iar Irak un punct şi golaveraj 0-1. Cele două formaţii se vor duela de la distanţă, în ultima etapă, pen tru calificarea în semifinale. Irakienii merg mai departe doar dacă obţin un succes la scor împotriva Noii Zeelande, în timp ce Africa de Sud pierde cu Spania.
Deja calificaţi în semifinale, spaniolii ar putea da o mână de ajutor Africii de Sud, un egal între cele două formaţii fiind de mare ajutor ambelor echipe. Dacă disputa dintre Spania şi Africa de Sud se încheie la egalitate, ibericii merg mai departe de pe primul loc, iar gazdele prind locul al doilea, indiferent de rezultatul înregistrat între Irak şi Noua Zeelandă.