Universitatea Cluj
Antrenorul Ionuţ Badea a spus că Dinamo merită să fie pe primul loc în urma prestaţiilor din acest sezon: "Dinamo merită felicitările tuturor. Au început acest campionat ca şi outsideri, dar au arătat că formează o echipă constantă ceea ce atrage după sine multe laude. E o echipă care îmbină ideile antrenorului cu ceea ce sunt capabili jucătorii să facă. Nu se poate spune că acest joc e decisiv. Campionatul e doar la debut. Echilibrul e real, iar orice cuplu de victorii te poate duce pe podium. Avem atuul fanilor şi sper eu ca şi a terenului propriu, începând de acum. Au o forţă ofensivă destul de bună şi un contraatac pe care-l dezvoltă destul de bine".
Badea a precizat că Marius Popa are cele mai mari şanse să fie titular în poarta Universităţii Cluj în partida de sâmbătă şi a atras atenţia că mijlocaşul Cătălin Munteanu este un pericol pentru echipa sa, alături de atacanţii Marius Niculae şi Ionel Dănciulescu. "Nu m-am hotărât cine va apăra, dar Marius Popa are cele mai mari şanse. Munteanu e un jucător de pasă decisivă. E important ca noi să anticipăm eventuala minge descoperită care l-ar putea pune în poziţie de pasă. Dănciulescu şi Marius Niculae formează un cuplu redutabil", a mai spus Badea.
Atacantul Gabriel Machado a declarat că formaţia sa o poate învinge pe Dinamo: "Meciul cu Dinamo e cel mai greu de până acum. Îmi doresc mult să avem parte de un stadion plin, iar dacă dăm totul pe teren, putem să câştigăm. Nu există nicio tensiune la echipă, singurul lucru existent este presiunea că trebuie să învingem. Ne dorim mult o victorie. Am învins-o pe Dinamo de două ori anul trecut, putem s-o facem şi acum".
Comisia de Disciplina a LPF a decis suspendarea, pentru două etape şi amendarea cu 3.000 de lei a lui Elias Bazzi, care a primit direct cartonaşul roşu în meciul cu Pandurii Târgu-Jiu, din etapa a 11-a a Ligii 1. Şi Sebastian Achim, eliminat pentru cumul de cartonaşe galbene în meciul de la Târgu-Jiu, a primit câte o etapă de suspendare şi o penalitate financiară de 740 de lei.
Echipa probabilă: M.Popa - Unguruşan, S.Pelé, Szukała, Grecu - L.Marinescu, Menassel, Boştină - Cojocnean (Cl.Niculescu), Ad.Cristea, Tony;
Antrenor: Ionuţ Badea; Accidentaţi: -;
Suspendaţi: S.Achim (o etapă), Bazzi (2 etape)
Preţul ridicat al tichetelor i-a făcut pe fanii "şepcilor roşii" să nu se înghesuie la casele de bilete
Comisia pentru Soluţionarea Litigiilor i-a dat cîştig de cauză fundaşului Daniel Munteanu în războiul cu "U" Cluj. Munteanu şi-a reclamat fostul club pentru neplata primei de obiectiv. Astfel, clubul clujean trebuie să-i plătească lui Munteanu 35.000 de euro şi să suporte şi cheltuielile de judecată, care se ridică la 292 de lei. Decizia nu este însă definitivă, clujenii avînd şansa de a o contesta cu recurs în termen de 5 zile.
ULTIMELE REZULTATE OFICIALE
21.09.2011: Astra II - Universitatea Cluj 1-0dp [Cupa României 1/16]
24.09.2011: Universitatea Cluj - Ceahlăul 1-0 [Liga 1, Etapa 8]
01.10.2011: Gaz Metan Mediaş - Universitatea Cluj 2-5 [Liga 1, Etapa 9]
16.10.2011: Universitatea Cluj - FC Braşov 1-0 [Liga 1, Etapa 10]
21.10.2011: Pandurii Târgu-Jiu - Universitatea Cluj 1-0 [Liga 1, Etapa 11]
Dinamo Bucureşti
Antrenorul Liviu Ciobotariu a declarat că echipa sa nu va juca la egal cu Universitatea Cluj: "Vom întâlni o formaţie bine organizată, dar suntem pregătiţi pentru acest meci. Am odihnit şi cinci jucători în Cupă. Nu jucăm la egal, toţi jucătorii de la Universitatea Cluj sunt periculoşi, pentru că au avut meciuri bune în acest sezon. Sper să ne menţinem pe primul loc. Sper ca prin jocul nostru şi prin rezultate să readucem spectatorii la stadion, doar asta ţine de echipă".
Portarul Cristian Bălgrădean a spus că vrea 6p din meciurile cu "U" şi CFR: "La Cluj vrem toate punctele din ambele meciuri. Suntem pregătiţi pentru orice, vom face şi o vizionare pentru a ne pune la curent cu evoluţiile lui 'U', chiar dacă îi cunoaştem. Nu cred că va conta prima de joc, când intri pe teren uiţi de asta".
Fundaşul Dragoş Grigore este convins că, în cazul în care echipa sa va obţine toate cele 6 puncte din dubla cu Universitatea şi CFR Cluj, se va putea considera campioană de toamnă: "Dacă vom reuşi să scoatem 6 puncte din meciurile cu echipele Clujului, sunt sigur că nu ne va mai ajunge nimeni până la finalul turului. Chiar dacă stadionul lui "U" nu va fi plin, atmosfera sunt sigur că va fi senzaţională, aşa cum a fost şi la meciul cu Petrolul".
Dinamo se confruntă cu probleme medicale înainte de partida cu "U" Cluj: Moţi, Alexe, Dorel Stoica, Rus şi Kone sunt la infirmerie, fiind incerţi pentru meciul de la Cluj-Napoca. În cazul în care Moţi nu va putea fi folosit contra ardelenilor, Ciobotariu va fi nevoit să-l readucă pe Luchin pe postul de stoper. Astfel, cuplul de fundaşi centrali al lui Dinamo la Cluj va fi format din fostul timişorean şi Dragoş Grigore. În aceste condiţii, în banda dreaptă va reveni Adrian Scarlatache, jucător folosit de mai multe ori în acest sezon pe acest post.
Echipa probabilă: Bălgrădean - Scarlatache, Luchin, D.Grigore, Zie Diabaté - Pătraşcu (L.Rus), D.Koné, Bakaj, Căt.Munteanu - Dănciulescu, M.Niculae;
Antrenor: Liviu Ciobotariu; Accidentaţi: -; Incerţi: Moţi (şanse să joace 25%), L.Rus (şanse să joace 95%), D.Koné (şanse să joace 95%), D.Stoica (şanse să joace 25%), M.Alexe (şanse să joace 50%);
Suspendaţi: -; Va mai lipsi: Pulhac (a revenit după accidentare; este în urmă cu pregătirea fizică)
Dinamo Bucureşti s-a calificat miercuri în sferturile de finală ale Cupei României la fotbal, după ce a surclasat echipa de ligă secundă Gaz Metan Severin cu scorul de 5-0 (2-0), pe teren propriu, în optimile de finală ale competiţiei.
ULTIMELE REZULTATE OFICIALE
25.09.2011: Petrolul Ploieşti - Dinamo 1-5 [Liga 1, Etapa 8]
01.10.2011: Dinamo - Concordia Chiajna 2-0 [Liga 1, Etapa 9]
17.10.2011: Ceahlăul Piatra-Neamţ - Dinamo 0-5 [Liga 1, Etapa 10]
23.10.2011: Dinamo - FC Braşov 0-0 [Liga 1, Etapa 11]
26.10.2011: Dinamo - Gaz Metan Severin 5-0 [Cupa României 1/8]
RomanianSoccer vă recomandă să pariaţi astfel: Universitatea Cluj - Dinamo Bucureşti va fi unul dintre cele mai asteptate meciuri ale etapei a 12-a, in care se vor intalni doua echipe care au in lot multi jucatori de valoare. Echipa lui Badea vrea ca la finele acestui sezon sa joace in Europa League, in timp ce cea a lui Ciobotariu sa castige titlul. Deocamdata ambele echipe sunt in grafic, "U" fiind pe locul 5 in clasament, iar Dinamo pe 1, intre cele doua echipe fiind o diferenta de 5p. Un eventual succes al "sepcilor rosii" ar face ca distanta sa se reduca la doar 2p si sa-i faca pe jucatori sa calce pe urmele Urziceniului sau Otelului, doua campioane surprinzatoare. In lotul ardelenilor sunt nu mai putin de sase jucatori care au evoluat in cariera lor la Dinamo (Matache, Păcurar, Cristea, Boştină, Bazzi, Niculescu) si cu siguranta vor dori sa faca un meci mare in fata fostei lor echipe, la fel ca ultima data cand au castigat cu 2-1. In etapa precedenta, "U" a pierdut cu 1-0 la Targu-Jiu in fata Pandurilor, in timp ce Dinamo a fost tinuta in sah, acasa de FC Brasov. In acest sezon, Dinamo are evolutii foarte bune in deplasare, reusind sa castige 4 meciuri din 5, la scoruri clare, inscriind nu mai putin de 18 goluri! Echipa lui Badea este mai odihnita decat cea a lui Ciobotariu intrucat a fost eliminata din Cupa Romaniei inainte de optimi, in timp ce Dinamo a jucat miercuri seara cu Gaz Metan Severin. Totusi, Ciobotariu nu i-a folosit pe Balgradean, Danciulescu si Niculae, dorind a-i menaja pentru meciul de pe "Cluj Arena". Va fi un meci foarte atractiv, care se va disputa in fata a 15.000 de spectatori, in care e posibil orice rezultat. "U" este genul de echipa care poate sa o bata pe Dinamo, dar va trebui sa joace la turatie maxima pentru a reusi acest lucru. Dinamo nu este favorita in acest meci si probabil, s-ar multumi si cu un rezultat de egalitate.
Universitatea Cluj - Dinamo Bucureşti este meci de X, egalul fiind cel mai logic rezultat.
Bilanţul Universităţii la meciurile de acasă: 5 meciuri, 4 victorii, 1 egaluri, 0 înfrângeri, golaveraj 8-3, 13 puncte
Bilanţul Dinamoviştilor la meciurile din deplasare: 5 meciuri, 4 victorii, 0 egaluri, 1 înfrângeri, golaveraj 18-4, 12 puncte
29.10.2011, Cluj-Napoca, Stadion: "ClujArena", ora: 21:30, live Digi TV
Arbitru: Alexandru Deaconu (Bucureşti)
Universitatea Cluj - Dinamo Bucureşti
Palmares: 86 21 18 47 92-176
Primul meci: 1-1 la Cluj, în 19 septembrie 1948
Scor maxim: 0-8 la Bucureşti, în 25 octombrie 1956 şi 26 septembrie 1998
Ultima victorie a dinamoviştilor la Cluj: 2-1 la 22 martie 2008
Ultimul meci jucat la Cluj: 2-1 în 1 aprilie 2011, partidă disputată la Mediaş
Compară rezultatele echipelor Universitatea Cluj şi Dinamo Bucureşti
Echipa Universitatea Cluj se află pe locul 5 în
clasamentul Ligii 1, cu 21p, iar Dinamo Bucureşti pe 1, cu 26p