Petrolul Ploieşti
Petrolul a trecut cu bine peste derbyul local cu Astra în care și-a propus să câștige un punct. Scorul a fost 1-1, într-un meci spectaculos, "găzarii" reușind să plece din nou neînvinși de pe terenul Astrei, pe care o eliminase și în Cupa României. După 13 etape disputate, "lupii galbeni" sunt pe locul 12 în clasament, la 4p de retrogradare, dar dacă vor reuși să câștige mâine partida de pe "Ilie Oană", vor intra în vacanță de iarnă mult mai liniștiți. Acest meci este foarte important pentru prahoveni pentru că adversară lor este și ea în luptă pentru evitarea retrogradării și în cazul obținerii victoriei s-ar îndepărta la 8p de ea. Obiectivul Petrolului în meciul cu FCM Târgu-Mureș este de a câștiga cele 3p.
Antrenorul Valeriu Răchită a declarat că victoria cu Partizan Belgrad este una de moral pentru echipa sa care etapa viitoare va juca, un meci de 6 puncte cu FCM Târgu-Mureş: "Sunt trist pentru că vom juca fără suporteri în tribune, însă sper ca la Comitetul Executiv al FRF să se voteze dreptul ca măcar accesul copiilor şi femeilor în tribune să fie permis la aceste jocuri. Dacă vom câştiga meciul cu FCM Târgu-Mureş, vom avea mai multă linişte. Am învins şi pe Partizan Belgrad, iar acest lucru contează pentru jucători, care au acum un moral mai bun".
Echipa probabilă: Zimmermann - M.Tudor, Šipovič, Melinte, P.Stoica - Fl.Dumitru, Bărbulescu, Buhuşi (V.Negru), Enescu - Opriţa, Komazec;
Antrenor: Valeriu Răchită; Accidentaţi: nu există;
Suspendaţi: nu există; Vor mai lipsi: Bornescu şi Buleică (nu au primit "cartea verde")
Comisia de Recurs a Ligii Profesioniste de Fotbal a decis să menţină sancţiunile dictate de către Comisia de Disciplină, astfel că Petrolul va disputa şase meciuri de pe teren propriu cu "porţile închise" şi va plăti o penalitate financiară de 60.000 lei.
Petrolul Ploieşti a învins pe Partizan Belgrad, campioana la zi al Serbiei, cu scorul de 1-0 (1-0), sâmbătă, pe stadionul "Ilie Oană", într-un meci amical de fotbal. Unicul gol al întâlnirii a fost marcat de către Daniel Opriţa (41).
ULTIMELE REZULTATE OFICIALE
15.10.2011: Petrolul Ploieşti - Voinţa Sibiu 4-1 [Liga 1, Etapa 10]
23.10.2011: CS Mioveni - Petrolul Ploieşti 0-0 [Liga 1, Etapa 11]
27.10.2011: Astra Ploieşti - Petrolul Ploieşti 0-1 [Cupa României 1/8]
30.10.2011: Petrolul Ploieşti - Steaua Bucureşti 0-3 [Liga 1, Etapa 12]
05.11.2011: Astra Ploieşti - Petrolul Ploieşti 1-1 [Liga 1, Etapa 13]
FCM Târgu-Mureş
FCM Târgu-Mureș și-a dorit mult să obțină măcar un punct în meciul cu Rapid, dar a pierdut cu 0-2. Oaspeții au dominat clar meciul, pe care l-ar fi putut câștiga la o diferență mai mare de scor, dar dacă la scorul de 0-0 arbitrul Augustus Constantin ar fi acordat un penalty pentru mureșeni, poate altul ar fi fost rezultatul. Situația începe să devină îngrijorătoare la FCM, care a pierdut ultimele trei meciuri consecutive și este pe locul 17 în clasament, la 4p de locul salvator. Pentru ardeleni vor urmă trei meciuri deosebit de importante, în care vor întâlni doar echipe nou promovate, mâine pe Petrolul, apoi pe Concordia și Ceahlăul în care vor trebui să obțină cât mai multe puncte. Obiectivul FCM-ului în meciul de la Ploiești este de a obține un rezultat de egalitate.
Antrenorul italian Maurizio Trombetta a declarat că FCM Târgu-Mureş va merge la Ploieşti pentru a câştiga cel puţin un punct: "Sunt bucuros că am avut la dispoziţie două săptămâni fără meciuri oficiale. FCM are un lot bun, nu ar trebui să fie la retrogradare. Mai sunt multe etape de disputat. În niciun caz nu ne-am resemnat cu retrogradarea! Dacă vom lua un punct sau trei la Ploieşti cred că ne vom dezcătuşa. E bine pentru noi că meciul se va juca cu porţile închise, fiindcă nu vom fi primiţi cu ostilitate din tribune, dar e rău pentru fotbal. Nu e treaba mea, dar cei de la LPF trebuiau să lase măcar copiii şi femeile".
Antrenorul Maurizio Trombetta este bucuros că va putea conta în meciul de la Ploieşti pe serviciile lui Sorin Ghionea, Florin Dan şi Celsinho. Fostul internaţional a revenit după o operaţie jucând în amicalul cu Voinţa Sibiu. "Nu ştiu dacă Ghionea va fi titular la Ploieşti. Voi decide primul unsprezece cu două ore înainte de meci", a spus Trombetta, lăsând de înţeles că fundaşul central este încă în urmă cu pregătirea fizică.
Echipa probabilă: Balauru - D.Matei, Iencsi, Gugu (Ghionea), Szilagy - I.Ba, Pădureţu, Bumba, Fl.Dan - Didi, Subotić;
Antrenor: Maurizio Trombetta; Accidentaţi: Astafei, Vasilache;
Suspendaţi: nu există
Atacantul Sergiu Buş a evoluat în toate minutele partidei Franţa - România, contând pentru preliminariile Campionatului European Under 21, grupa a 9-a. Buş nu a avut prea multe şanse, mingile ajungând la el cu greutate, în sistemul folosit de antrenorul Emil Săndoi.
Formaţia FCM Târgu Mureş a fost învinsă, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (0-0), de echipa Voinţa Sibiu, într-un meci amical. Unicul gol al partidei a fost înscris de Caius Lungu, în minutul 74.
ULTIMELE REZULTATE OFICIALE
15.10.2011: Sportul Studenţesc - FCM Târgu-Mureş 1-1 [Liga 1, Etapa 10]
22.10.2011: FCM Târgu-Mureş - Oţelul Galaţi 1-2 [Liga 1, Etapa 11]
25.10.2011: Oţelul Galaţi - FCM Târgu-Mureş 2-1 [Cupa României 1/8]
30.10.2011: FC Vaslui - FCM Târgu-Mureş 4-0 [Liga 1, Etapa 12]
07.11.2011: FCM Târgu-Mureş - Rapid Bucureşti 0-2 [Liga 1, Etapa 13]
RomanianSoccer vă recomandă să pariaţi astfel: Petrolul Ploiești - FCM Târgu-Mureș este meci de 1X. Gazdele vin după o remiză la Ploiești cu Astra, în timp ce oaspeții după o înfrângere acasă cu Rapid. În ultimele patru etape prahovenii au câștigat un meci, au făcut două egaluri și au pierdut unul, câștigând 5p din 12 posibile, în timp ce ardelenii au făcut un egal și au pierdut ultimele trei meciuri consecutive, câștigând doar un punct. În ultimele trei meciuri disputate pe stadionul "Ilie Oana", "găzarii" au avut 13.127 de spectatori cu Dinamo, 7.000 cu Voința și 15.000 cu Steaua, dar de acum vor trebui să se obișnuiască să joace cu tribunele goale, întrucât pentru șase etape vor juca cu porțile închise. Conducerea Petrolului a cerut LPF-ului că în aceste șase etape să aibă acces pe stadion doar copiii și femeile,
după modelul Fenerbahçe, dar nu i-a fost aprobată cererea. Pauza cauzată de meciurile României cu Belgia și Grecia a venit cum nu se poate mai bine pentru antrenorul Trombetta care a avut două săptămâni la dispoziție pentru a-și cunoaște mai bine jucătorii și să pregătească tactica pentru meciul de la Ploiești. Va fi un meci echilibrat în care echipă gazdă pornește ușor favorită, dar trebuie să se aștepte la o replică bună din partea oaspeților pentru că aceștia nu-și pot permite să piardă al patrulea meci la rând în Liga 1.
Bilanţul Petrolului la meciurile de acasă: 6 meciuri, 2 victorii, 0 egaluri, 4 înfrângeri, golaveraj 7-12, 6 puncte
Bilanţul FCM-ului la meciurile din deplasare: 6 meciuri, 0 victorii, 2 egaluri, 4 înfrângeri, golaveraj 3-11, 2 puncte
18.11.2011, Ploieşti, Stadion: "Ilie Oana", ora: 18:00, live Gsp TV
Arbitru: Ovidiu Haţegan (Arad)
Petrolul Ploieşti - FCM Târgu-Mureş
Meci în premieră în Liga 1
Compară rezultatele echipelor Petrolul Ploieşti şi FCM Târgu-Mureş
Echipa Petrolul Ploieşti se află pe locul 12 în
clasamentul Ligii 1, cu 13p, iar FCM Târgu-Mureş pe 17, cu 8p