Concordia Chiajna
Deși a condus cu 1-0 pe "Național Arena" pe Steaua, echipa Concordia Chiajna n-a mai rezistat în repriza secundă, pierzând la final cu scorul de 2-1. Ilfovenii au făcut unul dintre cele mai bune meciuri de când au promovat în Liga 1, fiind aproape de a obține un rezultat istoric cu Steaua. Echipă lui Laurențiu Diniță va avea mâine o noua partidă dificilă, cu Astra, în care pornește tot cu șansa a doua. După 13 etape Concordia este pe locul 16 în clasament, la 4p de locul salvator și ar avea mare nevoie de o victorie, pentru a nu da posibilitatea celorlalte echipe să se distanțeze de ea. Obiectivul "galben-verzilor" în meciul cu Astra este în primul rând să nu piardă și dacă se va putea să producă o surpriză și să obțină toate punctele.
Antrenorul Laurenţiu Diniţă a declarat că vrea cele trei puncte în meciul cu Astra: "Deşi au trecut atâtea zile, încă sunt supărat pentru eşecul cu Steaua. Am avut 1-0 la pauză şi mi-aş fi dorit măcar un egal. Pentru jucătorii mei un egal pe Naţional Arena cu Steaua ar fi fost foarte bun, în special pentru moral. Acum vine jocul cu Astra, o echipă puternică, dar nu invincibilă. La meciul cu Steaua am avut cinci jucători accidentaţi, Silviu Pană, Petre Marin, Galiassi, Mihai Stere şi Vali Badea. Câţiva au revenit la antrenamente, nu şi Galiassi cu Badeaş. A revenit şi Silviu Pană care a trecut cu bine peste operaţia la inimă, dar îl voi folosi abia din retur. Experienţa lui Petre Marin ne-ar fi fost folositoare cu Steaua, unde s-a văzut cum Dumitrescu era net depăşit de Tănase şi a trebuit să-l înlocuiesc cu Dima. Nu pornim favoriţi cu Astra, chiar dacă jucăm acasă. Îmi doresc însă o victorie, fie şi cu 1-0, numai să luăm cele trei puncte. Dacă batem Astra, avem şanse să nu plecăm în vacanţa de iarnă pe un loc retrogradant".
Pentru meciul cu Astra antrenorul Laurenţiu Diniţă nu va putea conta în defensivă pe fundaşul central Jean Claude Bozga. Româno-congolezul a primit cartonaş galben în meciul cu Steaua, care a fost al patrulea din acest sezon (a mai fost avertizat în partidele cu Rapid, "U" Cluj şi FC Braşov), urmând a fi suspendat o etapă. În locul acestuia va juca Alin Stoica, ţinând cont că nici brazilianul Galiassi nu este la punct cu pregătirea fizică.
Vali Badea a venit să-şi relanseze cariera la Chiajna, dar o accidentare la tendonul lui Ahile l-a scos din circuit pentru câteva săptămâni. Vestea bună este că atacantul nu are decât o întindere şi în opt zile va relua antrenamentele. Peste o săptămână va reveni şi Galiassi, brazilianul recuperându-se după o microleziune fibrilară la gambă.
Echipa probabilă: Fl.Niţă - P.Marin, A.Stoica, Mamele, Vitinha - Sorin Pană, Ad.Popa, Muzac, V.Munteanu - Bălţoi, Cip.Iliescu;
Antrenor: Laurenţiu Diniţă; Accidentaţi: Galiassi, V.Badea;
Suspendat: Bozga
Silviu Pană a revenit la antrenamente după o lună de pauză. Totuşi, mijlocaşul de 20 de ani va reintra în meciurile oficiale abia în retur. La începutul lunii octombrie, Silviu Pană a fost supus la Timişoara unei intervenţii de ablaţie la inimă (i-au introdus un dispozitiv în artera femurală care a ajuns la inimă şi care i-a înlăturat două fascicule de ţesut care împiedicau circulaţia normală a sângelui), iar apoi a urmat o lună în care nu a avut voie să facă efort fizic.
ULTIMELE REZULTATE OFICIALE
01.10.2011: Dinamo Bucureşti - Concordia Chiajna 2-0 [Liga 1, Etapa 9]
15.10.2011: Concordia Chiajna - CFR 1907 Cluj 0-4 [Liga 1, Etapa 10]
22.10.2011: Voinţa Sibiu - Concordia Chiajna 1-0 [Liga 1, Etapa 11]
31.10.2011: Concordia Chiajna - CS Mioveni 3-1 [Liga 1, Etapa 12]
06.11.2011: Steaua Bucureşti - Concordia Chiajna 2-1 [Liga 1, Etapa 13]
Astra Ploieşti
Astra Ploiești nu a reușit să o bată pe rivala Petrolul nici în campionat, terminând la egalitate, scor 1-1, după un meci pe care l-a dominat. Revenirea antrenorului Selymes nu a adus și victoria pe care și-o doreau cei de la Astra, care sunt după 13 etape abia pe loul 9, departe de cupele europene. Vor urma două partide în care prahovenii vor întâlni pe nou promovatele Concordia, mâine la Chiajna și în etapă următoare, acasă, pe Ceahlăul, în care "alb-negrii" și-au propus să câștige 6p. Tibor Selymes a mai antrenat în acest sezon pe Astra în primele două etape, pierzând cu CFR și Voința, în etapa precedentă a făcut doar un punct cu Petrolul și dacă vrea să continue pe bancă tehnică a Astrei va trebui să obțină 2-3 victorii până la vacanța de iarnă. Obiectivul ploieştenilor în meciul de la Chiajna este clar, să obțină victoria.
Antrenorul Tibor Selymes consideră că este obligatoriu ca ploieştenii să câştige meciul cu Concordia Chiajna care va închide etapa a 14-a a Ligii 1, întrucât tehnicianul a impus un obiectiv de minim 9 puncte din 12 posibile în următoarele patru etape, în care echipa sa va mai întâlni pe Ceahlăul şi Dinamo, acasă, şi FC Braşov, în deplasare. "Nu suntem Barcelona să batem tot, dar nouă puncte în patru etape cred că putem face. Am văzut în ultimele zile câteva meciuri ale Concordiei şi este o echipă care încearcă să joace fotbal. Cu Steaua a făcut, poate, cel mai bun joc, deci trebuie să fim atenţi. Oricum, de la acest meci vreau trei puncte, un rezultat de egalitate ar fi un eşec pentru noi", a declarat Selymes.
Antrenorul Selymes se confruntă cu o problemă majoră în alcătuirea formulei de start, căpitanul Ousmane N'Doye urmând să absenteze din cauza cumulului de cartonaşe galbene (patru, primite în meciurile cu CFR, Mediaş, Tg.Mureş şi Petrolul). Un alt jucator, Alexandru Stan, este incert, din cauza problemelor medicale.
Echipa probabilă: Lung jr. - Mihalache, L.Goian, Găman, Maranhão - Seto, Bruno Miguel - Strătilă, Băjenaru, Ţigănaşu - Fatai;
Antrenor: Tibor Selymes; Accidentaţi: C.Grigore, Măţel, Udoji; Incert: Al.Stan;
Suspendat: N'Doye
Echipa Astra Ploieşti a fost învinsă, sâmbătă, cu scorul de 2-1, de formaţia CS Mioveni, într-un meci amical. Pentru CS Mioveni au marcat Claudiu Ionescu '12 şi Vasile Gheorghe '90+1. Golul echipei Astra a fost înscris de Lucian Goian, din penalti, în minutul 32.
Patronul Ioan Niculae va duce echipa la Giurgiu din etapa a 20-a, deşi mutarea era programată abia pentru sezonul viitor.
ULTIMELE REZULTATE OFICIALE
14.10.2011: Oţelul Galaţi - Astra Ploieşti 1-1 [Liga 1, Etapa 10]
24.10.2011: Astra Ploieşti - FC Vaslui 1-0 [Liga 1, Etapa 11]
27.10.2011: Astra Ploieşti - Petrolul Ploieşti 0-1 [Cupa României 1/8]
30.10.2011: Rapid Bucureşti - Astra Ploieşti 3-2 [Liga 1, Etapa 12]
05.11.2011: Astra Ploieşti - Petrolul Ploieşti 1-1 [Liga 1, Etapa 13]
RomanianSoccer vă recomandă să pariaţi astfel: Concordia Chiajna - Astra Ploiești este meci de X2. În ultimele trei meciuri susținute la Chiajna, echipa locală a învins pe Brașov și Mioveni și a pierdut cu CFR, câștigând 6p din 9 posibile. Echipa lui Diniță a avut o prestație bună și cu Steaua, chiar dacă a pierdut cu 1-2 și se poate spune că jucătorii au trecut peste perioadă de acomodare în Liga 1, începând să adune puncte. Va fi greu pentru Concordia să bată o echipă incomodă precum Astra, dar n-ar fi rău nici un egal, ținând cont că este totuși o diferență de valoare între cele două echipe în favoarea oaspeților. Tactica lui Diniță va fi de a jucă defensiv, presiunea fiind la Astra, de a menține cât mai mult scorul egal și de a speră că pe contraatac să reușească să înscrie, poate, golul victoriei. Fără senegalezul N'Doye la mijlocul terenului, suspendat, Astra va pierde din forță, dar vor fi pe teren jucători tehnici precum Stratilă sau Fatai, de la care antrenorul are așteptări mari. Între cele două echipe este o distanță 7 locuri în clasament și 11p în favoarea oaspeților. Va fi un meci echilibrat, în care n-ar fi exclus că echipă ilfoveană să reușească la final să obțină un punct, ținând cont că prahovenii nu sunt într-o formă prea bună.
Bilanţul Concordiei la meciurile de acasă: 6 meciuri, 2 victorii, 0 egaluri, 4 înfrângeri, golaveraj 6-13, 6 puncte
Bilanţul Astrei la meciurile din deplasare: 6 meciuri, 2 victorii, 2 egaluri, 2 înfrângeri, golaveraj 8-9, 8 puncte
21.11.2011, Chiajna, Stadion: "Concordia", ora: 20:30, live Digi TV
Arbitru: Cătălin Popa (Piteşti)
Concordia Chiajna - Astra Ploieşti
Meci în premieră în Liga 1
Compară rezultatele echipelor Concordia Chiajna şi Astra Ploieşti
Echipa Concordia Chiajna se află pe locul 17 în
clasamentul Ligii 1, cu 9p, iar Astra Ploieşti pe 9, cu 20p