03.12.2011, Braşov, Stadion: "Tineretului", ora: 15:00, live Dolce TV
Arbitru: Istvan Kovacs (Carei)
FC Braşov - Astra Ploieşti
FC Braşov
FC Brasov a pierdut partida sustinuta pe "National Arena" cu Steaua, scor 0-1, primind golul in urma unui penalty inventat de arbitrul asistent. "Galben-negrii" au jucat insa destul de slab, avand frica de Steaua, s-au multumit cu putin (au vrut un egal) si nu au obtinut nimic. Va urma acum un meci cu Astra in care, atat antrenorul, cat si jucatorii isi doresc sa-l castige neaparat. Sumudica n-a uitat ca a fost dat afara de patronul ploiestenilor pe motiv ca nu baga pe teren jucatorii doriti de acesta, iar "stegarii" n-au uitat ca in sezonul trecut au pierdut in fata Astrei cu 0-3 atat la Ploiesti, cat si la Brasov. Obiectivul ardelenilor in meciul de maine cu Astra Ploiesti este de a castiga cele 3p, mai ales ca echipa este la doar 2p de linia retrogradarii.
Antrenorul Marius Şumudică a declarat că îşi va ruga fotbaliştii să joace şi pentru el în meciul cu Astra, mai ales că după plecarea sa de la Ploieşti a fost foarte jignit de conducătorii grupării prahovene. "Va fi un meci dificil pentru noi, dar o să îi rog pe jucători să joace şi pentru mine în acest meci. Chiar o să vorbesc cu ei şi o să le spun acest lucru, o fac şi public, nu este nici o problemă. Am fost prea jignit de conducătorii Astrei şi nu meritam acest lucru. O să le spun băieţilor că am plecat la un drum împreună şi nu o să îi trădez, vreau să facem treabă împreună", a declarat Marius Şumudică.
Portarul Mario Felgueiras a declarat că formaţia sa are doar varianta victoriei în meciul cu Astra: "Arbitrajul din meciul cu Steaua a influenţat rezultatul final. Cel mai important lucru ecum este să câştigăm cele trei puncte puse în joc în meciul cu Astra".
Cristi Munteanu este de părere că FC Braşov are un meci foarte greu cu Astra, dar că trebuie să câştige punctele puse în joc: "Vom avea un meci foarte greu, însă noi nu avem decât varianta victoriei. Poate fi considerat un avantaj faptul că Marius Şumudică îi cunoaşte foarte bine pe jucătorii Astrei. Chiar dacă, în ultimele meciuri, FC Braşov nu a avut rezultate bune în meciurile cu Astra, sperăm ca de aceasta dată să câştigăm pentru că trebuie să ieşim din subsolul clasamentului".
Antrenorul Marius Şumudică nu are probleme de lot pentru meciul cu Astra Ploieşti. De trei etape de când a preluat echipa, Şumudică l-a cam scos din primul unsprezece pe fundaşul dreapta spaniol Velayos, preferându-l pe Raul Ciupe, iar pe stânga, în apărare Cristi Ionescu are un concurent serios, Distefano, care a fost reprofilat din mijlocaş stânga ofensiv, în fundaş stânga. Nici Majernik nu mai prinde echipa, "Şumi" preferându-l în centru apărării pe Ricardo Machado. Deocamdată Felgueiras, Cr.Munteanu, Nuno Viveiros, Cristescu şi Chipciu sunt titulari siguri, restul jucătorilor vor trebui să muncească mult pentru a intra în primul unsprezece.
Echipa probabilă: Felgueiras - Ciupe, Ricardo Machado, Cr.Munteanu, Distefano (Cr.Ionescu) - Nuno Viveiros, Bruno Madeira, M.Cristescu, Chipciu - Buga, Moutinho;
Antrenor: Marius Şumudică; Accidentaţi: nu există;
Suspendaţi: nu există
Comisia de Disciplină a Ligii Profesioniste de Fotbal a analizat cazul antrenorului echipei FC Braşov, Marius Şumudică, trimis în tribună pentru proteste la meciul cu Steaua, pierdut cu scorul de 0-1, în etapa a 15-a a Ligii 1. Şumudică s-a prezentat la comisie cu o înregistrare video de la meciul de sâmbătă, iar membrii comisiei au decis că nu se întrunesc elementele constitutive ale unei abateri şi nu au dictat nicio sancţiune la adresa antrenorului.
ULTIMELE REZULTATE OFICIALE
26.10.2011: Pandurii - FC Braşov 0-0, 3-2p [Cupa României 1/8]
31.10.2011: FC Braşov - CFR 1907 Cluj 1-2 [Liga 1, Etapa 12]
05.11.2011: Voinţa Sibiu - FC Braşov 2-1 [Liga 1, Etapa 13]
19.11.2011: FC Braşov - CS Mioveni 4-0 [Liga 1, Etapa 14]
26.11.2011: Steaua Bucureşti - FC Braşov 1-0 [Liga 1, Etapa 15]
Astra Ploieşti
Astra a terminat la egalitate meciul de la Ploiesti cu Ceahlaul Piatra-Neamt, scor 0-0, pierzand 2p mari in tentativa de a se clasa pe un loc de Europa League. Echipa lui Selymes a prins o zi slaba, dar si asa ar fi putut marca la finalul meciului golul victoriei prin nigerianul Udoji. Dupa 15 etape prahovenii sunt pe locul 9 in clasament, la 2p de Europa League, asa ca semiesecul de pe teren propriu cu Ceahlaul nu este foarte grav. Daca ar reusi o noua victorie sub Tampa, la fel ca in sezonul trecut, "dracii negri" ar putea urca in clasament 3-4 locuri. E foarte important sa treaca cu bine peste meciul de la Brasov pentru ca Astra va juca in urmatoarele doua etape cu principalele candidate la titlu.
Antrenorul Tibor Selymes a declarat că Astra va avea un meci greu la Braşov: "Am jucat slab cu Ceahlăul, dar şi aşa, la final am fi putut marca golul victoriei. Nu comentez acuzaţiile patronului la adresa lui Udoji. Un lucru e cert, dacă domnul Ioan Niculae nu mai vrea ca Udoji să joace la Astra, atunci nu va mai juca. Dânsul e patronul şi ne dă tuturor salariile şi primele de joc. O să-l rog însă ca în pauza de iarnă să-mi aducă trei-patru jucători noi, ca să pot ataca în retur un loc de Europa League. Până atunci o să mă descurc cu ce am. Din păcate Kehinde Fatai are o întindere musculară şi nu cred că-l voi putea folosi la Braşov. Şumudică cunoaşte bine jucătorii noştri, dar îî voi pregăti o surpriză. Va fi greu cu Braşov, dar am încredere în jucători şi sper să nu pierdem".
Egalul Astrei pe propriul teren în faţa Ceahlăului (0-0), dar mai ales jocul echipei, nu i-au priit patronului ploieştenilor, Ioan Niculae. Acesta a răbufnit după ce antrenorul Tibor Selymes l-a folosit pe nigerianul Chigozie Udoji, fotbalist pe care Niculae îl îndepărtase de la echipă. "Udoji ăsta fusese scos din echipă, nu ştiu cum a apărut iar. Ăsta nu ştie să joace fotbal nici în curtea şcolii. În loc să dea cu capul sus, a dat în pământ. Atât poate săracul! Apoi, de la doi metri, a ratat în minutul 92. În loc să îl bage pe Ţigoianu, care nu ar fi ratat de acolo, Selymes bagă maimuţa asta. Vă asigur că Udoji nu va mai face parte din lot", a spus Ioan Niculae". Udoji (25 de ani) a ratat două ocazii bune contra Ceahlăului, cea mai mare dintre ele în primul minut al prelungirilor, în poziţie de unu contra unu cu portarul danez al nemţenilor, Thomas Villadsen.
Un alt jucator, de culoare, care activeaza la echipa din "9 Mai", Kehinde Fatai, chiar golgheterul echipei in acest moment, este indisponibil şi foarte probabil, nu va juca la Brasov. Fatai a acuzat o intindere musculara, la meciul cu Ceahlaul si se afla, deocamdata, sub tratament, eventuala sa absenta fiind una greu de suplinit, in conditiile in care atacantii Astrei, Miranda si nu numai, nu au dat vreun gol, campionatul acesta.
Comisia de Disciplină a Ligii Profesioniste de Fotbal a analizat cererea antrenorului Tibor Selymes, de a i se revizui sancţiunea primită în urma eliminării din partida câştigată în faţa formaţiei Concordia Chiajna, scor 1-0, în etapa a 14-a a Ligii I. Săptămâna trecută, Selymes a fost suspendat două etape şi a primit o penalitate de 320 de lei. Cererea tehnicianului Astrei a fost acceptată, membrii comisiei reducând sancţiunea la doar o etapă de suspendare, care a fost deja efectuată de Selymes la meciul din etapa a 15-a a Ligii 1.
Echipa probabilă: Lung jr. - Mihalache, Găman, L.Goian, Maranhão - Seto, N'Doye - Strătilă, Băjenaru, Ţigoianu - Miranda;
Antrenor: Tibor Selymes; Accidentaţi: Măţel, C.Grigore, Bărboianu; Incert: Fatai;
Suspendat: nu există; Va mai lipsi: Udoji (exclus din lot de patronul Ioan Niculae; va fi pus pe lista de transferuri)
Desi pare incredibil, Astra mai legitimeaza jucatori, pentru una-doua luni! Ultimul exemplu, Demba Toure, un jucator refuzat in vara de Selymes, pentru ca a fost considerat necorespunzator, dupa cantonamentul din Austria. Desi, din acel moment, fotbalistul nu a mai fost legitimat, Demba Toure a reaparut, odata cu inscaunarea lui Selymes pentru al doilea mandat. Nu singur, ci impreuna cu un prieten comun francez, Marian Joita, care a si fost prezent la ultimul meci, Toure fiind legitimat la urgenta!
ULTIMELE REZULTATE OFICIALE
27.10.2011: Astra - Petrolul Ploieşti 0-1 [Cupa României 1/8]
30.10.2011: Rapid Bucureşti - Astra 3-2 [Liga 1, Etapa 12]
05.11.2011: Astra - Petrolul Ploieşti 1-1 [Liga 1, Etapa 13]
21.11.2011: Concordia Chiajna - Astra 0-1 [Liga 1, Etapa 14]
25.11.2011: Astra - Ceahlăul Piatra-Neamţ 0-0 [Liga 1, Etapa 15]
RomanianSoccer vă recomandă să pariaţi astfel: FC Braşov - Astra Ploieşti va fi un meci echilibrat, in care nicio echipa nu este favorita certa. Ambii antrenori sunt pe banca tehnica de doar trei etape, Sumudica avand pana acum doua infrangeri cu Vointa si Steaua si o victorie cu Mioveni, in timp ce Selymes are un succes cu Concordia si doua egaluri cu Petrolul si Ceahlaul. Gazdele au ca obiectiv salvarea de la retrogradare, in timp ce oaspetii lupta pentru a debuta in cupele europene. Dupa 15 etape disputate, ardelenii sunt pe locul 13, iar prahovenii pe 9, intre cele doua echipe fiind o distanta de 9p. Se poate spune ca "stegarii" au un usor avantaj in meciul de maine pentru ca antrenorul Marius Sumudica a stat pe banca tehnica a Astrei intre etapele 3-12 si cunoaste perfect totul despre adversara sa. In sezonul trecut Astra a reusit, surprinzator, doua victorii cu 3-0 cu Brasovul, iar acesta spera ca acum situatia sa se inverseze. FC Braşov - Astra Ploieşti este meci de 1X, echipa gazda avand mult mai mare nevoie de cele 3p, tinand cont ca doar asa poate iesi din zona fierbinte a clasamentului. Probabil ploiestenii s-ar multumi si cu un egal, mai ales ca nu sunt in cea mai buna forma (au avut o prestatie slaba in ultimul meci, cel cu Ceahlaul).
Bilanţul Braşovului la meciurile de acasă: 7 meciuri, 4 victorii, 1 egaluri, 2 înfrângeri, golaveraj 11-6, 13 puncte
Bilanţul Astrei la meciurile din deplasare: 7 meciuri, 3 victorii, 2 egaluri, 2 înfrângeri, golaveraj 9-9, 11 puncte
03.12.2011, Braşov, Stadion: "Tineretului", ora: 15:00, live Dolce TV
Arbitru: Istvan Kovacs (Carei)
FC Braşov - Astra Ploieşti
Palmares: 12 3 3 6 7-16
Primul meci: 1-1 la Ploieşti (13.11.1999)
Singura victorie a Astrei la Braşov: 3-0, la 4 mai 2011
Compară rezultatele echipelor FC Braşov şi Astra Ploieşti
Echipa FC Braşov se află pe locul 13 în
clasamentul Ligii 1, cu 15p, iar Astra Ploieşti pe 9, cu 24p