16.03.2012, Mioveni, Stadion: "Orăşenesc", ora: 20:30, live Digi Sport
CS Mioveni - FCM Targu-Mures
CS Mioveni
Deși a deschis scorul în secunda 13, echipa CS Mioveni n-a reușit să obțină la Ploiești nici măcar un punct cu Astra, în fața căreia a pierdut cu 3-1. Astfel, echipa argeșeană a stabilit un record negativ de 13 meciuri fără victorie. "Galben-verzii" nu s-au clasat în acest sezon niciodată mai sus de locul 15 și după eșecul de la Ploiești par deja resemnați cu retrogradarea. Meciul de mâine cu FCM Târgu-Mureș reprezintă pentru Mioveni ultima șansa de a mai spera la ceva în acest sezon. Un eventual succes în față ardelenilor i-ar duce pe argeșeni la 8p de locul salvator și cel puțin teoretic, ar mai putea speră la o minune. În schimb, un eventual eșec ar clarifica 100% soarta Mioveniului, căreia îi va mai rămâne în acest sezon de îndeplinit doar baremul de 25p.
Antrenorul Marian Pană nu crede că deciziile arbitrului Feşnic, de la Ploieşti, au contribuit decisiv la înfrângerea echipei. Tehnicianul este însă conştient că următorul meci poate fi decisiv pentru echipă: "Am început foarte bine la Ploieşti, dar apoi am greşit. Practic, am luat trei goluri pe fază fixă. La primul s-a ieşit greu la blocaj, la fel cum s-a ieşit şi cu Steaua. Adversarul, în afară de goluri, nu a avut alte ocazii. Apoi, nesiguranţa lui Enache şi imprecizia sa au făcut ca să nu marcheze la acele faze. Arbitrul a fost timorat la debut, dar până la urmă a luat deciziile corecte. Chiar dacă eu am protestat, cele două goluri s-a demonstrat că au fost valabile. Una peste alta, nu a influenţat scorul prin deciziile sale. Am spus în iarnă că echipa nu trebuie să piardă în primele etape... Singura noastră şansă e să câştigăm cu FCM Târgu-Mureş ca să mai putem spera la ceva".
Pentru meciul de mâine Marian Pană are şi câţiva jucători pe ale căror servicii nu poate conta. Astfel, căpitanul Mihai Olteanu este suspendat o etapă, din cauza cumulului de cartonaşe galbene, după ce a primit al patrulea galben în meciul de la Ploieşti. De asemenea, alţi doi fundaşi centrali, Adrian Iordache şi Marian Miulescu, sunt accidentaţi, primul suferind o ruptură musculară, săptămâna trecută, iar cel de-al doilea lovindu-se la antrenamente.
Leonard Naidin rămâne în continuare incert, după ce a suferit în cantonamentul din Turcia o ruptură musculară. Mijlocaşul central al "galben-verzilor" a revenit la antrenamente în ultimele zile, însă, din câte se pare, nu este refăcut complet. "Nu ştiu dacă va putea juca în acest meci", spunea ieri antrenorul Marian Pană, sperînd însă în recuperarea jucătorului său până la ora meciului.
Echipa probabilă: Cobrea - I.Voicu, B.Stoica, Săndulescu, I.Baicu - G.Enache (Mandea), Ispir, C.Năstăsie, Zuluf - Ayza, Cl.Ionescu;
Antrenor: Marian Pană; Accidentaţi: Miulescu, Ad.Iordache; Incert: Naidin;
Suspendat: M.Olteanu
Ieri la prânz, jucătorii Mioveniului au intrat în cantonament, pentru pregătirea meciului de vineri. Echipa a avut programat un antrenament la ora 17:30, la stadionul din Ştefăneşti, iar astăzi va avea loc tot o şedinţă de pregătire, la ora 19:00, în nocturnă, pe stadionul din Mioveni, unde va avea loc partida cu FCM Târgu-Mureş. Mâine dimineaţă, jucătorii vor avea un program mai lejer, fără antrenament.
Nicolae Zuluf nu a putut savura deloc cel mai rapid gol din cariera sa. Reuşita din secunda 13 a fost anulată de Pătraşcu, Găman şi Spadacio, Astra impunându-se cu 3-1 luni seara. "Mă bucur că sunt autorul unuia dintre cele mai rapide goluri din acest sezon al Ligii 1. Nici nu ştiu în ce secundă l-am dat. Unii au spus că 12, prin alte părţi am văzut că 14. Toată lumea m-a felicitat pentru evoluţie, dar nu pot fi prea entuziasmat, deoarece echipa a pierdut într-un moment în care nu avea voie să o facă", a spus Zuluf, care e depăşit în topul celor mai rapide goluri de Cristi Irimia, care a marcat pentru Sportul în secunda 11.
ULTIMELE REZULTATE OFICIALE
02.12.2011: CFR 1907 Cluj - CS Mioveni 3-0 [Liga 1, Etapa 16]
11.12.2011: CS Mioveni - Voinţa Sibiu 1-2 [Liga 1, Etapa 17]
18.12.2011: Universitatea Cluj - CS Mioveni 2-2 [Liga 1, Etapa 18]
04.03.2012: CS Mioveni - Steaua Bucureşti 0-1 [Liga 1, Etapa 19]
12.03.2012: Astra Ploieşti - CS Mioveni 3-1 [Liga 1, Etapa 20]
FCM Târgu-Mureş
FCM Târgu-Mureș a dominat meciul cu Voința Sibiu, dar n-a reușit să înscrie, fiind nevoită la final să se mulțumească cu o remiză albă. Jucătorii lui Lăcătuș s-au disculpat în fața conducerii pentru acest semieșec, dând vina pe condițiile vitrege în care s-a disputat partida, un teren greu și o ninsoare densă. Echipă târgumureşeană a rămas și după etapa 20 pe un loc retrogradant, fiind însă la doar 3p de locul salvator. Va urma un meci extrem de important, la Mioveni, în care FCM va luptă pentru victorie, care este obligatoriu de obținut, ținând cont că în etapa următoare va întâlni acasă pe Steaua. Niciun rezultat de egalitate nu ar fi chiar rău pentru ardeleni, dar ținând cont că vor juca cu ultima clasata, ar trebui să-și propună mai mult.
Antrenorul Marius Lăcătuş a declarat că echipa sa nu are voie să rateze victoria la Mioveni: "Regret că în primele două meciuri nu am obţinut nicio victorie. Cu Voinţa meritam trei puncte, dar am avut şi neşansă. Nu mai avem voie să facem paşi greşiţi. Nu avem voie să ratăm victoria la Mioveni! Avem un lot experimentat, valoros, care e capabil să se menţină în prima ligă".
Sorin Ghionea a spus că pentru FCM Târgu-Mureş, meciul de la Mioveni e cel mai important din acest an: "Dacă îi batem pe cei de la Mioveni, i-am retrogradat definitiv şi am lua şi trei puncte. După mine acest meci este cel mai important din acest sezon. Întâlnim în etapa viitoare fosta mea echipă Steaua, dar acum gândurile şi atenţia mea sunt doar la meciul cu CS Mioveni".
Antrenorul Marius Lăcătuş nu va putea conta pe Vasilache, D.Matei şi Topić, toţi accidentaţi, dar îl va putea folosi pe Pădureţu, care şi-a ispăşit etapa de suspendare. "Fiara" va folosi în apărare aceiaşi jucători care au evoluat în meciul cu Voinţa (Nicu-Ghionea-Iencsi-Sepsi), iar în atac, deşi n-au înscris în acest an, va miza tot pe cuplul Celsinho-Subotić. La mijloc e posibil să se facă câteva modificări, antrenorul urmând a alege patru jucători dintre pe Kiriţă, Ilyeş, Pădureţu, Astafei, Bumba sau Fl.Dan.
Echipa probabilă: Albuţ - E.Nicu, Ghionea, Iencsi, Sepsi - Kiriţă, Pădureţu, Ilyeş, Astafei (Fl.Dan) - Celsinho, Subotić;
Antrenor: Marius Lăcătuş; Accidentaţi: Vasilache, D.Matei, Topić;
Suspendaţi: nu există
Claudiu Bumba a început pe banca de rezerve partida cu Voinţa Sibiu. Marius Lăcătuş a ales să mizeze pe experienţă, în ciuda faptului că tânărul mijlocaş al mureşenilor a făcut un tur excelent, care i-a adus concovarea la echipa naţională. În locul lui Bumba a fost preferat Florin Dan, în vârstă de 32 de ani. Este cunoscută înclinaţia lui Marius Lăcătuş pentru jucătorii cu experienţă încă de pe vremea când era la Steaua, tinerii din lotul "roş-albaştrilor" fiind "ocoliţi" la alcătuirea lotului de "18". În acest sezon, Bumba a jucat în 17 partide, reuşind să înscrie de două ori, fiind unul dintre cei mai buni jucători ai mureşenilor. Bumba este considerat unul dintre cei mai promiţători jucători români. La doar 18 ani, Victor Piţurcă l-a chemat la naţională, pentru stagiul din Antalya de la finalul lunii ianurie, fiind astfel cel mai tânăr debutant din ultimii 38 de ani.
ULTIMELE REZULTATE OFICIALE
04.12.2011: Ceahlăul Piatra-Neamţ - FCM 1-1 [Liga 1, Etapa 16]
09.12.2011: FCM - FC Braşov 0-0 [Liga 1, Etapa 17]
17.12.2011: FCM - Dinamo Bucureşti 0-1 [Liga 1, Etapa 18]
02.03.2012: CFR 1907 Cluj - FCM 1-0 [Liga 1, Etapa 19]
11.03.2012: FCM - Voinţa Sibiu 0-0 [Liga 1, Etapa 20]
Pronosticul RomanianSoccer.ro: CS Mioveni - FCM Târgu-Mureş va fi cel mai neatractiv meci din etapa 21, pentru că se vor întâlni două echipe care sunt pe locuri retrogradante și care nu au mai reușit de multe etape să câștige un meci. Gazdele n-au mai câștigat în Liga 1 din etapa a 7-a, când au învins-o cu 2-1 pe Sportul și au început prost și în 2012, pierzând cele două meciuri cu Steaua și Astra. Oaspeții au învins ultima data în campionat pe Concordia, acum 5 etape, când antrenor era italianul Trombetta, iar sub comanda lui Lăcătuș au pierdut la Cluj cu CFR (0-1) și au remizat acasă cu Voința (0-0). În tur, ardelenii s-au impus fără nicio emoție și speră să reușească și mâine să ia cele 3p. Cele două echipe au fost antrenate în acest sezon de mulți antrenori, una din cauzele clasării în subsolul clasamentului fiind și instabilitatea de pe bancă tehnică. În partida de mâine nicio echipă nu este favorită, dar atât Mioveni, cât și FCM sunt într-o criză acută de puncte și vor trebui să se mobilizeze la maximum pentru a juca la victorie. Chiar dacă n-a făcut niciun punct în acest an, echipă lui Marian Pana a arătat în meciurile cu Steaua și Astra că este mult schimbată în bine și speră să aibă mai mult noroc mâine.
CS Mioveni - FCM Târgu-Mureş este meci de 1X, tinerii jucători ai gazdelor (Cobrea - 22, Coşereanu - 21, Enache - 22, Mandea - 23) arătând în primele două etape o poftă de joc mult mai bună decât "bătrânii" de la FCM (Ilyeş - 38, Iencsi - 37, Ghionea - 33, E. Nicu - 33, Kiriţă - 35, Fl. Dan - 33).
Bilanţul Mioveniului la meciurile de acasă: 10 meciuri, 2 victorii, 1 egaluri, 7 înfrângeri, golaveraj 8-16, 7 puncte
Bilanţul FCM-ului la meciurile din deplasare: 9 meciuri, 1 victorii, 3 egaluri, 5 înfrângeri, golaveraj 5-13, 6 puncte
În tur: FCM Târgu-Mureş - CS Mioveni 2 - 0 (0-0)
Au marcat: 1-0 Sergiu Buş (46), 2-0 Celsinho (59)
Acesta a fost singurul meci disputat în Liga 1
Compară rezultatele echipelor CS Mioveni şi FCM Târgu-Mureş
Echipa CS Mioveni se află pe locul 18în
clasamentul Ligii 1, cu 9p, iar FCM Târgu-Mureş pe 16, cu 17p