13.04.2012, Ploieşti, Stadion: "Ilie Oană", ora: 20:30, live GSP TV
Petrolul Ploieşti - CFR 1907 Cluj
Petrolul Ploieşti
Petrolul a reușit o victorie de senzație în Ștefan cel Mare, câștigând cu 3-1 în fața lui Dinamo. "Lupii galbeni" au avut o prestație foarte bună, marcând două goluri extraordinar de spectaculoase, primul din foarfecă, iar ultimul de la peste 40 de metri. Victoriile din ultimele etape cu Brașov și Dinamo nu i-au scos însă pe petroliști de pe locurile retrogradante, pentru că și celelalte contracandidate au adunat puncte. Va urma un meci foarte greu cu liderul CFR, cu care Petrolul a remizat surprinzător în tur, scor 1-1. Pentru prahoveni ar fi fantastic să câștige încă trei puncte, pentru că ar ieși de pe locurile retrogradante și ar avea apoi un moral excelent. Obiectivul "găzarilor" în meciul cu CFR este în primul rând să nu piardă și să încerce forțarea victoriei.
Antrenorul Gheorghe Mulţescu a declarat că meciul cu CFR Cluj este cel mai greu de până acum, dar cu toate acestea este convins că jucătorii săi pot câştiga. "Probabil va fi cel mai greu meci al nostru de până acum, atâta vreme cât vom întâlni echipa care conduce în campionat. Ne-am pregătit însă în consecinţă pentru acest joc şi cred că putem învinge, chiar dacă întâlnim un adversar puternic. Trebuie să ne continuăm drumul, să adunăm puncte, astfel încât să scăpăm de la retrogradare", a afirmat tehnicianul.
Antrenorul "lupilor galbeni" susţine că schimbarea lui Jorge Costa cu Ioan Andone îi va mobiliza pe jucătorii formaţiei clujene: "Schimbarea de antrenor generează mai mereu emulaţie, dar noi suntem în gardă din toate punctele de vedere. Ştiu şi că CFR are mai mulţi absenţi, dar la lotul pe care îl are nu cred că Andone îşi face probleme".
"Lupii galbeni" au intrat ieri în cantonament, singurul absent fiind Vali Negru, cel care, la meciul cu Dinamo Bucureşti, a acuzat o problemă medicală la spate. Va reveni, în schimb, Cristi Melinte, suspendat în runda precedentă, iar Aleksandar Stojimirovic îi va lua locul în lot lui Alexandru Buhuşi.
Echipa probabilă: Hamutovski - Străuţ, Melinte, Bikana, Maxim - Opriţa, Mustivar, Boudjemaa, Stoimirović - Zerka, Younes;
Antrenor: Gheorghe Mulţescu; Accidentaţi: Gritti, Zimmermann, Voican, V.Negru;
Suspendaţi: nu există
Managerul Valeriu Răchită i-a trimis un mesaj patronului grupării CFR Cluj, Arpad Paszkany, înaintea meciului direct de mâine seară. Răchită îi vede favoriţi la titlu pe clujeni, dar spune că echipa lui va învinge vineri. "Domnule Paszkany, eu ţin cu CFR-ul şi sper să vă păstraţi avansul de două puncte şi să luaţi titlul", a spus Răchită cu zîmbetul pe buze. CFR are în acest moment 5 puncte avans faţa de echipa de pe locul 2.
Petrolul Ploieşti ULTIMELE REZULTATE OFICIALE
17.03.2012: Petrolul - Universitatea Cluj 2-2 [Liga 1, Etapa 21]
21.03.2012: Petrolul - Concordia Chiajna 3-4 [Liga 1, Etapa 22]
26.03.2012: Ceahlăul Piatra-Neamţ - Petrolul 2-1 [Liga 1, Etapa 23]
31.03.2012: Petrolul - FC Braşov 2-0 [Liga 1, Etapa 24]
07.04.2012: Dinamo Bucureşti - Petrolul 1-3 [Liga 1, Etapa 25]
CFR 1907 Cluj
CFR Cluj a pierdut la un scor incredibil meciul disputat în Gruia cu Rapid, scor 0-5, suferind cea mai drastică înfrângere pe teren propriu de când joacă în Liga 1. Acest eșec umilitor, coroborat cu faptul că echipa a avut în acest an prestații modeste, a dus la concedierea antrenorului Jorge Costa. Doar în România e posibil ca un antrenor să fie dat afară, deși echipă să se află cu nouă etape înainte de final pe primul loc și cu cinci puncte avans față de ocupanta locului doi. Patronul Paszkany și președintele Mureșan l-au adus pe banca tehnică pe Ioan Andone cu care au câștigat primul titlu din istorie în urmă cu patru ani. Acesta are ca obiectiv scoaterea echipei din criză și să readucă spectacolul care a lipsit sub comanda portughezului Costa. Pentru "feroviari" vor urmă trei meciuri în care vor întâlni doar echipe aflate în luptă pentru evitarea retrogradării, în care și-au propus să obțină maximum de puncte. Obiectivul în deplasarea de la Ploiești nu poate fi decât victoria, pentru a păstra distanță de cinci puncte față de Steaua și Dinamo.
Conducerea CFR Cluj a decis, duminică, după o şedinţă de peste cinci ore, să îl demită pe antrenorul Jorge Costa, echipa urmând să fie pregătită în ultimele etape de Ioan Andone. Conducătorii grupării au analizat în şedinţă înfrângerea de sâmbătă, din meciul cu Rapid, scor 0-5, dar şi jocul slab al echipei din retur. Costa a fost de acord să îşi rezilieze contractul după ce a primit 60.000 de euro, salariul pe următoarele trei luni.
Finanţatorul Arpad Paszkany şi preşedintele Iuliu Mureşan, l-au prezentat, luni, într-o conferinţă de presă, pe noul antrenor al echipei, Ioan Andone, care l-a înlocuit pe antrenorul portughez Jorge Costa.
Noul antrenor al echipei de fotbal CFR Cluj, Ioan Andone, speră ca jucătorii săi să-şi fi revenit psihic după meciul pierdut acasă cu Rapid: "Am vorbit cu fiecare dintre băieţi în parte, le-am spus care este filosofia mea de antrenor. E clar, le voi da tuturor o şansă, mai ales că avem un lot foarte bun. În ce priveşte psihicul lor, sunt conştient că e foarte greu să-şi revină după un asemenea eşec, dar am făcut tot ce a ţinut de mine ca să-i recuperez pentru următorul joc. Dacă am reuşit sau nu, vom vedea la Ploieşti".
"Ando" a adăugat că Petrolul Ploieşti este o echipă foarte bună, care marchează mult: "De la venirea lui Mulţescu, jocul Petrolului s-a schimbat mult în bine, este o echipă care duce acum mult mai mulţi jucători în atac, joacă din entuziasm", a explicat Andone.
Conducerea CFR-ului a hotărât să nu mai ofere recompense financiare jucătorilor decât la finalul campionatului şi doar dacă echipa va ocupa locul 1.
Proaspăt instalat pe banca CFR-ului, Ioan Andone are o misiune dificilă chiar la debut, cu Petrolul. "Fălcosul" se confruntă cu mai multe indisponibilităţi, Peralta, Maftei şi Piccolo fiind suspendaţi. Acestora li se adaugă şi Pantelis Kapetanos, care a intrat nerefăcut în meciul cu Rapid şi riscă să rateze tot finalul campionatului dacă va forţa. Kapetanos a suferit o ruptură la muşchii aductori în meciul cu Oţelul Galaţi, a fost trimis la tratament în Serbia, dar a simţit dureri intense în confruntarea cu Rapid. "Nu îl duc la Ploieşti, nu îl forţez, nu vreau să risc să piardă finalul sezonului", a spus Andone.
Echipa probabilă: Beto - Lionn, Cadú, Nuno Diogo, Camora - Sougou, Mureşan, Rui Pedro, Bastos - L.Ganea (De Zerbi), Ronny;
Antrenor: Ioan Andone -
nou-; Accidentaţi: Pedro Celestino, Kapetanos;
Suspendaţi: Maftei, Piccolo, Peralta
Adus în vară gratis de la Academica Coimbra, Pape Modou Sougou (27 de ani) a explodat la Cluj. Mai multe cluburi îl monitorizează pe mijlocaş, iar englezii de la Stoke City par cei mai interesaţi de un transfer.
CFR Cluj ULTIMELE REZULTATE OFICIALE
17.03.2012: CFR 1907 Cluj - Pandurii Târgu-Jiu 2-0 [Liga 1, Etapa 21]
21.03.2012: Sportul Studenţesc - CFR 1907 Cluj 1-1 [Liga 1, Etapa 22]
26.03.2012: CFR 1907 Cluj - Oţelul Galaţi 2-0 [Liga 1, Etapa 23]
02.04.2012: FC Vaslui - CFR 1907 Cluj 1-1 [Liga 1, Etapa 24]
07.04.2012: CFR 1907 Cluj - Rapid Bucureşti 0-5 [Liga 1, Etapa 25]
Pronosticul RomanianSoccer.ro: Petrolul Ploiești - CFR 1907 Cluj va fi unul dintre cele mai interesante meciuri ale etapei a 26-a, în care se vor întâlni două echipe care au obiective total opuse. Gazdele vin după două victorii consecutive, ambele reușite cu antrenorul Mulţescu, semn că aducerea acestuia pe banca tehnică a fost o decizie inspirată. Oaspeții au câștigat în ultimele două etape doar un punct, în meciurile cu Vaslui și Rapid, fiind umilite de ultima cu un scor de maidan. În acest an CFR a câștigat 12p din 21 posibile, dar nu a avut niciun meci în care joace ca o campioană. Antrenorul Andone vrea să readucă spectacolul în tabăra "alb-vişinie", dar va avea nevoie de timp, pentru că încă nu-i cunoaște bine pe jucători. Între Petrolul și CFR este o distanță de 15 locuri în clasament și de 26p și de aceea se poate spune că oaspeții sunt favoriți mâine. Însă, Petrolul a renăscut sub comanda lui Mulţescu, jucătorii au un moral foarte bun după victoria cu Dinamo, iar un eventual succes și cu CFR n-ar mai surprinde pe nimeni, mai ales că în Liga 1 au fost în ultimele etape o mulțime de "rezultate bombă". Dacă la "galben-albaștri" aducerea lui Mulţescu a declanșat acel șoc pozitiv și au reușit de atunci doar victorii, același lucru îl speră și "alb-vișinii" prin venirea lui Andone. Petrolul Ploiești - CFR 1907 Cluj este un meci greu de prezis, cel mai logic ar fi X2, dar un eventual succes al gazdele n-ar mai mira pe nimeni.
Bilanţul Petrolului la meciurile de acasă: 12 meciuri, 3 victorii, 2 egaluri, 7 înfrângeri, golaveraj 15-21, 11 puncte
Bilanţul CFR-ului la meciurile din deplasare: 12 meciuri, 6 victorii, 5 egaluri, 1 înfrângeri, golaveraj 19-8, 23 puncte
În tur: CFR 1907 Cluj - Petrolul Ploieşti 1 - 1 (0-1)
Au marcat: 0-1 Adrian Borza (19), 1-1 Roberto De Zerbi (59)
Comparaţie Petrolul Ploieşti - CFR 1907 Cluj
Echipa Petrolul Ploieşti se află pe locul 16 în
clasament Liga 1, cu 25p, iar CFR 1907 Cluj pe 1, cu 51p