22.04.2012, Cluj-Napoca, Stadion: "Dr. Constantin Rădulescu", ora: 19:00, live Digi Sport
CFR 1907 Cluj - Concordia Chiajna
CFR 1907 Cluj
CFR Cluj a câștigat cu multă șansă un punct la Ploiești, după ce a remizat, scor 1-1 cu Petrolul. Venirea lui Andone n-a adus mult așteptatul reviriment, echipa fiind dominată timp de 70 de minute într-un mod umilitor de o echipă aflată sub linia retrogradării. Până la urmă, norocul a fost de partea ardelenilor, care au câștigat un punct, dar au pierdut din avantajul pe care îl aveau față de Dinamo, Steaua, Rapid și Vaslui, întrucât acestea au câștigat pe linie în etapa a 26-a. Va urma un joc destul de greu, cu Concordia Chiajna, echipă care este una din revelaţiile returului. Obiectivul "feroviarilor" este de a câştiga cele trei puncte, pentru a menţine avansul faţă de urmăritoarele sale.
Antrenorul Ioan Andone a afirmat că echipa sa trebuie să dea dovadă de determinare pentru a câştiga meciul de duminică cu Concordia Chiajna: "Trebuie să jucăm cu determinare, vreau atitudine, agresivitate, dar nu mai vreau să jucăm cu un om în minus. Cu Chiajna presiunea va fi pe noi, trebuie să-i batem ca lumea. Suntem la mâna noastră, totul depinde de noi, trebuie să ne păstrăm avantajul până la final. Chiajna o echipă pe care dacă o tratezi ca lumea, poţi să o baţi ca lumea".
Gabi Mureşan este şi el de acord că CFR va avea un meci greu: "Concordia Chiajna a demonstrat în retur că este o echipă puternică, dar noi jucăm acasă şi trebuie să câştigăm. Rivalele s-au apropiat din cauza noastră, însă important este că am rămas pe primul loc. Eu spun că aducerea arbitrilor străini este un lucru bun, deşi discuţii tot vor fi. Deocamdată nu ne mai permitem să pierdem puncte".
Ioan Andone nu îi va avea la dispoziţie pentru acest meci pe fundaşii Lionn şi Camora, ambii suspendaţi, dar nici pe atacantul Pantelis Kapetanos, menajat. Grecul nu a fost recuperat şi nu va fi inclus de Andone în lotul pentru Chiajna. "Medicii mi-au spus să nu îl forţez", a explicat Andone.
Echipa probabilă: Beto - Maftei, Cadú, Piccolo, Nicoară - Mureşan - Sougou, Saré, Godemèche, Bastos - Ronny;
Antrenor: Ioan Andone; Accidentaţi: Pedro Celestino, Kapetanos;
Suspendaţi: Lionn, Camora
Zilele trecute, oficialii ardelenilor au luat legătura, în secret, cu Dorin Goga pe care l-au îmbiat să lase pe Poli Timişoara pentru CFR Cluj. "Ştie şi Goga care este proiectul echipei, ce investiţii se fac aici, ce succes are clubul. Vrea şi el să joace în grupele Champions League, iar echipa îşi poate permite salariul lui", au comentat apropiaţii grupării. Ardelenii l-ar putea aduce gratis la vară pe Goga. De aceea nu se grăbesc să facă afacerea, ştiind problemele cu care se confruntă trupa din Banat.
CFR Cluj ULTIMELE REZULTATE OFICIALE
21.03.2012: Sportul Studenţesc - CFR 1907 Cluj 1-1 [Liga 1, Etapa 22]
26.03.2012: CFR 1907 Cluj - Oţelul Galaţi 2-0 [Liga 1, Etapa 23]
02.04.2012: FC Vaslui - CFR 1907 Cluj 1-1 [Liga 1, Etapa 24]
07.04.2012: CFR 1907 Cluj - Rapid Bucureşti 0-5 [Liga 1, Etapa 25]
13.04.2012: Petrolul Ploieşti - CFR 1907 Cluj 1-1 [Liga 1, Etapa 26]
Concordia Chiajna
Concordia Chiajna n-a jucat slab în meciul de acasă cu Dinamo, dar n-a mai reușit să câștige nici măcar un punct, fiind învinsă cu scorul de 3-1. Astfel, echipa lui Reghecampf a rămas pe un loc retrogradant, fiind însă la un singur punct de salvare. După ce au jucat cu Dinamo, "vulturii verzi" au ghinionul de a o întâlni acum pe CFR, astfel că n-ar fi exclus că și la sfârșitul etapei a 27-a să rămână tot cu 27p. Adevăratele meciuri vor fi în următoarele două etape, când ilfovenii vor întâlni pe Voința Sibiu și CS Mioveni, în care sunt obligați să ia cele şase puncte. În meciul din Gruia, ei vor încerca să-și vândă cât mai scump pielea, vizând un rezultat de egalitate.
Antrenorul Laurenţiu Reghecampf a declarat că se aşteaptă la un meci greu, dar speră că echipa sa nu va pierde: "Cu puţină atenţie am fi obţinut un punct cu Dinamo. Am avut şi ghinion, iar arbitrul ne-a fost ostil. Mă aştept la un arbitraj nefavorabil şi cu CFR. Suntem o echipă mică şi nu avem ce să facem. Pornim cu şansa a doua la Cluj, asta e clar. Am auzit că la tv s-a spus că voi folosi rezervele, că nu ne-ar interesa meciul de la Cluj, ci din etapa viitoare cu Voinţa. Nişte aiureli, nişte zvonuri, nu e adevărat aşa ceva! Am bătut pe Oţelul, pe Petrolul, pe Rapid, pe Ceahlăul şi pe Braşov. De ce să mă tem de CFR? Au aceştia victorii pe linie? Sunt Real Madrid sau Barça? Noi mergem să luptăm pentru un punct, pe care consider că-l putem lua. În nici un caz nu vom merge în Gruia să fim sparring partner pentru CFR!".
Antrenorul Reghecampf nu are probleme de lot pentru meciul de la Cluj. Faţă de meciul cu Dinamo, acesta îi va putea folosi pe titularii Mamele şi Muzac, care şi-au ispăşit etapa de suspendare pentru cumul de cartonaşe. Sârbul Petrović, care şi-a marcat un gol în propria poartă va trece pe banca de rezerve, cuplul de fundaşi centrali urmând a fi Mamele-Bratu, pe care "Reghe" a mizat şapte etape la rând. E posibil ca în poartă să revină bulgarul Kolev, după ce Niţă a fost nesigur în în partida cu "câinii roşii".
Echipa probabilă: Kolev - Krumov, Mamele, Bratu, Guilherme - L.Filip, Muzac - Ad.Popa, V.Dinu, V.Munteanu (I.Iordache) - Adi Rocha;
Antrenor: Laurenţiu Reghecampf; Accidentaţi: nu există;
Suspendaţi: nu există
Concordia Chiajna ULTIMELE REZULTATE OFICIALE
21.03.2012: Petrolul Ploieşti - Concordia Chiajna 3-4 [Liga 1, Etapa 22]
24.03.2012: Concordia Chiajna - Universitatea Cluj 0-0 [Liga 1, Etapa 23]
02.04.2012: Concordia Chiajna - Ceahlăul Piatra-Neamţ 2-0 [Liga 1, Etapa 24]
09.04.2012: FC Braşov - Concordia Chiajna 2-3 [Liga 1, Etapa 25]
16.04.2012: Concordia Chiajna - Dinamo Bucureşti 1-3 [Liga 1, Etapa 26]
Pronosticul RomanianSoccer.ro: CFR 1907 Cluj - Concordia Chiajna este meci de 1. Chiar dacă trec printr-o perioadă slabă, în care au câștigat doar 2p din 9 posibile, gazdele sunt favorite clare în meciul de mâine, în care nu mai au voie să rateze victoria. Antrenorul Ioan Andone a avut destul timp la dispoziție să-și cunoască mai bine jucătorii și să pregătească în cele mai mici detalii jocul cu Concordia Chiajna. Cu 8 etape înainte de final, "feroviarii" au totuși 3p avans față de Dinamo și Steaua și un program care le permite să câștige 9p până la derby-ul cu Dinamo. De aceea, este foarte important pentru clujeni să nu mai facă pași greșiți, mai ales că vor întâlni doar echipe care luptă pentru evitarea retrogradării. Antrenorul Laurențiu Reghecampf a reușit multe rezultate pozitive de când a preluat Concordia și cu siguranță va face tot ce-i stă în putință să obțină un punct la Cluj. Între cele două echipe este o distanță de 25p în favoarea ardelenilor, care în mod normal nu pot rata cele 3p. Cu siguranță CFR nu va avea un meci ușor, dar cu ajutorul suporterilor și, de ce nu al arbitrilor ("feroviarii" au beneficiat de cele mai multe greșeli de arbitraj în favoarea lor), probabil va obține la final victoria. "Alb-vișinii" vor să devină campioni, dar trebuie să demonstreze că merită, în fond dacă nu sunt în stare să-i bată acasă pe cei de la Concordia, nu prea au ce caută în Ligă Campionilor...
Bilanţul CFR-ului la meciurile de acasă: 13 meciuri, 9 victorii, 1 egaluri, 3 înfrângeri, golaveraj 26-14, 28 puncte
Bilanţul Universităţii la meciurile din deplasare: 13 meciuri, 2 victorii, 4 egaluri, 7 înfrângeri, golaveraj 13-27, 10 puncte
În tur: Concordia Chiajna - CFR 1907 Cluj 0 - 4 (0-3)
Au marcat: 0-1 Weldon Santos (5), 0-2 Modou Sougou (8), 0-3 Modou Sougou (24), 0-4 Renan Garcia (49)
Comparaţie CFR 1907 Cluj - Concordia Chiajna
Echipa CFR 1907 Cluj se află pe locul 1 în
clasament Liga 1, cu 52p, iar Concordia Chiajna pe 15, cu 27p