06.05.2012, Piatra-Neamţ, Stadion: "Ceahlăul", ora: 17:30, live Digi Sport
Ceahlăul Piatra-Neamţ - CS Mioveni
Ceahlăul Piatra-Neamţ
Ceahlăul Piatra-Neamț a dat lovitura la Sibiu, câștigând cu scorul de 2-1 în fața Voinței, rezultat în urma căruia a pus capăt în mare măsură emoțiilor retrogradării. Cu cinci etape înainte de final, "galben-negrii" au şase puncte avans față de ocupanta locului 15 și șansa de a menține sau mari diferența, întrucât vor juca mâine acasă cu ultima clasata. În tur nemţenii s-au impus cu 2-1 la Mioveni și își propun și mâine o noua victorie, pentru ca să poată juca în etapa următoare în Ghencea fără nicio presiune.
"Ar fi cea mai mare greşeală să ne considerăm salvaţi de la retrogradare, încă de pe acum!", anunţa antrenorul Costel Enache la scurt timp după finalul meciului de la Sibiu. "Principalul" pietrean a întrerupt momentele de euforie în vestiarul său, avertizându-şi elevii că cea mai importantă etapă pentru reuşita îndeplinirii obiectivului, "de-abia acum începe. Mai avem cinci meciuri teribile!", a completat Costel Enache, vorbind totodată şi despre momentul pregătit pentru destuparea şampaniei. "Abia după ce mai strângem măcar cinci-şase puncte, ne vomn putea bucura de reuşita obiectivului important".
Mioveniul va începe sezonul viitor "pe minus" în "B", dacă nu îndeplineste baremul de 25 de puncte. La prima vedere meciul se anuntă usor. Ceahlăul este favorită, are lotul aproape complet, are moral bun. Cu toate acestea, Costel Enache a spus: "Cei de la Mioveni au motivatie. Mi-au atras atentia prin jocul făcut în repriza întîi a partidei cu Chiajna. Au marcat si au avut ocazii de a mai înscrie. Am încredere că avem un lot cu jucători care sînt constienti de importanta partidei. Cred că presiune si miză este într-adevăr pentru noi. Este încredere în vestiar si cred ca duminică vom avea motivatie pentru încă o victorie".
Echipa probabilă: Jović - Dumitraş, Ichim, L.Cazan, Ţepeş - V.Achim, Monroy - Muscalu, Golubović, Stana - Cr.Gafiţa (M.Constantinescu); Antrenor: Costel Enache; Accidentat: Lucas García; Suspendaţi: nu există
Preşedintele consiliului de administraţie Viorel Măstăcăneanu crede că printr-o victorie cu CS Mioveni, echipa sa va scăpa de emoţiile retrogradării: "Aşteptăm cu încredere şi cu foarte mare atenţie meciul următor. Consider că dacă vom cîştiga cu Mioveni, în celelalte patru meciuri care au mai rămas, cu un meci egal sau două, nu vor mai fi probleme în ceea ce priveşte retrogradarea".
Ceahlăul Piatra-Neamţ ULTIMELE REZULTATE OFICIALE
08.04.2012: Ceahlăul - Universitatea Cluj 1-1 [Liga 1, Etapa 25]
13.04.2012: Ceahlăul - FC Braşov 1-0 [Liga 1, Etapa 26]
22.04.2012: Dinamo Bucureşti - Ceahlăul 3-2 [Liga 1, Etapa 27]
28.04.2012: Ceahlăul - CFR 1907 Cluj 0-2 [Liga 1, Etapa 28]
01.05.2012: Voinţa Sibiu - Ceahlăul 1-2 [Liga 1, Etapa 29]
CS Mioveni
Deși a condus cu 1-0 pe Concordia Chiajna, echipa CS Mioveni a pierdut la final cu scorul de 1-3, confirmând astfel că este cea mai slabă din Liga 1. Acest nou eșec i-a enervat foarte tare pe șefii clubului, care au decis să-l concedieze pe antrenorul Marian Pană și să-l înlocuiască cu Telu Stancu. Acesta nu poate face minuni în ultimele etape rămase, dar va încerca să se apropie de baremul de 25 de puncte pentru a mai reduce din penalizare. Obiectivul "galben-verzilor" în meciul de la Piatra-Neamț este de a încerca să obțină un rezultat de egalitate.
Antrenorul Marian Pană a fost înlocuit, vineri, la conducerea tehnică a grupării argeşene pentru ultimele cinci etape ale Ligii 1 de Telu Stancu şi Marian Radu II. "La antrenament se vor prezenta Radu II şi Telu Stancu. Din vechiul staf va mai rămâne doar antrenorul cu portarii, Iulian Ilie. Marian Pană va pleca cu tot staful, secunzii Dragoş Stroe şi Iulian Preda şi preparatorul fizic Cătălin Buşuricu", a declarat, vineri, preşedintele Consiliului Director al CS Mioveni, Dumitru Olteanu.
Deşi au negociat în dimineaţa zilei de vineri, oficialii argeşeni şi Marian Pană nu ajunseseră doecamdată la o înţelegere în ceea ce priveşte rezilierea contractului, din cauza clauzelor puse în contract. Conducerea ultimei clasate în Liga 1 speră însă ca să rezilieze contractul pe cale amiabilă şi să plătească antrenorul la zi, fără alte obligaţii financiare. În cazul în care nu se va ajunge la o înţelegere şi Pană va fi demis, clubul trebuie să-i plătească despăgubiri de 40.000 de euro.
Preşedintele Dumitru Olteanu a declarat că după 14 meciuri fără victorie a fost nevoit să îi ceară demisia tehnicianului Marian Pană: "Este la 14-lea meci fără victorie în mandatul lui Marian Pană, am fost nevoiţi să-i cerem demisia. Suntem ca şi retrogradaţi, i-am mulţumit donmnului Pană pentru activitatea avută şi i-am cerut să-şi dea demisia. Sper să reziliem pe cale amiabilă. Din punctul nostru de vedere nu mai e nimic de întors cu Pană, după 14 meciuri fără victorie. Şi conducerea şi jucătorii au vină". Referitor la faptul că Marian Pană a spus că are în contract să promoveze "la anul", nu alt obiectiv, Dumitru Olteanu a spus: "Dar a avut obiectiv să ia doar patru puncte? Obiectivul era salvarea şi să facem barem. Era greu să ne salvăm dar 25 de puncte puteam face. Şi jucătorii şi antrenorii au partea lor de vină, noi le-am asigurat toate condiţiile de pregătire, cantonamente, iar salariile au fost plătite la zi".
Fundaşul Ionuţ Voicu a văzut în acest sezon de patru ori cartonaşul roşu. Ultima dată chiar în meciul cu Chiajna din această seară. De fiecare dată, fundaşul a fost eliminat pentru cumul de cartonaşe. De altfel, Voicu este jucătorul din Liga 1 cu cea mai mare priză la "galbene". Pe lângă cele opt cartonaşe care au dus la eliminări, fundaşul de la Mioveni a mai văzut de încă şase ori cartonaşul galben. La Piatra-Neamţ nu vor juca nici Adrian Iordache şi Eugen Crăciun, ambii fiind eliminaţi în partida cu Concordia Chiajna.
Echipa probabilă: Oct.Popescu - R.Barbu, M.Olteanu, B.Stoica, I.Baicu - G.Enache, Ispir, C.Năstăsie, Zuluf - Ayza, Cl.Ionescu; Antrenori: Constantin Stancu & Marian Radu II -noi-; Accidentaţi: nu există; Suspendaţi: I.Voicu, Ad.Iordache, E.Crăciun
În acest sezon CS Mioveni a schimbat de şase ori antrenorii principali, după Ionuţ Popa (etapele 1-4), Ilie Stan (etapele 5-6), Constantin Stancu (etapa 8), Mihai Stoichiţă (etapele 9-13) şi Marian Pană (14-29). În etapa a şaptea, directorul general al clubului Răzvan Tunaru a stat pe banca tehnică la partida cu Sportul Studenţesc alături de Telu Stancu.
CS Mioveni ULTIMELE REZULTATE OFICIALE
09.04.2012: CS Mioveni - Oţelul Galaţi 1-2 [Liga 1, Etapa 25]
15.04.2012: FC Vaslui - CS Mioveni 3-0 [Liga 1, Etapa 26]
21.04.2012: CS Mioveni - Rapid Bucureşti 1-2 [Liga 1, Etapa 27]
30.04.2012: Petrolul Ploieşti - CS Mioveni 3-1 [Liga 1, Etapa 28]
03.05.2012: CS Mioveni - Concordia Chiajna 1-3 [Liga 1, Etapa 29]
Pronosticul RomanianSoccer.ro: Ceahlăul Piatra-Neamț - CS Mioveni va fi un meci neatractiv, în care se vor întâlni două echipe nou promovate care au avut ca obiectiv menținerea în prima ligă. Echipa gazdă a avut un parcurs mult mai bun, reușind printre altele victorii în fața unor echipe precum Vaslui, Steaua sau Rapid, demonstrând că merită să joace și la anul în prima ligă. "Galben-negrii" vin după un succes foarte important la Sibiu cu Voința și sunt deciși să bată mâine și pe Mioveni, pentru a rezolva în mare măsură problema retrogradării. Antrenorul Enache trebuie să-și facă jucătorii să nu-i subestimeze pe argeșeni, pentru că va urma apoi un meci cu Steaua și ar fi păcat să-și complice situația. Echipa oaspete vine după cinci înfrângeri consecutive, care au dus la dimiterea antrenorului Pană. Surprinzător, acesta a rezistat 13 etape pe banca tehnică, acolo unde în acest an s-au perindat mulți antrenori precum Ionuț Popa, Ilie Stan și Mihai Stoichiță sau interimarii Răzvan Tunaru, Telu Stancu și Mihai Stoica. În meciul de mâine argeşenii nu pot speră la mai mult de un egal, ținând cont că au în ultimul timp numai înfrângeri, iar noul antrenor Telu Stancu nu poate face minuni peste noapte și are mulți jucători suspendați. În mod normal, Ceahlăul Piatra-Neamț - CS Mioveni este meci de 1, echipa gazdă nu-și poate permite luxul de a rata cele trei puncte, care i-ar scuti probabil definitiv de emoții.
Bilanţul Ceahlăului la meciurile de acasă: 14 meciuri, 4 victorii, 4 egaluri, 6 înfrângeri, golaveraj 12-21, 16 puncte
Bilanţul Mioveniului la meciurile din deplasare: 14 meciuri, 0 victorii, 4 egaluri, 10 înfrângeri, golaveraj 7-37, 4 puncte
În tur: CS Mioveni - Ceahlăul Piatra-Neamţ 1 - 2 (0-2)
Au marcat: 0-1 Daniel Stana (6), 0-2 Marian Constantinescu (22), 1-2 Adrian Iordache (52)