10.08.2012, Iaşi, Stadion: "Emil Alexandrescu", ora: 21:30, live Digi Sport
CSMS Iaşi - Petrolul Ploieşti în
Etapa 4 - Liga 1
CSMS Iaşi
Așa cum era de așteptat, CSMS Iași a fost învinsă și de Rapid, dar față de precedentul joc susținut în București cu Dinamo (2-5), acum a pierdut la limită, cu scorul de 0-1. Echipa lui Ionuț Popa a rămas fără niciun punct în clasament și este fără niciun dubiu prioncipala candidată a ultimului loc. Chiar dacă nu au un lot puternic, moldovenii vor încerca să arate totuși că nu au ajuns întâmplător în Liga 1 și vor face tot ce la stă în putință să nu piardă mâine în fața Petrolului Ploiești. Ar fi foarte important pentru "alb-albaștri" să obțină o victorie în fața "lupilor galbeni", mai ales că în etapa următoare vor avea șanse mimine de a evita înfrângerea la Cluj cu CFR.
Antrenorul Ionuţ Popa a spus că este îngrozit de faptul că va întâlni mâine una dintre cele mai bune formaţii din Liga 1, Petrolul: "Ne aşteaptă un meci foarte greu, dar nu am făcut decât un antrenament săptămâna asta. Băieţii sunt obosiţi după drumurile la Bucureşti. Petrolul Ploieşti are, alături de Vaslui, CFR Cluj şi Steaua, unul dintre cele mai bune loturi. De la Petrolul, 2-3 jucători câştigă cât tot lotul nostru. Sper ca băieţii să se mobilizeze mai bine ca altă dată".
"Le-am cerut jucătorilor să-și stoarcă tricoul când ies de pe teren, să vadă lumea că am încercat tot ce am putut", a adăugat antrenorul CSMS-ului.
Antrenorul Ionuț Popa a solicitat cu vehemență întăriri, dar președintele executiv Florin Prunea a tăiat elanul tehnicianului. Șeful executivului ieșean a anunțat că nu va transfera jucători scumpi sau care să ceară salarii mari (peste 3.000 de euro, limită impusă la CSMS), chiar dacă echipa riscă să retrogradeze. "Vom mai aduce fotbaliști, dar nu vom ieși din bugetul pentru achiziții și din politica clubului nostru. Cu orice risc, nu aducem jucători scumpi, chiar dacă retrogradam. Eu cred însă cu tărie că avem un lot care să ne asigure menținerea în Liga 1. Dacă nu vom reuși, eu am susținut în fața Comitetului Director că trebuie să apelăm la ieșeni. Vom mai transfera jucători tineri, din zona Moldovei. Să nu uităm că avem un program absolut infernal, dar cred că echipa este în creștere și vom lua și puncte. Ne va fi mai ușor după ce scăpam de echipele tari. Trebuie să avem încredere în jucătorii noștri, iar eu am încredere în absolut toți băieții", a declarat Florin Prunea, care a sărbătorit ieri împlinirea vârstei de 42 de ani.
În schimb, antrenorul Ionuț Popa a spus încă o data că are nevoie de întăriri, ruptură dintre antrenor și conducerea clubului fiind mai mult decât evidenta, din moment ce tehnicianul și președintele au făcut ieri separat câte o conferința de presă. "Nu vreau să mai vorbesc despre conducerea clubului și despre probleme administrative. Mă interesează doar echipă și suporterii. Atât și nimic altceva! Ne mai trebuie cinci jucători. Mă enervează faptul că aceste nume au fost puse pe tapet, dar nu a fost rezolvat niciunul. Am oferit și o alternativă la Regulamentul de Ordine Interioară, dar iarăși nu m-a băgat nimeni în seamă. Atunci, ce rost mai are să discut eu. Mă concentrez pe doar două lucruri: echipa, să văd dacă mai pot scoate ceva, și suporterii pe care vreau să-i mulțumesc. Să dăm totul pentru suporteri", a spus Ionuț Popa.
Antrenorul Ionuţ Popa nu are probleme de lot pentru meciul cu Petrolul Ploieşti. Acesta va trimite mâine pe teren un "unsprezece" format cam din aceiaşi jucători care au evoluat în primele etape. În Giuleşti a surprins folosirea lui Iulian Vladu ca fundaş stânga, dar Popa şi-a dat repede seama că nu era o idee bună şi l-a trimis pe acel post pe Alexandru Ţigănaşu. Neavând un lot numeric, tehnicianul din Copou e nevoit să experimenteze unele schimbări. Cu Rapid debutat şi Adrian Pătulea, un jucător în care ieşenii îşi pun mari speranţe şi care ar putea juca chiar titular cu Petrolul, urmând a face cuplu cu Claudiu Ionescu.
Echipa probabilă:
I.Irimia
Jovanović, Tincu, Mitrea, Ţigănaşu
Onofraş, Straton, Petrović, Milea, Vladu
Cl.Ionescu, Pătulea (Cl.Tudor)
Antrenor: Ionuţ Popa
Accidentaţi: Bădic
Suspendaţi: nu există
Evenimentele petrecute în ultima vreme la gruparea din Copou, care au contribuit într-o oarecare măsură şi la bilanţul înregistrat după trei etape, în care băieţii lui Ionuţ Popa nu au acumulat nici măcar un punct, au fost analizate într-o şedinţă a Comitetului Director al clubului. S-a decis derularea unei anchete interne referitoare la modul în care s-au efectuat deplasările la meciul de la Dinamo (scor 2-5), cu un autobuz ce în mod obişnuit face curse judeţene, şi cu Rapid (0-1), în care autocarul s-a defectat la Roman, fiind trimis un microbuz după aproape trei ore de stat în căldură, la sfârşitul cărora preşedintele executiv Florin Prunea a anunţat sancţiuni. "Este inacceptabil aşa ceva la nivelul Ligii 1, iar vinovaţii trebuie să răspundă! La Rapid, însă, s-a pornit cu cel mai bun autocar din Iaşi, care s-a stricat din motive independente de voinţa noastră, important fiind că s-a plecat cu două zile înaintea meciului", a spus fostul internaţional, convins că evenimentele de acest gen au afectat concentrarea jucătorilor şi imaginea clubului.
ULTIMELE REZULTATE OFICIALE
26.05.2012: Dunărea Galaţi - CSMS Iaşi 0-3 [Liga 2, Etapa 29]
02.06.2012: CSMS Iaşi - Farul Constanţa 4-2 [Liga 2, Etapa 30]
22.07.2012: CSMS Iaşi - Oţelul Galaţi 1-2 [Liga 1, Etapa 1]
29.07.2012: Dinamo Bucureşti - CSMS Iaşi 5-2 [Liga 1, Etapa 2]
06.08.2012: Rapid Bucureşti - CSMS Iaşi 1-0 [Liga 1, Etapa 3]
Petrolul Ploieşti
În fața a 10.276 de spectatori entuziaști Petrolul a obținut un nou succes la Ploiești, învingând cu scorul de 2-1 pe Oțelul Galați. "Galben-albaștrii" au ratat și un penalty, au dominat în mare măsură jocul și au obținut la final trei puncte muncite. După trei etape disputate, echipa lui Mircea Rednic se află pe locul 4 în clasament și speră să ajungă pe podium după etapa din acest weekend, întrucât va întâlni mâine una dintre cele mai slabe echipe din Liga 1. Ținând cont de valoarea celor două loturi, obiectivul "găzarilor" este clar, să obțină victoria, pentru a avea apoi mult mai multă liniște în vederea celor trei meciuri deosebit de dificile din etapele următoare cu Rapid, Dinamo și CFR.
Antrenorul Mircea Rednic le cere jucătorilor să nu-şi subestimeze adversarul: "CSMS Iaşi merita un punct cu Oţelul, iar cu Rapid a pierdut greu, cu 1-0. Aveau meciuri cu Dinamo şi Rapid în deplasare, ce puteau să facă? Sunt foarte serios când zic că mă tem de acest meci. Iaşiul e cu cuţitul la os şi va lupta pentru victorie, nu pentru egal. Noi avem un lot mai valoros, dar nu e de ajuns pentru a câştiga un meci afară. Vreau ca jucătorii mei să nu-i subestimeze pe ieşeni, ar fi o mare greşeală să creadă că vor câştiga doar prin simpla prezenţă pe teren".
Daniel Opriţa a fost titular cu Oţelul şi speră să joace încă de la început şi la Iaşi. "E concurenţă mare la Petrolul. Muncesc mult să-mi recapăt locul de titular. Sper să joc la Iaşi, m-am pregătit bine. Nu vom avea un meci uşor, dar dacă ne vom face jocul obişnuit, cred că vom câştiga. E timpul să obţinem primul succes extern, doar aşa putem avea şanse la cupele europene".
În meciul cu Oţelul, antrenorul Mircea Rednic nu l-a putut folosi pe Łukasz Szukała, care a răcit. Polonezul a fost înlocuit cu brio de tânărul Ionuț Neag (18 ani), despre care Rednic a avut doar cuvinte de laudă: "Consider că Neag este un real câștig pentru această echipă. A arătat mult curaj și talent, parcă joacă în Liga 1 de-o grămadă de timp!".
Pentru meciul de la Iaşi, "lupii galbeni" au doi jucători incerţi, George Galamaz şi Sebastian Cojocnean. Cei doi s-au accidentat în prima etapă, în meciul cu Ceahlăul şi au lipsit cu Vaslui şi Oţelul. În această săptămână au revenit la antrenamente, dar au avut un program special, mai uşor. Adrian Cristea a rămas acasă, având de ispăşit încă o etapă de suspendare din cele două dictate de LPF ca urmare a eliminării din meciul cu FC Vaslui.
Echipa probabilă:
Bornescu
S.Achim, Szukała, Yamissi, Guilherme
Opriţa, Cristescu (Marinescu), Mustivar, Boudjemaa
Grozav, Younés
Antrenor: Mircea Rednic
Accidentaţi: nu există
Incert: Galamaz, Cojocnean
Suspendat: Ad.Cristea
Damien Boudjemaa a fost eroul victoriei "găzarilor", 2-1, cu Oţelul. Mignonul mijlocaş de 27 de ani a devenit o ţintă atractivă pentru două dintre formaţiile din Ligue 1, Valenciennes (locul 12) şi Brest (locul 15), grupările din Hexagon trimiţîndu-şi reprezentanţii pentru a-l vedea pe "micul Zidane" la meciul cu gălăţenii. Şi-au avut ce vedea, pentru că Damien a fost decisiv. Valenciennes şi Brest au transmis că vor urmări cu interes evoluţiile lui Boudjemaa, iar la iarnă vor trece la fapte concrete. Fotbalistul sosit la Ploieşti de la echipa armenilor din Paris, Alfortville, are gânduri măreţe cu Petrolul: "Mi-aş dori enorm să merg în cupele europene. Oamenii de aici au crezut în mine, mi-au oferit şansa să joc în prima ligă, trebuie să facem totul ca să le răsplătim încrederea. Mă simt bine la Ploieşti, oamenii sunt calzi, cred că avem cea mai frumoasă galerie din ţară, un atu principal pentru obiectivele noastre".
ULTIMELE REZULTATE OFICIALE
17.05.2012: Pandurii Târgu-Jiu - Petrolul Ploieşti 1-0 [Liga 1, Etapa 33]
21.05.2012: Petrolul Ploieşti - Sportul Studenţesc 0-3 [Liga 1, Etapa 34]
21.07.2012: Petrolul Ploieşti - Ceahlăul Piatra-Neamţ 5-0 [Liga 1, Etapa 1]
28.07.2012: FC Vaslui - Petrolul Ploieşti 3-0 [Liga 1, Etapa 2]
04.08.2012: Petrolul Ploieşti - Oţelul Galaţi 2-1 [Liga 1, Etapa 3]
Pronosticul RomanianSoccer.ro: CSMS Iași - Petrolul Ploiești va fi un meci interesant în care se vor întălni două echipe care au obiective total opuse în acest sezon. Fără bani și fără sprijinul autorităților din orașul Iași, gazdele par condamnate la retrogradare, mai ales că au și un lot destul de slab valoric și numeric, în timp ce la oaspeți nu sunt probleme financiare sau făcut transferuri importante și se gândesc să lupte pentru un loc de Europa League. Singurul sprijin al moldovenilor sunt suporterii, care vor încerca să-i ajute să treacă peste criză în care au intrat. Antrenorul Popa speră că băieții lui să prindă o zi norocoasă, doar așa echipa să ar avea o șansă de a nu pierde acest meci. După trei etape disputate, ieșenii nu au niciun punct în clasament, în timp ce ploieștenii au şase, singura înfrângere fiind la Vaslui. Antrenorul Mircea Rednic și jucătorii doresc să arate că pot câștiga puncte și din deplasare, nu doar pe teren propriu și vor merge în Copou hotărâți să câștige partida. "Alb-albaştrii" au jucat un pic mai bine în ultimul meci cu Rapid și speră să aibă o prestație mai bună cu Petrolul pentru a nu rămâne și după etapa a 4-a fără niciun punct în clasament. Ei au avut și ghinionul de a întâlni în prima etapă pe fosta campioană, Oțelul, apoi au susținut două meciuri la București cu Dinamo și Rapid, astfel că într-un fel au o scuză că nu au niciun punct. CSMS Iași - Petrolul Ploiești este meci de X2, rămâne de văzut dacă oaspeții, cu un lot mult superior, vor avea forța să câștige și în deplasare, nu numai acasă unde au punctaj maxim.