13.08.2012, Galaţi, Stadion: "Oţelul", ora: 19:00, live Dolce Sport
Oţelul Galaţi - CFR 1907 Cluj în
Etapa 4
Oţelul Galaţi
Oțelul Galați a avut neșansa ca în meciul de la Ploiești să-i fie eliminat un jucător și să primească un 11m încă din primul minut, astfel că i-a fost destul de greu să reziste în fața Petrolului. Gălăţenii au jucat practic cu un om mai puțin, iar acest lucru s-a resimțit, adversarii lor câștigând cu scorul de 2-1. Antrenorul Dorinel Munteanu și jucătorii le sunt datori suporterilor după meciul cu Rapid, în care au făcut doar 1-1, deși au ratat foarte multe ocazii. Ei speră să facă mâine un meci bun și să obțină mai mult decât un punct în fața campioanei CFR Cluj. După trei etape disputate, "oțelarii" au doar două puncte în clasament (au și o penalitate de 2p), astfel că vor trebui să abordeze meciul cu campioana CFR Cluj doar la victorie, pentru a se îndepărta de zona retrogradării.
Antrenorul Dorinel Munteanu a declarat că aşteaptă ca "roş-alb-albaştrii" să fie susţinuţi de un număr cât mai mare de suporteri în partida contra formaţiei campioane, CFR Cluj: "Suntem conştienţi că ne aşteaptă un meci foarte dificil, întâlnim echipa campioană şi este mare nevoie ca suporterii să fie alături de noi şi să vină în număr cât mai mare la stadion. Am câştigat multe jocuri şi datorită lor, pentru că ne-au susţinut în momentele grele şi aşa vreau să fie şi acum".
"Meciul cu CFR Cluj este o noua provocare, un joc dificil și avem nevoie de agresivitate că să putem câștiga. CFR este o formație care în ultimele jocuri a făcut partide bune, dar totul depinde de noi, cum a zis și Cornel. Totul depinde de atitudine, de concentrare și puterea fizică. Am nevoie de agresivitate foarte mare timp de 90 de minute. Chiar dacă anul trecut a fost Wesley în prim plan, Kapetanos este un adevarat vârf de careu, un vârf de atac. Tot timpul am spus, este cel mai bun atacant din România", a adăugat Munteanu.
Francezul adus în această vară de Oţelul, Bruce Inkango, a declarat că-şi propune să evolueze în cât mai multe meciuri în tricoul gălăţenilor: "Mă bucur ca am ajuns aici, la Oțelul, unde am găsit o echipă bună, cu un grup extraordinar care m-a ajutat să mă integrez foarte repede. Mă bucur ca am marcat etapa trecută, dar contează mai mult meciurile care vor veni. Vreau să joc cat mai des, chiar meci de meci și să dau maximum pentru Oțelul. Asta inseamnă că vreau să marchez multe goluri, adică să ajut echipa. Am jucat și atacant central, pană să vin la Oțelul, dar și in bandă, mă adaptez oriunde".
Fundaşul dreapta Cornel Râpă consideră că Oţelul se poate impune în faţa CFR-ului, dacă gălăţenii vor reuşi să-şi facă jocul obişnuit, impulsionaţi şi de suporteri. "Avem nevoie de suporteri, dar nu ne este teamă de adversar pentru că depinde numai de noi. Am început bine acest sezon, cu două rezultate bune, dar la meciul cu Petrolul a fost greu pentru că am jucat cu un om în minus pe tot parcursul partidei. Am pregătit meciul cu CFR la victorie, doar așa putem scoate cei mai bun din noi. Respectăm CFR Cluj pentru ceea ce a făcut pentru România, dar totul rămâne la acest nivel, vrem să-i învingem și totul depinde de noi. Nu mă tem de forță lor de atac, avem și noi mijloacele noastre. Ne-am pregătit toată săptămâna asta pentru a trata jocul că atare", a declarat Râpă.
Antrenorul Dorinel Munteanu are mari probleme în banda stângă a apărării acolo unde Silviu Ilie s-a accidentat, iar Zoran Ljubinkovic este suspendat timp de o etapă, în urma cartonaşului roşu încasat la jocul cu Petrolul. La partida de la Ploieşti, tehnicianul a improvizat cu Sârghi ca fundaş stânga, dar acest lucru nu se va mai întâmpla sigur şi cu CFR, când Ştefan Mardare şi Lucian Murgoci vor fi cooptaţi în lot pentru a acoperi zona deficitară. "Sigur că este o problemă pe banda stângă, dar cineva tot trebuie să intre. Nu ştiu cu cine voi începe jocul cu CFR-ul, trebuie să ne descurcăm cu ce avem", a spus Dorinel Munteanu.
Echipa probabilă
Brăneţ
Râpă, Perendija, Sg.Costin, Mardare
Giurgiu, Benga
L.Iorga (Inkango), Viglianti (Štromajer), L.Buş
Pena
Antrenor: Dorinel Munteanu
Accidentaţi: S.Ilie, Didi
Suspendat: Ljubinković
Comisia de Disciplină a Ligii Profesioniste de Fotbal l-a suspendat o etapă pe Zoran Ljubinkovici, pentru eliminarea din meciul cu Petrolul Ploieşti, scor 1-2.
ULTIMELE REZULTATE OFICIALE
16.05.2012: Oţelul Galaţi - FC Vaslui 1-2 [Liga 1, Etapa 33]
20.05.2012: Rapid Bucureşti - Oţelul Galaţi 1-0 [Liga 1, Etapa 34]
22.07.2012: CSMS Iaşi - Oţelul Galaţi 1-2 (Liga 1, Etapa 1)
30.07.2012: Oţelul Galaţi - Rapid Bucureşti 1-1 (Liga 1, Etapa 2)
04.08.2012: Petrolul Ploieşti - Oţelul Galaţi 2-1 [Liga 1, Etapa 3]
CFR 1907 Cluj
CFR a făcut cel mai bun meci în Liga 1 împotriva lui FC Vaslui, pe care a bătut-o fără drept de apel cu scorul de 3-0. Miercuri, "feroviarii" au câștigat cu 2-1 în Cehia cu Slovan Liberec, calificându-se în play-off-ul Ligii Campionilor. Totul merge bine la echipa campioană, care după startul ezitant și-a revenit exact când trebuia. "Alb-vișiniii" se gândesc deja la "dubla" cu FC Basel sperând că vor avea din nou șansa de a juca în grupele Ligii Campionilor. Până la meciurile cu elvețienii, jucătorii ardeleni vor încerca să confirme forma bună în care se află, pentru a aduna cât mai multe puncte și în Liga 1. Conducerea clubului a fixat ca obiectiv echipei să câștige în următoarele două meciuri maximum de puncte sau în cel mai rău caz 4p, astfel că jucătorii vor face tot posibilul să reuşească acest lucru în meciurile cu Oțelul și Iași.
Antrenorul Ioan Andone a declarat că este extrem de bucuros pentru calificarea echipei CFR Cluj în play-off-ul Ligii Campionilor, însă a subliniat că formaţia campioană a suferit foarte mult în meciul cu Slovan Liberec. "Sunt fericit, au vrut să înscrie repede, iar noi am înscris în cele mai bune momente, dar am suferit. Aici adversarii ne-au ştiut potenţiaul şi ne-au blocat mult. Meciul a trecut, sperăm să ajungem în grupele Ligii Campionilor, mai avem mult de muncă, am suferit mult azi. După două meciuri excepţionale cu Slovan acasă şi FC Vaslui, unii jucători au fost obosiţi", a declarat Andone.
CFR s-a calificat în play-off-ul Ligii Campionilor și datorită prestației excelente a portarului Mario Felgueiras. Portughezul, transferat în această vară la Cluj, după ce s-a remarcat în tricoul Brașovului, a avut o evoluție excelentă la Liberec și a contribuit decisiv la victoria clujenilor, scor 2-1. Puțină lume știe, însă, că Felgueiras a apărat accidentat. De altfel, și pe finalul partidei din Cehia, minutul 74, portarul a sărit la o minge și a căzut pe șold, moment în care a fost nevoie de intervenția medicilor pentru a continua. Accidentarea portarului i-a dat emoții lui Andone, care l-a trimis la încâlzire pe Stăncioiu. Până la urmă, după intervenția doctorului echipei, portarul a continuat să joace, dar a strâns din dinți, durerile fiind mari.
"Mario Felgueiras nu s-a antrenat nici azi, se resimte după ce a jucat accidentat cu Vaslui şi cu Liberec. În schimb, Gabi Mureşan s-a pregătit normal", a spus Ioan Andone.
Vestea bună vine de la Liviu Ganea, atacantul adus de la Dinamo, în iarnă, care a ratat începutul sezonului din cauza unei accidentări: "Ganea a început antrenamentele fizice, încet îşi va reveni şi se va reintegra. În schimb, Ivo Pinto şi Camora au suferit uşoare accidentări la Liberec, dar nu este ceva foarte grav", a adăugat "Fălcosul".
Ioan Andone a vorbit şi despre adversarii de duminică: "Oţelul este o echipă bună, solidă, redutabilă mai ales pe teren propriu. Din ce ştiu, ei au unele probleme de lot. Didi este accidentat şi mai au şi alţi jucători pe care nu se ştie cu certitudine dacă se pot baza. Oricum, noi trebuie să jucăm bine, mai bine decât la Liberec pentru a fi siguri de victorie. Să jucăm bine, să nu primim gol și să facem o partidă foarte bună. Vrem să ne pregătim şi pentru cealalta partidă, cu Iaşiul. Vor fi două meciuri foarte importante pentru noi. Să facem 6 puncte, să ne păstrăm entuziasmul si moralul bun, pentru cele două meciuri cu Basel".
Echipa probabilă
Stăncioiu
Ivo Pinto, Maftei, Cadú, Camora (Sepsi)
Mureşan, Saré
Sougou, Bastos, Nicoară (Edimar)
Ronny (Kapetanos)
Antrenor: Ioan Andone
Accidentaţi: Felgueiras, Deac
Suspendaţi: nu există
CFR Cluj a declinat o ofertă de două milioane de euro de la Hannover 96 pentru transferul grecului Pantelis Kapetanos. Arpad Paszkany a declarat că nu se pune problema să renunţe la golgeterul său: "Nu se poate pune problema, e netransferabil. Oferta de de două milioane de euro era o sumă cinstită, dar nu vrem să ne despărţim de jucător. Mai mult, şi el e atras mai degrabă de perspectiva de a juca în Liga Campionilor".
CFR Cluj s-a calificat miercuri seara în play-offul Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins cu scorul de 2-1 (1-0) formaţia cehă Slovan Liberec, în deplasare, în manşa a doua a turului III preliminar. CFR s-a impus prin golurile marcate de Pantelis Kapetanos (45+1) şi Modou Sougou (90+4), în prelungirile celor două reprize, golul gazdelor fiind reuşit de Josef Sural (58).
CFR Cluj va întâlni echipa elveţiană FC Basel în play-off-ul preliminariilor Ligii Campionilor, conform tragerii la sorţi ce a avut loc, vineri, la Nyon. CFR Cluj va juca prima manşă în 21 sau 22 august, în deplasare, returul urmând să aibă loc la 28 sau 29 august, în România.
ULTIMELE REZULTATE OFICIALE
21.07.2012: CFR 1907 Cluj - Gaz Metan Mediaş 1-1 [Liga 1, Etapa 1]
27.07.2012: Ceahlăul Piatra-Neamţ - CFR 1907 Cluj 2-2 [Liga 1, Etapa 2]
01.08.2012: CFR 1907 Cluj - FC Slovan Liberec 1-0 [Liga Campionilor]
04.08.2012: CFR 1907 Cluj - FC Vaslui 3-0 [Liga 1, Etapa 3]
08.08.2012: FC Slovan Liberec - CFR 1907 Cluj 1-2 [Liga Campionilor]
Pronosticul RomanianSoccer.ro: Oțelul Galați - CFR 1907 Cluj va fi un meci atractiv între ultimele două campioane ale României, gazdele câștigând titlul în 2011, iar oaspeții în 2012. În sezonul trecut ardelenii au câștigat atât la Galați, cât și la Cluj (4-0 & 2-0), neprimind niciun gol. Echipa lui Dorinel Munteanu a început slab acest sezon, având doar 2p în clasament după trei etape, în timp ce a lui Ioan Andone este în revenire de formă, câștigând 5p în primele trei etape. Campionii și-au arătat valoarea în Liga Campionilor, unde au învins cu 1-0 și 2-1 pe campioană Cehiei, Slovan liberec. Succesul cu 3-0 în fața Vasluiului și calificarea în play-off-ul Ligii Campionilor au adus multă încredere jucătorilor care vor veni la Galați deciși să forțeze victoria. Gazdele au unele probleme de lot, S.Ilie (accidentat) și Ljubinkovic (suspendat), dar speră să prindă o zi bună și cu ajutorul publicului, să nu piardă acest meci. Din cele opt partide susținute în orasul de pe Dunăre, Oțelul a câștigat o singură dată în fața CFR-ului, având nu mai puțin de patru înfrângeri. În acest sezon atât Oțelul cât și CFR au marcat în toate meciurile susținute până acum, astfel că sunt șanse și mâine să se înscrie multe goluri. Va fi un meci interesant, atractiv, în care echipa oaspete este ușor favorită, având de partea sa palmaresul direct și mai ales formă sportivă de la ora partidei. Oțelul Galați - CFR 1907 Cluj este meci de X2, în mod normal campionii n-au cum să plece acasă învinși.