18.08.2012, Ploieşti, Stadion: "Ilie Oană", ora: 21:30, live Digi Sport
Petrolul Ploieşti - Rapid Bucureşti în
Etapa 5 - Liga 1
Petrolul Ploieşti
Petrolul Ploiești a condus de două ori în Copou pe CSMS Iași, dar n-a reușit decât un rezultat de egalitate, scor 2-2. "Găzarii" au primit gol în prelungiri, deși păreau câștigători după ce marcaseră în minutul 88, în urmă unui penalty. După patru etape disputate, "lupii galbeni" sunt pe locul cinci în clasament, la trei puncte de Pandurii și Steaua. Ei vor întâlni mâine una dintre cele mai mari rivale din Liga 1, pe Rapid, iar obiectivul este de a câștiga toate punctele. Cu siguranță jucătorii vor da un randament maxim în acest meci, care se va jucă cu "casa închisă", știindu-se rivalitatea dintre cele două cluburi. În sezonul trecut giuleștenii au câștigat atât în tur, cât și în retur, dar acum datele problemei s-au mai schimbat, pentru că prahovenii și-au făcut un lot mult mai puternic cu care speră să pună capăt complexului Rapid.
Primul duel Petrolul - Rapid a avut loc în anul 1957-1958, când giuleştenii s-au impus cu 2-0 în deplasare. Înaintea acestuia au mai fost alte cinci dueluri, dar cele două echipe purtau alte nume: Petrolul se numea Flacăra Ploieşti, iar Rapidul se chema Locomotiva Bucureşti. Statistica le este defavorabilă "găzarilor", care nu au mai cîştigat de mai bine de 12 ani în faţa giuleştenilor. Ultimul succes al Petrolului în faţa Rapidului a fost în sezonul 1999-2000, când ploieştenii s-au impus cu 4-2 pe teren propriu.
Antrenorul Mircea Rednic a declarat că este încrezător înaintea meciului cu Rapid: "Fără doar şi poate este un meci important pentru toată suflarea petrolistă, ţinând cont de rivalitatea istorică dintre aceste două echipe şi de dorinţa suporterilor noştri de a câştiga acest duel. Ne-am pregătit foarte bine în această săptămână, nu avem probleme de lot, aşa încât sunt încrezător, mai ales că evoluţiile noastre sunt bune acasă, graţie şi atmosferei extraordinare de pe Ilie Oană. Rapid rămâne Rapid, indiferent de problemele pe care le-a avut. Am spus 'le-a avut' deoarece analizez evoluţia acestei echipe după ultima prestaţie, una foarte bună în partida cu Heerenveen. Mi-a plăcut maniera lor, total diferită de cea din meciurile pe care le-au jucat în campionat. Desigur, le lipsesc Pancu şi Rui Duarte, doi oameni importanţi, dar acum rămâne de văzut dacă asta va fi în avantajul nostru".
Pentru jocul de sâmbătă seară, Mircea Rednic nu i-a oprit în lot pe Hamutovski, Cojocnean şi Tony. "Vreau să precizez faptul că Hamutovski n-a fost exclus din lot, ci doar că la acest meci n-a intrat în primii 18. Cum lui i-am oferit o şansă, mi se pare foarte corect să procedez la fel şi cu Povilas, un jucător care se pregăteşte foarte bine", a explicat Rednic.
Gicu Grozav, cel mai tânăr component al echipei naţionale, a evoluat 45 de minute în meciul amical pe care reprezentativa României l-a disputat, la Ljubljana, contra Sloveniei. Fotbalistul Petrolului a fost trimis pe teren în startul reprizei a doua, reuşind să înscrie cel de-al treilea gol al "tricolorilor", în minutul 80, într-o partidă încheiată cu scorul de 4-3 în favoarea slovenilor.
Ofertat de Steaua, Adrian Cristea le-a dat emoţii ploieştenilor în amicalul cu Fortuna Brazi (Liga 3) pierdut de echipa sa cu 0-1. Mijlocaşul a fost introdus la pauză de Mircea Rednic, dar a fost înlocuit după doar 5 minute din cauza unei accidentări. Din fericire pentru Petrolul, accidentarea "Prinţului" n-a fost una gravă, doar o uşoară contuzie. Rednic l-a scos imediat pe Cristea pentru a nu risca prezenţa acestuia în meciul din etapa viitoare, contra Rapidului.
Steaua s-a întărit în compartimentul defensiv, aducându-l pe fundaşul central Lukasz Szukala de la Petrolul Ploieşti, echipă la care a apucat să evolueze în două partide, marcând şi un gol. Fotbalistul, înalt de 1,95 metri, se află în România din 2010 şi a mai jucat la Gloria Bistriţa şi apoi la "U" Cluj. 400.000 de euro este suma plătită de Steaua pentru transferul lui Szukala.
Echipa probabilă
Bornescu
S.Achim, Galamaz, Yamissi, Guilherme
Opriţa, Mustivar, Boudjemaa, Ad.Cristea
Grozav, Younés
Antrenor: Mircea Rednic
Accidentaţi: nu există
Suspendaţi: nu există
Vor mai lipsi: Hamutovski (neinclus în lot); Szukała (s-a transferat la Steaua)
Geraldo Alves s-a despărţit de Steaua la sfârşitul sezonului trecut. După ce a evoluat în tricoul "roş-albaştrilor" în 58 de meciuri de Liga 1, portughezul este foarte aproape de o revenire în fotbalul românesc. "Am oferte de la Petrolul şi Xerez. Să vedem, încă nu e totul pus la punct. Încă sunt negocieri, mai sunt unele lucruri de pus la punct, însă Petrolul mi-a făcut o ofertă încântătoare. Şi, pe lângă asta, îmi face o deosebită plăcere să mă întorc într-o ţară în care am fost respectat. La Ploieşti aş veni şi pentru fani şi pentru România. Atmosfera din tribunele de acolo este fantastică", a spus Geraldo Alves.
Petrolul Ploieşti a fost învinsă miercuri de formaţia de liga a treia Fortuna Brazi cu scorul de 1-0, într-un meci amical desfăşurat pe terenul acesteia. Gazdele s-au impus prin golul marcat de către Vali Munteanu (25). Partida s-a disputat pe durata a 80 de minute, prima repriza de 30 de minute, iar cea de-a doua de 50, antrenorul Mircea Rednic rulând cu această ocazie 24 de jucători. Soni Mustivar n-a evoluat niciun minut, fiind menajat, în vreme ce Constantin Grecu îşi continuă programul de recuperare, după o mai veche accidentare. Petrolul a început întâlnirea cu Bornescu - Achim, Galamaz, Szukala, Guilherme - Boudjemaa, Hoban, M. Cristescu, Morar - Opriţa, Younes. După pauză, au intrat Povilas (Hamutovski, 60) - Alcenat, Neag (Crişan, 61), Szukala, Yamissi - Cojocnean, Hoban (Catană, 44), L. Marinescu, Ad. Cristea (Morar, 33) - Bokila, Tony Nwakaeme.
ULTIMELE REZULTATE OFICIALE
21.05.2012: Petrolul Ploieşti - Sportul Studenţesc 0-3 [Liga 1, Etapa 34]
21.07.2012: Petrolul Ploieşti - Ceahlăul Piatra-Neamţ 5-0 [Liga 1, Etapa 1]
28.07.2012: FC Vaslui - Petrolul Ploieşti 3-0 [Liga 1, Etapa 2]
04.08.2012: Petrolul Ploieşti - Oţelul Galaţi 2-1 [Liga 1, Etapa 3]
10.08.2012: CSMS Iaşi - Petrolul Ploieşti 2-2 [Liga 1, Etapa 4]
Rapid Bucureşti
Rapid nu a jucat în etapa a 4-a derby-ul cu Dinamo, pentru că aceasta a avut de disputat super-amicalul cu FC Barcelona. Giuleștenii au profitat de această pauză pentru a se odihni și de a analiza greșelile din acest debut de sezon. Echipa lui Neluţu Sabău a reușit un 1-0 cu olandezii de la Heerenveen în Europa league, dar în tur au pierdut cu 4-0, astfel că au fost eliminați. De acum rapidiștii vor trebui să se concentreze în Liga 1, unde sunt încă candidați la titlu și la Cupa României. Ei vor avea un program foarte dificil, urmând a întâlni mâine la Ploiești pe Petrolul, apoi pe campioana CFR și liderul Pandurii. "Alb-vișiniii" au ca obiectiv în meciul de mâine cu Petrolul să obțină victoria sau în cel mai rău caz un rezultat de egalitate, bazându-se și pe sprijinul celor 1.000 de fani care vor veni să-i încurajeze.
Lovitură grea pentru Ioan Ovidiu Sabău, după ce a aflat că nu se va putea baza pe Rui Duarte în perioada următoare. Cu toate că medicii Rapidului îi spuseseră că are doar o contuzie puternică, lusitanul a efectuat în Portugalia un control şi a aflat că accidentarea sa e una destul de serioasă. "Am un cartilaj de la genunchiul drept rupt şi cred că două sau trei săptămâni nu mă voi pregăti. Probabil că voi reveni pe teren peste o lună, după ce se întrerupe campionatul", a spus Rui Duarte. Portughezul s-a accidentat la returul cu SC Heerenveen (1-0), când a părăsit stadionul cu piciorul imobilizat. Atunci, în finalul primei reprize, Rui Duarte a avut o intervenţie la sacrificiu în propriul careu şi a cerut imediat înlocuirea. A strâns totuşi din dinţi şi a rămas pe teren şi în partea secundă, însă la doar două minute de la reluare a fost nevoit să-i lase locul lui Goga. În absenţa lusitanului, Sabău e nevoit să mizeze pe Ionuţ Voicu.
Giuleştenii nu se pot baza nici la meciul cu Petrolul pe serviciile lui Daniel Pancu! Revenit la antrenamente alături de ceilalţi colegi încă de la sfârşitul săptămânii trecute, "Pancone" nu se poate pregăti încă la capacitate maximă şi nu va fi forţat la meciul de sâmbătă pentru a nu-i recidiva accidentarea. Atacantul poate reveni însă în următoarea rundă, împotriva campioanei CFR Cluj. Vestea nu-i pică deloc bine lui Ioan Ovidiu Sabău, pentru că indisponibilitatea lui Pancu a coincis şi cu perioada mai slabă din ultima lună a "alb-vişiniilor". Rapidiştii au marcat de doar 5 ori în cele 5 partide disputate fără căpitan în avanposturi, două dintre ele cu modeştii finlandezi de la MyPa. "Nu mai sunt la prima tinereţe, mă refac mai greu, dar sper ca băieţii să bată la Ploieşti şi fără mine", a declarat Daniel Pancu.
Dorin Goga declarat că Petrolul - Rapid va fi un adevărat derby: "Ştiu că pentru suporteri e cel mai important derby şi că va fi o atmosferă incendiară în tribune, întreţinută de o rivalitate veche de zeci de ani. Jucând patru ani la Timişoara, unde galeria e înfrăţită cu cea a Rapidului, am învăţat multe despre spiritul Giuleştiului. Va fi un meci şi pentru fani, pe care nici nu concep să nu-l câştigăm, chiar dacă Petrolul e foarte puternică în acest moment. Cred că a venit timpul să confirmăm încrederea tuturor în noi".
"Este foarte bine că nu s-a jucat meciul cu Dinamo. Ne bucurăm că avem mai mult timp la dispoziţie pentru a-i aduce pe băieţi la nivelul dorit. Sper să o facem cât mai repede. Vom merge la Ploieşti să câştigăm. Nu cred că Petrolul are un lot 'umflat de presă', chiar are jucători de valoare. Rapid e o echipă cu pretenţii, mereu joacă la victorie", a spus Ioan Ovidiu Sabău.
Renan Silva spunea zilele trecute că îşi doreşte enorm ca patronul său să rezolve situaţia sa. George Copos a părut sensibilizat de rugăminţile brazilianului şi a plătit datoriile către agenţii jucătorului. Boss-ul din Giuleşti a luat zilele trecute legătura cu reprezentanţii sud-americanului şi le-a trimis acestora o nouă ofertă de achitare a comisioanelor. Răspunsul străinilor a venit prompt, propunerea făcută de Copos fiind acceptată imediat de către oamenii care l-au adus pe Renan în România. În zilele care urmează, aceştia vor trimite "cartea verde" a jucătorului, iar mijlocaşul va putea intra în planurile lui Sabău pentru etapele care urmează. Este foarte probabil ca fanii Rapidului să-l poată vedea la lucru încă din meciul cu Petrolul de mâine.
Echipa probabilă
Albuţ
I.Voicu, M.Constantin, Oros, Božović
M.Roman, Codrea, Filipe Teixeira, Herea
Goga, Surdu (Ilijoski)
Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău
Accidentaţi: Rui Duarte, Pancu
Suspendaţi: nu există
Patronul George Copos l-a luat pe Marius Bilaşco numai după ce l-a ratat pe Costin Curelea, atacantul Sportului Studenţesc, pe care a încercat să-l transfere în Grant în această vară. Fostul atacant al Stelei şi al Unirii Urziceni era liber de contract după ce în ultimii doi ani a trecut pe la Tianjin Teda, în China, şi Energie Cottbus, în liga a doua germană, şi a semnat un contract pe două sezoane cu gruparea din Grant.
ULTIMELE REZULTATE OFICIALE
26.07.2012: MyPa - Rapid Bucureşti 0-2 [Europa League]
30.07.2012: Oţelul Galaţi - Rapid Bucureşti 1-1 [Liga 1, Etapa 2]
02.08.2012: SC Heerenveen - Rapid Bucureşti 4-0 [Europa League]
06.08.2012: Rapid Bucureşti - CSMS Iaşi 1-0 [Liga 1, Etapa 3]
09.08.2012: Rapid Bucureşti - SC Heerenveen 1-0 [Europa League]
Pronosticul RomanianSoccer.ro: Petrolul Ploiești - Rapid București este fără îndoială cel mai așteptat meci din etapa a 5-a a Ligii 1. Se vor întâlni două echipe de tradiție din fotbalul românesc, între care este o mare rivalitate. În ultimele zece întâlniri, Rapid a câștigat de nouă ori, iar Petrolul o singură dată. Aceste meciuri sunt la trecut, iar acum, în prezent, se poate spune că după foarte mulți ani, "galben-albaştrii" sunt favoriți. Ei s-au întăarit considerabil în pauza de vară, nu au probleme financiare, iar pe teren propriu au învins pe Ceahalul (5-0) și Oțelul (2-1), având maximum de puncte. "Găzarii" vor avea mâine un sprijin important, 12.500 de suporteri, care sunt la oră actuală cei mai entuziaști din Liga 1. Echipa lui Neluţu Sabău s-a odihnit în ultimele zile și a pregătit cât mai bine meciul de la Ploiești. Giuleștenii sunt în acest sezon fără victorie în deplasare, dar probabil s-ar mulțumi și cu o remiză în fața "găzarilor". Va fi un meci foarte interesant, atractiv, echilibrat, în care echipa gazdă va forța victoria, în timp ce cea oaspete va trebui să lupte serios pentru a nu pierde. Petrolul Ploiești - Rapid București este meci de 1X, dacă Gicu Grozav și Hamza Younés vor fi în formă, oaspeții vor avea șanse mici să plece acasă neînvinși.