20.09.2012, ora: 20:00
VfB Stuttgart - Steaua Bucureşti
Europa League -
Grupa E-
VfB Stuttgart
Antrenorul Bruno Labbadia a lăudat noul lider al Ligii 1: "Steaua a câştigat în ultima etapă de campionat, este lider în România. Steaua este o echipă foarte omogenă".
Mijlocaşul Tamás Hajnal a declarat că Steaua are o vastă experienţă internaţională şi va pune probabil accent pe faza defensivă: "Vom întâlni un adversar cu o bogată experienţă internaţională, care probabil se va axa foarte mult pe defensivă. Trebuie să avem răbdare şi să fim concentraţi pentru a ne impune jocul. Vrem să luăm un start bun în
Europa League şi să avem un parcurs cât mai lung în această competiţie".
Mijlocaşul Christian Gentner a precizat că i-a cerut informaţii despre Steaua fostului său coechipier de la VfL Wolfsburg, Vlad Munteanu: "M-am informat deja telefonic la Vlăduţ Munteanu, alături de care am jucat la VfL Wolfsburg. Mi-a transmis că Steaua este o echipă foarte bine organizată. Ne-am uitat deja la câteva meciuri şi inclusiv azi şi mâine vor fi discuţii cu antrenorul pentru fiecare poziţie şi jucător, în special de cum va fi aşezată Steaua. Ne-am pregătit foarte bine pentru acest joc şi aşteptăm o victorie".
Formaţia VfB Stuttgart a remizat, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Fortuna Dusseldorf, într-un meci din etapa a treia a
campionatului Germaniei. Echipa din Stuttgart a evoluat în următoarea formulă: Ulreich - Hoogland (Kuzmanovici '29), Niedermeier, Maza, Molinaro (Boka '46) - Kvist, Gentner - Harnik, Hajnal (Okazaki '86), Torun - Cacau.
ULTIMELE REZULTATE
22.08.2012: VfB Stuttgart - Dinamo Moscova 2-0 (Europa League, play-off)
25.08.2012: VfB Stuttgart - VfL Wolfsburg 0-1 (1. Bundesliga)
28.08.2012: Dinamo Moscova - VfB Stuttgart 1-1 (Europa League, play-off)
02.09.2012: Bayern München - VfB Stuttgart 6-1 (1. Bundesliga)
15.09.2012: VfB Stuttgart - Fortuna Düsseldorf 0-0 (1. Bundesliga)
Steaua Bucureşti
Steaua a obținut duminică seară o victorie cu scorul de 3-0 la Iași în fața nou promovatei CSMS, după un meci pe care l-a controlat total. În urma acestui succes, echipa lui Reghecampf a devenit după mult timp lider în
Liga 1, având 19p, la fel că și Pandurii, dar cu un golaveraj mai bun. "Roș-albaştrii" au ca obiectiv în acest sezon să readucă titlul în Ghencea după șapte ani și să treacă din nou de fază grupelor în
Europa League. Acum un an, într-o grupă cu Schalke 04, Maccabi Haifa și AEK Larnaca, echipa din Ghencea a reușit să se califice mai departe, fiind eliminată în 1/16-imi de FC Twente. Mâine, cea mai iubită echipă din România, va juca la Stuttgart în fața principalei favorite a grupei, iar obiectivul este de a obține cel puțin un rezultat de egalitate. Vor urma două partide consecutive la București pe "National Arena", iar intențiile Stelei sunt de a câștiga după primele trei meciuri 7p. Steaua are rezultate slabe în fața echipelor din Germania, în față cărora nu a mai câștigat de 55 de ani (în 1957 "roș-albaştrii" au învins-o pe Borussia Dortmund în CCE), dar acum este în formă, are un lot puternic și speră să obțină prima victorie. Antrenorul Reghecampf va împlini azi 37 de ani, iar jucătorii vor dori să-i facă cadou o victorie cu VfB.
Antrenorul Laurenţiu Reghecampf a vorbit despre şansele echipei sale cu VfB Stuttgart: "Obiectivul nostru este să ajungem în finala Europa League. Trebuie să avem ambiţii mari, dacă vrem să reuşim ceva. Este exagerat, dar uite unde au ajuns Atletico Madrid şi Athletic Bilbao. Cine îi dădea vreo şansă lui Bilbao? Se poate, dar trebuie să ai foarte mult noroc şi totul să meargă foarte bine. Avem un lot foarte bun şi jucători extrem de valoroşi. Obiectivul nostru principal a titlul, iar apoi finala
Europa League".
"Mergem să câştigăm la Stuttgart. Nu mergem să ne apărăm, nu avem de ce. Trebuie să încerci să câştigi! Vrem să arătăm că suntem buni, că vrem să câştigăm această grupă şi să ne calificăm. Mă interesează să ne facem punctele care să ne califice în primăvara europeană. VfB este o echipă foarte bună, în componenţa căreia se află jucători de mare valoare. Va fi un meci foarte dificil, mai ales că vom avea parte de o atmosferă incredibilă. Stadionul va fi plin, ei îşi doresc enorm de mult să se califice. Consideră că au grupă uşoară, consideră că se vor califica, nu-şi fac nici un fel de probleme. Dintr-un anumit punct de vedere este bine pentru noi, dar în acelaşi timp trebuie să ne dăm seama că ei chiar au valoare", a adăugat "Reghe".
Cum va arăta Steaua? Georgievski va fi titular pe dreapta, Pârvulescu pe stânga în defensivă, în timp ce cuplul din defensivă va fi Szukala-Chiricheş, argumentul lui "Reghe" în privinţa ultimilor doi fiind că "au început să se înţeleagă, să se simtă bine între ei, iar în plus nici nu acuză urme de oboseală".
La mijloc va intra tandemul Bourceanu-Pintilii, folosit ca titular în cinci din ultimele şase meciuri oficiale ale Stelei. Singurul fotbalist pe care Reghecampf nu-l va folosi, dintre cei de bază, va fi Tănase, care a acuzat probleme musculare la Iaşi. Chipciu îl va înlocui pe stânga, în timp ce Adi Popa va juca pe partea dreaptă, aşa cum s-a întâmplat şi în finalul partidei de la Iaşi, când Popa a oferit două pase de gol.
Laurenţiu Reghecampf are şi un alt motiv, în afara unui start bun în grupă care să-i mărească şansele la calificare, pentru care îşi doreşte să alinieze mâine cel mai bun "11". Este pentru prima oară cînd Reghe ajunge să joace, din postura de antrenor, în Germania, ţară unde a evoluat timp de 9 ani, între 2000 şi 2009, la trei echipe: Energie Cottbus, Alemania Aachen şi FC Kaiserslautern. Mai mult, Reghecampf a spus de multe ori că îşi doreşte ca în viitor să ajungă să antreneze în
Bundesliga, iar acum e un bun prilej de a face o impresie deosebită.
Steaua a avut emoţii că-l va pierde pe Cristian Tănase pentru mai mult timp. Mijlocaşul a ieşit accidentat la Iaşi, cu probleme musculare, dar analizele au relevat faptul că el n-are nici o leziune, cum s-au temut "roş-albaştrii". Tănase va face deplasarea la Stuttgart, deşi probabil că nu va juca în Germania, pentru a nu risca o ruptură musculară. Tănase a efectuat doar alergări uşoare la ultimul antrenament.
Jucătorii deplasaţi la Stuttgart sunt următorii: Răzvan Stanca, Ciprian Tătăruşanu (
portari), Gabriel Matei, Lukasz Szukala, Florin Gardoş, Iasmin Latovlevici, Daniel Georgievski, Novak Martinović, Vlad Chiricheş, Paul Pârvulescu (
fundaşi), Mihai Pintilii, Alexandru Chipciu, Lucian Filip, Cristian Tănase, Andrei Prepeliţă, Tiberiu Bălan, Alexandru Bourceanu, Adrian Popa (
mijlocaşi), Mihai Costea, Raul Rusescu, Stefan Nikolić şi Adi Rocha (
atacanţi).
Echipa probabilă
Tătăruşanu
Georgievski, Szukała, Chiricheş, Pârvulescu
Bourceanu, Pintilii
Chipciu, Rusescu, Chipciu
Adi Rocha
Antrenor: Laurenţiu Reghecampf
Accidentaţi: D.Bratu, Machado, Leandro Tatu
Incert: Cr.Tănase
Suspendaţi: nu există
Vor mai lipsi: Cojocaru, Dumitraş, Pușkaș, D.Bratu, Roşu, Machado, Leandro Tatu (nu au fost incluşi pe lista UEFA)
Faţă de primul meci pe care Steaua l-a disputat în grupele Europa League în sezonul trecut, echipa va fi aproape complet schimbată. Atunci, la confruntarea cu FC Schalke 04, scor 0-0, de la Cluj, când antrenor era Ronny Levy, au jucat, dintre cei care se vor afla şi mâine titulari, doar Tătăruşanu şi Bourceanu. Atunci, Steaua a început în formula: Tătăruşanu - Geraldo, Gardoş, Galamaz, Latovlevici - Prepeliţă, Bourceanu, Brandan - Tatu, M. Costea, Cr. Tănase.
Marcel Răducanu, fostul jucător al Stelei, care a evoluat şase în
Bundesliga pentru Borussia Dortmund, a vorbit despre şansele "roş-albaştrilor" de a câştiga la Stuttgart: "Steaua trebuie să profite de perioada mai dificilă a lui Stuttgart. Au început prost campionatul, nu ştiu exact ce se întâmplă. Steaua trebuie să le pună probleme, să nu îi lase să-şi facă jocul. Nu trebuie doar să se apere, ci să şi atace. Lumea e nemulţumită de startul prost al lui Stuttgart, dar cred că echipa va arăta altfel joi. Motivaţia e altă, jucătorii vor să fie văzuţi".
ULTIMELE REZULTATE
23.08.2012: FK Ekranas - Steaua Bucureşti 0-2 [Europa League]
27.08.2012: FC Vaslui - Steaua Bucureşti 3-1 [Liga 1, Etapa 6]
30.08.2012: Steaua Bucureşti - FK Ekranas 3-0 [Europa League]
02.09.2012: Steaua Bucureşti - Oţelul Galaţi 2-1 [Liga 1, Etapa 7]
16.09.2012: CSMS Iaşi - Steaua Bucureşti 0-3 [Liga 1, Etapa 6]
Pronosticul RomanianSoccer.ro: VfB Stuttgart - Steaua București va fi un meci interesant între două echipe care au ca obiectiv să termine pe locurile 1-2 în
Grupa E. Cele două formații nu s-au mai întâlnit niciodată în cupele europene, dar "The Swabians" au mai jucat împotrivă echipelor românești, în fața cărora nu au pierdut niciodată. În acest weekend, VfB a jucat acasă cu Fortuna Düsseldorf, cu care a remizat, scor 0-0, în timp ce Steaua a câștigat cu 3-0 la Iași în fața lui CSMS. Echipa lui Bruno Labbadia este într-o formă slabă, fiind după trei etape pe locul 16 cu doar 1p, în timp ce cea a lui Reghecampf este lider după opt etape. Echipa germană s-a calificat în grupele
Europa League după ce a eliminat-o pe Dinamo Moscova (2-0 & 1-1), în timp ce cea română a trecut de Spartak Trnava (0-1 & 3-0) și FK Ekranas (2-0 & 3-0). Chiar dacă este pe un loc retrogradant în
Bundesliga, VfB este favorită în meciul de mâine, pentru că are un lot mai valoros și provine dintr-un campionat mai puternic. Totuși antrenorul Laurențiu Reghecampf cunoaște foarte bine fotbalul german, unde a jucat nouă ani, iar faptul că echipa sa se află într-o formă bună, îi da speranțe că va reuși să evite înfrângerea. VfB Stuttgart - Steaua București este meci de 1X, un egal nu ar fi o surpriză prea mare, ținând cont că oaspeții au poate cel mai valoros lot din ultimii ani, sunt în formă, au un moral bun și vor fi susținuți și de peste 1.000 suporteri.
Europa League -Grupa E-
Data: 20 Septembrie 2012
Ora: 20:00
Live: ProTV
Stadion: "Mercedes-Benz Arena"
Oraş: Stuttgart
Arbitru: Serge Gumienny (Belgia)
Arbitri asistenţi: W.Vromans, F.Bleyen (Belgia)
Arbitri adiţionali: A.Boucaut, L.Wouters (Belgia)
Arbitru de rezervă: Kristof Meers (Belgia)
VfB Stuttgart - Steaua Bucureşti
Comparaţie VfB Stuttgart - Steaua Bucureşti
Meciurile lui VfB Stuttgart împotriva echipelor româneşti:
2005-2006: VfB Stuttgart - Rapid Bucureşti 2-1 (Cupa UEFA, Grupa G)
2009-2010: FC Timişoara - VfB Stuttgart 0-2 | 0-0 (Liga Campionilor, play-off)
2009-2010: Unirea Urziceni - VfB Stuttgart 1-1 | 1-3 (Liga Campionilor, Grupa G)
Meciurile Stelei împotriva echipelor din Germania:
1957-1958: Borussia Dortmund - CCA 4-2 | 1-3 | 3-1 (CCE, turul I)
1971-1972: Steaua - Bayern München 1-1 | 0-0 (Cupa Cupelor, sferturi de finală)
1995-1996: Borussia Dortmund - Steaua 1-0 | 0-0 (Liga Campionilor, Grupa C)
1996-1997: Steaua - Borussia Dortmund 0-3 | 3-5 (Liga Campionilor, Grupa B)
2005-2006: Hertha BSC Berlin - Steaua 0-0 (Cupa UEFA, Grupa C)
2008-2009: Steaua - Bayern München 0-1 | 0-3 (Liga Campionilor, Grupa F)
2011-2012: Steaua - FC Schalke 04 0-0 | 1-2 (Europa League, Grupa J)