22.09.2012, Drobeta Turnu-Severin, Stadion: "Municipal", ora: 19:00, live Digi Sport
CS Turnu-Severin - Oţelul Galaţi în
Etapa 9 - Liga 1
CS Turnu-Severin
CS Turnu-Severin a jucat bine la Vaslui, unde a fost aproape de a obține un punct, dar a pierdut cu scorul de 2-1, în urmă unei mari greșeli de arbitraj. Echipa lui Napoli a arătat mult mai bine decât în precedentele meciuri și dacă arbitrul Cătălin Botaș ar fi fost corect, ar fi plecat acasă cu un punct. După opt etape disputate, oltenii au rămas în continuare pe un loc retrogradant, doar cu trei puncte. Ei vor întâlni mâine pe teren propriu pe Oțelul Galați și speră să bifeze prima victorie de când au promovat în Liga 1, bazându-se pe evoluția bună de pe "Municipalul" vasluian. Conducerea a cerut jucătorilor să câștige cel puțin patru puncte în următoarele două etape, cu Oțelul și Iași.
După înfrângerea de la Vaslui, echipa CS Turnu-Severin a rămas doar cu trei remize în opt etape, iar Alexandru Dandea aşteaptă cel puţin patru puncte din următoarele două partide: "Punctul de la Vaslui era important pentru noi. Conta şi pentru moral, fiindcă urmează două meciuri decisive, cu Oţelul şi Iaşi, iar noi din jocurile cu contracandidatele trebuie să aducem puncte. Importante sunt victoriile cu echipele mici". Jucătorul oltean e convins că actuala sa echipă se va descătuşa odată cu prima victorie. "Toată lumea cred că se aştepta să fie un joc lejer pentru Vaslui şi un scor-fluviu, dar ne-am descurcat destul de bine şi am fost aproape de un egal. Ţinând cont de jocul nostru de până acum, eu cred în salvarea de la retrogradare. În afară de meciul de la Mediaş, cu Dinamo şi Braşov, dar şi cu Chiajna, când am pierdut tot în prelungiri, din penalti, meritam cel puţin un punct, iar cu Universitatea Cluj, Ceahlăul şi chiar Astra puteam să câştigăm. Poate şi lipsa de experienţă a noastră a contat. Sper să învingem sâmbătă. pe Oţelul Galaţi, şi, odată cu prima victorie, să ne descătuşăm şi să fim deasupra liniei retrogradabile. Eu, la Severin, am debutat în Liga 1 şi îmi doresc să joc cât mai bine şi să ajut la îndeplinirea obiectivului", a spus Dandea, integralist în primele opt etape şi autor al unui gol, cu Ceahlăul Piatra-Neamţ (1-1), în urmă cu două runde.
Antrenorul Nicolo Napoli a declarat că meciul cu Oţelul este decisiv pentru echipa sa: "Toate meciurile sunt grele. Galaţiul nu a mai câştigat de şapte etape, Severinul încă n-a obţinut vreo victorie în Liga 1. Sper să învingem acum. E un meci foarte important, decisiv pentru echipa mea".
Eliminat în prelungirile meciului de la Vaslui, antrenorul italian a primit o suspendare de două etape şi a fost sancţionat financiar cu 320 de lei, astfel că va sta în tribune cu Oţelul Galaţi şi CSMS Iaşi. Pentru meciul de sâmbătă, Nicolo Napoli nu-l va avea la nivelul gazonului nici pe Milan Mitic, jucătorul reprofilat fundaş dreapta în acest sezon fiind suspendat pentru cumul de cartonaşe galbene.
Confruntată cu grave probleme financiare, CS Turnu-Severin a rămas în această săptămână fără medicul Ionuţ Sârbu, care, din cauza incertitudinilor de la Dunăre, a preferat să se angajeze la un spital din Craiova. "Am renunţat pentru că e prea multă mizerie în fotbal", a spus Sârbu. Nemulţumiri sunt şi în rândul jucătorilor, care încă nu şi-au încasat restanţele promise de conducere. Fotbaliştii au primit vinerea trecută câte 1.500 de lei, bani cu care au fost convinşi să facă deplasarea la Vaslui, şi urmau să primească zilele acestea diferenţele, însă au fost anunţaţi că următorul termen va fi săptămâna viitoare. "Am fost la multe echipe, dar situaţie ca la Severin nu am întâlnit. Au încasat 450.000 de euro din drepturile tv, dar nimeni nu ştie unde s-au dus banii", a afirmat unul dintre componenţii lotului severinean.
Antrenorul formaţiei CS Turnu-Severin, Nicolo Napoli, trimis în tribună de arbitrul Cătălin Botaş la finalul partidei cu FC Vaslui, a fost suspendat de Comisia de Disciplină a LPF pentru două etape şi a primit o penalitate de 320 de lei.
Echipa probabilă
Marinescu
Buleică, Bălău, Dandea, Giurgiu
Olah, Golić, Pătraşcu, Al.Zaharia
Moutinho, Abba (Vancea)
Antrenor: Nicolo Napoli
Accidentaţi: nu există
Suspendaţi: Mitić, Nicolo Napoli (antrenor, două etape)
În urma tragerii la sorţi de la Casa Fotbalului pentru "16"-imile Cupei României, echipa CS Turnu-Severin va întâlni, acasă, formaţia CS Mioveni (Liga 2). Meciul se va disputa miercuri, 26 septembrie, de la ora 16:30, pe stadionul "Municipal" din Drobeta Turnu-Severin.
ULTIMELE REZULTATE
10.08.2012: Astra Ploieşti - CS Turnu-Severin 1-1 [Liga 1, Etapa 4]
17.08.2012: CS Turnu-Severin - Universitatea Cluj 1-1 [Liga 1, Etapa 5]
24.08.2012: Gaz Metan Mediaş - CS Turnu-Severin 2-0 [Liga 1, Etapa 6]
03.09.2012: CS Turnu-Severin - Ceahlăul Piatra-Neamţ 1-1 [Liga 1, Etapa 7]
17.09.2012: FC Vaslui - CS Turnu-Severin 2-1 [Liga 1, Etapa 8]
Oţelul Galaţi
Oțelul Galați a arătat că locul ocupat în clasament nu este deloc întâmplător, nefiind în stare să o bată pe teren propriu nici pe nou promovata Viitorul Constanța, cu care a terminat la egalitate, scor 1-1. A fost al 800-lea meci disputat în Liga 1 de gălăţeni, care nu au putut sărbători printr-o victorie, deși aveau mare nevoie de ea. După opt etape disputate, echipa lui Tănase se află pe un loc retrogradant, având doar patru puncte în clasament. Nimeni nu-și explică ce se întâmplă la echipă, care acum un an juca în Ligă Campionilor, iar acum nu poate să bată pe nimeni, nici măcar pe teren propriu. Programul "roș-alb-albaștrilor" este destul de abordabil, iar aceștia speră că în următoarele etape vor reuși să iasă din pasa proastă și să câștige cât mai multe puncte. Obiectivul moldovenilor în meciul de la Turnu-Severin este de a câștiga toate punctele pentru a se îndepărta de locurile retrogradabile.
Formaţia gălăţeană a plecat joi la prânz spre Drobeta Turnu-Severin, cu o escală la Craiova unde s-a efectuat şi un antrenament. O deplasare lungă, grea şi foarte importantă pentru viitorul fostei campioane a României. "Nu există altă variantă, trebuie să ne revenim psihic şi să câştigăm jocul cu Turnu-Severin. S-au văzut ceva schimbări în bine ale jocului şi etapa trecută cu Viitorul. În urma analizei datelor pe care le am la dispoziţie cu ajutorul clubului, conform cifrelor ar fi trebuit să ne impunem. Chiar dacă pare un meci facil la prima vedere cu Turnu-Severin, i-am urmărit la meciul cu Vaslui şi m-au impresionat prin atitudine. În cazul în care simt vreun jucător blazat sau nemotivat, nu va juca, asta-i clar", a declarat antrenorul Viorel Tănase.
Enes Sipovic a spus că obiectivul Oţelului este de a câştiga cele trei puncte de la Turnu-Severin: "Sunt pregătit să joc, iar dacă voi fi introdus titular voi da 100% ştiu că pot face faţă. Obiectivul nostru acum este să luăm trei puncte de la Turnu-Severin, nu ne interesează altceva momentan."
Narcis Răducan speră că jucători vor fi mai motivaţi după ce clubul a fost preluat de un nou acţionariat: "Este important să câştigăm acest joc pentru a ne apropia de locurile fruntaşe. Chiar dacă pare dificil acum, dacă reuşim să legăm 3-4 victorii vom ajunge cu siguranţă în faţă şi putem aborda altfel sezonul. E linişte la club, stabilitate financiară, avem toate ingredientele pentru performanţă, astfel că nu avem scuze. Sperăm să fie un impact faptul că acum clubul a fost preluat de un nou acţionariat, acest lucru să-i motiveze pe jucători. Zilele următoare probabil se va face şi o prezentare oficială, trebuie să avem răbdare până atunci. Didi va veni în această seară la Galaţi, după ce a mai efectuat astăzi un control medical la Bucureşti şi va reveni în programul echipei. Sârghi a intrat la normal, e uşor de remarcat prin masca pe care o poartă, a început să dea şi cu capul în minge, deci e bine. Vor fi modificări în organigramă, cu argumente, bineînţeles. Noii acţionari vor asigura acelaşi nivel de finanţare pe care l-am avut şi până acum. Nu va fi schimbată filosofia clubului, vom dezvolta Centrul de Copii şi Juniori, vom păstra profilul clubului cu jucători crescuţi aici."
Silviu Ilie, Didi, Cristian Sârghi şi Gabriel Paraschiv sunt inapţi din punct de vedere medical, doar ultimul având şanse să revină mai devreme pe gazon. Eliminat de pe teren în meciul cu echipa lui Gică Hagi, Marius Pena va lipsi sâmbătă, în timp ce Gabriel Giurgiu, Alexandru Benga şi Milan Perendija sunt amenințați de suspendări după ce au strand câte trei cartonașe galbene în primele trei etape din actuala ediție de campionat.
Atacantul Punosevac este incert după ce a acuzat dureri la rinichi. "Soluţii sunt, am un lot destul de numeros, sper că le voi găsi la momentul jocului pe cele mai potrivite, chiar dacă sunt şi câţiva absenţi, inclusiv Punosevac a avut probleme la rinichi. Mă bazez pe Enes Sipovic, la fel ca şi pe ceilalţi jucători, îi va veni şi lui rândul şi atunci trebuie să dovedească faptul că merită să fie titular", a spus antrenorul Viorel Tănase.
Faptul că Marius Pena a luat cartonaş roşu chiar în ultimul minut al duelului cu Viitorul Constanţa, n-a rămas nesancţionat de către conducerea clubului gălăţean. Astfel, pentru că şi-a lăsat echipa fără unul din titularii de bază, pe lângă suspendarea de o etapă, atacantul va suporta şi o amendă usturătoare din salariul pe luna septembrie.
Echipa probabilă
Brăneţ
Râpă, Sg.Costin, Perendija, Ljubinković
Giurgiu, Neagu
L.Iorga, Viglianti, Băjenaru
Štromajer
Antrenor: Viorel Tanase
Accidentaţi: S.Ilie, Sârghi, Didi
Incert: S.Paraschiv, Punoševac
Suspendat: Pena
În urma tragerii la sorţi de la Casa Fotbalului pentru "16"-imile Cupei României, echipa Oţelul Galaţi va întâlni, deplasare, formaţia Sportul Studenţesc Bucureşti (Liga 2). Meciul se va disputa miercuri, 26 septembrie, de la ora 16:30, pe stadionul "Giuleşti" din Bucureşti.
Investitorii care au preluat Oţelul au făcut prima mutare importantă. Astfel, numele sponsorului de pe tricou a fost schimbat, Arcelor Mittal fiind înlocuit cu Astra Asigurări, companie care face parte din "TNG Group", controlat de omul de afaceri Dan Adamescu.
ULTIMELE REZULTATE
13.08.2012: Oţelul Galaţi - CFR 1907 Cluj 1-2 (Liga 1, Etapa 4)
20.08.2012: Pandurii Târgu-Jiu - Oţelul Galaţi 3-2 [Liga 1, Etapa 5]
25.08.2012: Oţelul Galaţi - Gloria Bistriţa 1-1 [Liga 1, Etapa 6]
02.09.2012: Steaua Bucureşti - Oţelul Galaţi 2-1 [Liga 1, Etapa 7]
15.09.2012: Oţelul Galaţi - Viitorul Constanţa 1-1 [Liga 1, Etapa 8]
Pronosticul RomanianSoccer.ro: CS Turnu-Severin - Oțelul Galați va fi un meci între două echipe care sunt într-o formă slabă, ambele fiind după opt etape disputate pe locuri retrogradante. Poziția Severinului pe locul 17 nu miră pe nimeni, pentru că era de așteptat ca aceasta să facă față cu greu rigorilor Ligii 1, dar locul 16 ocupat de fosta campioană Oțelul este o mare surpriză. În etapa trecută, gazdele au pierdut cu 2-1 la Vaslui, iar oaspeții au remizat acasă cu Viitorul. Oltenii au făcut un meci bun la Vaslui, antrenorul Napoli reușind să schimbe mentalitatea jucătorilor, dar nu au putut evita înfrângerea datorită arbitrajului. Oltenii își pun mari speranțe că vor sparge mâine gheața și vor obține primul succes în Liga 1, bazându-se pe faptul că au avut un meci reușit în etapa precedentă și că adversara lor nu trece printr-o perioadă prea bună. Ambele echipe au schimbat antrenorii după şase etape, Marian Bondrea fiind înlocuit cu italianul Nicolo Napoli, iar Dorinel Munteanu cu Viorel Tănase. Moldovenii au câștigat un singur meci în acest sezon, în etapa întâi la Iași, dar speră că își vor reveni în clasament odată cu venirea noului patron, Dan Avramescu. Va fi un meci echilibrat, în care se poate întâmplă orice, nicio echipă nefiind favorită clară. CS Turnu-Severin - Oțelul Galați este meci de X2, oaspeții au un lot mai valoros, capabil să câștige și să iasă din criză.