29.10.2012, Constanţa, Stadion: "Farul", ora: 21:30, live Digi Sport 1
Viitorul Constanţa - Pandurii Târgu-Jiu în
Etapa 13 Liga 1
Viitorul Constanţa
Viitorul Constanța a reușit cea mai mare victorie de când a promovat în prima ligă, câștigând cu scorul de 1-0 în meciul susținut la Cluj, cu campioana CFR. Astfel, echipa lui Hagi & Anghel a reușit, după două înfrângeri consecutive, să-și revină și să dea lovitură exact acolo unde nu se aștepta nimeni. Dobrogenii sunt pe locul 13 în clasament, dar nu pot sta încă liniștiți, pentru că au un avans de doar trei puncte față de ocupantă primului loc retrogradabil (în această etapă Oţelul a remizat la Cluj cu "U"). În plus vor întâlni mâine pe revelația Pandurii, astfel că vor avea un meci foarte greu, în care pornesc cu șansa a doua. Programul constănțenilor va fi în continuare dificil, urmând a întâlni în următoarele etape pe Steaua și Dinamo, astfel că orice punct câștigat îi va apropia de obiectiv, menținerea în prima ligă. Viitorul va încerca mâine să nu piardă partidă cu Pandurii, fiind mulțumită și cu un rezultat de egalitate.
Chiar dacă evoluează în faţa propriilor suporteri, Viitorul Constanţa s-ar mulţumi şi cu un punct, ţinând cont că Pandurii Târgu-Jiu reprezintă în acest moment o formaţie foarte puternică a Ligii 1. "Ar fi meschin să spun că nu m-ar mulţumi un egal, dar aşa am spus şi cu Vasluiul şi tuturor ne-a părut rău că nu am câştigat, mai ales că am condus cu 2-1", a declarat antrenorul Cătălin Anghel.
"Nu pregătim jocurile decât la victorie, încercăm să ne facem jocul nostru. Pandurii are jucători care au confirmat, mulţi au fost chemaţi şi la echipa naţională şi au un antrenor care este adeptul jocului spectacol. Este clar din toate punctele de vedere că nu întâmplător este pe locul al doilea în clasament. Dar totul depinde numai de noi, ne-am analizat greşelile din partidele anterioare, iar la CFR am demonstrat că dacă facem lucrurile care sunt în conceptul nostru, atunci şi rezultatul este bun. Trebuie şi acum să producem cât mai multe ocazii din care să şi marcăm", a adăugat Anghel.
Mijlocaşul Nicolae Dică, eliminat în meciul cu CFR Cluj, a fost suspendat o etapă şi a primit o penalitate sportivă de 1.000 de lei. Va reveni în schimb după o etapă de suspendare fundaşul Sebastian Mladen, care a fost eliminat în meciul cu Petrolul şi nu a avut drept de joc cu CFR Cluj. Dacă vor primi mâine cartonaşe galbene, Onicaş şi Alibec, care au fost avertizaţi de trei ori până acum, ar absenta în meciul din etapa următoare cu Gloria Bistriţa.
Fundaşul dreapta Mihai Bălaşa speră ca echipa să obţină un rezultat bun chiar şi fără Nicolae Dică. "Vom vedea la meci dacă ne va fi greu fără Dică, dar cu siguranţă este o absenţă importantă. Cu el pe teren era altfel. Chiar dacă va fi cu Pandurii, vom juca doar la victorie. Să sperăm că vom rămâne la borna 13 la goluri primite. Au puncte slabe în defensivă, dar stau foarte bine de la mijloc în sus", a spus Bălaşa.
Mijlocaşul Alin Cârstocea este încrezător înaintea jocului: "Trebuie să avem jocul nostru de posesie, să găsim drumul spre gol. Întâlnim o echipă tehnică, cu jucători ce pot face diferenţa, dar îi putem surprinde în apărare. Când jucăm la Constanţa ne simţim ca acasă, ne ajută şi publicul şi acest lucru contează mult pentru noi".
Echipa probabilă
Buzbuchi
Mladen, Bejan, Larie, Toşca
Onicaş, Al.Lazăr, Vaştag, G.Iancu
Chiţu, Alibec
Antrenor: Cătălin Anghel
Accidentaţi: nu există
Suspendat: N.Dică
Selecţionerul Victor Piţurcă vrea să mizeze la următoarea acţiune a echipei naţionale, în meciul amical cu Belgia, pe cel puţin un fotbalist de la Viitorul Constanţa, una dintre surprizele acestui sezon de Liga 1. "Piţi ştie de mai mulţi jucători de la Academie, îi are pe câţiva în vizor, acum trebuie ca ei să muncească, să se menţină la un nivel de performanţă ridicat", a declarat Gheorghe Hagi. Favorit este "decarul" Gabriel Iancu, 18 ani şi jumătate, jucător de picior stâng, care a marcat de patru ori în acest sezon.
ULTIMELE REZULTATE
24.09.2012: Viitorul Constanţa - CSMS Iaşi 1-0 [Liga 1, Etapa 9]
27.09.2012: CF Brăila - Viitorul Constanţa 0-0, 6-5p [Cupa României, 1/16]
30.09.2012: Rapid Bucureşti - Viitorul Constanţa 2-1 [Liga 1, Etapa 10]
06.10.2012: Viitorul Constanţa - Petrolul Ploieşti 1-2 [Liga 1, Etapa 11]
18.10.2012: CFR 1907 Cluj - Viitorul Constanţa 0-1 [Liga 1, Etapa 12]
Pandurii Târgu-Jiu
Echipa Pandurii Târgu-Jiu nu a reușit să câștige meciul de pe teren propriu cu Steaua, cu care a terminat la egalitate, scor 0-0. În prima repriză a dominat total, având multe ocazii de gol, dar în a două a jucat mult mai slab, iar pe ansamblu remiza a fost echitabilă. Gorjenii au ratat posibilitatea de a egala liderul în clasament, dar au rămas la o distanță de trei puncte care poate fi recuperată ușor, mai ales că au un program accesibil. Mâine, ei pornesc favoriți în meciul de la Constanța cu Viitorul, dar vor trebui să muncească mult pentru a obține victoria. Cei de la Pandurii și-au propus că în cele două meciuri cu nou promovatele Viitorul și Severin să obțină maximum de puncte și speră că la sfârșitul etapei a 14-a să aibă același număr de puncte că și Steaua, care poate pierde derby-ul cu Dinamo.
Pentru a doua oară în acest sezon, pandurii vor face deplasarea cu avionul la un meci. Şi asta după ce LPF-ul le-a schimbat data de disputare a meciului de la Constanţa de vineri pe luni. Partida cu Viitorul se va juca astfel cu doar trei zile înaintea meciului cu Dinamo din optimile Cupei României aşa că gorjenii s-au gândit la o variantă de a scurta drumul lung până la malul mării. "S-a rezolvat cu transportul, nu vom face două zile pe drum care ne-ar fi costat 20 de ore de mers, ceea ce era grav. Vom pleca cu avionul de la Craiova, mai atenuează din distanţă şi cred că unii jucători vor face faţă la acest ritm din trei în trei zile. Unii nu sunt învăţaţi că au puţine jocuri", a declarat Petre Grigoraş.
Antrenorul Petre Grigoraş revine în oraşul său de suflet. La Constanţa, Grigoraş a jucat pentru Farul timp de 6 sezoane, reuşind 40 de goluri. Grigoraş a debutat ca antrenor tot la Farul în urmă cu 12 ani. A şi participat o finală de Cupă la cârma constănţenilor dar a pierdut în faţa lui Dinamo. Grigoraş se întoarce luni seara pe stadionul "Farul", de data aceasta ca să se dueleze cu Viitorul lui Gică Hagi. "Mă leagă de Constanţa că am domiciliul stabil acolo. Am jucat la Farul, mi-am încheiat cariera de jucător, am debutat ca antrenor, am antrenat vreo patru ani Farul şi am avut satisfacţii mari şi împliniri. Am amintiri frumoase vizavi de stadion şi oraş. Am prieteni acolo, am păstrat legătura chiar dacă viaţa m-a dus în alte părţi. Nostalgic puţin, dar acum sunt antrenorul pandurilor, nu jucăm contra Farului ci doar pe terenul Farului. Sper să reuşim un joc şi rezultat bun. asta ne interesează, dar nu va fi uşor", admite antrenorul pandurilor.
"Nu ştiu câţi spectatori vor veni la Constanţa. Din păcate, la meciurile Viitorului vin puţini spectatori, la Constanţa echipa iubită e Farul. Noi vrem să vină cât mai mulţi şi să încurajeze echipa locală. Urmează o serie de trei meciuri într-o săptămână, două partide de campionat şi apoi cu Dinamo în Cupă, joc pe care îl tratăm serios pentru că şi Cupa Românieine interesează. Dacă ieşim foarte bine din cele trei meciuri, până la finalul turului nu mai putem pierde locul 2", a adăugat Grigoraş.
Fundaşul Bogdan Unguruşan a reluat antrenamentele pe teren după accidentarea suferită în meciul cu Dinamo. Jucătorul a suferit o accidentare la gleznă şi a stat o perioadă cu piciorul în gips, revenind la antrenamente în această săptămână. Unguruşan se pregăteşte separat de echipă sub supravegherea preparatorului fizic Gheorghe Avram, nefiind inclus în lotul care a făcut deplasarea la Constanţa. Locul său va fi luat de Pleaşcă, care a bifat în faţa Stelei al patrulea meci de la revenirea pe gazon. Fundaşul dreapta a avut o prestaţie excelentă, mai ales în prima repriză, cînd i-a anihilat perfect pe Alex Chipciu şi Adi Popa.
Fundaşul stânga Alexandru Vlad şi-a prelungit cu trei ani contractul cu Pandurii Târgu-Jiu. Jucătorul avea un contract semnat cu echipa din Târgu-Jiu până în anul 2013.
Jucătorul Nigerian Konyeha Godwin Onieka transferat recent de Pandurii Târgu-Jiu a făcut parte în premieră din lotul echipei Pandurii la meciul dintre Pandurii şi Steaua. Onieka are 20 de ani şi se pregăteşte de aproximativ o lună cu Pandurii Târgu-Jiu Mijlocaşul care a mai evoluat în România la Luceafărul Oradea are şanse mari să debuteze mâine în Liga 1 în meciul cu Viitorul Constanţa.
Echipa probabilă
Mingote
Pleaşcă, O.Viera, Mamele, Al.Vlad
Nistor, Răduţ, Voiculeţ
Al.Grigoraş, Matulevičius, Al.Maxim
Antrenor: Petre Grigoraş
Accidentat: Unguruşan
Suspendaţi: nu există
Preşedintele Marin Condescu a declarat că a găsit soluţii de finanţare pentru construirea unui nou stadion, cu o capacitate de 15.000 de locuri, care ar costa circa 5.000.000 de euro. "Am găsit soluţii de finanţare să o luăm de la zero şi să construim un stadion de 15.000 de locuri. Dacă am avea acum un amplasament pentru a-l construi ne-ar consta 5.000.000 de euro, dacă e pe structură metalică. Şi nu cred că ne trebuie un stadion mai mare de 15 000 de locuri la Târgu-Jiu. Investiţiile în stadionul 'Municipal-Tudor Vladimirescu' unde jucăm acum nu ar costa mai mult, dar cred că ar fi mai bine pentru noi să se construiască un stadion nou după modelele din Austria unde s-au construit pentru Campionatul Mondial foarte multe stadioane pe structură metalică", a declarat Condescu.
ULTIMELE REZULTATE
23.09.2012: Pandurii Târgu-Jiu - CFR 1907 Cluj 2-1 [Liga 1, Etapa 9]
26.09.2012: Pandurii Târgu-Jiu - FC Zagon 7-1 [Cupa României, 1/16]
01.10.2012: Dinamo Bucureşti - Pandurii Târgu-Jiu 3-0 [Liga 1, Etapa 10]
07.10.2012: Gloria Bistriţa - Pandurii Târgu-Jiu 1-3 [Liga 1, Etapa 11]
21.10.2012: Pandurii Târgu-Jiu - Steaua Bucureşti 0-0 [Liga 1, Etapa 12]
Pronosticul RomanianSoccer.ro: Viitorul Constanța - Pandurii Târgu-Jiu va fi un meci destul de interesant, mai ales după ce echipa gazdă a reușit în etapa trecută să câștige meciul de la Cluj cu campioana CFR. Tânără echipă a lui Hagi a prins mult curaj după această victorie nesperată și va aborda meciul cu Pandurii mult mai liniștită. Antrenorul Cătălin Anghel nu-l va avea mâine pe teren pe cel mai experimentat jucător, Nicolae Dică, care este suspendat după eliminarea de la Cluj, în timp ce antrenorul Petre Grigoraş nu va putea conta pe Unguruşan, nerefăcut complet. Constănțenii își pun mari speranțe în portarul Buzbuchi, care a apărat excepţional la Cluj, la debutul în Liga 1, victoria cu CFR datorându-i-se în mare parte. Oaspeții vin după un succes la Bistrița și un egal acasă cu Steaua și vor încerca să demonstreze că distanța de 12 puncte este reală. În meciul de mâine vor fi față în față două echipe complet diferite, gazdele având mulți jucători tineri și dornici de afirmare, în timp ce oaspeții au un lot mult mai valoros și experimentat. Viitorul Constanța - Pandurii Târgu-Jiu este meci de X2, rămâne de văzut dacă gorjenii vor avea puterea să forțeze un nou succes în deplasare sau se vor mulțumi doar cu un punct.