02.12.2012, Vaslui, Stadion: "Municipal", ora: 20:30, live Digi Sport 1
FC Vaslui - Rapid Bucureşti în
Etapa 18 Liga 1
FC Vaslui
FC Vaslui s-a chinuit aproape o oră pentru a marca un gol în poarta Iaşiului, după care s-a descătușat și n-a mai avut probleme în privința câștigării meciului. Chiar dacă au terminat turul de campionat cu o victorie de 3-0, "galben-verzii" s-au clasat pe locul 4, la 10 puncte de liderul Steaua. În urmă cu un an, moldovenii erau într-o situație asemănătoare, tot pe locul 4, la 7 puncte de liderul Dinamo, dar măcar erau calificați în Europa League. În acest final de an, echipa lui Viorel Hizo, va întâlni trei adversari dificili, în fața cărora cu greu va reuși să câștige. Ei sunt puțin favoriți mâine în fața Rapidului, dar la Ploiești cu Petrolul și în ultimul meci cu campioana CFR va fi mult mai greu să obțină puncte. Vasluienii nu au uitat că în sezonul trecut au pierdut atât în tur, cât și în retur cu Rapid, care i-a eliminat și în Cupa României, astfel că vor încerca să profite de forma slabă în care este aceasta și să obțină în sfârșit o victorie.
Antrenorul Viorel Hizo îi averizează pe cei de la Rapid că vor avea viață destul de grea pe "Municipal", deoarece nu concepe ca echipa sa să repete greșelile făcute în sezonul trecut. "Am emoții pentru că fără emoții nu se poate. Mai avem două jocuri pe care încercam să le pregătim separat. Vom încerca să nu mai facem greșelile pe care le-am făcut anul trecut cu cei de la Rapid. Sper că cei din Giulești să se potolească cu SMS-urile. Mai mult că niciodată îmi doresc să câstigam meciul cu Rapid. Este un joc care ne va da direcția a ceea ce vom face noi din iarnă", a declarat Hizo.
"Dulăul" nu își pierde speranța nici când vine vorba de șansele echipei sale la titlu, spunând că mai sunt 51 de puncte puse în joc: "Așa cum Steaua a avut un parcurs fantastic, așa poate intra și într-o degringoladă. Niciodată nu se știe ce se poate întâmpla pâna la final. Mai sunt 51 de puncte puse în joc, deci orice se poate întâmpla", a adăugat tehnicianul Vasluiului.
Portarul Dănuţ Coman nu a efectuat nici un antrenament în această săptămâna, dar cu toate astea speră că până la oră meciului să se refacă pentru a intra pe teren. "Nu știu dacă voi putea juca, voi încerca mâine să fac un antrenament, toată săptămâna nu m-am pregătit din cauza accidentării, dar voi face tot ce îmi va stă în putiinţă pentru a juca", a declarat Coman
Ionuț Balaur a revenit pe bancă, după o lungă și chinuitoare perioadă de așteptare. Tânărul vasluian s-a refăcut și a profitat de accidentările din lot făcându-și loc în primii "18" în meciul cu CSMS Iaşi, dar şi în cel de mâine cu Rapid. Tânărul fundaș a trecut peste chinul unei operații greșite și a unei recuperări de durată.
Lucian Sânmărtean și Dănuţ Coman au forțat și au intrat nerefacuţi în meciul cu CSMS Iași. Amândoi au făcut un joc foarte bun, însă dorința lor de a-și ajuta echipa îi poate costa agravarea accidentărilor. Alături de ei, la infirmerie a ajuns și Zhivko Milanov, bulgarul acuzând dureri la ambele picioare. Totuși, fundașul zice că astfel de dureri a mai avut și că mai mult ca sigur până la ora meciului cu Rapid va fi apt 100%.
Echipa probabilă
Coman (Černiauskas)
Milanov, Celeban, Varela, Sălăgean
Cauê, Jumisse
Varga, N.Stanciu, Sânmărtean (Antal)
M.Niculae
Antrenor: Viorel Hizo
Accidentaţi: Cânu, Zmeu, Temwanjera, Sburlea
Incerţi: Coman, Milanov, Sânmărtean
Suspendaţi: nu există
Clubul FC Vaslui a fost amendat de LPF cu suma de 10.000 de lei, ca urmare a comportamentului fanilor la meciul din ultima etapă cu CSMS Iaşi. "Galben-verzii" au scăpat însă de suspendarea terenului, primind un ultim avertisment.
Rapid Bucureşti
Rapid s-a mulțumit cu puțin în deplasarea de la Piatra-Neamț, unde a obținut doar un 0-0 cu Ceahlăul. Echipa din Giulești a terminat turul de campionat departe de așteptările fanilor, pe locul 8, cu 26 de puncte, la o distanță foarte mare de liderul Steaua, de 15 puncte. În urmă cu un sezon, cu Răzvan Lucescu antrenor, "alb-vișiniii" stăteau mult mai bine după terminarea turului, pe poziția 3, la doar 3 puncte de Dinamo. Echipa lui Marian Rada a terminat turul de campionat departe de Europa League, dar joi seară a pierdut și șansa de a se califica în această competiție prin Cupa României, fiind eliminată de Astra Giurgiu. Rapidiștii abia așteaptă pauză de iarnă, pentru că la club este un haos total după ce nu li s-au mai acordat salariile în ultimele luni. Cu ultimele puteri vor trebui să demonstreze că sunt jucători profesioniști și să încerce să mai câștige un punct, deși pornesc cu șansa a două în meciul de pe "Municipalul" vasluian.
Portarul Peçanha, care a fost titular cu Ceahlăul, nu a jucat în Cupa României cu Astra, fiind preferat Albuţ. Acesta a apărat slab, primind trei goluri cu giurgiuvenii, astfel că la Vaslui va reveni brazilianul, care a orice s-ar spune, este cu o clasă peste Albuţ.
Rui Duarte a fost cu Astra din nou titular, pentru prima oară de când s-a accidentat, în urmă cu aproape patru luni, pe 9 august, la returul cu SC Heerenveen (1-0). Portughezul a avut o ruptură de cartilaj la genunchiul drept. Fundaşul dreapta mai evoluase 25 de minute în etapa trecută, la Piatra-Neamţ şi este anunţat şi mâine titular, mai ales că Alexandru Coman este suspendat. Pe flancul stâng va fi titularul obişnuit Božović, care a revenit şi el după o accidentare care l-a ţinut deoparte în ultimele patru etape de campionat. Muntenegreanul a fost joi seară titular în meciul de Cupă cu Astra Giurgiu, având o prestaţie modestă. Antrenorul Rada schimbă de la meci la meci fundaşii centrali astfel că e greu de ghicit care vor fi titularizaţi mâine. Oros, Gláuber, Abrudan şi Burcă sunt toţi la dispoziţia antrenorului, ultimul revenind după o etapă de suspendare.
Rada i-a folosit ca închizători în ultimele două meciuri (Ceahlăul - Liga 1, Astra - Cupă) pe Grigore şi Pavlović, aceştia fiind favoriţi de a fi titulari şi mâine. Totuşi n-ar fi exclus să se mizeze şi pe Codrea, primii doi fiind un pic obosiţi, după ce au jucat şi prelungiri în sferturile de finală ale Cupei României. Grigorie (unul din favoriţii lui Rada) va fi pe flancul drept, Herea pe cel stâng, iar mijlocaş de atac va juca portughezul Teixeira. Mihai Roman a făcut un meci bun în Cupă, deşi nu a fost titular şi probabil Rada va miza şi cu Vaslui pe el.
Pancu sau Ioniţă, va fi titular la Vaslui, după ce Rada mizează din ce în ce mai puţin pe Bilaşco, Goga, Ilijoski sau Surdu. Fostul jucător al lui 1. FC Köln pare a avea mai multe şanse să fie titular, având o evoluţie mai bună cu Astra în Cupă. În plus Pancu, 35 de ani, a jucat joi seară 120 de minute cu giurgiuvenii şi nu a avut timp destul să se odihnească.
Alexandru Coman a primit la Piatra-Neamţ al patrulea cartonaş galben din acest sezon şi va fi suspendat o etapă. Chiar dacă n-ar fi fost suspendat Coman avea şanse minime de a juca la Vaslui, ţinând cont că Rui Duarte a revenit după o accidentare.
Echipa probabilă
Peçanha
Rui Duarte, Oros, Abrudan, Božović
N.Grigore, Pavlović
Şt.Grigorie, Filipe Teixeira, Herea
Al.Ioniţă
Antrenor: Marian Rada
Accidentaţi: M.Constantin
Incert: nu există
Suspendat: Al.Coman
Astra Giurgiu s-a calificat în semifinalele Cupei României, după ce a învins în deplasare, cu scorul de 3-2 (1-0), echipa Rapid, în sferturile de finală ale competiţiei. Golurile învingătorilor au fost marcate de Budescu (4), Fatai (49) şi Mureşan (111). Pentru Rapid au înscris Oros (65 şi Bărboianu (74 autogol).
Pronosticul RomanianSoccer.ro: Vaslui și Rapid erau considerate la începutul sezonului favorite la titlu, dar au avut un parcurs slab, atât în campionat, unde sunt la 10 puncte de lider, respectiv 15, cât și în Europa League, unde au ratat calificarea în grupe și Cupă României, unde au fost deja eliminate. "Galben-verzii" speră să facă mâine un meci reușit și să-i bată pe giuleșteni, pentru că încă nu au abandonat lupta pentru titlu, mai ales după ce patronul Porumboiu a anunțat transferuri importante din iarnă. Obiectivul moldovenilor este de a încheia anul pe podium, astfel că vor aborda meciul de mâine doar la victorie. În partida de mâine e de așteptat ca FC Vaslui să atace, mai ales că pe teren propriu este invincibilă în acest sezon. Moldovenii vor să profite de forma slabă prin care trece adversara lor și să ia toate punctele. Echipa lui Hizo are un moral mult mai bun, pentru că vine după un 3-0 cu Iași, în timp ce cea a lui Rada s-a făcut de râs la Piatra-Neamț unde n-a jucat nimic și mai ales, a fost eliminată chiar pe teren propriu de Astra în sferturile Cupei României. În plus, la gazde contractele sunt la zi, evoluează chiar pe o prima de 3.000 de euro, în timp ce la oaspeții nu au mai văzut bani de la Copos de câteva luni. FC Vaslui - Rapid București este meci de 1. Ținând cont de ultimele evinimente petrecute la cele două cluburi, echipa gazdă este favorită în meciul de mâine și în mod normal ar trebui să ia cele trei puncte. "Galben-verzii" nu vor avea un meci ușor, pentru că giuleștenii, în ciuda formei slabe, au totuși jucători de calitate, dar având avantajul terenului propriu și sprijinul suporterilor, au mâine prima șansa. Pentru giuleșteni un egal pe "Municipalul" vasluian ar fi un rezultat pozitiv, dar vor avea nevoie de multă șansă să-l obțină...
În tur: Rapid Bucureşti - FC Vaslui 2 - 2 (1-1)
Au marcat: 0-1 Wesley Lopes (31), 1-1 Daniel Pancu (45), 1-2 Wesley Lopes (48), 2-2 Filipe Teixeira (84)