10.12.2012, Bucureşti, Stadion: "Steaua", ora: 20:30, live Digi Sport 1
Steaua Bucureşti - Astra Giurgiu în
Etapa 19 Liga 1
Steaua Bucureşti
Steaua a reușit o victorie cu scorul de 6-0 la Chiajna, în fața Concordiei, luându-și astfel revanșa după eliminarea din sferturile de finală ale Cupei României. Echipă din Ghencea a mai adunat încă trei puncte în clasament și a păstrat distanța de şapte puncte față de ocupanta locului doi, Astra Giurgiu. Joi seară, "roș-albaştrii" au remizat la Copenhaga și s-au calificat de pe primul loc în 1/16-imile Europa League. Înainte de meciul din Danemarca, Steaua își propusese să se califice în primăvara europeană, iar după meciul din etapa a 19-a cu Astra să aibă un avantaj de 10 puncte față de aceasta, pentru a încheia anul 2012 în stil de echipă mare. Steliștii sunt la şapte puncte de adversarii de mâine, astfel că ar fi ideal pentru să-i bată din nou (au câștigat cu 4-3 în tur), pentru a nu le da acestora posibilitatea de a spera la titlu. În ultima etapă, "roș-albaştrii" vor avea o simplă formalitate la Cluj ("U" va avea mulţi titulari indisponibili), astfel că vor trebui să facă un ultim efort și să treacă cu bine peste meciul cu ocupanta locului doi.
Antrenorul Laurenţiu Reghecampf a declarat că Steaua a demonstrat valoarea pe teren, nu cu declaraţii la televizor precum Astra. "Cu Astra Giurgiu este un meci foarte important pentru noi, jucăm cu echipa de pe locul doi. Declaraţiile pe care le-au dat cei de la Astra ne-au făcut bine, vom fi foarte motivaţi pentru acest meci. Steaua a demonstrat valoarea pe teren, nu la televizor". Antrenorul stelist s-a supărat după ce preşedintele Dinu Gheorghe a lăsat să se înţeleagă că nu el e cel care decide echipa în Ghencea: "MM Stoica ştie că aşa e la Steaua, alţii fac echipa şi antrenorul stă şi bea apă la marginea terenului".
În meciul de la Copenhaga, antrenorul Reghecampf a jucat pe flancul drept cu Chipciu, dar după eliminarea lui Tănase l-a introdus pe acest post pe Martinović, fostul braşovean fiind trimis pe partea stângă, la mijloc. Mâine "Reghe" are două opţiuni pentru postul de fundaş dreapta, Martinović sau Chipciu, în condiţiile în care Dumitraş nu este agreat de patron. Pe flancul stâng va fi Iasmin Latovlevici, care are un final de sezon foarte bun, fiind mult mai în formă decât Paul Pârvulescu. Deşi spera că va fi folosit la Copenhaga, fundaşul central Łukasz Szukała nu a fost nici măcar rezervă. Polonezul a fost însă inclus în lotul de 18 jucători pentru jocul cu Astra Giurgiu, dar probabil steliştii vor începe tot cu Gardoş şi Chiricheş.
E de aşteptat ca Steaua să înceapă cu închizătorii Bourceanu şi Pintilii, deşi aceştia sunt epuizaţi. Probabil după pauză Pintilii va fi înlocuit cu Andrei Prepeliţă, care a împlinit sâmbătă 26 de ani. Pe flancuri vor fi Adi Popa (dreapta) şi Cristian Tănase (stânga), iar mijlocaş de atac Raul Rusescu. Acesta a reuşit la Copenhaga un gol foarte spectaculos şi preţios, fiind lăudat de toată lumea, chiar şi de Mircea Lucescu. Reghecampf nu are motive să schimbe jucătorii de la mijlocul terenului, care au jucat perfect atât cu Concordia Chiajna cât şi cu FC Copenhaga.
Stefan Nikolić a fost titular atât cu ilfovenii, cât şi cu danezii şi probabil va fi şi cu Astra Giurgiu. Muntenegreanul stă bine din punct de vedere fizic, este bun la duelurile aeriene, dar îi lipseşte cu desăvârşire tehnica, pentru a ajunge cu adevărat o vedetă. Rezerve vor fi Adi Rocha şi Mihai Costea, la fel ca la Copenhaga, unde nu au jucat deloc.
Echipa probabilă
Tătăruşanu
Chipciu, Chiricheş, Gardoş, Latovlevici
Bourceanu, Pintilii
Ad.Popa, Rusescu, Cr.Tănase
Nikolić
Antrenor: Laurenţiu Reghecampf
Accidentaţi: G.Matei, Georgievski
Incert: Szukała
Suspendaţi: nu există
Rezerve: Stanca, Martinović, Szukała, Prepeliţă, Filip, Adi Rocha, M.Costea
Steaua Bucureşti s-a calificat în şaisprezecimile de finală ale Europa League la fotbal, din postura de câştigătoare a Grupei E, după ce a terminat la egalitate cu FC Copenhaga, 1-1 (0-0), joi seara, pe stadionul "Parken" din Copenhaga. Steaua, în 10 oameni din minutul 49, în urma eliminării lui Cristian Tănase, a deschis scorul prin Raul Rusescu (73), danezii egalând prin Igor Vetokele (87).
Astra Giurgiu
Astra n-a avut nicio problemă în a-și adjudeca cele trei puncte în meciul de la Giurgiu cu Gloria Bistrița, pe care a învins-o clar, cu scorul de 4-0. Astfel, echipa lui Valentin Sinescu a rămas pe locul doi în clasament, la şapte puncte de liderul Steaua. În meciul de mâine, girgiuvenii au șansa de a relansa campionatul, întrucât în cazul în care "ar da lovitura" și ar câștiga în Ghencea, s-ar apropia la patru puncte de Steaua. Jucătorii vor fi foarte motivați, patronul Ioan Niculae anunțând în cazul unei victorii o primă de 5.000 de euro de om, deși într-un asemenea meci banii contează mai puțin. Întâlnirea din Ghencea va fi un moment cheie al campionatului intrucât în cazul unei victorii a Astrei, aceasta va fi la doar patru puncte de locul întâi, iar în cazul unei înfrângeri, la zece puncte...
Antrenorul Valentin Sinescu a declarat că există presiune la Astra înainte de meciul cu Steaua: "Am început să sper că putem învinge şi asta mă apasă. Trei puncte câştigate luni ar însemna clar înscrierea noastră cu şanse reale în lupta pentru ocuparea unui loc pe podium".
Patronul Ioan Niculae, s-a arătat extrem de mulţumit de prestaţia din ultima vreme a jucătorilor Astrei şi le-a promit un final de an cum nu au mai avut de mult dacă vor învinge şi Steaua. "Am început bine cu Rapidul, continuăm şi cu Steaua. Nu avem nimic de pierdut contra Stelei. O victorie ar fi una de orgoliu. Avem jucători în atac care sunt peste cei din defensiva Stelei ca valoare individuală. Băieţii sunt liniştiţi, vor primi săptămâna asta şi primele. Dacă reuşesc să bată si Steaua şi la Cluj, vor avea cele mai frumoase sărbători", a spus Niculae.
"Mai sunt şi stele căzătoare şi aştri care apar. Eu cred că batem, aşa simt. Mă bazez pe valoarea echipei. Probabil că sunt subiectiv, dar eu aşa consider. Cel puţin pe partea de atac şi în bandă avem valoare mai bună, poate chiar şi la creaţie. Doamne-ajută că a intrat şi Măţel acum. Mergem să câstigăm, iar dacă nu vom câştiga nu va fi nici o tragedie. Şi dacă nu batem tot ne vom lupta la titlu. Bineînţeles că mă gândesc la câştigarea campionatului", a adăugat Niculae.
Preşedintele Dinu Gheorghe a declarat că Steaua porneşte ca favorită în meciul de mâine. "Noi nu am vorbit deloc pe la televizor despre acest meci, dar probabil că Reghecampf încearcă să-i mobilizeze pe jucătorii şi inventează declaraţii. Îi respectăm, dar nu ne e teamă de ei. Nu ne interesează arbitrajul, sperăm să nu fie greşeli intenţionate. Steaua are un lot valoros, nu se pune problema să fie obosiţi. În plus, eliminarea l-a ajutat pe Tănase. Steaua porneşte ca favorită, dar noi mergem să arătăm că nu degeaba am marcat atâtea goluri în această toamnă. Să sperăm că va fi un meci frumos şi nu plecăm cu mâna goală din Ghencea. Chiar dacă pierde, tot Steaua e principala favorită la titlu. Dar ştim că în retur se vor pierde mai multe puncte decât în tur. Noi avem dezavantajul că nu avem în lot jucători care să fi luptat pentru un astfel de obiectiv până acum. Nu mă îndoiesc de caracterul băieţilor, sunt serioşi, dar vom avea un program foarte greu”, a spus Gheorghe.
Ştefan Bărboianu recunoaşte că el şi colegii săi încă nu se gândesc la câştigarea titlului. "Nu ne gândim la titlu, ci doar la meciul de luni seară cu Steaua. Ne dorim mult să facem un rezultat bun, care să ne ţină acolo, sus, în clasament", crede Bărboianu.
Nici Valerică Găman nu se lasă impresionat de forma Stelei şi spune că Astra poate obţine un rezultat pozitiv pe terenul Stelei. "Steaua are prima şansă prin prisma numelui, dar fotbalul e imprevizibil şi, zic eu, putem face o surpriză acolo", este de părere Găman.
Doar Yahaya a primit cartonaş galben în meciul cu Gloria Bistriţa, astfel că giurgiuvenii nu au niciun jucător suspendat pentru întâlnirea din Ghencea cu Steaua.
Echipa probabilă
S.Lung jr.
Bărboianu, V.Găman, Mureşan, Júnior Morais
William, Yahaya, Seto, Distéfano
Fatai, Budescu
Antrenor: Valentin Sinescu
Accidentat: Melinte
Suspendaţi: nu există
Rezerve: Gavrilaș, Măţel, Ben Youssef, Vădrariu, William, Bukari, Ivanovski
Meciurile tur din semifinalele Cupei României vor avea loc la 12 şi 13 decembrie, de la ora 20:30. Miercuri, 12 decembrie, se va disputa partida Oţelul Galaţi - Petrolul Ploieşti, iar joi, 13 decembrie, a fost programată întâlnirea CFR Cluj - Astra Giurgiu. Finala Cupei României se va disputa la 1 iunie 2013.
Pronosticul RomanianSoccer.ro: Steaua - Astra este fără îndoială cel mai așteptat meci din etapa a 19-a, întrucât se vor întâlni ocupantele locului unu și doi din prima ligă. Înaintea acestui meci, echipa lui Reghecampf are un avans de şapte puncte față de cea a lui Sinescu, iar la final se va ști dacă lupta pentru titlu s-a încheiat sau dinotrivă, s-a relansat. În tur, steliștii au câștigat cu 4-3 la Ploiești, după un meci în care patronul Astrei i-a acuzat de non combat pe câțiva jucători de-ai săi. Meciul de mâine va fi echilibrat, fiind un adevărat derby. Jucând pe teren propriu și cu sprijinul fanilor, steliștii vor ataca probabil mai mult, dar cu siguranță vor primi o replică pe măsură, Astra câștigând în ultimele două deplasări cu Rapid și CFR. Totuși, experiența "roș-albaștrilor" este mai mare, având jocuri în cupele europene și la echipă națională, astfel că aceștia vor aborda partida doar la victorie. Steliștii sunt mult mai obosiți pentru că au depus mult efort joi în meciul cu FC Copenhaga și au avut puțin timp de odihnă după distanță mare parcursă până în Danemarca. Steaua București - Astra Giurgiu va fi un meci atractiv, în care echipă gazdă pornește ușor favorită, având sprijinul suporterilor și experiență mai mare în meciurile grele. Ambele echipe sunt în formă bună, care se vede în clasament, unde ocupă primele două locuri. În mod normal Steaua București - Astra Giurgiu este meci de 1X, ținând cont că în acest sezon echipa lui Reghecampf are pe teren propriu nouă victorii în nouă meciuri. Totuși, adversara sa este și ea într-o formă foarte bună, va fi motivată financiar de patronul lor și cu siguranță va veni în Ghencea să-și joace șansa și să încerce să dea lovitura. Rămâne de văzut dacă va reuși acest lucru, dar cu siguranță Astra are forța de a face măcar un egal cu Steaua, care este mult mai obosită în acest final de an.
În tur: Astra Ploieşti - Steaua Bucureşti 3 - 4 (2-2)
Au marcat: 1-0 Gabriel Enache (12), 1-1 Cristian Tănase (19), 1-2 Novak Martinović (21), 2-2 Gabriel Enache (38), 3-2 Junior Morais (48), 3-3 Andrei Rusescu (62), 3-4 Adi Rocha (67)