12.04.2013, Cluj-Napoca, Stadion: "Dr. Constantin Rădulescu", ora: 21:30, live Digi Sport 1
CFR 1907 Cluj - Pandurii Târgu-Jiu în
Etapa 26 Liga 1
CFR 1907 Cluj
Deși a făcut cel mai bun meci din acest an, CFR Cluj a pierdut meciul de pe teren propriu cu Dinamo cu scorul de 1-0. Astfel, echipa "feroviară" a ajuns la 9 puncte de Europa League, competiție unde va putea juca doar dacă va câștiga Cupă României. Patronul Arpad Paszkany a ajuns la limita răbdării în privința lui Paulo Sérgio, iar la Cluj se zvonește că l-a mandatat pe președintele Mureșan să negocieze cu antrenorii italieni Walter Novellino și Pasquale Marino. Va urma un meci tot pe teren propriu, cu Pandurii Târgu-Jiu, în care "alb-vișiniii" au ca obiectiv să obțină prima victorie din acest an.
Antrenorul Paulo Sérgio se gândeşte să menajeze câţiva titulari în meciul cu Pandurii Târgu-Jiu, pentru a-i avea în formă optimă la meciul din Cupa României, programat pe 16 aprilie. Kapetanos, Camora şi Rui Pedro ar putea lua loc doar pe banca de rezerve la meciul cu Pandurii pentru ca apoi să intre din primul minut cu Astra Giurgiu, pe 16 aprilie, în manşa tur a semifinalelor Cupei României.
Antrenorul lusitan a comentat situaţia în care ar urma să fie demis la finele lunii aprilie, aşa cum se zvoneşte. "
Nu sunt îngrijorat că voi fi demis. Chiar dacă am mai vorbit de asta, preocupările mele se îndreaptă spre echipă, spre binele grupului. Nu mă interesează ce spun alţii. Nu vreau să acuz arbitrajul, dar e clar că am avut de pierdut din cauza greşelilor de arbitraj. Nu vreau să mă concentrez pe lucrurile asupra cărora nu am control. Mărturisesc că am mai avut o asemnea periuoadă nefastă ca şi antrenor. E un test pentru mine şi trebuie să-i fac faţă ca atare. Aşa vreau să gândească şi jucătorii mei. După înfrângerea cu Dinamo aş fi vrut să joc chiar a doua zi să joc. Nu sunt un laş", a comentat Paulo Sérgio.
Golgheterul clujenilor din sezonul trecut, Pantelis Kapetanos, nu a mai dat un gol din decembrie! "
Când nu reuşeşti să marchezi, nu reuşeşti să câştigi, e normal să nu fie o atmosferă bună în vestiar. E o atmosferă mai rece, toată lumea e supărată, deşi am evoluat ceva mai bine în ultimele meciuri. Meciul de vineri e vital pentru mine. Dacă vom învinge, vom exploda! Ne vom reveni cu siguranţă, vom avea un moral mai bun, iar atmosfera din vestiar va fi mult mai bună. E datoria noastră, a jucătorilor, să alungăm această tenisiune şi să aducem mai multă bucurie în club. Eu îl consider pe Paulo Sérgio un bun psiholog, ştie să ne motiveze", consideră Kapetanos.
Suspendat după meciul cu Vaslui, din etapa a 20-a, Ricardo Cadú îşi va ispăşi ultima etapă din cele şase dictate, în meciul cu Pandurii Târgu-Jiu. "
Nu am stat niciodată atât de mult departe de gazon, mi-e dor de fotbal. Nu mai am răbdare, parcă a trecut o veşnicie, e foarte greu în afara terenului, e dificil să-ţi vezi colegii jucând, iar tu stai în tribune sau te uiţi la televizor", a spus portughezul. El va reintra în primul "11" al echipei clujene la meciul cu Astra, din semifinalele Cupei României.
Echipa probabilă: Felgueiras - Panin, Piccolo, Rada, Sepsi - Maah, Hora, Mureşan, Obiora, Deac – Weldon; Antrenor: Paulo Sérgio
Pandurii Târgu-Jiu
Pandurii a pierdut un meci deosebit de important cu Petrolul Ploiești, cu scorul de 3-1 și a coborât în clasament, de pe locul 3 pe 5. Cu nouă etape înainte de finalul campionatului, formația lui Cristian Pustai este în afara cupelor europene, deși a stat multe etape pe podium. Antrenorul le-a cerut jucătorilor să câștige încă cel puțin 16 puncte, pentru a putea spera la Europa League. După înfrângerea surprinzătoare cu Petrolul, gorjenii vor merge mâine la Cluj, unde speră să facă un meci mai reușit și să câștige puncte cu CFR.
Antrenorul Cristian Pustai vede partea bună a lucrurilor în "retrogradarea" echipei de pe locul 3 pe 5. "
Nu mai avem presiunea locului ocupat în clasament. Suntem la un punct în spate şi să sperăm că nu mai avem acea presiune. Şi că vom reveni cât mai repede pe un loc ce-ţi dă dreptul să joci în Europa. E discutabil şi acel loc, depinde de ce se întâmplă în Cupă", a comentat Pustai.
Situaţie incredibilă la Pandurii! De la meciul cu Petrolul încoace, Cristian Pustai a trăit cu impresia că nu-l poate folosi la Cluj pe Răduţ din cauza unei suspendări. Culmea, nimeni din stafful tehnic sau din conducere nu l-a informat pe antrenor că mijlocaşul împrumutat de la Steaua are de fapt drept de joc vineri. Răduţ a încasat câte un cartonaş galben în etapele 2, 7, 8 şi 14 şi a stat în etapa a 15-a, când Pandurii au câştigat la Braşov, 1-0. Acum mijlocaşul împrumutat de la Steaua a primit al 5-lea avertisment din acest sezon în meciul cu Petrolul, deci nu e suspendat pentru partida cu CFR Cluj. "
Răduţ este suspendat pentru cumul de cartonaşe. Răduț nu e suspendat? Mie după meci așa mi s-a spus, că e suspendat… Atunci avem un om în plus în lot! Dar mai este Nicoară, care nu poate juca conform unei convenţii a împrumutului de la CFR. E o lipsă destul de importantă pentru că era un jucător care intrase în formă", a spus Pustai.
Cel mai bun pandur din meciul pierdut cu Petrolul, Viorel Nicoară, nu poate juca la Cluj. Motivul nu este vreo accidentare sau suspendare, ci faptul că mijlocaşul împrumutat chiar de la CFR Cluj nu are drept de joc, conform înţelegerii între cele două cluburi. Clujenii au procedat la fel şi în sezonul trecut în cazul lui Paul Batin, un alt jucător împrumutat de panduri de la ceferişti.
Echipa probabilă: Mingote - Pleaşcă, O.Viera, Mamele, C.Cristea - Nistor, P.Anton - Răduţ, Voiculeţ, Predescu - Lemnaru; Antrenor: Cristian Pustai; Suspendaţi: nu există
Pronosticul RomanianSoccer.ro: CFR 1907 Cluj - Pandurii Târgu-Jiu va fi un meci în care cele două echipe vor dori să se reabiliteze în fața suporterilor, după ce au pierdut în etapa trecută pe teren propriu. Gazdele continuă seria neagră în care au intrat, fiind fără victorie în acest sezon și la 9 puncte de Europa League. Echipa lui Paulo Sérgio a câștigat doar 4 puncte în 2013, în timp ce cea a lui Cristiaan Pustai 9 puncte. În ultimele două deplasări, gorjenii au pierdut cu Oțelul și Rapid, astfel că va fi greu să câștige în Gruia, chiar dacă CFR trece printr-o perioadă foarte slabă. "Feroviarii" se tem de cei de la Pandurii, pentru că în ultimii ani aceștia le-au pus probleme, fiind învinși chiar și în tur. Totuși, e de așteptat că jucătorii clujeni să aibă și ei orgoliu și să câștige meciul. CFR 1907 Cluj - Pandurii Târgu-Jiu este meci de 1, moralul scăzut al oaspeților datorat căderii de pe podium poate duce la a treia înfrângere consecutivă.
În tur: Pandurii Târgu-Jiu - CFR 1907 Cluj 2 - 1 (0-0)
Au marcat: 1-0 Alexandru Maxim (50), 1-1 Rafael Bastos (52), 2-1 Mihai Răduţ (81)
Comparaţie CFR 1907 Cluj - Pandurii Târgu-Jiu
Echipa CFR 1907 Cluj se află pe locul 8 în
clasament Liga 1, cu 36p, iar Pandurii Târgu-Jiu pe 5, cu 44p