21.04.2013, Târgu-Jiu, Stadion: "Tudor Vladimirescu", ora: 21:30, live Digi Sport 1
Pandurii Târgu-Jiu - Dinamo Bucureşti în
Etapa 27 Liga 1
Pandurii Târgu-Jiu
După ce a pierdut cu 3-1 pe teren propriu în faţa Petrolului, echipa Pandurii a arătat că rămâne în continuare o candidată la Europa League, reuşind să câştige cu 3-2 la Cluj în faţa CFR-ului. Astfel, formaţia lui Cristian Pustai, a ajuns la un punct distanţă faţă de ocupanta locului doi, Petrolul şi are acelaşi număr de puncte ca şi Astra. Gorjenii vor avea două meciuri la rând pe teren propriu, mâine cu Dinamo şi în runda următoare cu ultima clasată Gloria, astfel că şi-au propus să câştige maximum de puncte, pentru a-şi îndeplini obiectivul, Europa League. Nici Dinamo nu a abandonat lupta pentru cupele europene, astfel că ar fi foarte important pentru olteni să obţină mâine cele 3 puncte şi să-şi ia şi revanşa după înfrângerea din tur de la București.
"
Ne aflăm din nou în faţa unui meci greu pe tern propriu cu o contracandidată la un loc de Europa League. Să sperăm că de data aceasta vom fi mai norocoşi decât în meciul cu Petrolul şi vom obţine mai mult de la acest joc. E bine că am câştigat la Cluj, avem moral un. Avem două meciuri acasă, iar dacă obţinem maxim din cele două jocuri ne consolidăm poziţia şi obiectivul e tot mai aproape", a comentat Cristi Pustai. Acesta ştie că adversara de dumică are probleme de lot, însă nu se consideră deja învingător. "
Şi Dinamo are jucători suspendaţi, 3-4, câţi or fi. Dinamo reprezintă o forţă în campionatul românesc. Este o echipă de tradiţie, cu lot bun, jucători buni, jucători cu mentalitate de învingători, indiferent de conjunctura în care s-au aflat au jucat cu această mentalitate care ţi-o inspiră şi istoria clubului", a menţionat Pustai.
"
Avem moral, abordăm meciul cu Dinamo cu mare încredere. Nu pot să spun că este decisiv pentru că toate meciurile de acum încolo sunt decisive. Va fi un meci adevărat pentru că Dinamo, în acest retur, joacă altceva faţă de turul campionatului. Tragem tare să batem Dinamo şi să mai facem un pas mic spre Europa", a precizat preşedintele executiv Eugen Pâvulescu.
Paul Anton este suspendat pentru jocul cu Dinamo, după ce a primit la Cluj al 4-lea cartonaş galben din acest sezon. Închizătorul gorjenilor avea trei avertismente luate în tur, când juca la Gloria Bistriţa.
Echipa probabilă: Mingote - Pleaşcă, O.Viera, Mamele, Al.Vlad - Nistor, C.Cristea - Ibeh, Voiculeţ, Nicoară - Matulevičius; Antrenor: Cristian Pustai
ULTIMELE REZULTATE Pandurii Târgu-Jiu
Dinamo Bucureşti
Dinamo nu a reuşit decât un surpinzator 1-1 pe "National Arena" cu "U" Cluj, pierzând 2 puncte mari în lupta pentru calificarea în Europa League. Echipa lui Cornel Ţălnar, este la 2 puncte de locul 2, Petrolul, şi la în punct de locurile 3 şi 4, Astra şi Pandurii, astfel că nu are voie să piardă mâine la Targu-Jiu. Chiar dacă au mari probleme de lot, "câinii roşii" vor trebui să se mobilizeze mâine la maximum şi să încerce să câştige punct(e) cu Pandurii. Va urma apoi o serie de trei meciuri, în care adversarii vor fi mai accesibili, astfel că dinamoviştii păstrează şansele pentru cupele europene.
Antrenorul Cornel Ţălnar consideră că echipa Dinamo este vânată de arbitri, acuzând formaţiile Pandurii, Astra şi Petrolul, cu care "alb-roşii" se află în luptă pentru un loc de Europa League, că apelează la jocuri de culise în acest final de campionat. "
Deocamdată sunt patru absenţi, sper să nu fie mai mulţi. Trebuie să jucăm, nu avem încontro. Dacă cei de la Pandurii au reuşit să facă în aşa fel ca toţi jucătorii noştri care erau pasibili de suspendare să nu joace la Târgu-Jiu, înseamnă că au valoare mare. Etapa trecută am improvizat cu trei fotbalişti, acum minim patru. Dacă meregem din aproape în aproape pe final de campionat s-ar putea să ajungem să nu mai avem cu cine juca. Pandurii au echipă bună, i-am văzut la CFR, au un lot bun, un antrenor destul de bun. Dar v-am spus, după ce noi am ajuns cât de cât mai sus, suntem atacaţi din toate direcţiile. Cred că a văzut toată lumea ce s-a întâmplat la meciul cu Universitatea Cluj. Sunt convins că vom fi vânaţi până la finalul campionatului din toate unghiurile", a declarat Ţălnar.
Cristian Bălgrădean a primit în meciul cu "U" Cluj al 4-lea cartonaş galben din acest sezon, urmând a fi suspendat o etapă. Astfel, Kristijan Naumovski va reveni între buturile dinamoviştilor după o pauză de 6 luni. Macedoneanul de 24 de ani n-a mai apărat din 19 octombrie 2012, 0-1 cu Bistriţa.
Cosmin Matei a primit în etapa trecută al 4-lea cartonaş galben şi va fi suspendat pentru meciul cu Pandurii.
Alex Curtean a ajuns şi el la 4 cartonaşe galbene şi va fi suspendat pentru partida de la Târgu-Jiu.
Echipa probabilă: Naumovski - C.Nica, Luchin, D.Grigore, Muşat - L.Rus, Boubacar, Dandea, S.Filip - Dănciulescu, Alexe; Antrenor: Cornel Ţălnar
ULTIMELE REZULTATE Dinamo Bucureşti
Pronosticul RomanianSoccer.ro: Pandurii - Dinamo va fi unul dintre cele mai atractive meciuri ale etapei a 27-a, în care se vor întâlni două contracandidate la Europa League. Echipa lui Cristian Pustai vine după o victorie la Cluj cu CFR şi vrea să profite de faptul că va juca două meciuri consecutive acasă şi să câştige cele 6 puncte. Dacă îi vor bate mâine pe dinamovişti, gorjenii s-ar distanţă la 4 puncte de aceştia şi ar face un pas mare către Europa. Echipa lui Cornel Ţălnar vine la Targu-Jiu fără patru titulari, dar rezervele vor dori să arate că au valoare. Vor fi pe teren Luchin, Dănciulescu şi Alexe, care îi vor motiva pe ceilalţi jucători. "Câinii roşii" nu au pierdut până acum niciodată în Liga 1 la Targu-Jiu, dar mâine vor avea cel mai greu meci de până acum. Normal ar fi ca echipa gazdă să speculeze absenţele adversarei şi să câştige meciul. Pandurii Târgu-Jiu - Dinamo Bucureşi este meci de 1X, pentru oaspeţi ar fi un rezultat excelent obţinerea unui punct.
În tur: Dinamo Bucureşti - Pandurii Târgu-Jiu 3 - 0 (1-0)
Au marcat: 1-0 Alexandru Curtean (6), 2-0 Marius Alexe (57), 3-0 Ionel Dănciulescu (77)
Comparaţie Pandurii Târgu-Jiu - Dinamo Bucureşti
Echipa Pandurii Târgu-Jiu se află pe locul 4 în
clasament Liga 1, cu 47p, iar Dinamo Bucureşti pe 5, cu 46p