08.05.2013, Ploieşti, Stadion: "Ilie Oană", ora: 20:30, live Digi Sport 1
Petrolul Ploieşti - FC Braşov în
Etapa 30 Liga 1
Petrolul Ploieşti
Petrolul Ploiești a terminat la egalitate meciul susținut la Turnu-Severin, scor 2-2, dar a urcat un loc în clasament, profitând de înfrângerea Pandurilor cu Steaua. Echipa lui Contra este la doar un punct de ocupanta locului 4, Dinamo, astfel că mai are de luptat până să-și îndeplinească obiectivul, calificarea în Europa League. Va urma un meci destul de greu cu FC Brașov, o echipă incomodă, fără obiectiv, în care "găzarii" vizează doar victoria. Ei nu au voie să facă niciun pas greșit mâine, pentru că riscă să fie întrecuți de Pandurii și Dinamo și să rămână în afara cupelor europene.
Antrenorul Cosmin Contra vrea ca Petrolul să se menţină pe locul 2: "
Am revăzut meciul de la Turnu-Severin, l-am analizat împreună cu băieţii, am observat lucrurile bune şi cele mai puţin bune. Eu cred că am făcut alegerea corectă, s-a văzut asta în prima repriză, în care am avut 11 ocazii, dintre care cinci foarte clare. Sunt supărat din cauza rezultatului, nu a jocului. Dar, suntem pe locul doi, depindem doar de noi de aici înainte şi acesta trebuie să fie aspectul pozitiv. Trebuie să câştigăm fiecare joc ca să ne menţinem pe această poziţie", a declarat Contra.
"
Întâlnim un adversar care vine după trei victorii consecutive şi va fi un meci foarte periculos. FC Braşov este o echipă care joacă pentru a fi cât mai sus în clasament, care vrea să demonstreze că este în creştere, care are jucători periculoşi, cum ar fi Buga, cei de pe benzile laterale, sau Mateiu, iar dacă nu vom fi 100% concentraţi ne va pune probleme. Sunt încrezător. Băieţii sunt conştienţi de ceea ce au de făcut şi sunt sigur că mâine vor avea o atitudine pozitivă şi vor da totul pentru ca cele trei puncte să rămână aici", a adăugat Contra.
Petrolul n-a câștigat sâmbătă seara la Turnu-Severin, meci terminat egal, 2-2, însă antrenorul Cosmin Contra poate intra în istoria "lupilor galbeni", deşi antrenează la Ploiești doar de șase luni. Cu antrenorul Contra pe bancă, Petrolul are 12 partide fără înfrângere (7 victorii şi 5 egaluri), serie reușită de prahoveni doar în 1966, anul când au şi obţinut titlul.
Petrolul are în probe un atacant camerunez de 19 ani. Junior Mengolo se va pregăti o perioadă sub comanda lui Cosmin Contra, iar antrenorul urmează să decidă dacă-l va opri definitiv.
Faţă de meciul cu CS Turnu-Severin, antrenorul Cosmin Contra nu are alţi jucători accidentaţi sau suspendaţi pentru meciul cu FC Braşov. Singurii jucători indisponibili sunt portarul Valnicius Povilas şi mijlocaşul Florent Sauvadet.
Echipa probabilă: Bornescu - Alcénat, Yamissi, Geraldo Alves, Guilherme - Marinescu, Hoban - Boudjemaa, Cristescu, Grozav - Bokila; Antrenor: Cosmin Contra
ULTIMELE REZULTATE Petrolul Ploieşti
FC Braşov
FC Brașov a câștigat cu scorul de 2-0 meciul de pe teren propriu cu Rapid, având din nou o prestație foarte bună. Astfel, echipa lui Adrian Szabo i-a egalat la puncte pe giuleșteni și speră să aibă în continuare rezultate pozitive, pentru a termina anul pe locul 6. "Galben-negrii" sunt la doar un punct de FC Vaslui (de pe poziția 6), astfel că nu vor merge la Ploiești ca victime sigure, ci vor dori să câștige în continuare punct(e). Ardelenii vor întâlni până la finalul sezonului doar echipe de top, cu excepția Gloriei Bistriţa, dar sunt optimiști că vor reuși să mai câștige puncte și să încheie anul pe locul 6.
Antrenorul Adrian Szabo a declarat că jocul de la Ploieşti va fi dificil. "
Întâlnim una dintre echipele foarte bune ale campionatului. Va trebui să fim organizați, pentru a contracara jocul rivalilor. Totodată, vom încerca să avem inițiativa, pentru a ține mingea departe de poarta noastră și aproape de cea a gazdelor. Va trebui să avem noi iniţiativa şi să ţinem mingea cât mai aproape de poarta adversă. Consider că jucătorii noștri au calitatea de a rezolva, din punct de vedere tactic, dar și mental, situațiile care se vor ivi. Ne dorim să facem un meci bun și să obținem un rezultat pe măsură, chiar dacă ne confruntăm cu mai multe probleme. Este clar, jocul va fi unul dificil, dar, vreau să cred că va fi așa pentru ambele combatante. Îmi doresc mult să vină cel de-al 8-lea meci fără înfrângere pentru noi. Sunt premise pentru o confruntare echilibrată. Sper și cred că nu vom pierde la Ploiești. Apoi, sper că tot ce s-a întâmplat în acest retur va pune bazele pentru o echipă puternică în sezonul viitor. Am transmis conducerii că îmi doresc să păstrăm acest lot de jucători și sunt premisele unei continuități care să permită obiective mai importante", a declarat Szabo.
Bruno Madeira s-a prăbuşit pe gazon, în minutul 51 al meciului cu Rapid, fără a fi atins de nimeni. Dus de urgenţă la spital, jucătorul a fost ulterior externat, după ce medicii au considerat că nu există motive de îngrijorare. Bruno Madeira a suferit o contuzie foarte puternică la cutia toracică, în urma unui duel cu Alexandru Ioniţă în prima repriză. Jucătorul a revenit la antrenamentele echipei, dar medicul Gheorghe Popa i-a recomandat câteva zile de repaus.
Atacantul Ayhan nu a mai jucat la FC Braşov din etapa a 22-a şi pare decis să plece în pauza de vară. Turcul e nemulţumit că deşi se antrenează normal cu restul jucătorilor, nu prinde nici măcar lotul de 18.
Echipa probabilă: D.Mutu - Velayos, Oltean, Ricardo Machado, Cr.Ionescu - Nuno Viveiros, Davide Dias, Mateiu, I.Popa - Buga, Batin; Antrenor: Adrian Szabo
ULTIMELE REZULTATE FC Braşov
Pronosticul RomanianSoccer.ro: Petrolul Ploiești - FC Brașov va fi un meci interesant între două echipe care au un sezon reușit. "Galben-albaştrii" sunt neînvinși de 12 meciuri și speră să treacă cu bine și peste al 13-lea, pentru a se menține pe locul 2 în clasament. "Galben-negrii" au și ei o serie de 7 meciuri fără înfrângere și vor să câștige în continuare, pentru a termina sezonul pe locul 6. Așadar vor fi față în față două echipe care nu au mai pierdut un meci de mult timp, astfel că e de așteptat să ofere un spectacol frumos celor peste 10.000 de fani. Gazdele sunt puțin mai motivate, pentru că își doresc ca și la finalul etapei a 30-a să rămână pe locul 2. Petrolul Ploiești - FC Brașov este meci de 1X, echipă gazdă fiind totuși favorită.
În tur: FC Braşov - Petrolul Ploieşti 0 - 1 (0-0)
A marcat: 0-1 Gheorghe Grozav (65)
Comparaţie Petrolul Ploieşti - FC Braşov
Echipa Petrolul Ploieşti se află pe locul 2 în
clasament Liga 1, cu 53p, iar FC Braşov pe 7, cu 44p