20.05.2013, Bucureşti, Stadion: "Giuleşti-Valentin Stănescu", ora: 19:30, live Dolce Sport 1
Rapid Bucureşti - Universitatea Cluj în
Etapa 32 Liga 1
Rapid Bucureşti
Rapid a fost aproape de un 2-2 la Giurgiu cu Astra, dar a pierdut cu 3-2, primind gol în minutul 90+3. A fost al treilea meci al giuleştenilor în care nu au câştigat, astfel că au ajuns la mijlocul clasamentului, după ce în această etapă au fost depăşiţi de CFR Cluj şi FC Braşov. Va urma un meci pe teren propriu cu "U" Cluj, în care jucătorii nu mai au nicio motivaţie, întrucât nu au un obiectiv, nu vor fi susţinuţi nici de fani şi mai ales pentru că au aflat decizia FRF de a fi retrogradaţi în Liga 2. Astfel, întâlnirea cu "U" Cluj va fi un simplu meci de palmares, fotbaliştii fiind mai mult preocupaţi de un eventual transfer în pauza de vară.
Antrenorul Marian Rada a declarat că meciul cu Universitatea Cluj nu mai interesează pe nimeni. "
După ce FRF ne-a retrogradat în Liga 2, ne-a luat toată motivaţia. Normal era ca acest verdict să se fi dat la sfârşitul sezonului, nu acum. Jucătorii mei ştiu că vor juca în Liga 2 şi nu mai au chef nici să se antreneze ca lumea. Cu toţii aşteaptă finalul de sezon, gândindu-se să plece de la Rapid. Jocul de mâine cu Universitatea Cluj nu mai interesează pe nimeni. Jucăm fără spectatori, suntem neplătiţi de atâta timp, acum am fost şi retrogradaţi. Va fi o miuţă, pentru că şi 'U' Cluj e în aceiaşi situaţie ca noi! Dispar echipe de tradiţie precum Rapid, 'U' Cluj, U.Craiova, Timişoara, etc. E păcat, pentru că aceste cluburi au atât de mulţi suporteri", a spus Rada.
Peçanha, unul dintre cei mai buni rapidiști în acest sezon, ratează meciul cu "U" Cluj, după ce s-a accidentat la antrenamentul de joi la glezna piciorului drept. Goalkeeperul în vârstă de 33 de ani nu face parte din lotul lui Marian Rada, urmând să fie înlocuit la acest meci de debutantul Virgil Drăghia.
Ştefan Grigorie, aflat la mijlocul terenului în meciul cu Astra Giurgiu, a călcat pe minge, talonat fiind de Seto. Genunchiul drept al rapidistului s-a îndoit urât, el nemaiputând continua. În locul lui Grigorie a intrat Mădălin Martin, care a urcat ca unic vârf, iar Ciolacu a fost retras ca mijlocaş stânga, unde evoluase Grigorie.
Echipa probabilă: Drăghia - I.Voicu, Abrudan, Mardare, N.Vasile - Al.Coman, E.Dică, Herea, Ciolacu - Al.Ioniţă, M.Martin; Antrenor: Marian Rada
ULTIMELE REZULTATE Rapid Bucureşti
Universitatea Cluj
După ce a câştigat la Galaţi în faţa Oţelului, echipa "U" Cluj a pierdut pe teren propriu cu CSMS Iaşi, scor 2-0. Jucătorii au fost foarte afectaţi de faptul că nu au primit licenţa pentru sezonul 2013-2014 şi nu le mai rămâne decât să spere că vor primi o decizie favorabilă la TAS. Cu trei etape înainte de finalul sezonului, "şepcile roşii" au un avantaj de 5 puncte faţă de ocupanta primului loc retrogrdant, asftel că vor încerca să nu piardă partida din Giuleşti. Pentru "U" ar fi bine să termine sezonul deasupra locurilor 15-18, pentru că măcar din punct de vedere sportiv să nu retrogradeze. Va fi foarte greu pentru "studenţi" să mai obţină puncte în etapele viitoare, pentru că vor întâlni doar echipe de top până la final.
Antrenorul Ionel Ganea este convins că nu va avea un meci uşor în Giuleşti, chiar dacă Rapidul este retrogradată, iar tribunele vor fi goale din cauza suspendării dictate pentru incidentele de la meciul cu Steaua. "
Obiectivul nostru încă nu e îndeplinit în totalitate. Mai avem trei meciuri, dar, după părerea mea, cel mai important e acesta cu Rapid. Eu tratez meciurile la fel de serios ca și până acum, inclusiv cel cu Rapid. După părerea mea, Rapid este o echipă foarte bună", a declarat Ganea.
Tehnicianul clujenilor a răbufnit la adresa sistemului din Liga 1, acuzând Federaţia că a anunţat că "U" Cluj nu a primit licenţa, deşi în acel moment mai erau patru meciuri de jucat. "Mai sunt 3 etape şi nu era normal să se anunţe acum. Pentru mine va fi foarte greu cu băieţii, va fi greu să-i motivez. Mai sunt trei meciuri şi pentru noi ajunge un punct să ne salvăm de la retrogradare. Eu vreau să câştig tot, joc fiecare meci la victorie", a adăugat Ganea.
Antrenorul Ionel Ganea nu va putea conta pe doi dintre jucătorii săi de bază, Emil Ninu şi Dan Bucşa fiind suspendaţi pentru acest joc. Ninu va sta o etapă din cauza cumului de cartonaşe, în timp ce mijlocaşul central va ispăşi o rundă de suspendare după eliminarea din meciul cu CSMS Iaşi. Până la eliminarea contra moldovenilor, Bucşa era singurul "student" integralist în acest retur, mijlocaşul originar din Dej bifând 90 de minute în fiecare etapă disputată în 2013.
Echipa probabilă: V.Niculescu - Ciupe, Rațiu, Szilagyi, Nicola - Muzac, Ad.Popa - Buleică, Hidişan, Borza - Tony; Antrenor: Ioan Viorel Ganea
ULTIMELE REZULTATE Universitatea Cluj
Pronosticul RomanianSoccer.ro: Rapid - Universitatea Cluj va fi unul dintre cele mai triste meciuri între două echipe de tradiţie, care datorită problemelor financiare vor fi retrogradate de FRF în Liga 2. La giuleşteni retrogradarea e oficială, în schimb clujenii mai speră într-o decizie favorabilă la TAS. În aceste condiţii, jucătorii celor două echipe nu vor avea nicio motivaţie, astfel că e de aşteptat să fie un meci de vacantă, în care să se înscrie mai multe goluri. În ultimele trei etape, "alb-vişiniii" au câştigat doar un punct, fiind în cădere liberă. "Alb-negrii" s-au prăbuşit şi ei psihic după ce au aflat că nu au primit licenţă. Cele două echipe au mulţi suporteri, care vor fi cu siguranţă alături de ele şi în Liga 2. Rapid - Universitatea Cluj este meci de 1X.
În tur: Universitatea Cluj - Rapid Bucureşti 1 - 2 (0-1)
Au marcat: 0-1 Ovidiu Herea (26), 0-2 Ştefan Grigorie (81), 1-2 Octavian Drăghici (90+3)
Comparaţie Rapid Bucureşti - Universitatea Cluj
Echipa Rapid Bucureşti se află pe locul 7 în
clasament Liga 1, cu 45p, iar Universitatea Cluj pe 12, cu 35p