25.08.2013, Giurgiu, Stadion: Marin Anastasovici", ora: 19:30, Digi Sport 1
Astra Giurgiu - Petrolul Ploieşti în
Etapa 6 Liga 1
Astra Giurgiu
Astra Giurgiu a câştigat al patrulea meci consecutiv în Liga 1, învingând cu scorul de 3-1 pe Pandurii. Giurgiuvenii au profitat de eşecul Timişoarei şi s-au instalat pe primul loc în clasament. În campionat deocamdată totul merge perfect pentru Astra, dar în Europa League, din păcate, a pierdut joi cu 2-0 meciul disputat la Haifa, fiind pe cale să părărească competiţia. Până la returul cu Maccabi, "alb-negrii" speră să câştige meciul cu fosta concitadină, Petrolul. Echipa lui Isăilă are nevoie de un succes, în special pentru moral şi pentru a rămâne şi la finalul etapei a 6-a pe primul loc în clasament.
DECLARAŢII
Daniel Isăilă (antrenor): "
Sperăm să prindem o zi bună cu Maccabi Haifa şi să recuperăm diferenţa de două goluri. Prioritatea numărul unu a Astrei era şi este calificarea în grupele Europa League. Nu vom neglija nici Liga 1. De 11 ani Astra nu a mai bătut-o pe Petrolul şi cred că a venit timpul să punem capăt acestei serii. Nu mă interesează ce probleme sunt la Petrolul, vreau doar să câştigăm şi să ne menţinem pe primul loc în campionat".
Astra Giurgiu a fost învinsă de Maccabi Haifa cu scorul de 2-0 (1-0), joi seara, pe stadionul "Kiryat Eliezer", în prima manşă a playoff-ului Europa League la fotbal. Astra a scăpat uşor, după ce Maccabi a marcat prin Ruben Rayos "Rayo" (30) şi Alon Turgeman (61), spaniolul Rayo a ratat un penalty (41), apărat de Lung jr, care a fost de departe cel mai bun om de pe teren, cu multe intervenţii providenţiale.
Antrenorul Daniel Isăilă nu are jucători indisponibili, cu excepţia ghanezului Yahaya, care s-a accidentat în meciul cu Omonia Nicosia. Deşi Astra va juca joi, la Piatra-Neamţ, returul cu Maccabi Haifa, tehnicianul Isăilă nu va odihni niciun jucător, urmând a trimite pe teren echipa standard.
Echipa probabilă
S.Lung jr.
Măţel, Ben Youssef, A.Mureşan, Júnior Morais
Seto, Cristescu
Tembo, Budescu, Bukari
Fatai
Antrenor: Daniel Isăilă
Accidentat: Yahaya
Suspendaţi: nu există
ULTIMELE REZULTATE Astra Giurgiu
Petrolul Ploieşti
Petrolul nu a reuşit decât un 1-1 acasă cu Ceahlăul Piatra-Neamţ, ratând posibilitatea de a urca pe podium. Din nefericire pentru "galben-albaştri", aventura din Europa League s-a încheiat după prima manşă a meciului cu Swansea City, pentru că au pierdut cu scorul de 5-1. De acum, "găzarii" vor trebui să se concentreze în campionat, iar în Europa League să obţină măcar o victorie de palmares în faţa galezilor. Va urma un meci greu la Giurgiu, în care "lupii galbeni" vor încerca să obţină un rezultat pozitiv în faţa liderei Astra. În urmă cu un sezon, Petrolul şi Astra terminau la egalitate, 1-1, atât la Giurgiu, cât şi la Ploieşti. Obiectivul Petrolului este de a câştigă în faţa Astrei, pentru a se reabilita în faţa fanilor după ruşinea din Ţara Galilor.
DECLARAŢII
Cosmin Contra (antrenor): "
Nu intenţionez să demisionez. Este o nemulţumire în rândul jucătorilor, pentru că primăria le-a promis nişte bani care nu au intrat în conturile lor. Am declarat că, împreună cu căpitanii echipei, am avut o întrevedere cu domnul primar, pentru a discuta situaţia banilor cuveniţi din acele premieri şi l-am rugat ca, în măsura în care se poate, să încerce să deblocheze mai devreme sumele. Ar trebui să ne gândim la meciurile cu Astra şi Swansea, nu la bani".
Dan Capră (preşedinte): "În ultima perioadă există persoane atât din jurul meu, cât şi din jurul primarului, care caută să destabilizeze relaţiile cu Petrolul. Sper să rezolvăm săptămâna viitoare problema cu bonusurile. Jucătorii să aibă răbdare şi să încerce să câştige mâine la Giurgiu".
Swansea City a surclasat pe Petrolul Ploieşti cu scorul de 5-1 (3-0), joi seara, în prima manşă a playoff-ului Europa League la fotbal, pe "Liberty Stadium" din Swansea. Wayne Routledge (14, 25), Michu (22), Pecanha (58, autogol) şi Alejandro Pozuelo (71) au marcat pentru galezi, golul de onoare al Petrolului fiind semnat de Gicu Grozav (87).
Faţă de meciul cu Ceahlăul, antrenorul Cosmin Contra nu are alţi jucători accidentaţi sau suspendaţi. Va reveni şi Doré, care nu a jucat în etapa trecută, fiind plecat în Anglia pentru a-şi rezolva problema cu viza. Vor lipsi în continuare Yamissi, Marinescu şi Morar, accidentaţi. După deplasarea din Ţara Galilor echipa este uşor obosită, astfel că antrenorul Contra va face câteva schimbări faţă de meciul cu Swansea. Hoban, extrem de slab cu galezii, va fi înlocuit cu De Lucas, Achim cu Alcénat. N-ar fi exclus ca şi Teixeira cu Hamza, inexistenţi cu Swansea, să fie rezerve mâine.
Echipa probabilă
Peçanha
Alcénat, Geraldo Alves, Benga, Guilherme
Mustivar, De Lucas
Boudjemaa, Filipe Teixeira, Grozav
Doré
Antrenor: Cosmin Contra
Accidentaţi: Yamissi, Marinescu, Morar
Suspendaţi: nu există
ULTIMELE REZULTATE Petrolul Ploieşti
Pronosticul RomanianSoccer.ro: Astra Giurgiu - Petrolul Ploieşti va fi un meci între două echipe care sunt foarte aproape să fie eliminate din Europa League, după meciurile tur din play-off. Formaţia lui Isăilă a pierdut cu 2-0 meciul de la Haifa cu Maccabi, în timp ce cea a lui Contra a fost surclasată în Ţara Galilor cu 5-1 de Swansea City. Jucătorii celor două echipe sunt cu moralul la pământ, pentru că după parcursul bun din tururile preliminare, sperau să se califice în grupele Europa League. Gazdele mai au teoretic o şansă, pentru că un 2-0 nu este un rezultat imposibil de recuperat, în timp ce oaspeţii pot să-şi ia adio de la Europa. Atât Astra, cât şi Petrolul, vor încerca mâine să câştige, pentru a-şi mai reveni un pic după şocul din play-off-ul european. Va fi un meci echilibrat, interesant, în care se poate întâmplă orice.
Astra Giurgiu - Petrolul Ploieşti este meci de 1X.
Comparaţie Astra Giurgiu - Petrolul Ploieşti
Echipa Astra Giurgiu se află pe locul 1 în
clasament Liga 1, cu 12p, iar Petrolul Ploieşti pe 5, cu 9p