05.10.2013, Vaslui, Stadion: "Municipal", ora: 19:30, live Digi Sport 1
FC Vaslui - Steaua Bucureşti în
Etapa 10 Liga 1
FC Vaslui
DECLARAŢII
FC Vaslui a pierdut meciul disputat la Chiajna cu FC Viitorul, care s-a impus cu scorul de 2-0. Astfel, "galben-verzii" au obţinut doar un punct din "dubla" cu Braşov şi Viitorul, destul de puţin pentru un club cu pretenţii europene. Deocamdată, moldovenii nu reuşesc să bată pe nimeni în deplasare, aşa că vor trebui ca măcar pe teren propriu să continue rezultatele bune. În cele 8 meciuri disputate vasluienii au câştigat 11 puncte, fiind pe un dezamăgitor loc 10 în clasament. Va urma ultimul meci important în acest an, cu Steaua, pe care Vasluiul a învins-o în urmă cu un an sub comanda lui Şumudică. Echipa lui Moşteanu are ca obiectiv să câştige şi mâine în faţa Stelei, situaţie în care s-ar reabilita în faţa suporterilor şi a patronului Porumboiu.
Ionuţ Moşteanu (antrenor): "
Îmi doresc să câştig meciul cu Steaua, să iau trei puncte. Vaslui nu îşi poate propune decât anumite obiective, adică să fie cât mai sus în clasament, să ocupe un loc de cupă europeană".
Lucian Sânmărtean: "
Noi trebuie să câştigăm, jucăm acasă, jucăm în faţa suporterilor, avem nevoie de cele trei puncte şi nu ne interesează altceva. Steaua e un adversar dificil, un adversar de calitate, cu greutate, care are un joc foarte bun, foarte bine organizat, dar la Vaslui se câştigă destul de greu şi sper să reuşim să obţinem cele trei puncte".
Cartonaşul roşu primit de Igor Prahic în partida cu Viitorul i-a adus croatului o suspendare de o etapă. Astfel, pentru meciul cu Steaua, Ionuţ Moşteanu va trebui să aleagă între Ionuţ Balaur şi Andrei Cordoş pentru a face pereche cu Celeban în centrul apărării.
Echipa FC Vaslui a fost penalizată cu 8 puncte de Comisiei de Disciplină a Federației Române de Fotbal din cauza unor datorii neplătite către impresarul Ionel Codoban. Totodată, clubul vasluian a primit interdicția de a transfera jucători.
Echipa probabilă
Černiauskas
Nuno Viveiros, Celeban, Cordoş (Balaur), Sălăgeanu
Antal, Cauê, L.Sânmărtean, Wilk
Pătulea, Temwanjera
Antrenor: Ionuţ Moşteanu
Accidentaţi: nu există
Suspendat: Prahić
ULTIMELE REZULTATE FC Vaslui
Steaua Bucureşti
Steaua nu a avut probleme în partida susţinută pe "National Arena" cu ACS Poli Timişoara, pe care a învins-o fără să forţeze cu scorul de 3-0. Din păcate, steliştii au capotat din nou în Liga Campionilor, fiind surclasaţi de Chelsea cu scorul de 4-0. În Liga 1 le merge bine "roş-albaştrilor", fiind neînvinşi, dar în Liga Campionilor nu au reuşit să obţină niciun punct, având după două jocuri un golaveraj de 0-7. Ei vor încerca să-şi revină cât mai repede, astfel că vor merge la Vaslui decişi să câştige şi să continue lupta pentru titlu cu Astra şi Petrolul. Echipa lui Reghecampf va fi probabil pe primul loc în următoarele etape, pentru că următorii trei adversari ocupă locuri retrogradante.
DECLARAŢII
Mihai Stoica (manager): "
Cel mai important pentru noi acum, după eşecul cu Chelsea, e să continuăm parcursul bun în campionat iar pentru asta trebuie să câstigăm la Vaslui. Vrem să terminăm turul pe locul 1".
Fernando Varela (fundaş): "
Am rămas prieten cu mulţi jucători de la Vaslui. M-am simţit foarte bine acolo însă acum sunt la Steaua şi voi da totul pentru ca echipa să bată".
Mihai Pintilii s-a accidentat luni, înaintea confruntării cu Chelsea din Liga Campionilor, iar acum mai trebuie să stea 10 zile în afara terenului din cauza unei întinderi. În aceste condiţii, Pintilii va absenta şi la meciurile echipei naţionale cu Andorra şi Estonia, de pe 11, respectiv 15 octombrie.
Nicuşor Stanciu a suferit o entorsă chiar în timpul partidei cu Chelsea, dar a continuat până la final. "
L-am forţat cu Chelsea, acum are entorsă. Cred că ar fi bine să nu meargă nici la echipa naţională de tineret pentru că nu mai are şanse de calificare", a declarat Reghecampf.
Pentru partida de pe "Municipal", Laurenţiu Reghecampf are de gând să facă două schimbări în 11-le de bază. Pe lângă introducerea lui Alex Chipciu în locul lui Adi Popa, antrenorul steliştilor îl va titulariză pentru prima dată în campionat pe Fernando Varela.
Comisia de disciplină a Ligii Profesioniste de Fotbal a amendat clubul Steaua Bucureşti cu suma de 10.000 lei în urma incidentelor produse la meciul de pe teren propriu cu ACS Poli Timişoara, cu ocazia căruia fanii campioanei României au introdus pe stadion torţe, pe care le-au aprins apoi în timpul jocului.
Echipa probabilă
Tătăruşanu
Georgievski, Szukała, Varela, Latovlevici
Bourceanu, L.Filip
Chipciu, Iancu, Cr.Tănase
Piovaccari
Antrenor: Laurenţiu Reghecampf
Accidentaţi: Pintilii, Stanciu, Nikolić
Suspendaţi: nu există
ULTIMELE REZULTATE Steaua Bucureşti
Pronosticul RomanianSoccer.ro: FC Vaslui - Steaua va fi cel mai interesant meci al etapei a 10-a. Vor fi faţă în faţă o echipă redutabilă pe teren propriu şi principala favorită la câştigarea campionatului. "Galben-verzii" nu au pierdut niciun meci pe teren propriu în sezonul 2012-2013 şi sunt neînvinşi şi în această ediţie, ultima înfrângere datând din 22 martie 2012, când au pierdut cu FC Braşov. În urmă cu un an, moldovenii reuşeau să o bată pe Steaua cu 3-1, deşi au fost conduşi cu 1-0. "Roş-albaştrii" au 12 partide fără înfrângere în deplasare, ultimul eşec fiind cu FC Braşov pe 26 noiembrie 2012. Echipa lui Moşteanu are ca avantaj, pe lângă terenul propriu, faptul că este mai odihnită faţă de cea a lui Reghecampf, care a jucat marţi în Liga Campionilor cu Chelsea. Pentru FC Vaslui întâlnirea cu Steaua este ultimul mare meci al anului, pe care îl va aborda doar la victorie. Steliştii au şi ei nevoie de cele 3 puncte, pentru a încerca să ajungă pe primul loc în clasament, sperând că rivalele Astra şi Petrolul vor face paşi greşiţi.
FC Vaslui - Steaua Bucureşti este meci de X.
Comparaţie FC Vaslui - Steaua Bucureşti
Echipa FC Vaslui se află pe locul 10 în
clasament Liga 1, cu 11p, iar Steaua Bucureşti pe 2, cu 19p