08.12.2013, Galaţi, Stadion: "Oţelul", ora: 21:00, live Digi Sport 1
Oţelul Galaţi - Steaua Bucureşti în
Etapa 17 Liga 1
Oţelul Galaţi
Oţelul Galaţi a cedat 3 puncte importante în deplasarea de la Chiajna, fiind învinsă cu scorul de 4-3 de FC Viitorul. Antrenorul Ewald Lienen a pierdut astfel al treilea meci consecutiv în Liga 1, dar are în continuare susţinerea conducerii. "Roş-alb-albaştrii" au fost eliminaţi, joi, din sferturile de finală ale Cupei României, fiind învinşi în Ghencea cu scorul de 2-0 de Steaua. "Oţelarii" o vor întâlni mâine din nou pe Steaua, de data aceasta în campionat, unde speră să aibă mai multă şansă şi să obţină măcar un punct. Cu o etapă înaintea finalului de tur, "oţelarii" sunt pe un loc retrogradant. Este foarte important să obţină un rezultat pozitiv cu campioana, pentru ca apoi să încerce să ia maximum de puncte cu Corona şi "U" Cluj în ultimele două meciuri ale anului.
DECLARAŢII
Ewald Lienen (antrenor): "
E un început foarte prost pentru mine aici, dar pas cu pas putem contrui ceva frumos. Campionatul românesc este unul puternic. Nu putem avea pretenţii dacă facem asemenea greşeli. Încasăm foarte multe goluri şi trebuie să rezolvăm aceste probleme. În prima repriză am dominat. Dacă jucăm ca în Cupa României, putem obţine alt rezultat în meciul de campionat".
Narcis Răducan (manager general): "
Este foarte important să ieşim de pe acest loc până la pauza competiţională, atât pentru moralul jucătorilor noştri, cât şi pentru viitoarea campanie de transferări. Este mult mai greu să convingi un fotbalist să vină la o echipă de pe locul 15".
Gabriel Giurgiu (mijlocaş): "
Trebuie să fim foarte atenţi în partida din campionat şi mult mai convingători în joc, pentru a lua toate cele trei puncte puse în joc. E timpul să scoatem şi noi ceva din meci. Ei au fost cei care au câştigat acum, dar poate o vom face şi noi duminică".
Jucătorul de bandă stângă, Silviu Ilie, a revenit după 17 luni într-un meci oficial al Oţelului. Fotbalistul de 25 de ani se pregătea normal de aproximativ două luni, evoluând în mai multe partide la "satelit" în Liga 3. El a intrat în minutul 79 al jocului cu Steaua, schimbându-l pe Mişelăricu, iar în teren i-a luat locul lui Milea care era folosit ca improvizaţie pe postul de fundaş stânga.
João Felipe Antunes a fost exclus din lotul Oțelului până la finalul sezonului din cauza comportamentului său. "
João Felipe Antunes a avut o atitudine necuviincioasă şi până la sfârşitul sezonului va sta la satelit. L-am pedepsit pentru acte de indisciplină la antrenament, aşa că de acum va fi la echipa a doua", a spus Narcis Răducan.
În afara lui João Felipe Antunes, antrenorul Ewald Lienen are şi alte probleme de lot, Samoel Cojoc şi Diego Sevillano fiind în recuperare. La meciul cu Steaua gălăţenii se vor putea baza pe câteva reveniri, cum ar fi Segiu Costin sau Alexandru Zaharia.
Echipa probabilă
Brăneţ
Milea, Sârghi, Šipović, Murgoci
Cooper, Filip
L.Iorga, Giurgiu, Marquinhos
Henrique
Antrenor: Ewald Lienen
Accidentaţi: Cojoc, Sevillano
Suspendaţi: nu există
Va mai lipsi: Antunes (trimis la Oţelul II)
ULTIMELE REZULTATE Oțelul Galați
Steaua Bucureşti
Steaua nu a reuşit decât un 1-1 în Ghencea cu Petrolul Ploieşti, rezultat în urma căruia s-a distanţat la 4 puncte de lidera Astra Giurgiu. Antrenorul Reghecampf speră ca echipa sa să plece în vacanţa de iarnă din postura de lider, dar pentru asta va trebui să câştige toate meciurile rămase în 2013, inclusiv "dubla" cu Astra. Joi, "roş-albaştrii" au reuşit să câştige din nou un meci, după o pauză de cinci săptămâni, eliminând-o cu 2-0 în sferturile Cupei României pe Oţelul Galaţi. Cu aceasta se vor întâlni mâine din nou, în Liga 1, într-un meci în care obiectivul Stelei este clar, o nouă victorie. În urmă cu un an steliştii nu au reuşit decât o remiză la Galaţi, dar acum nu-şi mai pot permite acest lucru, dacă vor să termine pe primul loc.
DECLARAŢII
Laurenţiu Reghecampf (antrenor): "
Am trecut printr-o perioadă mai dificilă, am obişnuit pe toată lumea cu un joc spectaculos şi multe goluri. Trebuie să avem înţelegere, am avut multe accidentări şi momente grele. Trebuie să gestionăm bine această perioadă, vom avea meciuri foarte grele. Partida din campionat cu Oţelul va fi mai dificilă. Nu înţeleg de ce e nevoie să mai jucăm aceste meciuri pe final de an, sunt terenuri îngheţate şi jucătorii au probleme".
Andrei Prepeliţă (mijlocaş): "
Moralul era unul bun, chiar dacă nu mai câştigasem de câteva etape. Sperăm ca acum să câştigăm până la finalul campionatului. Sperăm să fim concentraţi şi până la vacanţă să fim pe primul loc. Se vor juca şi restanţele, dar important e să fim pe primul loc la finalul campionatului. Şi în meciul de cupă a fost foarte frig, iar terenul îngheţat. Sunt nişte condiţii în care fotbal se joacă foarte greu şi riscăm accidentări".
Fiecare jucător are promişi câte 10.000 de euro dacă steliştii vor ieşi câştigători în partidele cu Oţelul, Ceahlăul şi în "dubla" cu Astra.
Federico Piovaccari a fost din nou decisiv pentru Steaua în sferturile de finală ale Cupei României cu Oţelul, scor 2-0. Golgeterul "roş-albaştrilor" a înscris primul gol şi a pasat la al doilea, iar la finalul partidei a explicat de ce nu poate juca la capacitate maximă. Italianul a suferit o fractură la unul dintre degetele mâinii stângi, problemă care i-a dat bătăi de cap la ultimele partidei. "
Este o fractură şi nu îmi e uşor să-mi găsesc echilibrul. Mi-e teamă să nu fiu lovit, dar m-am obişnuit şi nu sunt probleme. Pot juca aşa în continuare", a explicat Piovaccari.
Cristian Tănase a suferit o contractură musculară cu Petrolul Ploieşti şi a fost menajat de Reghecampf în Cupa României. Mijlocaşul va reveni mâine pe teren, în campionat, fiind refăcut.
În minutele de prelungiri ale meciului cu Petrolul,1-1, Adrian Popa a răbufnit la adresa asistentului Ghinguleac, în urma unei decizii prin care acesta oferise o minge Petrolului. Ovidiu Haţegan nu l-a iertat şi i-a arătat cartonaş galben, ceea ce îl face pe Popa indisponibil pentru deplasarea de la Galaţi.
Vor reveni după o etapă de suspendare Georgievski şi Gardoş. În plus şi Pintilii a revenit după o accidentare, jucând 13 minute cu Oţelul în Cupă, astfel că antrenorul Reghecampf va avea la Galaţi un lot mai competitiv.
Steaua s-a calificat în semifinalele Cupei României, după ce a învins pe teren propriu, scor 2-0 (0-0), formaţia Oţelul Galaţi, în sferturile de finală ale competiţiei. Golurile au fost marcate de Federico Piovaccari (46) şi Alexandru Târnovan (85).
Echipa probabilă
Tătăruşanu
Georgievski, Szukała, Gardoş, Latovlevici
Bourceanu, Pintilii
Chipciu, Iancu, Cr.Tănase
Piovaccari
Antrenor: Laurenţiu Reghecampf
Accidentat: L.Filip
Suspendat: Ad.Popa
Va mai lipsi: Nikolić (exclus din lot)
ULTIMELE REZULTATE Steaua Bucureşti
Pronosticul RomanianSoccer.ro: Oţelul Galaţi şi Steaua se vor întâlni din nou după numai trei zile, cele două jucând joi în sferturile de finală ale Cupei României. "Roş-albaştrii" s-au impus cu 2-0 după o primă repriză albă, calificându-se în semifinale. "Oţelarii" îşi doresc foarte mult revanşa, mai ales că situaţia lor în clasament este delicată, fiind cu o etapă înaintea finalului de tur pe un loc retrogradant. Nicio echipă nu a câştigat în etapa precedentă, gălăţenii fiind învinşi cu 4-3 la Chiajna de Viitorul, iar steliştii remizând în Ghencea cu Petrolul, scor 1-1. Ewald Lienen are un bilanţ catastrofal pe banca tehnică a Oţelului, având trei înfrângeri consecutive în Liga 1 şi una în Cupă. Între cele două cluburi sunt relaţii bune după ce Râpă şi Neagu s-au transferat în acest an de la Galaţi în Ghencea. Va fi un meci atractiv, în care oaspeţii sunt favoriţi, ţinând cont şi de forma de moment a celor două echipe. Fiind ultimul mare meci al anului pentru moldoveni, e de aşteptat ca aceştia să se mobilizeze la maximum şi să încerce să obţină măcar un punct.
Oţelul Galaţi - Steaua este meci de X2.
Comparaţie Oţelul Galaţi - Steaua Bucureşti
Echipa Oţelul Galaţi se află pe locul 15 în
clasament Liga 1, cu 14p, iar Steaua Bucureşti pe 2, cu 31p