Arsenal (locul 1) poate ajunge la un avans de 11 puncte în faţa lui Liverpool (locul 4) cu o victorie pe "Anfield" în etapa a 25-a a Premier League.
Gazdele au ca obiectiv să rămână în top 4 pentru prima dată după 2009, dar multă lume consideră că echipa antrenată de Brendan Rodgers nu are forţa să se lupte pentru titlu.
Oricum, o înfrângere în faţa liderului i-ar putea trimite pe "cormorani" pe locul 5.
În acest meci se vor întâlni cei mai buni doi atacanţi împotriva celui mai bun duo de fundaşi centrali. Atacanţii lui Liverpool, Luis Suarez şi Daniel Sturridge, au marcat împreună 37 de goluri în acest sezon, dar Arsenal nu a pierdut nici un meci din Premier League în care Per Mertesacker şi Laurent Koscielny au făcut pereche în centrul apărării.
E de aşteptat ca cei patru să fie titulari mâine, dar antrenorul Arsene Wenger ar putea avea probleme cu Theo Walcott, Aaron Ramsey şi Jack Wilshere.
Mikel Arteta va juca la mijlocul terenului împreună cu Alex Oxlade-Chamberlain, în timp ce antrenorul Wenger va trebui să aleagă între Kieran Gibbs şi spaniolul Nacho Monreal pentru postul de fundaş stânga.
Liverpool are serioase probleme în defensivă, întrucât Glen Johnson şi Jose Enrique sunt accidentaţi pe termen lung, în timp ce Mamadou Sakho şi Daniel Agger sunt incerţi.
Asta înseamnă că Kolo Toure va continua să joace că fundaş central în ciuda greşelii pe care a făcut-o weekendul trecut, când Liverpool a pierdut din cauza lui două puncte pe terenul lui West Bromwich Albion.
Echipele posibile:
Liverpool: Mignolet; Flanagan, Toure, Skrtel, Cissokho; Sterling, Gerrard, Henderson, Coutinho; Suarez, Sturridge
Arsenal: Szczesny; Sagnă, Mertesacker, Koscielny, Monreal; Arteta, Oxlade-Chamberlain; Podolski, Ozil, Cazorla; Giroud
Statistica meciului FC Liverpool - Arsenal Londra
Liverpool a pierdut 3 meciuri cu Arsenal, acasă, în ultimele 4 întâlniri.
Liverpool n-a mai învins-o pe Arsenal pe "Anfield" de pe 31.03.2007, scor 4-1.
Ultimul rezultat de 0-0 între Liverpool şi Arsenal a avut loc pe 22.08.1998.
Echipa lui Arsène Wenger are cele mai puţine înfrângeri din Premier League, 3.
"Tunarii" au cea mai bună apărare din campionatul Angliei, primind 21 de goluri în 24 de etape.
Echipa lui Brendan Rodgers a pierdut un singur meci din 12 pe "Anfield".
"Cormorani" nu au pierdut niciun meci în 2014.
În ultimele 9 meciuri de acasă, Liverpool a câştigat de 8 ori şi a remizato dată.
Southampton este ultima echipă care a bătut-o pe Liverpool la ea acasă, pe 21.09.2013, scor 1-0.
Manchester City este ultima echipă care a învins-o pe Arsenal, pe 14.12.2013, scor 6-3.
În ultimele 4 deplasări londonezii au câştigat de 3 ori şi au remizat o dată.