08.03.2014, Chiajna, Stadion: "Concordia", ora: 16:00, live Dolce Sport 1
Concordia Chiajna - Universitatea Cluj în
Etapa 22 Liga 1
Concordia Chiajna
Concordia Chiajna şi-a îndeplinit obiectivul în meciul susţinut la Braşov, câştigând un punct cu Corona. Cu puţină atenţie, ilfovenii ar fi putut lua toate punctele, pentru că au fost egalaţi în minutul 78. Înaintea etapei a 22-a, "galben-verzii" se află pe locul 10 în clasament, având 5 puncte avantaj faţă de primul loc retrogradant. Va urma un meci deosebit de important cu "U" Cluj, o contracandidată la retrogradare, pe care Concordia trebuie neapărat să-l câştige, mai ales că următorii adversari vor fi Petrolul şi Pandurii. O victorie ar conta mult şi pentru antrenorul Ionuţ Chirilă care este ameninţat cu demiterea, deoarece că nu a mai câştigat un meci de 6 etape.
DECLARAŢII
Ionuţ Chirilă (antrenor): "
Fiecare punct este foarte important! Trebuie să învingem Clujul, toate lucrurile pot fi în regulă apoi. Jucătorii au avut caracter cu Corona, au fost fantastici în unele momente, dar au fost şi greşeli care puteau să ne coste. Puteam să facem 28 de puncte şi eram liniştiţi. Dacă reuşim să rămânem în primele 9-10, apoi putem să jucăm împreună 3-4 ani. Suntem în grafic, mai facem 15-20 de puncte fără probleme".
Cătălin Savin a primit la Braşov al 7-lea cartonaş galben din acest sezon, fiind suspendat pentru meciul cu Universitatea Cluj.
Deşi era anunţat accidentat pentru jocul cu Corona, mijlocaşul Sorin Ispir a jucat în prelungiri. Acesta s-a antrenat normal toată săptămâna fiind recuperat total pentru meciul de mâine.
După ce a fost rezervă 15 meciuri consecutive, portarul Alberto Cobrea a fost preferat de antrenorul Chirilă în locul lui Victor Râmniceanu. Ambii portari sunt în formă slabă, Cobrea primind 2 goluri la Braşov, iar Râmniceanu 8 goluri în "dubla" cu Steaua.
Bucurică este în continuare accidentat, în timp ce Bambara şi Ganea sunt incerţi. Staful tehnic al ilfovenilor speră ca până la ora jocului cu "U" să fie recuperat măcar un jucător.
- Concordia nu a mai câştigat în Liga 1 de pe 6 decembrie 2013 (2-1 ACS Poli Timişoara)
Echipa probabilă
Cobrea (Râmniceanu)
V. Dima, Leca, Melinte, Creţu
Roşu, Papasterianos
Onduku, Purece, Serediuc
Wellington
Antrenor: Ionuţ Chirilă
Accidentaţi: Bucurică
Incerţi: Bambara, L. Ganea
Suspendat: Savin
ULTIMELE REZULTATE Concordia Chiajna
Universitatea Cluj
"U" Cluj a furnizat surpriza etapei a 21-a, învingând cu scorul de 1-0 pe Astra Giurgiu, o candidată la titlu. "Şepcile roşii" au mai urcat un loc în clasament, fiind acum pe poziţia 16, la 2 puncte de locul salvator. Clujenii au un moral foarte bun înaintea meciului de la Chiajna, pentru că au început să joace bine în acest retur. Ei nu au pierdut până acum niciodată pe terenul Concordiei, unde au o victorie şi un egal, astfel că sunt încrezători că vor reuşi să obţină şi mâine punct sau puncte. Vor urma două meciuri "de foc" cu Dinamo şi CFR, astfel că "studenţii" sunt obligaţi să obţină un rezultat pozitiv în această etapă.
DECLARAŢII
Mihai Teja (antrenor): "
Noi jucăm fiecare meci la victorie, asta este mentalitatea noastră şi mereu evoluăm să învingem, nu să facem egal, în nici un caz. Mai sunt foarte multe meciuri, iar eu nu sunt liniştit când mă uit la clasament şi văd că suntem pe un loc retrogradabil. Sper ca în câteva etape să ieşim din zona aceasta".
Vlad Munteanu (preşedinte): "
În deplasare statistica este negativă, de aceea nu pot spune că suntem favoriţi cu Chiajna. Dar eu cred în echipă şi dacă vom avea aceeaşi atitudine, aceeaşi determinare pe care am avut-o şi cu Astra, vom câştiga la Chiajna. Îmi fac probleme în privinţa terenului, ştiu că nu se prezintă în cele mai bune condiţii. Sper într-un rezultat bun, totuşi".
Octavian Abrudan (fundaş): "
Sunt convins că o să fie un meci foarte greu. Şi ei au nevoie de puncte, dar noi avem mai multă nevoie de puncte decât ei".
Valentin Lemnaru (atacant): "
Ne dorim foarte mult să câştigăm acest meci. Ar fi un bonus pentru noi, pentru că este un meci în deplasare cu o contracandidată la retrogradare. Nu contează cine dă gol, importante sunt cele 3 puncte".
Anunţat drept cea mai importantă achiziţie, Maximilian Nicu a jucat modest când a fost titularizat cu Steaua şi Ceahlăul. Mijlocaşul a fost înlocuit la pauză în meciul de la Piatra-Neamţ, după care a fost lăsat în afara lotului la meciul din ultima etapă, cu Astra Giurgiu."L-am lăsat din considerente tactice, am ales alţi jucători", a fost explicaţia antrenorului Mihai Teja. "
Noi avem încredere în Max, am discutat cu el şi cred că a înţeles ceea ce se cere de la el. El poate mult mai mult decât a arătat în primele meciuri şi sunt convins că va ajunge la un nivel optim şi va da un randament ridicat", a completat preşedintele Vlad Munteanu. Decizia nu i-a picat deloc bine mijlocaşului, dar acesta are şansa să-şi recâştige locul în echipă, Teja luând în calcul titularizarea sa cu Concordia Chiajna. Nicu s-a numărat printre cei mai buni pasatori din Bundesliga în urmă cu patru ani.
Fundaşul dreapta Raul Ciupe va rata meciul cu Concordia Chiajna, fiind suspendat pentru cumul de cartonaşe galbene. Mihai Teja are două variante de înlocuire la dispoziţie, Rareş Takács şi Daniel Martac.
- În acest sezon "U" Cluj a plecat neînvinsă din deplasare doar la Botoşani şi Piatra-Neamţ
Echipa probabilă
Veselovsky
Takács (Martac), Abrudan, Ninu, Târnăcop
Bucşă, L. Kovács
Boutadjine, Cristocea, M. Nicu
Lemnaru
Antrenor: Mihai Teja
Accidentaţi: nu există
Suspendat: Ciupe
ULTIMELE REZULTATE Universitatea Cluj
Pronosticul RomanianSoccer.ro: Concordia Chiajna - Universitatea Cluj va fi un meci între două echipe care au ca obiectiv menţinerea în prima ligă. În tur, ilfovenii câştigau surprinzător cu scorul de 3-0 pe "Cluj Arena". Antrenorul Ionuţ Chirilă va aborda acest meci doar la victorie, pentru că încă este ameninţat cu demiterea de primarul Minea, după ce a câştigat doar 2 puncte în ultimele 6 etape. Echipa sa a jucat bine la Braşov, dar nu a avut forţa să obţină victoria deşi juca cu ultima clasată. Antrenorul Mihai Teja are un bilanţ interesant de la venirea la "U", câştigând toate meciurile de pe teren propriu, nu şi în deplasare. Ar fi timpul pentru "şepcile roşii" să obţină punct sau puncte şi "afară", mai ales că au evoluţii mult mai bune decât în tur, după transferurile din pauza de iarnă. Va fi un meci echilibrat în care casele de pariuri le dau uşor favorite pe gazde, în timp ce oaspeţii se bazează pe rezultatele pozitive obţinute până acum la Chiajna.
Concordia Chiajna - Universitatea Cluj este meci de X, rămâne de văzut dacă ilfovenii vor reuşi să iasă din criză şi să obţină mai mult de un punct.
Comparaţie Concordia Chiajna - Universitatea Cluj
Echipa Concordia Chiajna se află pe locul 10 în
clasament Liga I România, cu 26p, iar Universitatea Cluj pe 16, cu 20p
În tur: Universitatea Cluj - Concordia Chiajna 0-3