11.05.2014, Timişoara, Stadion: "Dan Păltinişanu", ora: 17:45, live Digi Sport 1
ACS Poli Timişoara - Ceahlăul Piatra-Neamţ în
Etapa 32 Liga 1
ACS Poli Timişoara
ACS Poli Timişoara a rezistat puţin peste o oră la Galaţi fără a primi gol, dar până la urmă a pierdut în faţa Oţelului cu scorul de 1-0. În urma acestei înfrângeri a coborât până pe locul 14 în clasament, fiind la egalitate de puncte cu echipele Oţelul şi Viitorul de pe poziţiile 15 şi 16. Echipa lui Dan Alexa este într-o situaţie delicată şi este obligată să obţină mâine victoria în meciul de pe teren propriu cu Ceahlăul Piatra-Neamţ. În acest an, timişorenii nu au bătut pe nimeni la ei acasă şi dacă nu vor reuşi să spargă mâine gheaţa, îşi vor mari considerabil şansele de a retrograda, mai ales că în etapa următoare au şanse minime să obţină fie şi un punct în meciul de la Giurgiu cu Astra.
DECLARAŢII
Dan Alexa (antrenor): "
Adevărata finală urmează cu Ceahlăul, duminică, iar apoi cu Chiajna, meciuri pe care le avem acasă şi trebuie să le câştigăm! Timişoara va scăpa de la retrogradare, ştiam când am preluat ce probleme sunt şi câte echipe sunt implicate la retrogradare, dar repet, Timişoara va evita retrogradarea!".
Fundaşii Ioan Mera (7 cartonaşe galbene) şi Alin Şeroni (9 cartonaşe galbene) nu vor juca mâine cu Ceahlăul Piatra-Neamţ, fiind suspendaţi o etapă.
Căpitanul Cristian Scutaru s-a accidentat la ultima fază a meciului cu Oţelul Galaţi, având o puternică contuzie la glezna dreaptă şi este incert. "
Are o contuzie puternică, e un jucător important pentru noi, sper să-l recuperăm până duminică. Sper să nu fie ceva grav!", a spus Alexa.
- ACS Poli Timişoara are 3 înfrângeri în ultimele 4 etape
- ACS Poli Timişoara a marcat 2 goluri în ultimele 6 etape
Echipa probabilă
Nuno Claro
Belu, Ov. Petre, Petrović, Murariju
Poparadu, Gorobsov
Al. Popovici, Trandu, Boldea
Székely
Antrenor: Dan Alexa
Accidentaţi: nu există
Incerţi: Scutaru, Mansour
Suspendaţi: Mera, Şeroni
ULTIMELE REZULTATE ACS Poli Timişoara
Ceahlăul Piatra-Neamţ
Ceahlăul Piatra-Neamţ a dominat meciul cu FC Botoşani, dar nu a reuşit să înscrie niciun gol, fiind nevoită să se mulţumească cu o remiză albă. Cu trei etape înainte de finalul sezonului, "galben-negrii" se află pe locul 11 în clasament, având un avantaj de 3 puncte faţă de ocupanta primului loc retrogradant. Ei încă mai au emoţii, mai ales dacă ar pierde mâine la Timişoara, pentru că vor mai juca în ultima etapă cu FC Viitorul. Partida de la Timişoara este foarte importantă pentru echipa lui Marin Barbu, mai ales că ACS Poli este o contracandidată la retrogradare. Dacă ar reuşi să dea lovitura pe Bega, nemţenii ar rezolva în mare măsură menţinerea în prima liga şi în acest sezon.
DECLARAŢII
Marin Barbu (antrenor): "
Ne mai trebuie 3 puncte din 3 meciuri şi le putem obţine. Ne aşteaptă un meci de care pe care cu Timişoara, aş cum am jucat şi la Năvodari. Cu 40 de puncte cred că ne salvăm şi sunt încrezător că vom obţine punctele salvatoare. Avem probleme, dar avem şansa noastră în lupta asta nebună din a doua jumătate a clasamentului. Morţi, copţi, trebuie să câştigăm meciul de la Timişoara! Trebuie să jucăm în primul rând cu încredere şi să înscriem când avem şansa".
Antrenorul Marin Barbu nu poate conta pe Gabriel Cânu şi Vaidas Slavickas, care sunt în continuare accidentaţi. Lucas García şi Cătălin Ştefănescu au revenit la antrenamente, dar probabil nu vor juca la Timişoara.
Va reveni după o etapă de suspendare închizătorul Vlad Achim, care nu a jucat cu FC Botoşani din cauza cumulului de cartonaşe galbene.
Comisia de Disciplină a FRF l-a suspendat două etape pe Marin Barbu după ce a fost trimis în tribună la meciul cu FC Botoşani.
- Ceahlăul Piatra-Neamţ are o victorie în ultimele 8 etape
- Ceahlăul Piatra-Neamţ a marcat 2 goluri în ultimele 8 etape
Echipa probabilă
Jović
Dumitraş, Marc, Ichim, Cazan
V. Achim, Onciu
Constantinescu, Golubović, Ad. Gheorghiu
Jula
Antrenor: Marin Barbu
Accidentaţi: Cânu, Slavickas
Incerţi: Lucas García, Ştefănescu
Suspendat: Marin Barbu
ULTIMELE REZULTATE Ceahlăul Piatra-Neamţ
Pronosticul RomanianSoccer.ro: ACS Poli Timişoara - Ceahlăul Piatra-Neamţ va fi un meci foarte interesant întrucât vor fi faţă în faţă două adversare directe în lupta pentru evitarea retrogradării. Ambele echipe au avut evoluţii slabe în acest an, după ce au avut un tur mult mai reuşit. În etapa precedentă bănăţenii au pierdut la Galaţi cu Oţelul, iar moldovenii au remizat pe teren propriu cu Botoşani. În cele 6 meciuri disputate pe teren propriu, "alb-negrii" nu au reuşit să câştige decât 2 puncte. Pentru ei totul e clar, dacă nu îi înving mâine pe nemţeni, vor fi practic retrogradaţi, mai ales că următorul adversar va fi Astra. "Galben-negrii" au obţinut 7 puncte din 18 posibile în deplasările din acest an. Ei s-ar mulţumi şi cu o remiză pe Bega, mai ales că în etapa următoare o vor întâlni pe teren propriu pe Vaslui, echipă care va mai rămâne până atunci cu 2-3 titulari. Va fi o partidă echilibrată în care se poate întâmpla orice, nicio formaţie nefiind favorită.
ACS Poli Timişoara - Ceahlăul Piatra-Neamţ este meci de sub 2.5 goluri, cotă 1.53.
Comparaţie ACS Poli Timişoara - Ceahlăul Piatra-Neamţ
Echipa ACS Poli Timişoara se află pe locul 14 în
clasament Liga 1, cu 34p, iar Ceahlăul Piatra-Neamţ pe 11, cu 37p
În tur: Ceahlăul Piatra-Neamţ - ACS Poli Timişoara 1-0