Data: 28.04.2017
Ora: 20:30
Live: Digi, Dolce, Look
Stadion: "Concordia"
Oraş: Chiajna
Dan Alexa: "Conducerea este supărată, pentru că nu reuşim să câştigăm. Am jucat foarte slab cu Voluntari, nu avem nicio scuză. Ne-am cam distanţat de Timişoara, dar eu cred în băieţii mei şi cred că ne vom clasa la final deasupra liniei retrogradării. Eu vreau să evităm şi barajul. Vom vedea ce va fi. Acum ne concentrăm cu toţii la meciul cu Iaşi, cea mai bună echipă din play-out. Ei sunt neînvinşi, noi nu am câştigat niciun meci. Ar cam fi momentul să o facem, de acum începe returul în play-out şi nu trebuie să mai facem paşi greşiţi".
Rezultatele sub aşteptări din ultima vreme ale Concordiei, culminând cu înfrângerea din etapa a 7-a a play-out-ului, 0-2 cu Voluntari, au declanşat o şedinţă de urgenţă la Chiajna. Antrenorul Dan Alexa a fost chemat să explice care ar fi motivele pentru care echipa nu reuşeşte rezultate pozitive, iar după expunere a primit credit, cel puţin şi pentru jocul de săptămâna viitoare. În decizia luată de preşedintele Cristian Tănase şi de directorul sportiv Marius Stan a contat şi opinia jucătorilor importanţi de la echipă. Întrebaţi dacă ei cred că un şoc la echipă ar fi necesar în acest moment, aceştia au recunoscut că ei sunt principalii vinovaţi. Concordia a ajuns pe locul 7 din play-out, penultimul, cu 16 puncte, iar şansele să scape direct de retrogradare sunt extrem de mici, câtă vreme echipa de pe locul 5, ACS Poli Timişoara, are 21 de puncte, cu 7 etape înainte de finalul sezonului. Conform regulamentului, locurile 7 şi 8 din play-out retrogradează direct, iar locul 6 dispută un baraj cu locul 3 din Liga 2, poziţie pe care în acest moment se află UTA.
- Concordia Chiajna este la 5p de locul salvator
- "Vulturii" nu au niciun succes în turul play-out-ului
- Ilfovenii nu au mai câştigat un meci de pe 19 februarie 2017
Echipa probabilă
Bălgrădean
Koenders, Dobrosavlevici, Bejan, D. Popescu
Albu, R. Costin
Grădinaru, M. Cristescu, Serediuc
Pena
Antrenor: Dan Alexa
Accidentat: Bărboianu
Suspendaţi: nu există
Eugen Neagoe: "Chiajna nu este într-o situaţie prea plăcută, sigur îşi doresc să câştige. Acelaşi lucru ne dorim însă şi noi şi eu cred că avem posibilitatea să reuşim acest lucru. Nu mă interesează problemele Chiajnei, mă interesează numai de noi. Sunt convins că şi jucătorii îşi doresc cu ardoare să câştige acest joc. Nu avem probleme de lot, aşa că îmi va fi greu să alcătuiesc lotul de 18".
Ionuţ Voicu: "Vom avea un meci foarte greu, cu o echipă în criză de puncte, însă sunt convins că putem bifa încă un meci fără gol primit dar şi că vom reuşi să marcăm. Ne dorim foarte mult să rămânem pe locul 7. Ne motivează şi bonusurile pe care le avem pentru acest loc, dar şi mândria de a termina pentru al doilea an consecutiv în fruntea play-out-ului".
Oaspeţii vor efectua deplasarea astăzi, cu avionul, până la Bucureşti, sosirea la Chiajna urmând a avea loc vineri, înaintea partidei care începe la ora 20:30.
Eugen Neagoe şi Ionuţ Voicu s-au arătat puţin îngrijoraţi de faptul că meciul se va disputa pe un teren cu gazon sintetic. Pentru ca jucătorii să se acomodeze mai bine cu genul de suprafaţă de joc amintită, antrenamentul de astăzi, ultimul dinaintea partidei, se va derula pe "sinteticul" de la Izvorani. Dacă nu vor apărea elemente neprevăzute, Neagoe a anunţat că va deplasa la Chiajna un lot format din 19 jucători, Alexandru Ciucur, Bădic şi Moldovan urmând a fi lăsaţi acasă. Tehnicianul Neagoe a mai precizat că îşi doreşte ca Asăvoaie, un alt fotbalist de la grupa de juniori A pregătită de Bebe Manole care se antrenează de o perioadă alături de echipa mare, să debuteze în Liga 1 în acest sezon, clubul demarând tratativele pentru obţinerea dreptului de joc la echipa mare.
- CSMP Iaşi este singura echipă neînvinsă din play-out
- Ieşenii au o înfrângere în 5 meciuri jucate la Chiajna
- "Alb-albaştrii" nu au primit gol în ultimele 4 deplasări
Echipa probabilă
Grahovac
Voicu, Mihalache, Frăsinescu, Ţigănaşu
Mitić, Răuță
Ştefănescu, V. Gheorghe, Bőle
A. Cristea
Antrenor: Eugen Neagoe
Accidentaţi: nu există
Suspendaţi: nu există
Pronosticul RomanianSoccer.ro: Concordia Chiajna - CSM Politehnica Iaşi | 1
⚽️ Concordia Chiajna vs CSM Politehnica Iaşi în Liga 1: 11 jocuri - 5 victorii Concordia - 3 remize - 3 victorii CSM Poli.
⚽️ Palmares cu Concordia Chiajna gazdă: 5 meciuri - o victorie Concordia - 3 remize - o victorie CSM Politehnica Iaşi.
⚽️ Primul meci a avut loc pe 22 octombrie 2012, CSMS Iaşi - Concordia Chiajna 0-1, marcator Wellington, din pasa lui Serediuc. "Vulturii" s-au impus şi în ambele dispute din ediţia 2014-2015. Astfel, în tur au învins la Iaşi cu 2-1, reuşind să întoarcă rezultatul după ce Creţu a deschis scorul, acelaşi jucător ratând şi un penalty. A urmat întâlnirea din primăvară, cea la finalul căreia, fostul tehnician al Concordiei, Marius Baciu a bifat primul succes ca antrenor în Liga 1, scor 2-1 (Ricky Boldrin, Ştefan Grigorie - Bojan Golubović).
⚽️ În confruntările din sezonul regulat 2015-2016, fiecare echipă a câştigat partida de pe teren advers cu 1-0. Au urmat cele două dispute din play-out, 1-1 la Chiajna şi 3-2 pentru Concordia la Iaşi.
⚽️ Cele două partide din sezonul regulat 2016-2017 s-au încheiat astfel: Concordia Chiajna - CSMS Iaşi 0-0 (26.08.2016) şi CSMS Iaşi - Concordia Chiajna 1-0 (Andrei Cristea - 02.12.2016).
⚽️ Cea mai recentă confruntare: 11.03.2017, CSM Politehnica Iaşi - Concordia Chiajna 3-1, marcatori Andrei Cristea dublă, Bojan Golubović, respectiv Valentin Alexandru.
⚽️ O singură înfrângere a suferit gruparea moldavă în precedentele șapte meciuri disputate în deplasare în ediţia curentă (20.02.2017, ACS Poli Timişoara - CSM Politehnica Iaşi 2-1), în rest a obținut trei victorii şi tot atâtea remize.
⚽️ Mediile de vârstă ale celor două loturi: Concordia Chiajna - 26 ani şi o lună; CSM Politehnica Iaşi - 27 ani şi 2 luni.