Câştigătoarele luptei pentru salvarea de la retrogradare din finalul sezonului trecut, Concordia şi Poli Timişoara, se vor afla faţă în faţă pe arena din Chiajna, într-o partidă care se anunţă foarte interesantă, asta şi datorită transferurilor realizate de acestea în pauza cometiţională.
Cele două echipe s-au mai întâlnit de 10 ori în Liga 1, de trei ori s-au impus ilfovenii, de patru ori au terminat la egalitate, iar trei jocuri s-au încheiat cu victorii ale bănăţenilor.
Palmares cu Concordia gazdă: Cinci jocuri - două victorii Concordia - două remize - o victorie Poli.
- Prima dispută a avut loc pe 6 decembrie 2013, Concordia - ACS Poli 2-1. Purece a deschis scorul din penalty (min 30), Gorobsov a egalat la 10 minute după pauză, rezultat care a rezistat până spre final, când Wellington a adus victoria Chiajnei (antrenori Ionuţ Chirilă, respectiv Aurel Şunda).
- Bănăţenii şi-au luat revanşa în ultima etapă a stagiunii 2013-2014, scor 1-0 (a înscris Bărbuţ), victoria fiind una amară, pentru că la finalul jocului au retrogradat.
- În ediţia 2015-2016, acestea s-au întâlnit de patru ori, 1-0 pentru bănăţeni (la Timişoara) şi 2-2 în sezonul regulat, 0-0 la Chiajna şi 3-1 pentru ilfoveni (la Timişoara) în play-out.
- Tot patru meciuri s-au consemnat şi în campionatul precedent, în care timişorenii au luat patru puncte în sezonul regulat (2-0 la Chiajna, 1-1 la Timişoara), în timp ce în play-out ilfovenii şi-au trecut în cont o remiză albă în deplasare şi o victorie acasă (10.05.2017, Concordia - Poli 3-1).
Dan Alexa (56 meciuri) vs Ionuţ Popa (219 meciuri) în Liga 1: Patru jocuri - două victorii Alexa - două remize.
- Sub conducerea lui Dan Alexa, Poli Timişoara a reuşit în 2015 revenirea în Liga 1;
- Ionuţ Popa, 64 ani, este cel mai în vârstă antrenor activ la startul ediţiei 2017-2018 a Ligii 1.
Mediile de vârstă ale celor două loturi: Concordia - 26 ani şi 3 luni; Poli Timişoara - 26 ani şi 4 luni.
RomanianSoccer