Florin Halagian
Armeanul s-a născut la 7 martie 1939 în București. Și-a început activitatea la Dinamo, după care trece un an la Progresul CPCS, adică clubul echipei naționale de juniori (1957-58). În acest an marchează primele sale 4 goluri în categoria B. În sezonul 1958-59 a jucat pentru echipa Pompierul, care-și va schimba numele în Dinamo Obor. În 1959 pleacă la Dinamo Pitești cu care a promovat în categoria A în 1961. Debutează pe prima scenă a fotbalului românesc la 20.08.1961 în meciul dintre Dinamo din Pitești și cel din București. Viitorii campioni din 1961-65 au câștigat cu 4-3, iar Vaschen Halagian a marcat un gol. Prenumele de Vaschen, astăzi uitat, apare într-una din revistele Sport. A fost titular la Dinamo Pitești, pentru care a jucat în 23 meciuri, dar piteștenii nu aveau trupă pentru primul eșalon, astfel încât la prima apariție s-au clasat pe locul 14 și s-au întors în B. În ultima etapă a debutat și Nicolae Dobrin, care a jucat 10 minute la nici 15 ani împliniți. Revenirea în categoria A s-a făcut după un an. Dobrin nu a mai jucat nici un meci în divizia B (1962-63), iar Halagian a plecat la Dinamo cel mare în iarnă, când și-a lăsat echipa pe primul loc. La campionii de atunci nu a prins nici un meci în campionat, a prns numai 31 de minute în cupă (1963). Pentru 1964 pleacă la Petrolul, unde a jucat 7 meciuri și a marcat un gol. Nu mai reușea nici golurile din primii ani de seniorat (26 goluri în 1958-62). În 1964-65 a jucat pentru Minerul Baia Mare, 22 meciuri și a marcat numai 2 goluri, echipa a terminat pe 13 și a retrogradat. În toamna anului 1965 Halagian a jucat un singur meci pentru Dinamo Pitești, iar din retur a jucat la Știința București, devenită Politehnica (1966-68). În primăvara lu 1969 a jucat la Vagonul Arad, clasată pe ultimul loc (16) în divizia A (categoria inventată de comuniști în 1954 a revenit la numele tradițional de divizie). La 30 martie 1969 Halagian a jucat ultimul meci în prima divizie: 1-2 la Arad cu Universitatea Cluj. O carieră cu numai 58 de meciuri în divizia A nu a fost ceva strălucit în acei ani și nu anunța nimic promițător pentru a doua jumătate a carierei, cea de antrenor.
FC Argeșul a fost primul club de fotbal din anii comunismului, ceea ce excludea celelalte sporturi din organizarea clubului. Începutul a fost de bun augur, FC Argeșul (așa a apărut în primul an) a terminat pe locul 2 în sezonul 1967-68, după Steaua condusă de Ștefan Kovacs. Revelția nu a durat mult și Argeșul a revenit la mijlocul clasamentului, iar cele două sezoane în Cupa orașelor târguri trecuseră și ele în amintire. Nicolae Dobrin aduna prezențe în echipa națională, dar îi era greu să se impună alături de vedetele provenite de la echipele din capitală. În sezonul 1968-69 Dobrin a fost uitat de antrenorul naționalei, care l-a rechemat abia în toamna anului 1969 și ”Gâscanul” marchează punctul victoriei în fața portughezilor, medaliați cu bronz la mondialul din Anglia, 1966. Echipa lui Eusebio, care zdrobise România în primul meci (3-0), îmbătrânise și a mai făcut 2 puncte în 5 meciuri. În 1970 Dobrin a ieșit din atenția antrenorului Niculescu și și-a bifat cea mai mare nerealizare din viață: ratarea participării la mondialul din Mexico la care participase decisiv prin golul marcat Portugaliei. Nu ar fi fost singurul care nu s-a înțeles cu antrenorul echipei naționale. Ion Oblemenco sau Mihai Adam, golgheteri naționali nu au jucat nici măcar un minut în națională.
Sezonul 1971-72 este început de FC Argeș cu un 1-4 la Bacău. Antrenorul Titus Ozon pleacă de la FC Argeș și postul de antrenor principal este oferit lui Florin Halagian. Armeanul avea 32 de ani, jucase ultimul meci în urmă cu 2 ani, dar petrecuse o parte din cariera sa de fotbalist la Pitești. Campionatul a continuat în paradigma de atunci: victoria acasă, înfrângere în deplasare, la limită să nu se supere partidul. Greu a fost la Arad: 0-4, dar a urmat un 5-0 cu Petrolul și spiritele s-au liniștit. La 3 săptămâni, Argeșul a câștigat la Craiova: 2-1, apoi acasă, 3-0 cu Farul. A urmat 0-3 la Târgu Mureș, 2-0 cu Jiul, 1-0 la Oradea, cu ultima clasată, Crișul și 3-2 acasă cu Dinamo, campioana din 1971. Locul 4 la pauza de iarnă era bun pentru piteșteni și pentru antrenorul aflat în primul său an. În retur victoria cu Bacpul, 3-1, i-a dus pe argeșeni pe locul 2, apoi au câștigat la Rapid, dar au pierdut acasă cu Steagul Roșu și apoi la Cluj cu CFR. De atunci nu au mai perdut nici un meci: 2-1 cu Steaua, 1-0 la Iași, 2-1 cu UTA (ocupanta locului 1, campioană în 1969 și 1970), 2-1 la Ploiești, 0-0 acasă cu U Cluj, 4-2 acasă și cu oltenii, 0-0 la Farul, 1-0 acasă cu mureșenii (gol Dobrin, min.77), 1-1 la Petroșani, unde se câștiga greu, 4-1 cu Crișul și titlul ajungea la Pitești. În ultimul meci o dedicație de la Dobrin și Halagian: 3-2 cu Dinamo în capitală. Dar campionii din 1971 au avut nul din sezoanele lor slabe, adică locul 7. Florin Halagian a fost antrenor-campion la 33 de ani. Numai Gheorghe Popescu (stelistul) și Constantin Cernăianu la Petrolul reușiseră atât de tineri.
În toamna lui 1972 piteștenii nu s-a încurcat de campionii Luxemburgului de la Aris Bonnevoie și la 25 octombrie în Trivale a venit Real Madrid, cel mai titrat club al secolului XX. La spanioli nu mai jucau Gento, Di Stefano, Kopa sau Puskas, dar și Garcia Remon, Amancio, Santillana, Zoco și Pirri erau jucători de clasă mondială. Dobrin a deschis scorul din penalti, Real a egalat și Prepurgel a adus golul victorei.
F.C. ARGEŞ PITEŞTI - REAL MADRID 2-1(1-1)
1 Mai Piteşti 25.10.1972 Ora 15 Arbitri: David Smith; H.Powell, P.Hunter (Anglia) Spectatori: 15000
F.C. ARGEŞ: Vasile Stan; Marcel Pigulea, Constantin Olteanu, Remus Vlad, Petre Ivan; Ion Prepurgel, Marian Popescu; Constantin Radu, Radu Troi (46 Ion Roşu), Nicolae Dobrin, Radu Jercan. Antrenor: Florin Halagian
REAL: Mariano García Remón; José Luis López, Gregorio Rubio Benito, Ignacio Esparza Zoco, Juan Verdugo; José Antonio Grande, José Martinez Sanchez ”Pirri”, Manuel Velázquez; Amaro Varela Amancio (48 Javier Garcia Aguilar), Carlos Alonso Gonzalez ”Santillana”, Eduardo Anzarda Alvarez. Antrenor: Miguel Muñoz
Au marcat: Dobrin (24 pen), Anzarda (41), Prepurgel (62)
Se spune că după meci Dobrin a fost dorit de echipa din Madrid, dar nu i s-a acordat transferul de către Ceaușescu. Cine știe cât adevăr este, chibițul vorbește multe, mai ales când vrea să fie interesant.
În sezonul 1972-73 Argeșul a început greu, puncteel pierdute în deplasare ducând echipa pe 12 (din 16 echipe) și pe 11 la finalul turului. În retur s-au câștigat puncte la Cluj, Constanța, Ploiești, Giulești și în final Argeșul a terminat pe 3. Halagian pleacă de la echipă. De ce ? Poate ne mai spun piteștenii. După 8 etape nefaste Halagian ia echipa Minerul Baia Mare de pe locul 13, ajunge cu ea pe locul 3, pentru ca în final să termine pe 5. Argeșul a pierdut în ultima etapă, 0-7, la București, cu Dinamo. Dacă Universitatea Craiova ar fi pierdut la Ploiești, Dinamo ar fi câștigat al doilea titlu la golaveraj mai bun cu un gol decât oltenii. În vară Halagian s-a întors la Pitești, unde au urmat 3 ani mediocri. Ce a continuat vom citi în articolul viitor