Postează răspuns 
 
Evaluarea subiectului:
  • 1 voturi - 5 în medie
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Juventus Torino
12-21-2009, 04:25 PM
Mesaj: #31
RE: Juventus Torino
Moggi spune că el a apărat clubul Juventus şi după scandalul Calciopoli

Fostul director general al clubului Juventus, Luciano Moggi, a afirmat într-un interviu pentru un post de radio că nu se teme de sentinţa tribunalului şi susţine că el a rămas mereu unul dintre cei care au apărat interesele clubului din Torino, informează Tuttosport.

Un fost director al grupării, Antonio Giraudo, a fost condamnat la trei ani de închisoare după ce a fost găsit vinovat de fraudă sportivă, fiind implicat în scandalul Calciopoli, în urma căruia Juventus a pierdut două titluri de campioană şi a fost retrogradată în Serie B.

"Giraudo poate face apel la decizia tribunalului. Situaţia mea nu este înrăutăţită după ultimele mărturii din procesul care are loc în Napoli. Mulţi dintre martori sunt de partea mea. Dacă ascultaţi înregistrările, se înţelege clar că este vorba despre alte echipe, nu Juventus. Nu există nicio convorbire telefonică în care eu să-i cer unui arbitru să ne ajute", a spus Moggi.

Fostul oficial al grupării a adăugat că Giraudo a greşit când a cerut un proces rapid. "
Nu a procedat foarte bine, iar el a decis să plece la Londra, în timp ce eu am rămas aici să lupt şi să mă apăr pe mine, dar mai ales pe Juventus, deoarece am văzut că nimeni nu a făcut-o. Eu am rămas ca să ajut pe Juventus
", a explicat acesta.

Moggi s-a declarat nemulţumit de un documentar realizat şi consideră că în acesta au fost prezentate multe informaţii inventate.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
12-22-2009, 09:11 AM
Mesaj: #32
RE: Juventus Torino
Juventus a fost amendată cu 10.000 de euro din cauza scandărilor rasiste ale fanilor

Clubul italian de primă ligă Juventus a fost amendat cu 10.000 de euro după ce suporterii au scandat lozinci rasiste şi au folosit torţe în meciul contra Cataniei, pierdut cu 1-2, informează, luni, ediţia online a Tuttosport.

Fanii grupării din Torino l-au jignit pe atacantul lui Internazionale Milano, Mario Balotelli, strigând că "nu există italieni negri". "Suporterii lui Juventus s-au manifestat rasist de trei ori în timpul meciului împotriva unui fotbalist al unei adversare şi au aprins mai multe torţe şi petarde", se arată într-un comunicat al Ligii de Fotbal din Italia.

Forul a explicat că sancţiunea nu este cea mai dură, deoarece oficialii clubului au încercat ca astfel de lucruri să nu se mai petreacă.

Liga a decis ca şi Napoli să fie amendată cu 15.000 de euro, după ce fanii echipei au îndreptat raze laser spre ochii portarului lui Chievo, nefiind prima dată când astfel de incidente se petrec în meciurile din campionatul italian.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
12-27-2009, 05:26 PM
Mesaj: #33
RE: Juventus Torino
Luiz Felipe Scolari a refuzat să preia postul de antrenor al lui Juventus Torino

Antrenorul brazilian al formaţiei Bunyodkor, Luiz Felipe Scolari, a declarat că oficialii lui Juventus i-au propus funcţia de antrenor al echipei torineze, dar a precizat că nu e interesat să părăsească banca tehnică a grupării uzbece, informează Corriere dello Sport.

"Am primit o oferta concretă de la Juventus, dar le-am transmis că sunt foarte mulţumit cu munca pe care o fac aici, la Bunyodkor. Am toate condiţiile la acest club şi nu sunt dispus să părăsesc Uzbekistanul, chiar dacă voi fi curtat de marile echipe din Europa. Sunt în ţara mea natală doar de câteva zile, dar deja îmi este dor de Taşkent şi abia aştept să îmi revăd jucătorii. Pe 6 ianuarie voi fi prezent la reunirea lotului", a spus fostul tehnician al lui Chelsea, care câştigă aproape 17 milioane de euro anual la actuala sa echipă.

Juventus, învinsă în ultimele două meciuri din Serie A, de Bari, respectiv Catania, ocupă locul 3 în competiţia internă, la 9 puncte de liderul Inter, iar antrenorul Ciro Ferrara este în pericol de a fi demis. După ce formaţia torineză a ratat calificarea în optimile Ligii Campionilor, conducătorii celei mai titrate echipe din campionatul italian l-au contactat pe selecţionerul Rusiei, Guus Hiddink, pentru a prelua banca tehnică a clubului.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
12-30-2009, 06:56 PM
Mesaj: #34
RE: Juventus Torino
Hiddink, noul antrenor al lui Juventus?

Guus Hiddink va fi antrenorul lui Juventus începând din 2 ianuarie 2010, scrie Corriere dello Sport. Ziariştii italieni susţin că antrenorul olandez a ajuns la un acord cu Juventus, deşi acum o săptămână oficialii clubului au declarat că nici măcar nu l-au contactat pe selecţionerul Rusiei.

Conform aceluiaşi cotidian, revenirea la conducerea clubului a lui Roberto Bettega a facilitat negocierile cu Hiddink, care îl va înlocui pe Ferrara în prima zi a perioadei de transferuri, adică pe 2 ianuarie 2010. Pentru experimentatul tehnician Juventus, "Bătrăna Doamnă" ar însemna prima aventură în Serie A.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
01-03-2010, 07:03 PM
Mesaj: #35
RE: Juventus Torino
Juventus Torino, interesata de spaniolul Guti

Echipa italiană de fotbal Juventus Torino are în vedere un posibil transfer al mijlocaşului spaniol Jose Maria Gutierrez 'Guti', de la formaţia Real Madrid, anunţă presa din Peninsulă.

Potrivit cotidianului "Corriere dello Sport", Guti este "soluţia de rezervă" pentru Bătrâna Doamnă, în cazul în care gruparea torineză nu va reuşi să-şi asigure serviciile argentinianului Cristian Ledesma, de la Lazio Roma.

Ziarul italian susţine că reprezentanţii lui Juve sunt dispuşi să plătească între 4 şi 5 milioane euro pentru Ledesma, însă, în cazul în care negocierile se vor complica, iar jucătorul sud-american nu va fi transferat până la jumătatea lunii ianuarie, atunci oficialii 'bianconeri" s-ar putea reorienta către Guti, al doilea căpitan al lui Real Madrid.

Pe de altă parte, "Corriere dello Sport" precizează că Juventus se află în continuare în contact cu Atletico Madrid în vederea transferului portughezului Tiago la echipa spaniolă. Torienzii sunt, se pare, de acord cu cedarea lusitanului la Atletico, iar acordul ar putea fi încheiat în curând.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
01-13-2010, 07:04 PM
Mesaj: #36
RE: Juventus Torino
Ferrara spune că va rămâne la Juventus pentru că este puternic precum Rocky Balboa

Antrenorul lui Juventus Torino, Ciro Ferrara, a afirmat că are puterea să rămână la echipă, în ciuda criticilor din ultimul timp, şi s-a comparat cu personajul Rocky Balboa, potrivit ediţiei online a Gazzetta dello Sport.

"Unul dintre prietenii mei, unul dintre puţinii pe care îi mai am acum, mi-a spus că sunt precum Rocky. Am primit mulţi pumni, sunt plin de sânge, dar îi spun adversarului că nu sunt rănit şi îi cer să lovească şi mai tare, deoarece nu mă afectează. Nimic nu mă poate dărâma, chiar şi mama loveşte mai puternic", a explicat tehnicianul.

Presa din Italia a scris că Ferrara riscă să fie demis dacă pierde meciul de Cupă cu Napoli, mai ales după ce echipa a fost învinsă cu 3-0 de AC Milan, în derby-ul etapei trecute. Tehnicianul ar putea fi înlocuit de selecţionerul Rusiei, Guus Hiddink.

"Ştiu ce la ce gândesc cei din conducerea clubului şi eu sunt conştient că viitorul unui antrenor este strâns legat de rezultate. Nu pot considera că o demitere este o înfrângere pentru un antrenor, ci ca un semn de maturitate. Este normal ca oficialii grupării să fie foarte interesaţi de ce se întâmplă", a spus Ferrara în cadrul unei conferinţe de presă.

Juventus Torino ocupă locul 3 în Serie A, cu 12 puncte mai puţin decât liderul Inter Milano.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
01-19-2010, 06:49 PM
Mesaj: #37
RE: Juventus Torino
Gianluigi Buffon a fost desemnat cel mai bun portar din lume, potrivit IFFHS


Portarul italian Gianluigi Buffon a fost desemnat cel mai bun portar din perioada 1987-2009, potrivit unui clasament anunţat marţi de Federaţia Internaţională de Istorie şi Statistică a Fotbalului (IFFHS).

Buffon este urmat în clasament de un alt portar care este încă în activitate, spaniolul Iker Casillas, iar pe locul 3 este danezul Peter Schmeichel. Italianul Walter Zenga este pe poziţia a şaptea.

Clasamentul celor mai buni portari:
1. Gianluigi Buffon (Italia) 87 puncte
2. Iker Casillas (Spania) 73p
3. Peter Schmeichel (Danemarca) 69p
4. Olivier Kahn (Germania) 62p
5. Edwin van der Sar (Olanda) 60
6. Jose Luis Chilavert (Paraguay) 58p
7. Walter Zenga (Italia) 55p
8. Petr Cech (Cehia) 50p
9. Michel Preud'homme (Belgia) 43p
10. Claudio Andre Taffarel (Brazilia) 40p.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
Postează răspuns 


Săritura forum:


Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
1 Musafir(i)

Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut