RomanianSoccer Forum

Versiunea integrală: Ştiri Steaua Bucureşti
În acest moment vizualizezi o versiune simplificată a conţinutului. Vezi versiunea integrală cu formatarea adecvată.
Ultraşi de vîrsta a treia

Pînă aseară, nu mai puţin de 3.000 de pensionari, elevi şi studenţi au primit bilete gratuite pentru derby-ul cu FC Vaslui

Ca să compenseze pierderea celor 3.500 de suporteri interzişi pe Ghencea, şefii Stelei au decis să sporească numărul gratuităţilor oferite tinerilor şi pensionarilor care nu scandează împotriva lui Becali. Astfel, în ultimele zile, cel puţin 3.000 de elevi, studenţi şi oameni la vîrsta a treia s-au prezentat la casele de bilete, de unde şi-au ridicat tichetele de acces.

"Sîntem foarte mulţumiţi că din ce în ce mai mulţi tineri doresc să vină pe Ghencea. S-au dat deja vreo 3.000 de bilete, dar sînt convins că şi joi, în ultima zi în care distribuim grătuităţile, vom veni destui amatori la case. O să vedeţi că lumea se va comporta foarte civilizat la partida cu Vasluiul, cea mai importantă a acestui final de sezon", a spus preşedintele Valeriu Argăseală. Pentru ridicarea tichetelor gratuită, doritorii trebuie să prezinte carnetul de elev, respectiv student ori talonul de pensie.

3.000 de spectatori au fost în tribune la partida cu Unirea Alba-Iulia, cea mai scăzută asistenţă din ultimii ani
Ovidiu Petre: "Puternici, uniţi şi experimentaţi!"

Mijlocaşul Stelei, Ovidiu Petre, povesteşte calvarul accidentării la genunchi, dar face şi un apel la împăcare între suporteri şi Gigi Becali

6 luni şi 20 de zile. Atît i-a lipsit Stelei Ovidiu Petre şi reciproc. Revenit pe teren, "Sîrmă" are acum un singur obiectiv: să cucerească titlul de campion, primul după patru ani petrecuţi în Ghencea.

- Ovidiu, cum te simţi? Poţi juca împotriva Astrei, luni?
- Am o mică problema la aductorul piciorului stîng, dar nu e nimic grav. Perioada lungă de inactivitate îşi spune cuvîntul. Sper să fiu apt cît mai curînd.

- De ce ai ales să joci pentru Steaua II în weekend? Acolo te-ai accidentat...
- Aveam nevoie de meciuri în picioare. Nu regret, chiar dacă m-am lovit din nou.

- Care este cel mai mare regret tău, ca urmare a numeroaselor accidentări?
- Că nu am luat campionatul în 2008, nu că nu am fost la Euro 2008 cu "naţionala" sau că nu am jucat mai mult în Liga Campionilor. Îmi doresc enorm un titlu cu Steaua!

- Ce te-a ajutat să treci mai uşor peste probleme?
- Soţia mea, Oana, şi fiica Eva, fără de care nu aş fi trecut aşa de uşor peste necazuri. Încă nu sînt sută la sută refăcut, dar sper că după pregătirea de iarnă să se întîmple acest lucru.

"Conflictul ne afectează enorm!"
- Cum caracterizezi Steaua de azi?

- Alcătuim o echipă solidă, cu experienţă, şi din ce în ce mai unită. Lucrul acesta se va vedea mai ales în retur, cînd sperăm să nu mai aibă nimeni probleme medicale.

- Cît de mult afectează echipa conflictul dintre suporteri si patron?
- Enorm! Nimănui nu-i convine să joace cu cîţiva suporteri în tribune care să conteste tot timpul conducerea.

- Care crezi ca poate fi atuul vostru în lupta la titlu?
- Simplu: fanii pot fi atuul! Să fie alături de noi, deoarece vom sărbători împreună titlul la vară! Dar pentru asta avem nevoie de ei.

Ovidiu Petre despre...
...relaţia cu Stoichiţă:
"Este una foarte bună pentru că îl ştiu de cînd m-am apucat de fotbal. El a fost cel care m-a promovat în Divizia A şi îl respect foarte mult"

...eliminarea din Cupă: "Nu a fost una ruşinoasă, dar e păcat, deoarece era un obiectiv pentru noi. La cum am jucat, meritam să ne calificăm. Dar loteria penalty-urilor ne-a învins!"

...relaţia cu Bergodi: "Cu toate că nu am apucat să lucrăm împreună, mi se pare un om de calitate"

...sistemul 3-4-3 impus de Stoichiţă: "Noi jucăm ceea ce crede antrenorul că se mulează mai bine pe calităţile noastre. Nu contează sistemul, ci să cîştigăm!"

...operaţia suferită: "A necesitat o perioadă de recuperare de şase luni. Am stat cît trebuia, chiar dacă mă simţeam bine şi mai devreme. Am respectat cu stricteţe programul."

6 goluri a înscris Ovidiu Petre pentru roş-albaştri, în 83 de partide

1 milion de euro a plătit Steaua în 2006 pentru transferul lui Ovidiu de la Poli Timişoara
Kapetanos, aproape de PAOK

Gruparea din Ghencea este pe cale să îşi piardă cel mai prolific atacant. Cum bugetul s-a restrâns, iar salariul lui Kapetanos este un impediment în a continua sub comanda lui Stoichiţă, jucătorul se gândeşte serios să dea curs ofertei din Grecia.

Chiar dacă şi-ar pierde golgheterul, Steaua va câştiga la capitolul financiar. Adus gratis pe vremea lui Adrian Ilie, jucătorul ar putea aduce bani steliștilor prin transferul la echipa antrenată de Fernando Santos, PAOK, elenii fiind dispuşi să plătească aproximativ 700.000 de euro pentru a-şi asigura serviciile vârfului de careu.

"Avem nevoie de Kapetanos"
Cum jucătorul nu vrea să scadă din pretenţii, iar Steaua nu îşi mai poate permite luxul de a plăti un contract de peste 200.000 de euro, despărţirea este cât se poate de iminentă. Ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, managerul Panduru a recunoscut că situaţia elenului este una delicată: "Îmi doresc ca Pantelis să rămână la echipă, dar asta va depinde şi de el, pentru că nu poate nimeni să-l ţină cu forţa. E un băiat serios, fără îndoială, avem nevoie de un fotbalist ca el, care şi-a făcut mereu treaba. Voi spune acelaşi lucru şi atunci când se va discuta despre viitorul său la Steaua".

"Sunt şanse mari să plece"
Dacă mutarea se va concretiza, salariul vârfului la PAOK Salonic se va ridica în jurul sumei de 300.000 de euro. "În iarnă se va discuta situaţia lui Kapetanos, însă nu cred că el va accepta să rămână la Steaua cu salariul micşorat. Foarte probabil, se va întoarce la o echipă din Grecia", au mărturisit pentru ProSport surse din conducerea roş-albastră.

"PAOK l-a mai vrut pe Kapetanos şi pe vremea când acesta era la Iraklis Salonic, fiind foarte aproape să-l transfere, însă a fost câştigat de AEK Atena. Pantelis este un jucător valoros şi nu m-ar mira ca evoluţiile de la Steaua să le fi stârnit grecilor din nou interesul" - Ilie Dumitrescu, fost antrenor PAOK Salonic

7 goluri a marcat fotbalistul pentru Steaua în toate competiţiile, în acest sezon

200 de mii de euro este salariul lui Kapetanos în Ghencea, unul dintre cele mai mari din lotul Stelei

4 atacanți sunt acum în lotul Stelei: Surdu, Stancu, Bibișcov și Kapetanos
"Am informat superiorii că Pleşan şi Ovidiu Petre aveau probleme când au venit de la Timişoara!"

ProSport i-a solicitat un interviu medicului echipei roş-albastre, Radu Paligora, special pentru a lămuri controversele legate de accidentările unor jucători de la Steaua.

Domnule doctor, l-aţi lăsat pe Onicaș să joace la Bistriţa, deşi avea dureri...
Este o informaţie falsă, pentru că Onicaş nu era accidentat înainte de acest meci. El s-a lovit în timpul partidei, chiar înainte de a fi eliminat. Culmea, a doua zi a efectuat antrenament în sală şi alergări uşoare şi nu a simţit nimic. De-abia când a alergat la intensitate mai mare a spus: "Ah, am dureri!".

OK. Cum a fost cu Rada? Stoichiţă a aflat în ziua meciului că nu îl poate folosi cu Alba Iulia.
Corect, dar ştia cu o zi înainte că fundaşul are probleme, după ce a părăsit antrenamentul accidentat. I-am zis domnului Stoichiţă că în cele 24 de ore rămase până la meci voi încerca să-l "repar". Am făcut tot posibilul, numai că, în dimineaţa jocului, Rada s-a trezit cu dureri şi mai mari la picior, astfel că m-am dus să-l informez pe antrenor că nu îi recomand să-l folosească la acel meci, ca să nu se agraveze accidentarea.

În trecut aţi mai fost acuzat că aţi pus diagnostice greşite, vezi cazurile Cristocea şi Neşu din 2006...
Mai bine îl întrebaţi pe Neşu, să vă spună el cine s-a ocupat de accidentarea sa în acea perioadă. Cu siguranţă nu am fost eu, deşi eram medicul echipei şi la vremea respectivă. În privinţa lui Cristocea, îmi aduc aminte că l-am dus la spital să facă o rezonanţă magnetică şi, în lipsa doctorului obişnuit cu care colaboram, Codorean, testul a fost efectuat de un alt medic, care, în loc de ruptură musculară, ne-a zis că jucătorul are întindere, iar noi am făcut recuperarea după acest diagnostic.

"Cu Bicfalvi a fost o lipsă de comunicare între mine și Bergodi"
Chiar nu vă reproşaţi nimic?

Poate problema cu Bicfalvi. A fost vorba de o lipsă de comunicare între mine şi Bergodi cauzată de timpul scurt dintre cele două meciuri. Eric îşi revenise mai devreme decât estimasem, iar pentru obţinerea vizei medicale fusese programat după meciul cu Dinamo.

O întrebare am pentru dumneavoastră de foarte multă vreme: nu se cunoşteau problemele medicale ale jucătorilor transferaţi de la Timişoara?
O să vă surprind. Le ştiam, aveam chiar fişele lor. Singurul care nu avea probleme medicale la vremea respectivă era Emeghara. În termeni pe care să-i înţeleagă lumea, avea doar o mică "pastilă" osoasă la nivelul rotulei, care atârna de tendon. S-a operat şi era OK. În rest, ştiam că Pleşan şi Ovidiu Petre aveau probleme medicale, am comunicat acest lucru superiorilor mei, dar ce s-a întâmplat mai departe nu a depins de mine.

Dacă ar fi depins numai de dumneavoastră, i-aţi fi transferat pe cei trei cu situaţia medicală pe care o aveau?
Nu răspund la această întrebare.

"Eme nu trebuia operat la ambii genunchi deodată"
Unde s-a greşit cu Emeghara?

În momentul în care a fost operat în acelaşi timp la ambii genunchi. S-a constatat după operaţie că atunci când Emeghara făcea recuperarea pentru un picior, presiunea apăsa asupra celuilalt genunchi operat. Şi a fost operat din nou. Vedeţi, a greşit doctorul Marcacci, care, după părerea mea, e în Top 10 într-un clasament al medicilor din Europa. Se poate întâmpla. Ai 100 de operaţii bune şi apare una greşită, care îţi este reproşată cu prima ocazie. E un risc asumat de medici.
"Vreau să mai joc şi peste 10 ani!"

Cel mai în formă fotbalist al Stelei, portarul Zapata, ţine prima pagină a revistei FCSB care a apărut de curând pe piaţă.

-Care sunt şansele Stelei de a câştiga campionatul?
-Titlul depinde doar de noi. Avem echipă foarte bună, cu jucători experimentaţi şi tineri, ceea ce cred că este foarte bine.

-A fost Europa mereu destinaţia visurilor tale?
-Da. În America de Sud am jucat semifinale de Cupa Libertadores, un nivel foarte înalt. Mai sus poate însemna să joci în Europa, Liga Campionilor este cea mai tare competiţie. A fost o întâmplare că am ajuns în România, dar sunt foarte fericit acum. Chiar vreau să le mulţumesc lui Hagi şi lui Mondragon pentru că mi-au deschis această uşă.

-Cea mai frumoasă amintire de la Steaua?
-Sunt multe, dar aş alege-o pe cea din primul an de la venirea mea la Steaua. Atunci am jucat în Champions League, şi la primul meci la care am ascultat imnul acestei competiţii mi s-a făcut, la propriu, pielea de găină. Mi se împlinea un vis, acela de a juca în cea mai puternică şi cea mai frumoasă competiţie intercluburi din lume.

-Eşti un portar tânăr. Cum îţi vezi cariera în următorii zece ani şi ce trofee îţi doreşti cel mai mult să cucereşti?
-Cel mai mult îmi doresc să fiu campion al României cu Steaua! Apoi, sper că vor veni şi nişte trofee sau performanţe importante pe plan internaţional. Peste zece ani sper să fiu încă activ, adică să joc fotbal.

-Care este atacantul român pe care ţi-a fost cel mai greu să-l parezi?
-Dănciulescu. Este un jucător foarte complet şi extrem de inteligent. Ar mai fi Florin Costea, de la Craiova, care are execuţii de mare atacant.

-Dar care este atacantul cu jocul cel mai "murdar" (coate, înjurături) pe care l-ai întâlnit?
-Marius Niculae de la Dinamo. Mi se pare un fotbalist bun, dar prea temperamental, prea exploziv. Eu nu am avut probleme cu el, dar am văzut că mereu se ceartă cu portarii, cu adversarii.

2 goluri a primit Zapata în 8 meciuri disputate în Liga I în acest sezon

6 goluri a încasat columbianul în Europa League
Ienei: "Pe DVD, toţi fotbaliştii joacă precum Zidane, însă, de fapt, sunt doar nişte păcăleli"

Ex-tehnicianul roş-albaştrilor, Emerich Ienei, a spus pentru site-ul stelisti.ro că Steaua ar trebui să renunţe definitiv la metoda de a transfera jucători urmăriţi pe DVD.

"Şefii din Ghencea trebuie să ignore DVD-urile care vin pe adresa clubului. Pe astfel de imagini, toţi jucătorii par Zidane sau Di Stefano, însă, de fapt, sunt doar nişte păcăleli. Ideal ar fi ca Stoichiţă să meargă personal şi să-i urmărească pe fotbaliştii pe care şi-i doreşte. În România, jucătorii valoroşi apar tot mai greu", a declarat Emerich Ienei pentru stelisti.ro.
Duckadam: "Dacă nu câştigă cu un adversar precum Astra, Steaua nu o să conteze la titlu"

Fostul mare portar al Stelei, Helmuth Duckadam, a spus pentru site-ul stelisti.ro că elevii lui Stoichiţă sunt obligaţi să câştige confruntarea de luni, cu Astra Ploieşti, pentru a rămâne în cărţi în lupta pentru titlu.

"Dacă vrei să te baţi la titlu, e clar că nu trebuie să te împiedici de Astra. Oricum, nu o văd pe Steaua favorită la cîştigarea campionatului. Numeric, dar şi valoric, lotul lui CFR Cluj este superior celui din Ghencea. Stoichiţă a adus un plus de la venirea sa. Ca să conteze în lupta pentru titlu, Steaua ar trebui să-şi recupereze jucătorii accidentaţi şi să nu mai apară astfel de probleme", a spus Helmuth Duckadam pentru stelisti.ro.

Steaua joacă luni, la Ploieşti, cu Astra, începând cu ora 16:00.
Emeric Ienei: "Şi Steaua a aranjat meciuri"

Cearta celor doi foşti selecţioneri, Mircea Lucescu şi Emeric Ienei, pare că nu se mai sfârşeşte. Acuzat de “Il Luce” că i-ar fi furat trei titluri, Ienei îi răspunde.

Emeric Ienei, fost antrenor al roş-albaştrilor, dezvăluie că şi trupa din Ghencea a «blătuit» jocuri, mai ales înainte de Revoluţie.

"Am o relaţie bună, absolut civilizată cu Mircea Lucescu, nu mă aşteptam la o astfel de reacţie din partea lui, care este un intelectual. Se simte, poate, o oarecare gelozie a lui Lucescu pe Steaua pentru performanţele echipei din anii ’80. Să nu se uite că Steaua avea atunci o superechipă, care, în cinci ani, a câştigat o Cupă a Campionilor Europeni, a mai jucat o dată în semifinale şi încă o dată în finala acestei competiţii. Bine, şi Dinamo avea atunci o echipă excelentă", a precizat Emeric Ienei.

Nu s-a implicat în trucarea partidelor
Antrenorul, acum în vârstă de 72 de ani, a adăugat: "Înainte de Revoluţie, Dinamo avea de partea ei «cooperativa». Poate şi Steaua a aranjat unele meciuri, dar eu n-am fost niciodată implicat în astfel de lucruri. Totul se stabilea la nivel înalt. M-am ferit toată viaţa pentru că, vorba aia, nu există crimă perfectă şi mai devreme sau mai târziu tot se află".
Antrenorul Martin Tudor

Fostul goalkeeper al roş-albaştrilor, Martin Tudor, a acceptat propunerea de a pregăti tinerele speranţe ale buturilor din Ghencea

Martin Tudor s-a întors la Steaua după patru ani, îmbrăţişînd o nouă carieră: cea de antrenor. "Dorinţa mea a fost să transmit mai departe secretele acestei meserii de portar. Vreau să îi învăţ pe aceşti copii tot ceea ce am primit eu bun, la rîndul meu, în întreaga carieră", a dezvăluit Tudor.

Cum a ajuns din nou în Ghencea? "M-am apucat de şcoala de antrenori, iar în urmă cu o lună preşedintele Argăseală mi-a propus să vin la Steaua să pregătesc portarii cu vîrste cuprinse între 16 şi 18 ani. Adică pe aceia care urmează să facă pasul către fotbalul profesionist. Nu am stat o clipă pe gînduri, pentru că acest club reprezintă enorm pentru mine! Acum obiectivul meu este să promovez, în cîţiva ani, un titular de drept al porţii Stelei", a povestit fostul goalkeeper din Ghencea.

Palmaresul lui Martin Tudor la Steaua
- 6 sezoane a apărat poarta din Ghencea, între 1999 şi 2005
- 126 de meciuri a jucat pentru Steaua în campionat
- 6 partide bifate în Cupa UEFA cu roş-albaştrii
- 2 titluri de campion are cu echipa din Ghencea, în 2001 şi în 2005
- o supercupă în 2002
Criza copiilor în Ghencea!

Sectorul în care Steaua anunţa că va face cele mai mari investiţii, Centrul de juniori, a căzut dramatic în 2009, Academia lui Hagi fiind noul lider în domeniu

Steaua a cheltuit în 2008 aproape 25 de milioane de euro, însă a avut o pierdere de 1,5 milioane, lucru care a prevestit dezastrul financiar din 2009. Nu numai prima echipă a fost lovită de lipsa fondurilor financiare, ci şi restul grupelor de copii şi juniori. Sector pe care Steaua îl anunţa ca principal domeniu în care va investi în anii care vin şi de unde spera să scoată viitorii mari fotbalişti.

1.800 de lei e salariul lunar al antrenorilor de la grupele de copii şi juniori ale Stelei

1. Fără bani de transferuri la juniori

Dacă pînă în toamna lui 2008, Steaua aducea în Ghencea toată crema puştilor de la aproape toate şcolile de fotbal şi a cluburilor din România, pe sume mari de bani, în 2009 acest lucru s-a schimbat dramatic. "Ultimele vîrfuri ale unei generaţii au venit în 2008, de la Chindia Tîrgovişte, cînd au fost aduşi copii născuţi în '93-'94. De atunci, nimic. Nu poţi face faţă, nu poţi creşte jucători fără să aduci tot ce e mai bun în ţară la nivel de copii de 10-15 ani", a declarat unul dintre oamenii direct implicaţi la Steaua în sectorul juvenil.

2. Hagi a luat tot, Steaua nimic
Spre deosebire de Steaua, care n-a mai putut să ţină pasul, Gică Hagi a intrat în forţă pe această piaţă, o dată cu înfiinţarea Academiei de Fotbal.

"În ultima vreme, toată crema la nivel de juniori a luat-o Hagi, care peste 3-4 ani va domina clar acest sector. N-a luat la grămadă, a cumpărat cîte unu-doi copii de la fiecare, dar numai vîrfuri de generaţie", a adăugat un alt tehnician de la grupele de copiii din Ghencea.

3. Antrenorii vor să plece
În acest moment, la Steaua nu există restanţe financiare doar la prima echipă, ci şi la restul jucătorilor din propriul centru. Contractele celor de la echipa a II-a în jos sînt între 500 şi 1.000 de euro, însă banii n-au mai ajuns în conturile jucătorilor. La fel şi în cazul celor care îi pregătesc. "Antrenorii s-au săturat şi ei. Mulţi vor să plece şi probabil că vor ajunge tot la Academia lui Hagi pentru că minusul lui Gică e în acest moment la tehnicieni de calitate", a dezvăluit unul dintre cei care lucrează la grupele de copii.

Hagi - Steaua 1-0
Prima lovitură pe care Hagi i-a aplicat-o fostei lui echipe în domeniul juniorilor a fost achiziţionarea lui Ciprian Prună, cel care a fost preparator fizic la Steaua II pînă în februarie 2009. "Regele" i-a făcut o propunere foarte tentantă, iar Prună a decis să o accepte.

5 milioane de euro a scos din club Gigi Becali în 2009, fiind primul an în care actualul patron a băgat bani în buzunar de pe urma Stelei

10 milioane de euro a băgat Gică Hagi în Academia care îi poartă numele, investiţia fiind în sediu, autocar de lux, terenuri, minicantonament, jucători, antrenori, echipamente
URL de referinţă