RomanianSoccer Forum
Ştiri Dinamo Bucureşti - Versiune printabilă

+- RomanianSoccer Forum (http://www.romaniansoccer.ro/forum)
+-- Forum: Fotbalul din Ţara lui Papură Vodă (/Forum-Fotbalul-din-%C5%A2ara-lui-Papur%C4%83-Vod%C4%83)
+--- Forum: Fan Cluburi (/Forum-Fan-Cluburi)
+---- Forum: Dinamo Bucureşti (/Forum-Dinamo-Bucure%C5%9Fti)
+---- Subiect: Ştiri Dinamo Bucureşti (/Thread-%C5%9Etiri-Dinamo-Bucure%C5%9Fti)



RE: Ştiri Dinamo Bucureşti - Sebi Raducu - 11-02-2009 02:47 PM

Ţălnar: "A fost o victorie meritată, se poate spune că este un nou început pentru echipă"

Antrenorul lui Dinamo, Cornel Ţălnar, a declarat, duminică, că victoria de la Iaşi a echipei sale este pe deplin meritată, şi a adăugat că ultimele două succese ale alb-roşilor pot reprezenta un nou început pentru gruparea din Ştefan cel Mare.

"O primă repriză echilibrată, în care ambele echipe au încercat să desfacă apărările adverse. În partea a doua am avut iniţiativa din puncte de vedere tactic şi am obţinut o victorie meritată. Felicit jucătorii pentru dăruire, se poate spune că e un nou început pentru Dinamo. Încă mai sunt lipsuri în joc şi mai avem de pus la punct câteva aspecte. Cred în talentul jucătorilor mei şi cu siguranţă randamentul lor va fi altul pe viitor. La Dinamo şi când e linişte e nelinişte, deoarece este presiunea rezultatelor şi a obiectivelor", a spus Ţălnar.

Echipa antrenată de Cornel Ţălnar a învins, duminică, în deplasare, pe Poli Iaşi, scor 3-1, golurile bucureştenilor fiind înscrise de cei doi jucători care au evoluat în trecut şi pentru echipa din Copou, Andrei şi Adrian Cristea.



RE: Ştiri Dinamo Bucureşti - Sebi Raducu - 11-02-2009 02:48 PM

Cornel Dinu: "Sunt mulţumit de Dinamo, dar eu sunt mai pretenţios şi vreau să văd un Dinamo ca în ultimele 10 minute"

Directorul tehnic al lui Dinamo, Cornel Dinu, a declarat la Sport.ro că nu este pe deplin satisfăcut de evoluţia jucătorilor alb-roşii: "Sunt mulţumit de Dinamo, dar eu sunt mai pretenţios şi vreau să văd un Dinamo ca în ultimele 10 minute, când am ratat patru, cinci ocazii mari. Golul Iaşiului a fost neregulamentar, deoarece jucătorul din faţa porţii a influenţat faza. Nu avem ce să facem, trabuie să luptăm şi împotriva arbitrilor".

Echipa antrenată de Cornel Ţălnar a învins, duminică, în deplasare, pe Poli Iaşi, scor 3-1, golurile bucureştenilor fiind înscrise de cei doi jucători care au evoluat în trecut şi pentru echipa din Copou, Andrei şi Adrian Cristea.



RE: Ştiri Dinamo Bucureşti - Sebi Raducu - 11-02-2009 02:49 PM

Andrei Cristea: "Nu m-am bucurat după goluri, pentru că nu e frumos să te bucuri în faţa foştilor tăi colegi"

Autor a două goluri la Iaşi, Andrei Cristea susţine că echipa din Ştefan cel Mare a obţinut o victorie foarte importantă la Iaşi: "Nu m-am bucurat după goluri, pentru că nu e frumos să te bucuri în faţa foştilor tăi colegi. Sunt satisfăcut de victorie, una foarte importantă pentru noi, care ne menţine în plutonul fruntaş. Acum ne gândim la meciul cu Galatasaray, pe care vrem să-l câştigăm".

Echipa antrenată de Cornel Ţălnar a învins, duminică, în deplasare, pe Poli Iaşi, scor 3-1, golurile bucureştenilor fiind înscrise de cei doi jucători care au evoluat în trecut şi pentru echipa din Copou, Andrei şi Adrian Cristea.



RE: Ştiri Dinamo Bucureşti - Sebi Raducu - 11-02-2009 03:09 PM

Dragomir: "Daca eram tusier, ridicam fanionul la golul Iasiului"

Presedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, considera ca golul echipei Poli Iasi din meciul cu Dinamo - incheiat cu scorul de 1-3 - nu ar fi trebuit validat, intrucat un jucator iesean aflat in pozitie afara din joc se afla pe directia sutului din care s-a inscris.

"Corleone" a declarat, in exclusivitate pentru Sport Total FM, ca, daca ar fi fost arbitrul de margine de pe acea parte, ar fi ridicat fanionul, pentru ca reusita sa nu fie validata.

"Este un blestem cu Dinamo. Iar au gresit arbitrii impotriva lor. Din ultimele sapte meciuri, cinci au fost cu greseli impotriva lor. Eu spun cu toata raspunderea ca daca eram tusier, ridicam fanionul la golul Iasiului. Jucatorul care se afla in spatele liniei de aparatori era pe directia sutului. El s-a ferit ca sa intre mingea in poarta", a declarat Dumitru Dragomir, in cadrul emisiunii "Gol dupa gol".

"Masurile despre care am vorbit in comunicatul privind gripa porcina sunt simple recomandari. Speram sa diminuam cu 30-40% imprastierea microbului si asta ar fi foarte bine. Nu ai de unde sa stii cine e purtator al microbului. E inca la stadiul de recomandare, dar sa vedeti ca o sa o urmeze toti. Nu am vrut sa il suparam pe Dorinel Munteanu, dar ne-a venit ideea ca el are un tic nervos. Fiecare om cu ticurile lui", a mai spus presedintele LPF.

"Corleone" considera ca liga pe care o pastoreste este in primele opt campionate din Europa: "E un campionat destul de strans, destul de bunicel, in primele sapte - opt ale Europei. Eu trebuie sa fiu cat mai modest, cat mai rezervat. Daca mai facem sapte puncte in cupele europene, sa avem doua echipe in Champions League si mai aducem niste bani in tara. Pe criza asta prind bine".

"Nae Manea de multa vreme trebuia sa fie antrenor la Rapid. Este un om priceput si la conducere si la antrenorat, mie imi place. Este o solutie foarte buna pentru Rapid", a incheiat Dragomir.



RE: Ştiri Dinamo Bucureşti - Sebi Raducu - 11-02-2009 03:11 PM

Cristea: "Ma bucur ca am inscris, dar imi pare rau pentru fostii colegi"

Atacantul echipei Dinamo Bucuresti Andrei Cristea se bucura ca a reusit sa marcheze impotriva fostei sale echipe, Poli Iasi, insa a evitat sa isi manifeste fericirea dupa cele doua reusite de duminica seara.

Fotbalistul a declarat, in exclusivitate pentru Sport Total FM, ca ii pare rau pentru fostii sai colegi si ca spera ca acestia sa se salveze de la retrogradare si sa ramana in primul esalon.

"A fost un meci destul de greu, chiar daca am reusit sa castigam cu 3-1. Iasiul este o echipa buna, bine asezata in teren. Ma bucur in primul rand pentru Dinamo ca a castigat, pentru mine ca am inscris, dar in acelasi timp imi pare rau pentru fostii mei colegi si imi doresc enorm sa se salveze de la retrogradare. Ma bucur ca Iasiul e in prima divizie si ca spectatorii m-au aplaudat cand am iesit, chiar daca eu am inscris doua goluri impotriva lor", a declarat Andrei Cristea in cadrul emisiunii "Gol dupa gol".



RE: Ştiri Dinamo Bucureşti - Sebi Raducu - 11-02-2009 03:26 PM

Cornel Dinu: "Din păcate, trebuie să luptăm în continuare împotriva arbitrilor"

Cornel Dinu, directorul tehnic de la Dinamo, este supărat că echipa sa este dezavantajată de arbitrii, acesta considerînd că golul ieşenilor a fost marcat din ofsaid.

"La golul lui Poli Iaşi a fost un ofsaid care se semnalizează cam de 10 ani. Din păcate, trebuie să luptăm în continuare şi împotriva arbitrilor. Campionatul este unul echilibrat, atît la vîrf, cît şi în zona retrogradării. Mai e însă nevoie de timp ca să ne dăm seama dacă a crescut valoarea echipelor sau dacă a scăzut nivelul lor", a spus Cornel Dinu la sportro.



RE: Ştiri Dinamo Bucureşti - Sebi Raducu - 11-02-2009 03:28 PM

Turcu: "Dacă nu făceam multe greşeli, am fi fost pe primul loc cu 7 puncte avans!"

Vasile Turcu, acţionarul lui Dinamo, crede că echipa sa ar fi fost pe primul loc la distanţă, dacă nu ar fi făcut multe greşeli.

"Dacă nu făceam multe greşeli, am fi fost pe primul loc cu 7 puncte avans! Din păcate, noi jucăm bine doar cu echipele care nu se apără. Sperăm să nu mai avem parte de incidente şi să obţinem o nouă victorie în Europa League. Pînă la meciul cu Rapid întîlnim Galatasaray, ne gîndim la meciul cu Galatasaray", a spus Vasile Turcu la sportro.



RE: Ştiri Dinamo Bucureşti - Sebi Raducu - 11-02-2009 03:29 PM

Dezavantajaţi din nou

Golul marcat de ieşeni a fost neregulamentar, deoarece trebuia indicat ofsaid la Lucian Munteanu.

Poli Iaşi - Dinamo 0-1 şi meciul era dominat de oamenii lui Cornel Ţălnar. A venit însă minutul 29: Ignatov a şutat la poartă, mingea s-a strecurat printr-o pădure de picioare şi s-a oprit în plasa porţii lui Dolha. Asistentul Dragoş Iliescu a indicat centrul terenului în ciuda protestelor vehemente ale goalkeeper-ului dinamovist, care solicita ofsaid. La ce anume? Balonul, înainte să intre în poartă, a trecut printre picioarele lui Lucian Munteanu, aflat măcar vreo 10 metri în ofsaid şi care era plasat în faţa lui Dolha.

"E ofsaid, asistentul trebuia să ridice fanionul şi golul trebuia anulat. Jucătorul aflat în ofsaid se află exact pe traiectoria mingii, îi obturează vederea şi îl încurcă", a declarat Ion Crăciunescu, fost arbitru FIFA şi fost preşedinte al CCA. Şi Dan Lăzărescu, fost asistent FIFA, a fost de aceeaşi părere: "Jucătorul aflat în ofsaid influenţează în mod clar jocul. Îşi fereşte piciorul, iar Dolha este păcălit. Este ofsaid în afara oricărui dubiu".

50 % dintre meciurile lui Dinamo din actualul campionat la care au arbitrat brigăzi din România au conţinut erori de arbitraj împotriva roş-albilor.



RE: Ştiri Dinamo Bucureşti - Sebi Raducu - 11-02-2009 03:30 PM

Niculescu a răbufnit

Atacantul a ieşit extrem de nervos de pe teren în minutul 59, cînd Ţălnar l-a înlocuit cu Alexe.

Titularizat de Cornel Ţălnar, Claudiu Niculescu s-a aflat la originea primului gol al echipei sale, cu o pasă filtrantă senzaţională către Torje. Chiar dacă a fost şi căpitan al "cîinilor", Niculescu a fost înlocuit în minutul 59, la doar cîteva secunde după ce Adrian Cristea reuşise să o aducă în avantaj pe Dinamo pentru a doua oară.

Imediat cum a văzut că pe tăbliţa arbitrului de rezervă stă scris numărul 99 pentru jucătorul care trebuie înlocuit, Niculescu a luat foc. A venit extrem de nervos la margine şi a dat mîna cu Alexe, înlocuitorul său, fără a se uita însă la el. La fel a procedat şi cu cei de pe bancă, iritarea sa continuînd şi după ce s-a aşezat pe scaun.

La fel s-a întîmplat şi la finalul etapei trecute, Dinamo - Gloria Bistriţa 1-1. Imediat după ultimul fluier al arbitrului, jucătorii care au rămas rezervă sau cei care au intrat pe parcurs trebuiau să efectueze un scurt antrenament. Niculescu însă s-a dus direct la vestiare, spre surprinderea lui Ţălnar: "Incredibil, ştia că trebuie să facă antrenament, ce crede că face aici?".

Şi Boştină nervos
Ca şi Claudiu Niculescu, şi Boştină s-a arătat extrem de deranjat de faptul că Ţălnar l-a schimbat aseară. El a fost chemat la margine în minutul 71, în locul său intrînd Laurenţiu Rus. Boştină a gesticulat nervos, lăsînd să se înţeleagă că ar mai fi putut evolua şi că nu înţelege de ce tocmai el a fost preferat la schimbare.



RE: Ştiri Dinamo Bucureşti - Sebi Raducu - 11-02-2009 03:30 PM

Cristi Borcea: "La Iaşi a fost unul din cele mai bune meciuri ale noastre din campionat"

Directorul executiv echipei Dinamo, Cristi Borcea, a comentat partida cu Iaşi, spunînd că acesta a fost cel mai bun meci al echipei sale din acest campionat.

"Sînt bucuros pentru victorie, dar am ajuns să marcăm de 3 ori pentru a putea cîştiga. A fost unul din cele mai bune meciuri ale echipei mele. Nici nu are rost să mai comentăm faza golului ieşenilor, pentru că a fost offside foarte clar. Este un campionat care se dispută în opt echipe. Cea care va avea constanţă va cîştiga. Noi avem un mare dezavantaj că suntem implicaţi în toate competiţiile. Rapid şi Vaslui sînt avantajate din acest punct de vedere. Se simte oboseala după atîtea meciuri", a spus Cristi Borcea la GSPTV.