Postează răspuns 
 
Evaluarea subiectului:
  • 0 voturi - 0 în medie
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Romania U21 - Insulele Faroe U21
10-16-2009, 06:32 PM
Mesaj: #8
RE: Romania U21 - Insulele Faroe U21
Săndoi: "E bine că duşul rece cu Letonia a venit la mijlocul preliminariilor, putem învăţa din el"

Selecţionerul naţionalei U21 a României, Emil Săndoi, a declarat vineri, că tricolorii puteau obţine mai mult din meciurile cu Letonia şi Insulele Feroe, însă e mulţumit că formaţia nu şi-a periclitat şansele de a ajunge la CE din 2011.

"Singura concluzie care se poate trage după partidele cu Letonia şi Insulele Feroe este că se putea mai mult. Din nefericire însă, fotbalul e nedrept şi s-a văzut asta în jocul cu letonieinii, când am fost peste ei. Trebuia să depăşim acel moment dificil, să batem Feroe şi să luăm toate cele 3 puncte. Ne-am revenit repede, iar acum, după victoria Rusiei cu Moldova, suntem la egalitate cu ei şi în grafic pentru calificare. E bine totuşi că acest duş rece cu Letonia a venit acum la mijlocul preliminariilor şi nu la sfârşit, aşa cum s-a întâmplat în campania trecută cu Ţara Galilor, pentru că putem învăţa de pe urma lui", a spus Săndoi.

Tehnicianul a afirmat că este mulţumit de locul ocupat în clasament şi susţine că se aştepta la această poziţionare a tricolorilor: "Înainte de începerea preliminariilor mă aşteptam ca noi şi ruşii să fim pe primele locuri în această grupă, dar aş fi vrut să putem profita de pasul greşit pe care l-au făcut ei cu Insulele Feroe. Nu am reuşit, dar e bine că suntem la egalitate. La acest nivel, al naţionalelor U21, jucătorii nu sunt atât de experimentaţi şi e normal să mai apară şi accidente, cum a fost cel cu Letonia, sau cum a fost cel al ruşilor cu feroezii. Oricum, suntem bine clasaţi şi pentru o eventuală clasare de pe locul secund".

Săndoi susţine că următoarele două partide cu Letonia şi Moldova sunt foarte importante, pentru că în cazul unei victorii în faţa Letoniei aceştia vor fi scoşi din cursa pentru calificare: "Cele 6 puncte sunt foarte importante, mai ales că la final avem dubla cu Rusia. Cred că acele două partide vor fi decisive, dar până atunci ne trebuie două victorii".

Selecţionerul naţionalei de tineret a României susţine că jucătorii au început să evolueze mai mult la echipele de club, lucru îmbucurător pentru el, dar a precizat că în apărare încă mai sunt probleme. "Faptul că unii dintre elevii mei nu joacă meci de meci la echipele de club este într-adevăr o problemă, dar noi avem o evidenţă clară a tuturor şi ştim cât şi cum evoluează fiecare. De la mijloc în sus nu stăm rău, pentru că fotbaliştii de acolo mai joacă, dar în apărare e mai greu. Echipele de club nu îşi permit să bage tineri în apărare, pentru că e o zonă periculoasă. Tinerii evoluează doar dacă titularii de drept nu sunt apţi. Din nefericire însă, nici fondul de jucători nu este foarte mare şi de aceea mai apar probleme. De exemplu, pe postul de fundaş stânga nu îl avem decât pe Silviu Ilie şi am încercat să mai jucăm cu Pârvulescu, care de fapt e mijlocaş. Trebuie însă să ne descurcăm", a spus Săndoi.

Naţionala U21 a României se află în Grupa 1 de calificare la Campionatul European din 2011, alături de Rusia, Letonia, Moldova şi Insulele Feroe. Tricolorii ocupă locul secund, la egalitate cu prima clasată Rusia, ambele cu câte 15 puncte, dar despărţite de golaveraj. Jucătorii pregătiţi de Emil Săndoi mai au de disputat 4 partide, cu Letonia (acasă), Moldova (deplasare) şi dubla cu Rusia.

Primele clasate din cele 10 grupe, plus 4 echipe de pe locul secund care au cel mai bun punctaj se vor califica în play-off, iar învingătoarele de acolo se vor alătura ţării gazdă şi vor evolua la competiţia din 2011.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
Postează răspuns 


Mesaje în acest subiect
RE: Romania U21 - Insulele Faroe U21 - Sebi Raducu - 10-16-2009 06:32 PM

Săritura forum:


Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
1 Musafir(i)

Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut