Postează răspuns 
 
Evaluarea subiectului:
  • 1 voturi - 5 în medie
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Ştiri Gaz metan Mediaş
10-19-2009, 09:08 PM
Mesaj: #98
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş
Buchta, promisiune onorată

După ce a încasat 4 goluri de la Steaua, cehul Milos Buchta a promis că, în următoarele tot atâtea jocuri, nu va mai primi niciunul. Şi s–a ţinut de cuvânt!

Portarul ceh Milos Buchta şi-a onorat promisiunea făcută şefilor de a "închide" poarta timp de 4 jocuri, după ce, la meciul său de debut în tricoul Gazului metan, a încasat 4 goluri, în partida cu Steaua. După meciul de la Galaţi, câştigat cu 1-0, şi cele două de pe teren propriu, cu Dinamo (1-0) şi campioana Unirea Urziceni (0-0), Buchta a ferecat poarta Gazului metan şi sâmbătă după-amiază, la Tg. Jiu.

"Am vrut să fac uitat acel meci cu Steaua, care m-a întristat foarte mult, mai ales că era primul meu joc la această echipă. I-am promis antrenorului că, dacă va merge în continuare pe mâna mea, voi face 4 meciuri fără gol primit. Mă bucur nespus că am reuşit să mă ţin de cuvânt. Acasă, în Cehia, nu am primit gol timp de 520 de minute. Aici, la Gaz metan, am deja 360. Vreau să-mi dobor recordul personal", a spus Buchta, care speră ca, şi în meciurile următoare, să reuşească să nu încaseze gol.

Legat de meciul de la Tg. Jiu, Buchta a mărturisit că a avut mare noroc şi cu colegii din defensivă. "Pentru mine, meciul cu Pandurii nu a fost prea greu, pentru că am avut în faţa mea doi jucători care şi-au făcut treaba bine, pe Florin Lazăr şi Markovic. M-au ajutat mult prin intervenţiile lor", a mai spus Buchta.

Portarul ceh este lăudat şi de cei din conducerea clubului pentru intervenţiile sale din ultimele meciuri. "A avut câteva intervenţii senzaţionale. S-ar putea să facă şi al cincilea meci fără gol primit, cu Braşovul, după care mergem la Bistriţa unde, sunt convins, nu vor fi probleme prea mari pentru el, cu ultima clasată", a declarat Horoba.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
Postează răspuns 


Mesaje în acest subiect
Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 08-03-2009, 10:21 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Gazistul - 08-05-2009, 01:06 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-01-2009, 10:31 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-03-2009, 09:47 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-05-2009, 06:12 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-05-2009, 06:51 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-07-2009, 10:36 AM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-07-2009, 11:31 AM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-07-2009, 11:31 AM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-07-2009, 12:06 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-08-2009, 02:54 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-08-2009, 02:55 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-09-2009, 03:19 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-09-2009, 03:30 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-10-2009, 02:37 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-10-2009, 06:43 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-10-2009, 06:47 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-11-2009, 12:48 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-11-2009, 12:50 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-11-2009, 12:54 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-11-2009, 12:55 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-11-2009, 03:12 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-11-2009, 04:50 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-11-2009, 11:50 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-13-2009, 04:07 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-13-2009, 04:09 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-13-2009, 04:18 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-13-2009, 04:43 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-13-2009, 08:29 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-14-2009, 12:38 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-14-2009, 01:22 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-14-2009, 01:23 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-14-2009, 01:24 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-14-2009, 02:05 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-14-2009, 08:34 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-15-2009, 05:30 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-16-2009, 06:11 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-17-2009, 05:01 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-19-2009, 03:58 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-20-2009, 01:35 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-21-2009, 04:40 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-21-2009, 09:32 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-21-2009, 09:33 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-21-2009, 09:34 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-21-2009, 09:34 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-21-2009, 09:35 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-21-2009, 09:36 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-22-2009, 06:41 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-23-2009, 06:02 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-24-2009, 09:31 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-25-2009, 03:20 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-25-2009, 03:22 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-26-2009, 12:46 AM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-26-2009, 12:47 AM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-26-2009, 12:48 AM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-26-2009, 12:52 AM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-26-2009, 01:35 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-26-2009, 01:36 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-26-2009, 03:11 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-27-2009, 11:56 AM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-27-2009, 12:58 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-27-2009, 01:20 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-27-2009, 01:21 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-27-2009, 01:21 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-28-2009, 06:04 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-28-2009, 06:05 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-28-2009, 06:06 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-28-2009, 06:06 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-28-2009, 06:07 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-28-2009, 06:08 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-29-2009, 07:55 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-29-2009, 07:56 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-30-2009, 02:29 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 10-01-2009, 03:24 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 10-01-2009, 06:32 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 10-02-2009, 07:27 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 10-03-2009, 04:26 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 10-03-2009, 04:27 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 10-03-2009, 04:28 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 10-03-2009, 04:28 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 10-04-2009, 10:20 AM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 10-05-2009, 08:08 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 10-05-2009, 08:09 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 10-05-2009, 08:09 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 10-06-2009, 06:10 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 10-07-2009, 09:01 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 10-09-2009, 08:09 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 10-09-2009, 10:41 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 10-11-2009, 11:02 AM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 10-16-2009, 06:24 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 10-18-2009, 03:49 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 10-19-2009, 09:02 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 10-19-2009, 09:04 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 10-19-2009, 09:04 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 10-19-2009, 09:05 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 10-19-2009, 09:06 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 10-19-2009, 09:06 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 10-19-2009 09:08 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 10-22-2009, 03:30 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 10-23-2009, 06:37 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 10-28-2009, 07:27 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 10-28-2009, 08:51 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 10-29-2009, 09:11 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 10-30-2009, 06:53 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 10-31-2009, 12:57 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 11-02-2009, 04:37 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 11-02-2009, 05:47 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 11-02-2009, 05:47 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 11-02-2009, 05:48 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 11-02-2009, 05:49 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 11-02-2009, 05:51 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 11-02-2009, 05:51 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 11-02-2009, 05:53 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 11-06-2009, 06:24 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 11-06-2009, 06:25 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 11-08-2009, 11:42 AM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 11-08-2009, 12:20 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 11-09-2009, 08:23 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 11-09-2009, 09:16 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 11-09-2009, 09:17 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 11-09-2009, 09:18 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 11-09-2009, 09:18 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 11-09-2009, 09:19 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 11-09-2009, 09:21 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 11-10-2009, 09:31 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 11-17-2009, 10:19 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 11-17-2009, 10:19 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 11-19-2009, 05:59 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 11-20-2009, 06:54 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 11-20-2009, 06:54 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 11-20-2009, 06:56 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 11-21-2009, 03:48 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 11-21-2009, 03:50 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 11-22-2009, 04:04 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 11-22-2009, 04:46 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 11-27-2009, 05:19 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 11-30-2009, 08:27 AM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 12-01-2009, 10:53 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 12-01-2009, 10:59 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 12-04-2009, 06:41 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 12-10-2009, 08:14 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 12-18-2009, 02:52 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 01-07-2010, 07:15 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 01-09-2010, 10:32 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 01-13-2010, 08:04 PM

Săritura forum:


Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
1 Musafir(i)

Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut