Postează răspuns 
 
Evaluarea subiectului:
  • 1 voturi - 5 în medie
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Ştiri Gaz metan Mediaş
11-02-2009, 04:37 PM
Mesaj: #106
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş
Duel cu "copilul" de suflet

Medieşenii încearcă luni să bifeze a şasea partidă fără înfrângre chiar în faţa echipei de care pe Ioan Horoba îl leagă 20 de ani de zile de amintiri.

După ce a fost la cârma Gloriei Bistriţa două decenii, Ioan Horoba, în prezent la Gaz Metan Mediaş, se va întâlni cu fosta sa formaţie din postura de adversar, lucru pe care ar fi dorit să-l evite.

"Aş prefera să nu vorbesc despre această partidă pentru că orice aş spune se poate interpreta şi atunci oricare dintre cele două parţi s-ar supăra pe mine. Oricum, un lucru este clar, deşi am fost la Gloria 20 de ani la finalul întâlnirii nu vreau să părăsesc terenul învins", mărturiseşte Ioan Horoba.
Chiar dacă îi este greu să vorbească despre fosta sa formaţie, directorul general al "gaziştilor" demonstrează că o parte din suflet i-a rămas la Bistriţa.

"Îmi doresc şi cred că Gloria se poate salva de la retrogradare, au demonstrat prin joc acest lucru. Deşi au numai şapte puncte adunate, clasamentul este foarte strâns şi în două-trei meciuri, dacă sunt ajutaţi şi de jocul rezultatelor, pot fi pe un loc neretrogradabil. De altfel, mie îmi este frică şi pentru noi chiar dacă avem cinsprezece puncte, clasamentul este atât de comprimat, distanţa de puncte este foarte mică între echipe şi foarte uşor am putea să cădem în subsolul clasamentului", a declarat Horoba.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
Postează răspuns 


Mesaje în acest subiect
Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 08-03-2009, 10:21 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Gazistul - 08-05-2009, 01:06 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-01-2009, 10:31 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-03-2009, 09:47 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-05-2009, 06:12 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-05-2009, 06:51 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-07-2009, 10:36 AM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-07-2009, 11:31 AM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-07-2009, 11:31 AM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-07-2009, 12:06 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-08-2009, 02:54 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-08-2009, 02:55 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-09-2009, 03:19 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-09-2009, 03:30 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-10-2009, 02:37 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-10-2009, 06:43 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-10-2009, 06:47 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-11-2009, 12:48 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-11-2009, 12:50 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-11-2009, 12:54 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-11-2009, 12:55 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-11-2009, 03:12 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-11-2009, 04:50 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-11-2009, 11:50 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-13-2009, 04:07 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-13-2009, 04:09 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-13-2009, 04:18 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-13-2009, 04:43 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-13-2009, 08:29 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-14-2009, 12:38 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-14-2009, 01:22 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-14-2009, 01:23 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-14-2009, 01:24 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-14-2009, 02:05 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-14-2009, 08:34 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-15-2009, 05:30 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-16-2009, 06:11 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-17-2009, 05:01 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-19-2009, 03:58 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-20-2009, 01:35 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-21-2009, 04:40 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-21-2009, 09:32 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-21-2009, 09:33 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-21-2009, 09:34 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-21-2009, 09:34 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-21-2009, 09:35 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-21-2009, 09:36 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-22-2009, 06:41 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-23-2009, 06:02 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-24-2009, 09:31 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-25-2009, 03:20 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-25-2009, 03:22 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-26-2009, 12:46 AM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-26-2009, 12:47 AM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-26-2009, 12:48 AM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-26-2009, 12:52 AM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-26-2009, 01:35 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-26-2009, 01:36 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-26-2009, 03:11 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-27-2009, 11:56 AM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-27-2009, 12:58 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-27-2009, 01:20 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-27-2009, 01:21 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-27-2009, 01:21 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-28-2009, 06:04 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-28-2009, 06:05 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-28-2009, 06:06 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-28-2009, 06:06 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-28-2009, 06:07 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-28-2009, 06:08 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-29-2009, 07:55 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-29-2009, 07:56 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 09-30-2009, 02:29 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 10-01-2009, 03:24 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 10-01-2009, 06:32 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 10-02-2009, 07:27 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 10-03-2009, 04:26 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 10-03-2009, 04:27 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 10-03-2009, 04:28 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 10-03-2009, 04:28 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 10-04-2009, 10:20 AM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 10-05-2009, 08:08 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 10-05-2009, 08:09 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 10-05-2009, 08:09 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 10-06-2009, 06:10 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 10-07-2009, 09:01 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 10-09-2009, 08:09 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 10-09-2009, 10:41 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 10-11-2009, 11:02 AM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 10-16-2009, 06:24 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 10-18-2009, 03:49 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 10-19-2009, 09:02 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 10-19-2009, 09:04 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 10-19-2009, 09:04 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 10-19-2009, 09:05 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 10-19-2009, 09:06 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 10-19-2009, 09:06 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 10-19-2009, 09:08 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 10-22-2009, 03:30 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 10-23-2009, 06:37 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 10-28-2009, 07:27 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 10-28-2009, 08:51 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 10-29-2009, 09:11 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 10-30-2009, 06:53 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 10-31-2009, 12:57 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 11-02-2009 04:37 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 11-02-2009, 05:47 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 11-02-2009, 05:47 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 11-02-2009, 05:48 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 11-02-2009, 05:49 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 11-02-2009, 05:51 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 11-02-2009, 05:51 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 11-02-2009, 05:53 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 11-06-2009, 06:24 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 11-06-2009, 06:25 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 11-08-2009, 11:42 AM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 11-08-2009, 12:20 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 11-09-2009, 08:23 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 11-09-2009, 09:16 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 11-09-2009, 09:17 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 11-09-2009, 09:18 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 11-09-2009, 09:18 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 11-09-2009, 09:19 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 11-09-2009, 09:21 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 11-10-2009, 09:31 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 11-17-2009, 10:19 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 11-17-2009, 10:19 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 11-19-2009, 05:59 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 11-20-2009, 06:54 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 11-20-2009, 06:54 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 11-20-2009, 06:56 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 11-21-2009, 03:48 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 11-21-2009, 03:50 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 11-22-2009, 04:04 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 11-22-2009, 04:46 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 11-27-2009, 05:19 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 11-30-2009, 08:27 AM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 12-01-2009, 10:53 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 12-01-2009, 10:59 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 12-04-2009, 06:41 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 12-10-2009, 08:14 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 12-18-2009, 02:52 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 01-07-2010, 07:15 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 01-09-2010, 10:32 PM
RE: Ştiri Gaz metan Mediaş - Sebi Raducu - 01-13-2010, 08:04 PM

Săritura forum:


Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
1 Musafir(i)

Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut