Postează răspuns 
 
Evaluarea subiectului:
  • 0 voturi - 0 în medie
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Ştiri Pandurii Târgu-Jiu
09-07-2009, 03:19 PM
Mesaj: #21
RE: Ştiri Pandurii Târgu-Jiu
Tilincă şi-a creştinat fiul

Atacantul echipei Pandurii, Cosmin Tilincă, şi-a botezat sâmbătă fiul. Născut în cursul lunii iunie, micuţul Darius Cosmin a fost botezat la Cluj, acolo unde tatăl a ajuns chiar în ziua botezului pentru că avusese meci cu o seară înainte.

Tilincă a fost învoit de Cârţu pentru a lua parte la eveniment, antrenamentul cu echipa fiind programat chiar în ziua botezului.

La fericitul eveniment nu au participat colegii lui Tilincă pentru că aceştia nu au fost învoiţi de Cârţu.


Fişier(e) ataşate Thumbnail(uri)
   

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-07-2009, 05:49 PM
Mesaj: #22
RE: Ştiri Pandurii Târgu-Jiu
"Regulamentele vor fi puse în aplicare"

Preşedintele FRF, Mircea Sandu, nu renunţă la ideea de a cere dezafilierea formaţiei Pandurii Târgu Jiu.

Deşi nu s-a luat încă nicio măsură, oficialul a anunţat că va solicita acest lucru peste două săptămâni, mai exact pe 23 septembrie, în Comitetul Executiv. În cazul în care cererea lui Sandu va fi aprobată, aceasta va merge în Adunarea Generală, unde Marin Condescu crede că va avea câştig de cauză.

"Ca să dezafiliezi un club trebuie să obţii aprobarea Adunării Generale, iar acolo Sandu are o problemă. Mă bucur în continuare de sprijin din partea multor cluburi şi nu se va întâmpla aşa ceva", a spus oficialul gorjenilor.

De partea cealaltă, Mircea Sandu este de părere că nu ar fi o surpriză pentru nimeni dacă echipa Pandurii ar fi dezafiliată, mai ales că a fost înştiinţat clubul gorjean în două rânduri să-şi retragă procesele în civil, astfel riscă excluderea din orice competiţie.

"Îl anunţ pe Condescu de faptul că regulamentele în vigoare vor fi puse în aplicare. Voi propune dezafilierea echipei Pandurii Târgu Jiu. Acest club a fost anunţat şi nimeni nu poate spune că nu a avut timp să ia măsuri ca să nu se ajungă aici", a precizat Mircea Sandu.

Şeful FRF crede că singurul vinovat, în tot acest scandal legat de cazul lui Ilie Iordache, este chiar preşedintele pandurilor, care nu a ştiut să gestioneze situaţia.

"În cazul lui Ilie Iordache, nimeni nu e vinovat, decât el, Marin Condescu. Nu l-a pus nimeni să semneze acea clauză de un milion de euro, pe care o are acum de plătit lui Dinamo, pentru că Iordache a devenit liber de contract. A semnat şi a pierdut singur un milion de euro din banii minerilor", a adăugat Sandu.


Fişier(e) ataşate Thumbnail(uri)
   

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-08-2009, 12:26 AM
Mesaj: #23
RE: Ştiri Pandurii Târgu-Jiu
Condescu merge la TAS!

După ce Mircea Sandu a anunţat că pe 23 septembrie se va produce dezafilierea clubului Pandurii Târgu Jiu, ieri, preşedintele grupării gorjene, Marin Condescu, a declarat că nu renunţă la poziţia sa.

"Am decis să reclamăm la TAS modul în care a fost declarat liber de contract Ilie Iordache. Este strigător la cer şi nu renunţăm la demersurile noastre, inclusiv la cel din instanţa civilă. Nu cred că Mircea Sandu va proceda la dezafilierea noastră", a spus preşedintele Pandurilor, Marin Condescu.

La rândul lor, jucătorii echipei gorjene se raliază acţiunilor preşedintelui lor.

"Şi noi discutăm în vestiar despre acest lucru. Ne apasă puţin, dar eu am încredere în domnul Condescu. Până acum, dânsul nu ne-a dezamăgit şi nu cred că o va face nici de-acum înainte. E războiul domnului preşedinte, nu al nostru. Nu cred că îşi va permite să lase acest judeţ fără echipă în Liga I", a declarat căpitanul "pandurilor", Florin Stângă.


Fişier(e) ataşate Thumbnail(uri)
   

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-08-2009, 04:58 PM
Mesaj: #24
RE: Ştiri Pandurii Târgu-Jiu
Stângă: "E războiul preşedintelui nu al nostru"

Jucători de la Pandurii par să fie liniştiţi chiar dacă Sandu anunţă pe toate posturile că va dezafilia echipa. Ameninţările lui Mircea Sandu nu par să-i impresioneze pe componenţii lotului care spun că au încredere în preşedintele Marin Condescu.

Reporter: Mircea Sandu a scos iarăşi pe tapet dezafilierea Pandurilor, cum văd jucătorii această situaţie?
Florin Stângă: Sincer, şi noi discutăm în vestiar despre acest lucru, ne apasă puţin dar eu personal am încredere în domnul preşedinte Condescu şi nu cred că se va întâmpla aşa ceva. Până acum dânsul nu ne-a dezamăgit şi nu cred că o va face de acum înainte.

Rep.: E un război prea dur, ce credeţi?
F.S.: Nu ştiu, cred că e războiul domnului preşedinte, nu al nostru. Războiul nostru e acela care trebuie să-l desfăşurăm pe teren între noi jucătorii şi restul nu cred că ar trebui să ne intereseze pe noi.

Rep.: Dar ar putea avea repercusiuni şi asupra voastră? Prin arbitraje ostile de exemplu?
F.S.: Nu cred, pentru că arbitrii noştri sunt competenţi şi îşi doresc să arbitreze corect iar noi ne dorim să jucăm toate meciurile pe teren. Deci nu cred că ne poate influenţa cu ceva atitudinea arbitrilor.

Rep.: Ce veţi face dacă totuşi se va întâmpla ca Pandurii să fie dezafiliată?
F.S.: Eu am mai spus, avem mare încredere şi nu cred că îşi va permite domnul preşedinte Condescu să lase acest judeţ fără echipă în Liga I. Nu cred acest lucru şi nu cred că e posibil aşa ceva. Sunt convins că domnul preşedinte ştie ce are de făcut mai bine, a purtat atâtea războaie nu numai cu domnul Mircea Sandu sau numai în fotbal ci şi cu alţi conducători din alte domenii, politică sau minerit, acolo unde este implicat. Nu a pierdut niciodată şi nu cred că o ca face nici acum.

Stângă a fost la Tismana în weekend
Căpitanul pandurilor, Florin Stângă a rămas în Gorj în acest sfârşit de săptămână după ce Cârţu le-a interzis părăsirea localităţii în week-end. Stângă este de acord cu măsura luată de antrenor amintind de meciul de vineri cu CFR. Căpitanul pandurilor şi-a petrecut zilele libere la Tismana. Cu familia. "Mie mi se pare o măsură foarte bună aceasta, nu puteam să mai plecăm acasă pentru că urmează un meci dificil peste câteva zile cu CFR. Era şi greu să plecăm pentru că majoritatea stăm departe de Târgu-Jiu, eu aş fi făcut 11 ore numai pe drum, Chibulcutean chiar mai multe" a explicat Stângă.

Pârvu semnează azi cu Jiul Petroşani
Mijlocaşul echipei Pandurii, Lucvian Pârvu, a fost ieri la Târgu-Jiu pentru a rezolva problema transferului său la Jiul Petroşani. Acesta şi-a luat deja actele de la Pandurii şi azi va semna contractul pentru împrumutul la Jiul Petroşani pentru un an. "Am discutat cu cei de la Jiul detaliile contractului şi ne-am înţeles dar aveam nevoie de acordul celor de la Pandurii. Mi s-a dat fără probleme acest acord şi actele necesare şi sper să nu mai apară alte probleme şi să semnăm". Pârvu s-a antrenat săptămâna trecută cu Jiul Petroşani, echipă la care este dorit un alt pandur, Ionuţ Luţu.

Cârţu: "Ar fi o minune să ne calificăm!"
Antrenorul Sorin Cârţu s-a declarat mulţumit de schimbarea de generaţii de la echipa naţională şi de jocul tricolorilor din meciul cu Franţa dar crede că doar o minune mai poate califica naţionala. "Am încredere în Răzvan Lucescu! De ce nu? Este un antrenor valoros, cu puterea de a crede în anumite nebunii. Cred că trebuie luat mai degrabă ca un test, nu ca un meci de calificare. Este utopic să spui că te duci să obţii trei puncte în Franţa, într-un meci de calificare. La noi chiar ar fi o minune să ne calificăm la Campionatul Mondial. Dar fotbalul are atâtea feţe. Ar trebui să cerem prea multe de la zeul fotbalului, pentru că în fotbalul românesc sunt foarte rare minunile, iar după calificarea lui Dinamo, ar fi cam multe minuni pe metru pătrat", a spus Cârţu.


Fişier(e) ataşate Thumbnail(uri)
   

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-08-2009, 05:00 PM
Mesaj: #25
RE: Ştiri Pandurii Târgu-Jiu
Cârţu e dezamăgit de jucători

Antrenorul pandurilor, Sorin Cârţu, pune la îndoială pregătirea unora dintre jucătorii echipei după ce abia au făcut faţă unei echipe de liga a treia, Triumf Bârca. Meciul a avut loc în acest weekend iar scorul a fost de 1-0 pentru Pandurii iar Cârţu face acum analiza jocului. Jucătorii nu ies deloc bine…

Peste 35 de jucători vin zilnic la pregătire şi chiar şi aşa Cârţu nu are posibilitatea să alinieze 18 jucători pentru lotul necesar unui joc. Cauzele: lipsa de pregătire şi accidentările.

"Nu-şi vor face loc în echipă dacă au probleme cu o echipă de divizia C"
Jocul amical din weekend a avut drept scop pregătirea jucătorilor dar şi alcătuirea lotului pentru următoarea partidă. După rezultat Cârţu îi ameninţă că nu vor găsi un loc în cei 11 cu o astfel de atitudine.

"O mare parte din jucătorii pe care îi avem acum în lot m-au dezamăgit. Eu nu-i înţeleg şi nu le înţeleg atitudinea pentru că meciurile acestea de verificare sunt şi pentru antrenament dar şi pentru a creiona o viziune asupra lor pentru meciurile oficiale", a precizat Cârţu.

"Niciodată nu-şi vor face loc în echipă dacă au asemenea probleme cu o echipă de divizia C. Dar fiecare tratează cum doreşte meciul, în orice caz eu voi ţine seama de ce au făcut", a spus antrenorul.

Faptul că i-au privit de sus pe adversari este un alt reproş pe care tehnicianul îl face jucătorilor care au evoluat la acest meci, ei fiind nevoiţi să suporte glumele suporterilor de pe marginea terenului pentru că nu au reuşit să faţă facă unui adversar modest: "Au avut o mentalitate desuetă din asta, au considerat că joacă cu o echipă mică".

Au scuze pentru că sunt obosiţi
În final, Cârţu le găseşte elevilor săi o scuză: sunt obosiţi. "Poate e şi puţină oboseală din cauza antrenamentelor. Am avut antrenament şi în dimineaţa meciului şi săptămâna aceasta câte două antrenamente. Dar de aia sunt la divizia A să suporte şi antrenamentele, meciurile de verificare şi oboseala" a declarat Cârţu. Ghindeanu a fost cel care a scăpat echipa de ruşine dând un gol.


Fişier(e) ataşate Thumbnail(uri)
   

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-09-2009, 02:54 PM (Acest mesaj a fost modificat ultima dată: 09-12-2009 04:32 PM de Sebi Raducu.)
Mesaj: #26
RE: Ştiri Pandurii Târgu-Jiu
Condescu: "Sandu va mai fi preşedintele FRF doar până la viitoarele alegeri"

Preşedintele grupării Pandurii Târgu Jiu, Marin Condescu, a declarat, miercuri, că Mircea Sandu a comis multe abuzuri şi nereguli în fruntea FRF, motiv pentru care este convins că acesta va fi înlocuit la viitoarele alegeri pentru şefia fotbalului românesc.

"Părerea mea este că Mircea Sandu va mai fi preşedinte doar până la viitoarele alegeri. Se va găsi un preşedinte cu o echipă care să restructureze şi să reaşeze fotbalul românesc pe alte principii începând de la judeţ şi până la copii şi juniori", a spus Marin Condescu.

Oficialul gorjenilor a explicat şi de ce a depus marţi, la TAS, recursul împotriva hotărârilor luate de comisiile federale în cazul Ilie Iordache: "Am depus documentele la TAS, mai mult pentru a arăta ce ilegalităţi se fac în federaţia noastră, care este păstorită de Mircea Sandu, om care a devenit aşa de violent ştiind că lucrurile miros urât de tot. Altfel nu se explică violenţa lui. Un preşedinte nu are voie să se pronunţe înainte. Chiar şi Mitică Dragomir spune că nu s-a discutat cazul Iordache, chiar dacă s-a aliat în multe nenorociri cu Mircea Sandu inclusiv în funcţionarea comisiilor".

Preşedintele Comisiei de Recurs a LPF, Daniel Florea, anunţa într-o conferinţă de presă că apelul clubului Pandurii în cazul Iordache a fost respins şi se menţine decizia Comisiei de Disciplină, prin care gruparea trebuie să achite daune în valoare de un milion de euro în urma faptului că fotbalistul ar fi fost declarat liber de contract din cauza grupării gorjene.

Mijlocaşul Ilie Iordache a devenit jucător liber de contract, după ce Curtea de Arbitraj pentru Fotbal (CAF) din cadrul FRF a admis recursul acestuia în luna martie şi a decis încetarea contractului între fotbalist şi clubul Pandurii Târgu Jiu. Conform unei clauze din contractul de transfer dintre Dinamo şi Pandurii, formaţia gorjeană trebuie să achite daune în valoare de un milion de euro, dacă Iordache este declarat liber din cauza ei. În această vară, Dinamo a depus un memoriu la Comisia de Soluţionare a Litigiilor din cadrul LPF prin care solicita ca Pandurii să îi achite acei bani. În urma acestei acţiuni, gruparea din Ştefan cel Mare a primit câştig de cauză.

În altă ordine de idei, juristul FRF, Justin Ştefan, a anunţat că au fost trimise două notificări către clubul Pandurii în care gruparea este avertizată că poate fi dezafiliată dacă nu îşi retrage procesul din instanţa civilă în cazul lui Iordache.

Preşedintele echipei din Târgu Jiu nu s-a arătat îngrijorat de posibilitatea ca gruparea sa să fie dezafiliată: "Nu trebuie să ne facem griji absolut deloc, nu e ţara lui Mircea Sandu. Ne-au ameninţat cu dezafilierea dacă ne adresăm instanţelor civile, deşi era în conformitate cu statutul trecut, pentru că actualul statut al FRF nu a fost aprobat nici în şedinţa din 7 septembrie de către Tribunalul Bucureşti. S-a amânat până pe 2 noiembrie, atunci când se judecă la Curtea Supremă de Justiţie acele articole neconstituţionale care îţi interzic accesul la justiţie. Toate comisiile care funcţionează în acest moment în cadrul LPF şi FRF cu schimbările din statut sunt în afara legii"

"Sunt acţiuni ale unui om care nu are responsabilitatea funcţiei pe care o ocupă şi care vede că-i fuge scaunul de sub picioare şi i se apropie sfârşitul de mandat. Am descoperit în acte oficiale că jucătorul a fost declarat liber din data de 22 iulie de către un salariat al FRF, care a pus numele lui Ionuţ Lupescu, a semnat în numele lui şi toate hârtiile sunt falsuri şi de natură penală. De aceea şi ţipă aşa de tare, credeau că nu o să aflăm adevărul", a dezvăluit Condescu ce nereguli crede că s-au făcut în cazul lui Iordache.

Altfel, Marin Condescu s-a referit şi la meciul cu CFR Cluj, din etapa a 6-a a Ligii I: "Cu CFR Cluj facem de mult timp rezultate bune. Nu le suntem naşi, vor veni cu inima strânsă la Târgu Jiu, pentru că suntem o echipă care are 9 puncte. Trebuie să avem un alt comportament şi am încredere în jucători că pot face un meci mare şi cu CFR, şi cu Steaua. La Piatra Neamţ am câştigat împotriva tuturor".

Pandurii Târgu Jiu va întâlni CFR Cluj, vineri, de la ora 20:00, în etapa a 6-a a Ligii I.

În încheiere, oficialul gorjenilor a dat de înţeles că îşi doreşte ca echipa să aibă un parcurs care să-i permită o clasare cât mai bună la finalul campionatului: "Cred că este o perioadă în care formaţia trebuie să-şi arate valoarea. Pandurii nu mai este echipa de acum 4-5 ani. Dacă vorbim de echipe mici şi mari aţi văzut ce a făcut Curtea de Argeş şi cu noi, şi cu Dinamo. Noi suntem o echipă bună, nu trebuie să ne gândim la salvarea de la retrogradare. Trebuie să luptăm pentru locuri fruntaşe".


Fişier(e) ataşate Thumbnail(uri)
   

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-09-2009, 03:57 PM
Mesaj: #27
RE: Ştiri Pandurii Târgu-Jiu
Patru etape de foc: acasă cu CFR şi Oţelul şi în deplasare la Steaua şi Dinamo

Pentru echipa de fotbal Pandurii urmează patru meciuri, în campionat, din care poate ieşi bine sau şifonată. Atunci când joci contra CFR-ului, Stelei şi Dinamo nu prea poţi să-ţi faci multe planuri, însă principala misiune este să faci faţă acestor meciuri teribile. Asta îşi doreşte şi antrenorul pandurilor, Sorin Cârţu de la următoarele patru etape. "În următoarele patru jocuri avem meciuri cu trei titane: CFR, Steaua şi Dinamo şi încă un meci cu Galaţiul. Este un program foarte greu, încercăm să ieşim cât de cât, să nu fim şifonaţi", a spus tehnicianul oltenilor.

Jocuri cu titanii
Ceea ce urmează pentru echipa gorjeană se poate numi perioada de foc a campionatului. Într-un timp scurt, elevii lui Cârţu vor întâlni echipe titrate ale Ligii 1, iar calculele în vederea punctajului sunt destul de complicate.

"Niciodată nu poţi să ştii câte puncte faci contra acestor echipe. Una e ce-ţi doreşti, şi alta ceea ce poţi face", a comentat Sorinaccio.

Acesta a vorbit fără ocolişuri despre confruntările care urmează. "O să vedem în etapa următoare ce va ieşi, pentru că avem un meci greu, cu CFR Cluj. Apoi vine Steaua, după care Oţelul şi Dinamo. E un program greu, însă îl ştiam din vară, de atunci este făcut. Să sperăm că vom trece cu bine peste această serie de meciuri", a mai declarat Sorin Cârţu.

Trecut fără valoare
În ediţia trecută de campionat, gorjenii au fost sperietoarea echipelor mari la Târgu Jiu. Practic, pe Municipal, doar campioana şi vicecampioana au câştigat, în speţă Unirea Urziceni şi Poli Timişoara, iar în rest toate combatantele au plecat cu desaga goală. Pentru antrenorul pandurilor aceste statistici nu prea contează şi spune că învinsele printre care s-au numărat CFR, Steaua sau Rapidul vor privi meciurile altfel.

"Anul trecut a fost ce-a fost, acum e altceva. Îşi mai iau unii oameni şi măsuri. Nu trăim din trecut. E important să actualizezi prezentul. Ne ajută, dar puţin faptul că anul trecut nu ne-au învins. Palmaresul şi istoria este ceva relativ. Totul depinde de starea de sănătate, responsabilitate şi conştientizarea importanţei jocului", a spus Sorin Cârţu.

Adversar de evitat
În opinia tehnicianului, meciul cu fosta campioană a României nu pică deloc bine. "N-aş fi vrut să jucăm cu CFR Cluj, după această pauză competiţională. Şi ei vin după o perioadă de pregătire exploatată la maxim. În plus, este ultimul lor test înainte de meciul din grupele Cupei Europa League", a mai spus antrenorul.

Acesta nu crede că este un atuu faptul că ardelenii vor juca săptămâna viitoare în cupele europene. "Nu are importanţă că vor juca în cupele europene, după meciul cu noi. Au echipă, au lot, au de unde alege pentru că şi numeric, şi valoric stau bine. În echipa lor poate juca oricine”, a mai declarat Sorinaccio.

Mulţumit cu punctele
Aflaţi la doar două puncte de liderul Ligii 1, gorjenii privesc cu încredere parcursul din etapele care vor veni, antrenorul fiind mulţumit deocamdată de zestrea de puncte din clasament. "Nu am jucat în niciun meci dintre acestea, de la început, la capacitate maximă pentru că veneam după pregătire. Mai puteam să avem un punct în plus faţă de ce avem după parcursul din primele cinci etape, dar nu pot să mă plâng. Lumea ştie că suntem o echipă greu de combătut, pentru că avem un joc organizat", a punctat Sorinaccio. Acelaşi antrenor şi-ar dori ca echipa sa să nu mai cedeze puncte pe teren propriu, însă totul este pus sub semnul întrebării.

"Am intenţionat să nu pierdem nici un meci acasă. Asta la început, însă am pierdut cu Internaţional când nu ne aşteptam. Acum nu mai spun nimic, dar vă daţi seama ce aş dori", a mai comentat Cârţu.


Fişier(e) ataşate Thumbnail(uri)
   

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-09-2009, 03:58 PM
Mesaj: #28
RE: Ştiri Pandurii Târgu-Jiu
Pandurii în relaţii bune cu CFR-ul

Se apropie ora meciului cu CFR Cluj, iar oficialii de la Pandurii se pregătesc asiduu. Astfel, pentru a fi gazde bune, gorjenii şi-au dat acceptul ca echipa antrenată de Tony Conceicao să se antreneze, cu o seară înainte de meci, pe un teren de pe Municipal. "Cei de la CFR Cluj o să vină joi seara de la 19.30, să se antreneze pe terenul trei. E ceva normal să fim gazde ospitaliere", a comentat secretarul general al pandurilor, Daniel Băloi.

Acesta merge mai departe şi spune că între conducerile celor două teamuri există înainte de toate o relaţie de respect. "Sunt relaţii foarte bune între noi şi ei, la nivel de conducere. Este un respect la nivelul celor două conduceri. De fiecare dată ne-am asigurat unii altora terenuri cu iarbă, însă asta e ceva normal între echipele de Liga 1", a mai comentat Daniel Băloi.

Bilete puţine la vânzare
Pentru meciul cu CFR Cluj, oficialii echipei oltene vor mai scoate circa 1300 de bilete la vânzare. "Avem şase mii de abonaţi, deci nu mai putem vinde multe bilete. Vom scoate la vânzare circa o mie la peluze, care au preţul de 10 lei fiecare, şi, în limita locurilor libere, la tribuna zero şi VIP", a mai spus Băloi.

Pentru acest meci, preţul tichetelor a suferit ceva modificări, astfel că la tribuna 0 un tichet costă 30 de lei, iar la VIP 50 de lei. Astfel, biletele se vor pune în vânzare joi, de la ora 15.00, la casele de bilete de la stadionul Municipal.


Fişier(e) ataşate Thumbnail(uri)
   

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-09-2009, 04:14 PM
Mesaj: #29
RE: Ştiri Pandurii Târgu-Jiu
Stângă: "Sperăm să nu pierdem"

Căpitanul Florin Stângă nu se teme de meciul cu CFR Cluj şi vrea ca echipa să abordeze meciul doar la victorie pentru a face o bucurie spectatorilor care de la ultimul meci au plecat dezamăgiţi. "Vrem să facem un meci bun şi să câştigăm cu CFR ca să îndreptăm puţin lucrurile mai puţin bune făcute la meciul cu Internaţional Piteşti şi să nu mai plece publicul aşa de supărat de la stadion".

Stângă recunoaşte că misiunea echipei sale va fi dificilă pentru că CFR Cluj e una dintre echipele cel mai bune ale campionatului şi totdeauna Pandurii au avut meciuri grele cu ei. "Sperăm să nu pierdem în primul rând şi dacă se poate chiar o victorie, pentru că am mai reuşit şi altele în faţa lor. Nici un meci nu seamănă cu altul şi cred că acum va fi cu totul altceva. Dar am încredere în mine şi în colegii mei că vom scoate un rezultat pozitiv la acest meci", spune Stângă destul de optimist, el fiind şi naşul celor de la CFR sezonul trecut când le-a dat două goluri.

După părerea căpitanului, Pandurii au nevoie doar de ambiţie şi de determinare pentru a obţine victoria, acesta considerând echipa bine pregătită şi lottul destul de valoros: "Cred că putem învinge CFR la fel cum am făcut şi cu alte ocazii pentru că avem o echipă bună şi am arătat asta. Poate n-am prestat un joc plăcut ochiului în ultimele etape dar asta cred că e mai puţin important. Ceea ce rămâne sunt punctele şi locul ocupat în clasament. Pot să spun că 80 % suntem mulţumiţi de poziţia din clasament şi de punctele pe care le-am obţinut. Dar cred că se putea şi mai mult. Dar asta e situaţia şi e bine că ne-a ieşit şi aşa".


Fişier(e) ataşate Thumbnail(uri)
   

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-09-2009, 04:28 PM
Mesaj: #30
RE: Ştiri Pandurii Târgu-Jiu
Silviu Lung sărbătoreşte azi 53 de ani

Antrenorul cu portarii al echipei Pandurii, fosta glorie a Universităţii Craiova, Silviu Lung, sărbătoreşte azi împlinirea a 53 de ani. Fostul portar al naţionalei României va sărbători ca de obieci prin muncă, aşa cum a făcut-o şi ca fotbalist, fiind la antrenamentele echipei Pandurii. Lung spune că nu-şi doreşte nimic special de ziua sa, decât ca echipa să obţină victoria în meciul cu CFR Cluj.

Pentru Silviu Lung, aniversarea zilei de naştere nu mai e de mult timp o zi de sărbătoare, ci una de muncă. Obişnuit să sărbătorească cu colegii de echipă în fiecare an, departe de familie de regulă, cu astfel de ocazii fostul mare poartar se gândeşte doar la echipa cu care lucrează, în speţă Pandurii acum: "Nu vreau nimic pentru mine, cu ocazia zilei de naştere, dar m-ar bucura foarte mult o victorie a echipei noastre la meciul cu CFR"

O carieră impresionantă
Silviu Lung şi-a început cariera de fotbalist în 1971 la echipa Victoria Carei, pentru care a evoluat timp de trei sezoane, până să fie remarcat şi transferat la Universitatea Craiova, la vârsta de numai 18 ani (1974). Ajuns în Bănie, Lung a reuşit, pe parcursul a nu mai puţin de 14 sezoane, să devină îngerul păzitor al buturilor Universităţii, remarcându-se prin siguranţa intervenţiilor, curajul şi inspiraţia sa. Până în 1988, anul transferării la Steaua, Silviu Lung ajută Universitatea Craiova să câştige două campionate (1980 şi 1981) şi patru cupe ale României (1977, 1978, 1981, 1983), fiind om de bază al echipei supranumite "Craiova Maxima", ce reuşeşte să elimine din cupa UEFA pe Fiorentina, Girondins Bordeaux sau Kaiserslautern. În 1988, Silviu Lung a plecat la Steaua, pentru a-i lua locul în poarta roş-albaştrilor unui alt mare portar al fotbalului românesc, Helmuth Duckadam. În cele două sezoane petrecute în capitală, el a câştigat un titlu de campion, o cupă a României, şi a evoluat în finala Cupei Campionilor Europeni din 1989, pierdută de Steaua cu 4-0 în faţa lui AC Milan.

Talentul său a fost remarcat repede şi de selecţionerii Naţionalei României de la vremea respectivă, fiind convocat constant şi titular la turneele finale ale Campionatului European din Franţa 1984, şi Campionatului Mondial din Italia 1990.

A jucat şi un an în Spania
După revoluţia din 1989, Silviu Lung a plecat în Spania la Logrones, însă după numai un sezon s-a întors la Craiova, mai întâi la Electroputere (1991-1993), şi apoi din nou la Universitatea, unde îşi şi încheie cariera (1994).

Dacă atacanţii se remarcă de-a lungul timpului prin numărul şi spectaculozitatea golurilor marcate, portarii rămân cu meciurile mari jucate. De-a lungul carierei, Silviu Lung a evoluat în mai multe meciuri memorabile, când prin intervenţiile sale şi-a ajutat echipa să obţină rezultate mari. Astfel, merită amintite meciurile Girondins Bordeaux - Universitatea Craiova din sezonul 1982-1983, Italia -România din 1982, sau România - URSS din 1990.

După retragere, Lung a ales să devină antrenor, ocupându-se în principal de pregătirea portarilor, dar cochetând şi cu funcţia de principal, trecând pe la echipe ca Universitatea Craiova, Minerul Motru sau FC Naţional. În prezent, Silviu Lung este responsabil cu pregătirea portarilor la Pandurii Târgu Jiu după ce sezonul trecut a făcut acelaşi lucru la Gloria Buzău.


Fişier(e) ataşate Thumbnail(uri)
   

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
Postează răspuns 


Săritura forum:


Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
10 Musafir(i)

Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut