Postează răspuns 
 
Evaluarea subiectului:
  • 0 voturi - 0 în medie
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Ştiri Farul Constanţa
09-28-2009, 06:46 PM
Mesaj: #81
RE: Ştiri Farul Constanţa
Fariştii s-au ales cu primele blocate

După eşecul cu Săgeata Stejaru, Consiliul Director al FC Farul a hotărât să ia măsuri de ordin financiar împotriva jucătorilor.

Conducătorii Farului i-au anunţat pe fotbalişti după joc că nu vor mai lua nicio primă de joc până nu ajung în primele două locuri din clasament.

"Păcat de jocul bun din prima repriză, când am dominat total, am dus mingea până în 6 m şi am avut 5-6 ocazii de gol clare. Din păcate, s-a terminat 0-1, un alt rezultat trist pentru noi. Vom avea o toamnă foarte zbuciumată. Va trebui să aducem urgent puncte de afară", a declarat Mircea Crainiciuc, preşedintele executiv al Farului.

Patronul Giani Nedelcu îi dă credit în continuare antrenorului Marius Şumudică, însă, dezamăgit de atitudinea unora dintre fotbaliştii actuali, a anunţat că va mai aduce jucători.

"Postul lui Şumudică nu e în pericol. Echipa a jucat, a pasat, a dus-o până în 16 m, dar acolo nu trebuie să dea antrenorul gol. Acolo intervine valoarea jucătorului. Dacă era 2-0 la pauză, nu se supăra nimeni. Vom continua să aducem jucători. Cum am schimbat linia de fund, aşa vom schimba şi atacul. Chiar în această săptămână (n.n. - cea trecută), tre-buia să vină trei străini, un mijlocaş central şi două vârfuri, pe care îi aşteptăm acum săptămâna viitoare (n.n. - aceasta). În acest moment, nu putem să aducem o echipă întreagă, dar, în iarnă, 100% va avea loc o remaniere a lotului", a spus Nedelcu.

Oficialii Farului sunt miraţi de prestaţia jucătorilor din meciul cu Săgea-ta, în condiţiile în care motivaţi financiar au fost. "Nu ştim ce să mai credem. Cum să-i mai motivăm? Bani le-am dat, primele şi le-au luat. În această săptămână, am achitat prima pentru meciul cu Sportul, iar prima pentru meciul cu Săgeata o aveau în vestiar. Contra tulcenilor, au jucat, în total, pe 40.000 lei", a arătat Giani Nedelcu.

În urma eşecului cu Stejaru, obiectivulul Farului nu s-a schimbat, rămânând în continuare promovarea. Patronul "rechinilor", care nu regretă şi nu va regreta că a preluat clubul, este de părere că şi lotul actual permite accederea în prima ligă, numai că "atitudinea unor jucători, în general cei care au salarii foarte mari, lasă de dorit, nu e pe măsura banilor pe care-i iau".

Nedelcu nu a dat nume, dar se pare că, printre alţii, e supărat şi pe Chico. "Un jucător de la noi are contractul cât primul 11 al Tricolorului Breaza", a spus Mircea Crainiciuc, completat de patron: "Şi a ieşit la meciul cu Petrolul, zicând că nu e motivat să joace". În acea partidă, atacantul portughez a fost înlocuit în minutul 42, zvonindu-se că el a cerut schimbarea.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-28-2009, 07:54 PM
Mesaj: #82
RE: Ştiri Farul Constanţa
Bosanceanu: Nu am facut blaturi si am avut probleme cu arbitrii

Fostul patron al echipei Farul Constanta, Gheorghe Bosanceanu, sustine ca a avut de suferit deoarece nu a dorit sa se implice in jocurile murdare din fotbalul romanesc.

"Cat am fost in fotbal, nu mi s-a propus sa fac niciun blat. Pozitia mea a fost clara si din acest motiv am avut atatea probleme cu arbitrii, acest lucru se vede si din zecile de memorii facute de clubul Farul Constanta", a declarat Gheorghe Bosanceanu la Telesport.

In sezonul trecut, Gheorghe Bosanceanu a criticat dur arbitrajele echipei sale, iar dupa ce echipa sa a retrogradat s-a retras din fotbal.

In acest moment, echipa de la malul marii este patronata de omul de afaceri Giani Nedelcu.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-29-2009, 10:31 PM
Mesaj: #83
RE: Ştiri Farul Constanţa
Farul verifică, în această săptămână, trei fotbalişti portughezi

Jucătorii erau aşteptaţi să aterizeze în România aseară. Doi sunt atacanţi, iar unul joacă mijlocaş defensiv sau fundaş central.

Eficacitatea extrem de redusă a Farului i-a determinat pe conducătorii constănţeni să fixeze ca prioritară întărirea compartimentul ofensiv, care stă doar în doi oameni, Marius Ene şi Chico, ambii cu evoluţii slabe în ultimele meciuri.

După eşecul cu Săgeata Stejaru, patronul Farului, Giani Nedelcu, a anunţat sosirea a trei fotbalişti străini, două vârfuri şi un mijlocaş central, care, potrivit lui Mircea Crainiciuc, preşedintele executiv al clubului, erau aşteptaţi aseară în ţară. Toţi sunt portughezi.

"Vârfurile sunt Joao Batista (27 ani) şi Helder Baros Ramos (28 ani), iar mijlocaşul defensiv (sau stoper) - Hugo Eleuterio Martins Valdez „Tero” (26 ani, 1,84 m - 78 kg). Atacanţii sunt şi ei înalţi, ambii având peste 1,80 m. Batista vine din liga secundă portugheză, ca şi mijlocaşul, fost la Beira Mar, iar Helder a jucat în liga a doua belgiană. Îi aşteptăm să aterizeze în România diseară (n.n. - aseară), aproape de miezul nopţii. Vor fi monitorizaţi în această săptămână, urmând ca antrenorii să hotărască în privinţa lor. Eventuala aducere a celor doi atacanţi nu implică renunţarea la Ene şi Chico, aşteptăm şi revanşa lor", a declarat, ieri, pentru "Cuget Liber", Crainiciuc.

"Să-i văd şi eu pe cei care vor veni. Dacă au valoare, e OK, sunt bineveniţi", a spus antrenorul principal Marius Şumudică. Tehnicianul farist a subliniat problemele pe care le are echipa la finalizare, remarcând că mai trebuie aduşi atacanţi.

"Cu Sportul şi cu Petrolul am avut o grămadă de ocazii, cu Stejaru, la fel, vreo 7-8… Nu putem marca. Treaba mea e să îi duc în faţa porţii, nu pot intra eu să o bag în poartă. Sau poate că, glumind, de etapa viitoare o să mă dezbrac şi eu şi poate o să fiu mai inspirat în faţa porţii. Datoria mea este să fac echipa să joace, iar în trei luni de când sunt la Farul, eu zic că se vede o îmbunătăţire a evoluţiei. E de semnalat că aducem mingea la finalizare, dar, ca un mare minus, din păcate, ratăm. E vorba însă şi de oboseală, în 14 zile am jucat şase meciuri, ceea ce se vede în condiţiile în care nu avem un lot numeros", a arătat Şumudică.

Întrebat ce se întâmplă cu Ene, antrenorul a răspuns: "Nu ştiu, întrebaţi-l pe el. Eu îl bag să joace, el ratează… Când îi cer explicaţii, spune că vrea, dar nu poate".

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-29-2009, 10:33 PM
Mesaj: #84
RE: Ştiri Farul Constanţa
Fatai, titular la Mondiale, în Nigeria - Spania 0-2

Tânărul fotbalist nigerian al Farului Kehinde Fatai a început ca titular, ieri, partida "vulturilor" de la Cairo, de la Campionatul Mondial Under-20 din Egipt, cu Spania, contând pentru etapa a doua a grupei B a întrecerii şi încheiată cu victoria ibericilor, scor 0-2 (Fran Merida 33, 83p).

Fatai (19 ani) a evoluat cu numărul 9, în atac, şi a fost pe teren doar în prima repriză, selecţionerul nigerian Samson Siasia înlocuindu-l la pauză cu Omatsone Aluko. Cât a jucat, Fatai a avut două acţiuni mai periculoase, în minutul 5, la 0-0, când a pornit o fază încheiată cu o ratare importantă a Nigeriei, şi în minutul 36, la 0-1, când l-a presat pe un adversar, care a fost aproape de autogol.

În ultimul meci din grupă, Nigeria întâlneşte Tahiti, pe 1 octombrie, de la ora 19,45.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-30-2009, 08:24 PM
Mesaj: #85
RE: Ştiri Farul Constanţa
Primul antrenament cu Farul pentru doi portughezi şi un angolez

Antrenorul "marinarilor", Marius Şumudică, a avut sub observaţie, aseară, patru nume noi, trei fotbalişti străini şi un român.

Cei trei jucători străini anunţaţi de Mircea Crainiciuc, preşedintele executiv al Farului, Mawete Joao Batista "Junior", Helder Baros Ramos (atacanţi) şi Hugo Eleuterio Martins Valdez "Tero" (fundaş central sau mijlocaş la închidere), au sosit la Constanţa în zorii zilei de marţi, iar aseară au efectuat primul antrenament sub comanda antrenorului Marius Şumudică, urmând a fi testaţi şi zilele acestea.

Mawete "Junior" (27 ani, 1,80 m - 78 kg) este angolez, dar are şi cetăţenie portugheză, iar Helder (28 ani) şi „Tero” (26 ani, 1,84 m - 78 kg) sunt portughezi.

Mawete a evoluat sezonul trecut în liga a doua din Cipru, la Chalkanoras Idaliou, care a ocupat locul 12 şi a retrogradat. În 2007/2008 a jucat la FC Verbroedering Geel (Belgia, liga a doua), anterior la Walsall (Anglia), iar în Portugalia la echipe precum GD Olivais e Moscavide, Benfica B sau Sporting Braga. În CV-ul său figurează însă şi celebra Benfica, în campionatele 1999/2000 (4 meciuri - 0 goluri) şi 2001/2002 (8 - 2), când la echipa din capitala Portugaliei evoluau Enke, Okunowo, Poborsky, Maniche, Joao Pinto, Nuno Gomes, Simao Sabrosa, Zahovic, Drulovic sau Cadete.

"Eventualul transfer la Farul este o oportunitate pentru mine de a-mi continua cariera. Despre campionatul din România nu ştiu prea multe, dar despre Farul am aflat că e un club mare, cu ştate vechi în prima ligă. Acum e în divizia a doua, dar încearcă să promoveze. Aş vrea să ajut şi eu la acest proiect. Ultima dată, am jucat în Cipru, dar nu am semnat prelungirea contractului, pentru că voiam o echipă mai bună, care să mă ajute să evoluez din nou la echipa naţională şi la Cupa Africii", a declarat Mawete, care are 15 jocuri şi 6 goluri la echipa Under-20 a Angolei şi 8 partide (4 goluri) la formaţia Under-23.

"Tero" a jucat, printre altele, la formaţia portugheză de ligă secundă Beira Mar, iar celălalt lusitan, Helder, tot în ligă inferioară portugheză, la formaţia Lagao.

Al patrulea nume nou de aseară a fost Ştefan Petre, un atacant înalt, de 23 de ani, liber de contract, care a jucat şi pe la Turistul Pantelimon, însă, s-a văzut, e complet nepregătit, astfel că Şumudică l-a oprit şi dintr-o serie de alergare şi nu l-a folosit la exerciţiul de finalizare de la sfârşitul antrenamentului, anunţându-l că nu are rost să mai stea la probe.

"Detaşaţi-vă de rezultatul partidei cu Săgeata!"
Marius Şumudică, antrenorul principal al Farului, le-a ţinut o scurtă cuvântare elevilor săi, aseară, pe gazon, înainte de începerea antrenamentului, cerându-le să uite că meciul cu Săgeata Stejaru s-a încheiat cu 1-0 pentru tulceni şi să se gândească numai la victoria de la Botoşani.

"Detaşaţi-vă de rezultatul de duminică. Acum, trebuie să vă gândiţi numai că e obligatoriu să luăm trei puncte sâmbătă, la Botoşani. Dacă vom juca precum cu Sportul şi cu Stejaru, dar vom elimina ratările, succesul nu are cum să nu fie al nostru", a spus Şumudică.

Mai în glumă, mai în serios, antrenorul i-a spus lui Soare că dacă, astăzi, nu vine cu aceeaşi greutate corporală ca aseară, nu îl mai primeşte la antrenament.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-30-2009, 08:24 PM
Mesaj: #86
RE: Ştiri Farul Constanţa
B. Andone şi Chico, probleme după meciul cu Stejaru

De la antrenamentul de aseară al Farului, efectuat pe terenul secund, au lipsit atacanţii Ene (învoit pentru rezolvarea unor probleme personale, vine astăzi) şi Chico (Marius Şumudică a spus că e accidentat) şi mijlocaşul Matei (plecat la echipa naţională Under-19, motiv pentru care va rata meciurile cu FC Botoşani şi Cetate Suceava).

Antrenorul - jucător Bogdan Andone acuză o lovitură la piciorul drept, primită în meciul cu Săgeata Stejaru, iar la şedinţa de pregătire a efectuat numai alergări, urmând a vedea astăzi cum se va simţi.

La antrenamentul urmărit din tribună şi de preşedintele executiv Mircea Crainiciuc, au fost prezenţi 23 de fotbalişti: Vlas, R. Sardescu - portari; Măţel, Papp, Diogo, Barbu, Buzea, Bubuleandră, "Tero", Gaston, Paşcovici - fundaşi; B. Andone, M. Soare, Cristocea, B. Teekloh, Rusmir, Păcuraru, L. Mihai II, Mansur, Leu - mijlocaşi; Helder, Mawete, Şt. Petre - atacanţi.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-01-2009, 07:09 PM
Mesaj: #87
RE: Ştiri Farul Constanţa
Şumudică i-a văzut la meci pe cei trei străini aflaţi în probe la Farul

"Marinarii" au susţinut, aseară, o partidă în familie, la care au fost folosiţi şi Mawete Junior, Helder şi "Tero". Cei trei nu au rupt gura târgului şi probabil că astăzi, când echipa va pleca spre Botoşani, se va lua o decizie în privinţa lor.

Terenul secund al Farului a găzduit, aseară, un meci în familie, pentru două reprize a câte 30 de minute, antrenorul principal Marius Şumudică împărţindu-şi lotul în două echipe: Vlas - Bubuleandră, Barbu, "Tero", Gaston - M. Soare, B. Teekloh, L. Mihai II, Mansur - Mawete, Helder, respectiv Sardescu - Buzea, Diogo, Papp, Paşcovici - Măţel, Păcuraru, Leu - Cristocea, Rusmir - M. Ene.

La pauză, patru jucători au făcut schimb de echipe, post pe post: Paşcovici - Gaston, Păcuraru - Ben, Rusmir - L. Mihai II, Ene - Helder. Şumudică a oprit jocul de câte ori a crezut de cuviinţă, pentru a corecta greşelile. Prima repriză s-a încheiat cu scor alb, iar după pauză s-au dat patru goluri, meciul terminându-se cu scor egal, 2-2 (Mansur 38, Rusmir 55 / Cristocea 54, L. Mihai II 59). Pentru departajare, s-a trecut la executarea de lovituri de la 11 m, unde executanţii au fost: Măţel, L. Mihai II, Papp, Cristocea, Buzea (au transformat), Leu (a ratat), respectiv M. Ene, Soare, Rusmir, Paşcovici (au transformat), Barbu şi Păcuraru (au ratat).

"Nici mai buni, nici mai răi"
Atenţia oficialilor din tribună (pe lângă antrenori, a fost prezent şi preşedintele executiv Mircea Crainiciuc) a fost îndreptată şi spre străinii aflaţi în probe. Deşi Mawete a arătat ceva în plus faţă de ceilalţi doi, totuşi, în ansamblu, cei trei nu au impresionat şi au şanse destul de mici să rămână. Mai mult ca sigur, o decizie în privinţa lor se va lua astăzi.

"Cei trei nu sunt nici mai buni, nici mai răi faţă de ce avem noi în lot în acest moment. Totuşi, trebuie ţinut cont că e foarte greu să transferi jucători în timpul campionatului, doar de afară poţi aduce. Cel care a fost la Benfica (n.n. - Mawete, în urmă cu 7-10 ani), a arătat ceva, pe combinaţii. Sigur, antrenorul va decide, dar eu zic să mai avem răbdare cu ei 3-4 zile. Şi Gerlem, când a venit prima dată la Farul, a fost văzut mai multe zile. Oricum, în săptămâna aceasta nu puteau fi legitimaţi", a declarat, pentru "Cuget Liber", Mircea Crainiciuc.

Chico şi Andone, menajaţi
Nu au evoluat la meci, menajaţi, B. Andone şi Chico, ambii acuzând probleme medicale în urma meciului cu Săgeata Stejaru, Andone la piciorul drept, după o lovitură primită, iar portughezul - probleme sciatice. Pe timpul meciului, Chico a avut un program de alergări şi stretching, iar Bogdan s-a pregătit, mai tare, la antrenamentul de ieri dimineaţă, când Şumudică a lucrat cu elevii săi pe două grupe, fundaşii şi mijlocaşii defensivi, respectiv vârfurile şi mijlocaşii de atac. "Nu se poate să ne creăm atâtea ocazii şi să nu dăm gol. Cu Stejaru, am avut 42 de atacuri. Trebuie să rezolvăm problema finalizării", le-a zis Şumudică celor din grupa ofensivă, la şedinţa de dimineaţă. Antrenorul Farului a dat asigurări că atât Andone, cât şi Chico vor fi apţi pentru disputa de sâmbătă, de la Botoşani, de la ora 11.

Arbitru din Bucureşti la Botoşani
Farul pleacă spre Botoşani astăzi, după antrenament, urmând a se opri întâi la Roman, de unde va pleca mâine la Botoşani. Meciul va fi arbitrat de Radu Petrescu (Bucureşti); asistenţi, Florin Potora (Turda), Gero Szabo (Cluj); rezervă, Grigore Suhan (Suceava); observatori, Radu Petrescu (Braşov), Aurel Daicu (Suceava).

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-02-2009, 06:30 PM
Mesaj: #88
RE: Ştiri Farul Constanţa
"La Farul, nu încurajăm odihna şi pasivitatea"

Conducerea FC Farul este supărată pe jucători pentru numeroasele puncte pierdute acasă şi pentru locul ocupat în clasament.

Mircea Crainiciuc, preşedintele executiv al Farului, a declarat că, din partea noilor investitori, există toată atenţia faţă de echipă, dar situaţia actuală, locul 9, după şapte etape, cu -2 la "adevăr", trebuie să îi trezească pe jucători.

"Aşteptăm mai mult de la băieţi. Suntem în continuare supăraţi pe ei. Am pierdut foarte multe puncte acasă, opt, nepermis pentru o echipă care are ca obiectiv promovarea. Sunt foarte mulţi fotbalişti care primesc salarii substanţiale, iar aportul lor este mic sau foarte mic. Meciul de la Botoşani e un moment în care se pot trezi, însă numai printr-un efort personal şi printr-un spirit de sacrificiu mărit. Le-am tot spus aceasta. Nu se poate ca în jocuri precum cel cu Stejaru, derby-ul Dobrogei, să nu ai dorinţă şi efort. Contra Săgeţii, am luat un singur galben. Din asemenea partide, trebuie să ieşi cu genunchii «în sânge» şi cu multe cartonaşe, pentru încrâncenare, nu ca noi. Ocupăm locul 9, iar obiectivul este 1-2", a arătat Crainiciuc.

"Nu avem disponibilitatea de a încuraja odihna şi pasivitatea pe teren", a avertizat preşedintele clubului, dând exemplu pe Sportul Studenţesc, echipă care "nu a primit salariile de cinci luni, dar cum a jucat cu noi, cât de mult şi-a dorit victoria şi ce greu am bătut-o?".

"Traversăm o perioadă de criză şi, totuşi, la salariile acestea imense, am ajuns să avem doar la câţiva jucători restanţe de o lună. Şi, aten-ţie, aveau banii încasaţi dacă bă-teau Săgeata, pentru că astfel luau şi salariile. Patronii au venit pregătiţi la meci: pe lângă prima de joc, pe care jucătorii o aveau la cabine, aveau şi o parte din salarii. Patronii au venit cu 40.000 lei: 20.000 lei prima şi cu 20.000 lei le plăteau din salarii", a declarat Crainiciuc.

Preşedintele Farului a dezvăluit că, săptămâna viitoare, clubul se va judeca cu Gosic şi Rastovac pentru rezilierea contractelor. "Deja am înaintat dosarele. Toată vara am discutat cu ei, dar n-au vrut să înţeleagă. În orice situaţie, omenească, sportivă, profe-sională, ei trebuiau să accepte renegocierea contractelor sau, pentru banii mulţi pe care-i primesc, să-şi arate valoarea şi măiestria, ceea ce nu au făcut", a mai spus Mircea Crainiciuc.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-02-2009, 06:34 PM
Mesaj: #89
RE: Ştiri Farul Constanţa
Fatai a dat gol pentru Nigeria la Mondiale

Atacantul nigerian al Farului, Kehinde Fatai, a înscris un gol pentru echipa sa naţională Under-20 în victoria de aseară cu 5-0 (4-0) contra formaţiei statului Tahiti, de la Campionatul Mondial din Egipt. Fatai, care a fost titular şi a jucat până în mi-nutul 71, a marcat golul de 3-0, în minutul 34, celelalte reuşite venind în minutele 15, 24, 45+1 şi 90.

A fost ultimul meci al Nigeriei în grupa preliminară B, africanii clasându-se pe locul trei, cu trei puncte (o victorie şi două înfrân-geri, golaveraj 5-3), şi aşteptând încheierea, mâine, a partidelor din grupe, pentru a vedea dacă acced în optimi.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-02-2009, 06:48 PM (Acest mesaj a fost modificat ultima dată: 10-02-2009 06:48 PM de Sebi Raducu.)
Mesaj: #90
RE: Ştiri Farul Constanţa
Federaţia Română i-a retras lui Rusmir dreptul de joc

Mijlocaşul sârb Dejan Rusmir nu a plecat, ieri, spre Botoşani cu Farul, Federaţia Română de Fotbal retrăgându-i momentan dreptul de joc, în urma litigiului pe care-l are cu un impresar.

"Rusmir are de plătit o sumă. A avut proces cu impresarul şi l-a pierdut. Până nu va achita banii, nu va putea juca. Azi (n.n. - ieri) dimineaţă, am primit telegramă de la Federaţie că Dejan nu va evolua la meciul de la Botoşani, dacă nu-şi rezolvă până mâine (n.n. - astăzi) litigiul", a spus, ieri, Mircea Crainiciuc, preşedintele executiv al Farului, înainte de încheierea antrenamentului echipei.

După şedinţa de pregătire, Crainiciuc a vorbit din nou cu Rusmir şi, cum situaţia nu s-a rezolvat, sârbul nu a făcut de-plasarea la meci. "E problema lui Rusmir şi el trebuie să şi-o regleze", a declarat şi antrenorul Marius Şumudică.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
Postează răspuns 


Săritura forum:


Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
4 Musafir(i)

Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut