RomanianSoccer Forum

Versiunea integrală: Stiri despre arbitrajul romanesc si nu numai
În acest moment vizualizezi o versiune simplificată a conţinutului. Vezi versiunea integrală cu formatarea adecvată.
Pagini: 1 2 3 4 5 6 7 8 9
Comitetul de Urgenţă al FRF a aprobat noua conducere a Comisiei Centrale a Arbitrilor

Comitetul de Urgenţă al FRF s-a întrunit, marţi, şi a aprobat cererea lui Vasile Avram pentru organigrama Comisiei Centrale a Arbitrilor, care va fi formată din 11 membri în mandatul acestuia, au declarat surse din CCA.

Ioan Igna este noul prim-vicepreşedinte al Comisiei, în timp ce Mircea Salomir şi Constantin Gheorghe sunt vicepreşedinţi. Preşedinte de onoare rămâne Nicolae Rainea.

Membrii CCA vor fi Nicolae Grigorescu, Cornel Sorescu, Costin Toma, Vasile Curt, Stan Prodan, Cornel Fecioru şi Nicolae Mavrodin, ultimii cinci urmând să fie cooptaţi în lotul de observatori pentru primul eşalon.

Biroul Executiv al Comisiei va fi format din preşedintele Vasile Avram, Ioan Igna, Constantin Gheorghe, Cornel Sorescu şi Stan Prodan.

Vasile Avram a fost numit în funcţia de preşedinte al CCA în urmă cu aproximativ trei săptămâni, când i-a luat locul demisionarului Aron Huzu, iar mandatul său va expira în primăvara anului viitor, atunci când vor avea loc alegerile pentru preşedinţia FRF.
Arbitrii şi observatorii partidelor de vineri, din etapa a 6-a

Sebastian Colţescu va oficia la centru partida inaugurală a etapei a 6-a, cea dintre Pandurii Târgu Jiu şi CFR Cluj, informează, marţi, site-ul oficial al Comisiei Centrale a Arbitrilor.

Vineri, 11 septembrie:

PANDURII TÂRGU JIU - CFR CLUJ, ora 20:00

Arbitri: Sebastian Colţescu - Octavian Şovre, Eduard Dumitrescu

Observator: Nicolae Rainea

FC BRAŞOV - CEAHLĂUL PIATRA NEAMŢ, 21:30

Arbitri: Ciprian Danşa - Zoltan Szekely, Micloş Nagy

Observator: Mureşan Ion.
Lăzărescu: "CCA trebuia formată din foşti arbitri FIFA, dar văd că nu se mai respectă acest lucru"

Fostul vicepreşedinte al CCA, Dan Lăzărecu, contestă actuala componenţă a comisiei şi susţine că atunci când el şi Aron Huzu au stabilit fosta organigramă au fost obligaţi să aducă doar foşti arbitri FIFA, lucru care nu s-a mai respectat acum.

"După ce am fost numiţi la CCA, a trebuit să numim şi restul membrilor din comisie. La un moment dat, eu şi Aron Huzu, preşedintele de atunci, am plecat de urgenţă până în Austria la un curs de intruire sub egida FIFA şi UEFA. Când ne-am întors am aflat că membrii CCA trebuie să fie foşti purtători de ecuson FIFA. Ne-am conformat, dar văd că acum nu s-a mai respectat acest lucru. De asemenea, în comisie trebuiau să fie două treimi centrali şi o treime asistenţi, iar din ce văd acum nici asta nu se respectă. Ce să zic? Nici nu mai am ce să comentez", a spus Lăzărescu.

Dintre cei 11 membrii ai noii Comisii Centrale a Arbitrilor doar 8 au fost purtători ai ecusonului FIFA, cei trei incriminaţi de Lăzărescu că nu corespund cerinţelor fiind Cornel Sorescu, Stan Prodan şi Costin Toma.

De asemenea, dintre cei 11 membri 6 au fost centrali şi 5 asistenţi, iar Lăzărescu susţine că acest lucru nu respectă proporţia amintită. Cu toate acestea, unii dintre foştii arbitri din CCA au fost de-a lungul carierei atât centrali, cât şi asistenţi, iar în acest caz proporţia ar fi corectă.

Un alt fost membru al comisiei a afirmat că este dezamăgit de ce se întâmplă în arbitrajul românesc în acest moment: "Domnul Huzu trebuia să numească şi ceilalţi membri şi deja se gândise la anumiţi oameni. A plecat în Austria, iar cei din FRF probabil au aflat pe cine vrea să aducă cu el. Nu le-a convenit şi au băgat prevederea aceea cu arbitri FIFA în regulament ca să îl îndrepte spre alţi oameni. Probabil au vrut să îl dirijeze pe Huzu aşa cum vor ei. E păcat ce se întâmplă, pentru că la CCA se începuse o muncă de durată şi care ar fi avut efecte clare. Am un gust amar, pentru că arbitrii nu sunt o forţă şi e păcat".

Cu toate acestea, actualul şef al CCA, Vasile Avram, a declarat că aceaste prevederi nu există în regulament şi nici nu au existat vreodată: "Nu vreau să comentez ce spun alţii din vechea conducere, pentru că nu mă interesează. Acele prevederi despre care se vorbeşte nu au fost aprobate niciodată de Comitetul Executiv al FRF pentru că erau anti-constituţionale şi erau împotriva legilor FIFA şi UEFA. Aşadar, nu ştiu de ce se face atâta caz. Eu am cerut să îmi fie aprobată o componenţă a CCA şi aşa s-a întâmplat".

Comitetul de Urgenţă al FRF s-a întrunit, marţi, şi a aprobat cererea lui Vasile Avram pentru organigrama Comisiei Centrale a Arbitrilor, care va fi formată din 11 membri în mandatul acestuia, au declarat surse din CCA.

Ioan Igna este noul prim-vicepreşedinte al Comisiei, în timp ce Mircea Salomir şi Constantin Gheorghe sunt vicepreşedinţi. Preşedinte de onoare rămâne Nicolae Rainea. Membrii CCA vor fi Nicolae Grigorescu, Cornel Sorescu, Costin Toma, Vasile Curt, Stan Prodan, Cornel Fecioru şi Nicolae Mavrodin, ultimii cinci urmând să fie cooptaţi în lotul de observatori pentru primul eşalon. Biroul Executiv al Comisiei va fi format din preşedintele Vasile Avram, Ioan Igna, Constantin Gheorghe, Cornel Sorescu şi Stan Prodan.

Vasile Avram a fost numit în funcţia de preşedinte al CCA în urmă cu aproximativ trei săptămâni, când i-a luat locul demisionarului Aron Huzu, iar mandatul său va expira în primăvara anului viitor, atunci când vor avea loc alegerile pentru preşedinţia FRF.
Arbitrii şi observatorii meciurilor de sâmbătă, din etapa a 6-a

Mugurel Drăgănescu va conduce la centru meciul Dinamo-Oţelul Galaţi, din etapa a 6-a a Ligii I, informează site-ul oficial al Comisiei Centrale a Arbitrilor.

Sâmbătă, 12 septembrie:

UNIREA URZICENI - UNIREA ALBA IULIA, ora 17:00

Arbitri: Marius Avram - Ioan Onicaş, Vasile Marinescu

Observator: Constantin Ştefan

DINAMO - OŢELUL GALAŢI, ora 19:00

Arbitri: Mugurel Drăgănescu - Mihai Artene, Eduard Crângaşu

Observator: Mircea Salomir

GLORIA BISTRIŢA - INTERNAŢIONAL CURTEA de ARGEŞ, ora 19:30

Arbitri: Ovidiu Haţegan - Florin Ungureanu, Florin Păunescu

Observator: Mircea Neşu.
Arbitrii şi observatorii partidelor de duminică şi luni, din etapa a 6-a

Partida dintre Rapid şi FC Vaslui, din etapa a 6-a a Ligii I, va fi arbitrată de Augustus Constantin, deşi moldovenii ceruseră ca acest joc să fie condus de o brigadă din străinătate, informează site-ul Comisiei Centrale a Arbitrilor.

Arbitrii şi observatorii partidelor de duminică şi luni, din etapa a 6-a a Ligii I:

Duminică, 13 septembrie:

RAPID-FC VASLUI, ora 18:00

Arbitri: Augustus Constantin - Cristian Nica, Ionel Popa

Observator: Nicolae Grigorescu

GAZ METAN MEDIAŞ-STEAUA, ora 20:00

Arbitri: Alexandru Deaconu - Aurel Oniţă, Dorin Mudura

Observator: Octavian Ştreng

FC TIMIŞOARA-ASTRA PLOIEŞTI, ora 21:00

Arbitri: Istvan Kovacs - Iulian Szekely, Nicolae Megheşan

Observator: Ioan Mureşan

Luni, 14 septembrie:

POLITEHNICA IAŞI-UNIVERSITATEA CRAIOVA, ora 20:00

Arbitri: Teodor Crăciunescu - Adrian Vidan, Sebastian Gheorghe

Observator: Daniel Diaconu.
Porumboiu: "Penibil e un cuvînt prea frumos pentru Danşa! Nici la district nu dai un asemenea penalti"

Patronul lui FC Vaslui, Adrian Porumboiu, a comentat în termeni duri prestaţia lui Ciprian Danşa în partida de astăzi şi spune că Braşovul este avantajat sistematic de arbitri.

"Cuvîntul penibil e prea frumos pentru ce a făcut azi Danşa. Nu se pune problema de eliminare la Ferariu, la penalty a fost prost plasat arbitrul. Nu ai cum să dai asemenea decizii nici la district, la orice nivel eşti, te faci de rîs. Cînd voi vedea o decizie măcar de aut împotriva Braşovului, atunci o să putem vorbi din alte perspective", a spus Porumboiu la GSP TV.

[Imagine: 900-175754-cipriandansa.jpg]
Vasile Avram: "CCA nu este casă de comenzi"

Preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Vasile Avram, a comentat acuzaţiile care i-au fost aduse din partea oficialilor nemţeni după meciul dintre FC Braşov şi Ceahlăul. Avram s-a apărat în faţa lui Gheorghe Ştefan şi a spus că el nu mai acceptă sugestii în privinţa delegărilor.

"CCA nu mai este casa de comenzi. Nu mai primim nici un fel de propuneri. Am tot rspectul pentru Gheorghe Ştefan, dar el nu este bine informat. Eu nu am pe cine să deleg, aici e o problemă. Am venit numai de două săptămîni şi am un lot de arbitrii destul de restrîns. Am nevoie de timp pentru a aduce arbitrajul românesc pe linia de plutire", a spus Vasile Avram la GSPTV.
"Vom evita să-l mai delegăm la meciurile Stelei pe arbitrul Deaconu!"

Preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA), Vasile Avram, a declarat, marţi, că este posibil să nu-l mai delege pe arbitrul Alexandru Deaconu la meciurile echipei Steaua, o perioadă, pentru a evita posibilele speculaţii pe seama prestaţiei acestuia la jocurile formaţiei bucureştene.

"A trecut un an şi jumătate de la momentul acela cu bricheta şi cred că este timpul să trecem peste ceea ce s-a întâmplat la acel meci Rapid - Steaua, condus de Alexandru Deaconu. Dar poate că vom evita să-l mai delegăm, o perioadă, la meciurile Stelei, pentru a se evita orice discuţii. Totuşi, cred că şi dacă va mai fi delegat la un joc al Stelei abia peste cinci ani, tot se va mai discuta pe această temă. Însă de la acel meci din Giuleşti, Deaconu a mai arbitrat Steaua şi nu au fost probleme", a spus Avram, comentând unele declaraţii referitoare la presupusa prietenie dintre preşedintele CCA şi preşedintele clubului FC Steaua, Valeriu Argăseală, relaţie care ar influenţa delegările arbitrilor.

Arbitrul Alexandru Deaconu a condus de două ori formaţia Steaua în primele şase etape ale actualului campionat: meciul Steaua - Unirea Urziceni, scor 0-1 (etapa a III-a), şi jocul Gaz Metan Mediaş - Steaua, scor 2-4, disputat duminică, în etapa a VI-a.

Partida Rapid - Steaua, disputată la 20 martie 2008, în etapa a XXIV-a a Ligii I, ediţia 2208-2009, a fost întreruptă în minutul 74, după ce arbitrul Alexandru Deaconu a fost lovit de o brichetă aruncată din tribună.

Tot marţi, Avram a mai spus că s-a efectuat o testare prin care s-a verificat nivelul cunoştinţelor de limbă engleză la arbitrii aleşi de membri CCA pentru selecţia în vederea completării lotului FIFA, în urma retragerii lui Sorin Corpodean şi Aurelian Bogaciu, după scandalul de corupţie de la Piteşti. Un asemenea test vor da şi arbitrii asistenţi dintre care se va alege înlocuitorul lui Marcel Savaniu, ieşit de pe lista FIFA din acelaşi motiv ca Bogaciu şi Corpodean.

Preşedintele CCA a mai menţionat că arbitrajul are probleme la nivelul reprezentării naţionale, prea multe judeţe neavând reprezentanţi în rândul arbitrilor, asistenţilor şi observatorilor la Liga I. "Încercăm să repopulăm harta României cu arbitri şi asistenţi delegaţi la partidele din Liga I. De exemplu, oraşe ca Timişoara şi Cluj nu au niciun arbitru în Liga I. Sunt judeţe care, de foarte mulţi ani, nu au niciun arbitru şi niciun asistent la acest nivel. La fel şi în cazul observatorilor, chiar dacă am mărit numărul acestora, de la 18 la 26. Vom acorda facilităţi, oportunităţi, vom efectua cursuri intensive, vom face monitorizare şi perfecţionare, pentru a aduce arbitri la Liga I din toate zonele ţării. Prin asta, vom reuşi, cel puţin, să rezolvăm anumite probleme cu delegările. Nu avem garanţia că, astfel, va creşte neapărat şi valoarea arbitrajului românesc. Nu ştiu dacă, în următorii 10-15 ani, România va mai avea arbitri la nivelul de performanţă atins de Nicolae Rainea şi de Ioan Igna", a explicat Avram.

Şeful arbitrilor a mai anunţat că vor fi trimişi, incognito, supervizori din partea CCA, la anumite meciuri din ligile a doua şi a treia. "Vom urmări, astfel, activitatea observatorilor din eşaloanele inferioare şi vom face comparaţii între rapoartele lor şi ale supervizorilor noştri. La Liga I nu este cazul, pentru că, la meciurile de acolo, are şi Liga Profesionistă reprezentanţi", a mai spus Avram.
Alexandru Tudor va arbitra jocul Werder Bremen-Atheltic Bilbao

Arbitrul român Alexandru Tudor a fost delegat la partida dintre Werder Bremen (Germania) şi Athletic Bilbao (Spania), din runda a doua a grupelor Ligii Europa, care va avea loc la data de 1 octombrie.

Tudor va fi ajutat de asistenţii Cristian Nica şi Aurel Oniţa, în timp ce arbitri adiţionali vor fi Ovidiu Haţegan şi Marius Avram. Central de rezervă va fi pentru acest joc Radu Petrescu, în timp ce observator pentru arbitri va fi portughezul Vitor Melo Pereira. Delegatul din partea UEFA a fost ales letonul Janis Mezeckis.

Partida dintre Werder Bremen şi Athletic Bilbao, din etapa a doua a grupei L a Ligii Europa, se va disputa joi, 1 octombrie, de la ora 20:00.
Arbitrii şi observatorii partidelor de sâmbătă şi duminică din etapa a 8-a

Alexandru Tudor a fost delegat să conducă derby-ul etapei a 8-a dintre FC Braşov şi Steaua, care se va disputa duminică, informează site-ul CCA.

Sâmbătă, 26 octombrie:

GAZ METAN MEDIAŞ - DINAMO, ora 16:00

Arbitri: Istvan Kovacs - Ionel Popa, Eduard Dumitrescu

Observator: Cornel Sorescu

UNIREA ALBA IULIA - FC VASLUI, ora 17:00

Arbitri: Cătălin Buşi - Zoltan Szekely, Vladimir Urzică

Observator: Mircea Salomir

POLITEHNICA IAŞI - CEAHLĂUL PIATRA NEAMŢ, ora 18:00

Arbitri: Robert Dumitru - Mircea Orbuleţ, Iulian Szekely

Observator: Ştefan Constantin

FC TIMIŞOARA - UNIVERSITATEA CRAIOVA, ora 21:00

Arbitri: Marian Bordean - Mikloş Nagy, Eduard Crângaşu

Observator: Laszlo Sajtos

Duminică, 27 septembrie:

PANDURII TG. JIU - OŢELUL GALAŢI, ora 16:00

Arbitri: Radu Petrescu - Adrian Vidan, Dorin Mudura

Observator: Nicolae Grigorescu

GLORIA BISTRIŢA - CFR CLUJ, ora 18:00

Arbitri: Mugurel Drăgănescu - Nicolae Megheşan, Bogdan Velicu

Observator: Ioan Igna

FC BRAŞOV - STEAUA, ora 20:00

Arbitri: Alexandru Tudor - Cristian Nica, Octavian Şovre

Observator: Dan Petrescu

RAPID - INTERNAŢIONAL CURTEA DE ARGEŞ, ora 21:45

Arbitri: Marius Avram - Ioan Onicaş, Vasile Marinescu

Observator: Gheorghe Constantin.
Pagini: 1 2 3 4 5 6 7 8 9
URL de referinţă