RomanianSoccer Forum

Versiunea integrală: Stiri despre arbitrajul romanesc si nu numai
În acest moment vizualizezi o versiune simplificată a conţinutului. Vezi versiunea integrală cu formatarea adecvată.
Pagini: 1 2 3 4 5 6 7 8 9
Fostul secretar al CCA, Daniel Diaconu, şi-a dat demisia din funcţia de observator de arbitri

Fostul secretar executiv al Comisiei Centrale a Arbitrilor, Daniel Diaconu, a decis, joi, să îşi înainteze demisia din funcţia de observator de arbitri în semn de protest faţă de discriminările care i-au fost aduse de preşedintele CCA, Vasile Avram, se arată într-un comunicat.

"Înaintez demisia de protest din calitatea de observator de arbitri din cauza numeroaselor discriminări la adresa mea instrumentate de Vasile Avram. Acesta a încălcat cu persistenţă regulamentul CCA şi a transformat acest organism într-o asociaţie familială, cu scop lucrativ, în interesul marii familii 'SC Taţii şi fiii SRL'", se arată în comunicat.

Conform unor surse apropiate fostul secretar executiv, conflictul dintre Diaconu şi Vasile Avram a pornit după ce primul, care s-a ocupat şi de testările fizice ale arbitrilor, nu l-a acceptat în lot pe fiul preşedintelui CCA, Valentin, pentru că era prea mic de înălţime, el având 1,68 metri. La teste, Daniel Diaconu l-a acceptat pe centralul Marius Avram, pentru că are înalţimea de 1,72 metri, dar Valentin era prea scund. După plecarea fostei conduceri a CCA, Vasile Avram a modificat RODAAF-ul, iar în acest moment în cazul arbitrilor nu mai există nicio limită de înalţime.

Aceeaşi sursă susţine că, de la acel episod, Diaconu a fost şicanat în permanenţă de Avram, pentru că "este un om răzbunător", iar acesta a preferat să plece din cadrul corpului de observatori de arbitri pentru Liga I.
Istvan Kovacs şi Marius Avram au fost incluşi pe lista FIFA în locul lui Bogaciu şi Corpodean

Comitetul Executiv al FRF a aprobat în ultima şedinţă propunerile CCA pentru listă FIFA din 2010, iar în locul lui Sorin Corpodean şi Aurelian Bogaciu, implicaţi în scandalul de corupţie, au fost puşi pe listă Istvan Kovacs şi Marius Avram, au declarat joi, surse din cadrul FRF.

În ceea ce priveşte locul lăsat liber de asistentul Marcel Savaniu, şi el implicat în scandalul de corupţie, pe lista FIFA, locul său a fost ocupat de Radu Ghinguleac.

Arbitrii eligibili pentru lista FIFA au susţinut mai multe teste impuse de forul internaţional. Membrii Comisiei Centrale a Arbitrilor au avut mai multe opţiuni pentru lista FIFA şi, pentru a nu exista suspiciuni, a fost organizat un vot, iar cele mai multe dintre acestea au fost obţinute chiar de cei trei cavaleri ai fluierului care au intrat pe lista FIFA. Preşedintele CCA, Vasile Avram, a prezentat în cadrul şedinţei CEx al FRF propunerile pentru arbitri, iar membrii forului au aprobat acest punct fără probleme.

Pentru acest sezon pe lista FIFA vor rămâne doar 5 centrali (Ovidiu Haţegan, Cristian Balaj, Augustus Constantin, Alexandru Deaconu şi Alexandru Tudor) şi 9 asistenţi (Eduard Dumitrescu, Sebastian Gheorghe, Mikloş Nagy, Cristian Nica, Aurel Oniţa, Ionel Popa, Octavian Şovre, Zoltan Szekely şi Adrian Vidan), cei trei care au fost aprobaţi la ultimul CEx urmând să facă parte din lotul internaţional de la data de 1 ianuarie 2010.

Există însă posibilitatea ca România să nu mai aibă 7 centrali pe lista FIFA din cauza scandalului de corupţie, ci doar 6. "FIFA se gândeşte serios să ne mai taie un arbitru de pe listă, după tot ce s-a întâmplat. Totuşi, norocul nostru este că îi avem la UEFA pe Mircea Sandu şi pe Ionuţ Lupescu, iar când ai oameni acolo alta e situaţia. Cu intervenţia lor s-ar putea totuşi să avem tot 7 centrali", au dezvăluit persoane din FRF.

Aurelian Bogaciu, Sorin Corpodean şi Marcel Savaniu au fost excluşi din arbitraj şi implicit de pe lista FIFA, după ce DNA Piteşti a descoperit că sunt implicaţi în scandalul de corupţie din arbitraj, care i-a avut în prim plan pe fostul preşedinte al CCA, Gheorghe Constantin, şi pe patronul formaţiei FC Argeş, Cornel Penescu.
Avram spune că demisia lui Diaconu este cauzată de faptul că acesta nu a fost mulţumit de delegări

Preşedintele CCA, Vasile Avram, a declarat, vineri, că Daniel Diaconu şi-a dat demisia din corpul observatorilor de arbitri pentru că a fost nemulţumit după ce a fost delegat la un meci din Cupa României, în care s-au întâlnit echipe din eşaloanele inferioare.

"Daniel Diaconu şi-a dat demisia, am citit-o, dar nu am înţeles de fapt la ce se referea când a spus că a fost discriminat. Cred că îşi dă prea multă importanţă. L-am delegat la un joc de Liga I, la unul de Liga II-a şi la unul care s-a jucat între echipe din eşaloane inferioare în Cupa României. El a fost deranjat că fost delegat la acel joc de Cupă, dar nici performanţele sale ca fost arbitru asistent nu-l recomandă să aibă prioritate la delegări în faţa altor arbitri", a spus Vasile Avram la conferinţa de presă de la Casa Fotbalului.

Şeful CCA a încercat să explice şi motivele pentru care crede că Diaconu şi-a dat demisia din corpul observatorilor FRF: "L-am sprijinit în CEx din 20 august, m-am rugat pentru el, am zis 'lasă-l domn'e să fie observator', am înţeles că a fost şi la muntele Athos... El avut mai demult un accident, iar toate AJF-urile şi cluburile au strâns bani şi i-au trimis diferite sume. De asemenea, ştiu că există un club care îi dădea salariu lunar 2.500 de lei. După ce şi-a revenit din acel accident, a devenit preot. I-am spus atunci: 'Măi, Daniel, mass-media priveşte arbitrii într-un anumit fel, tu eşti înger, dar vrei să fii şef la draci'. El vroia să fie şi preot, secretar CCA şi observator de arbitri".

Avram a făcut şi o analiză a prestaţiei arbitrilor din ultima etapă de campionat: "În etapa a 7-a nu au fost probleme legate de prestaţia arbitrilor, toţi au primit calificative bune şi foarte bune. Nu am înţeles de ce la anumite partide s-a întârziat nemotivat începerea jocurilor cu 4-5 minute şi nici de ce la partida Steaua-Pandurii s-a acordat o pauză de hidratare, deşi temperatura era de 17 grade Celsius".

Avram a mai spus că trebuie să poarte o discuţie cu Paul Unimătan, care a arbitrat joi în Cupa României, dar care în mai puţin de 24 de ore trebuie să arbitreze partida Unirea Urziceni-Astra Ploieşti, la care a fost delegat: "Nu ştiu dacă este refăcut fizic şi psihic, dar dacă nu va fi, am pregătit deja varianta de rezervă".
Ion Craciunescu: "Daca exista arbitri care se dopeaza, acestia sunt intr-o mare eroare"

Fostul arbitru, Ion Craciunescu a declarat in exclusivitate pentru Sport Total FM, ca stie de faptul ca in arbitrajul din Romania au aparut anumiti arbitri care se dopeaza inaintea unui meci de fotbal si este de parere ca daca se practica aceasta metoda, cei care o fac sunt intr-o mare eroare.

"Se poate intampla ca arbitrii sa se dopeze inaintea unui meci, am auzit de asta. Pana la urma constiinta unora este impusa de anumite rigori ale legii. La arbitrii nu stiu ce substante se folosesc, insa cred ca cine face asta este intr-o mare eroare. Probabil ca fac asta pentru a trece anumite teste fizice. Nu sunt un bautor de cafea, insa am auzit ca o jumatate de ceasca de cafea cu zahar este foarte recomandata. Arbitrii fac performanta la o varsta in care altii au intrerupt demult sportul de performanta. In contextul asta, in care nu este prea multa stiinta, iti mai si fortezi organismul artificial, este extrem de periculos. Marius Avram a fost trecut pe merit pe lista UEFA. Nu vad nicio presiune asupra lui, chiar daca este fiul sefului din arbitraj. Cred ca arbitrul Coltescu nu ar trebui sa fie in afara acestei liste. Istvan Kovac este, dupa parerea mea, sub Coltescu, insa va trebui sa creasca fiind foarte tanar. Nu au mai aparut alti arbitrii decat cei pe care ii stim. Nu sunt cautati si una peste alta au niste probleme foarte mari. S-au facut niste declaratii in care sindicatul arbitrilor nu a fost de acord. Am inteles ca in urma acestei pereri, arbitrul respectiv va fi "decapitat". In Romania nu poti sa-ti spui parerea sincer pentru ca esti dat la o parte. Primul semnal l-au dat prin mine si vor mai urma. Nu m-am gandit niciodata ca noi vom avea o comisie de arbitraj asa cum se prezinta ea acum. Am impresia ca este un fel de campanie electorala sau preelectorala.", a declarat Ion Craciunescu.
Istvan Kovacs şi Marian Bordean au fost reţinuţi de la delegări pe termen nelimitat

Arbitrii Marian Bordean şi Istvan Kovacs au fost reţinuţi de la delegări pe termen nelimitat de CCA, în urma prestaţiilor pe care le-au avut la partidele din etapa a 8-a a Ligii I, a declarat, luni, preşedintele Vasile Avram.

"Marian Bordean şi asistentul Mikloş Nagy de la partida FC Timişoara-Universitatea Craiova au fost reţinuţi de la delegări pe termen nelimitat şi puşi la dispoziţia asociaţiilor judeţene. De asemenea, şi observatorul de la acest joc, Laszlo Sajtos, a fost reţinut pentru că nu a evaluat corect prestaţia lui Nagy. După partida dintre Gaz Metan Mediaş şi Dinamo au fost reţinuţi Istvan Kovacs şi Ionel Popa, la rândul lor puşi la dispoziţia asociaţiilor judeţene", a spus Avram.

Preşedintele CCA a adăugat că nu au mai fost alte probleme la partidele din etapa a 8-a a Ligii I şi, per total, este mulţumit de prestaţiile celorlalţi arbitri.

FC Timişoara şi Universitatea Craiova au remizat, scor 1-1, în etapa a 8-a a Ligii I. Golul egalizator al bănăţenilor a fost marcat de Mera, dar în prealabil acesta îl faultase pe portarul Silviu Lung Jr. În continuarea fazei, craioveanul Mitchell i-a bruscat pe Mera şi pe Arman Karamian, dar gesturile sale au rămas nesancţionate de către brigada condusă de Marian Bordean.

La partida dintre Gaz Metan şi Dinamo, scor 1-0, oficialii alb-roşiilor au cerut două lovituri de la 11 metri, la Torje şi Andrei Cristea, dar centralul Istvan Kovacs nu a acordat niciuna dintre ele.

În altă ordine de idei, Avram a mai spus că Alexandru Tudor a fost delegat la partida dintre Elveţia şi Israel, care se va disputa în cadrul preliminariilor CM din 2010, la data de 14 octombrie. El va fi ajutat de asistenţii Cristian Nica şi Aurel Oniţa. De asemenea, Cristian Balaj a primit o invitaţia din partea comisiei de arbitraj din Croaţia şi va conduce partida amicală dintre Croaţia şi Qatar, care este programată la data de 8 octombrie.
CCA l-a suspendat pe Altmayer din funcţia de observator după scandalul de la Timişoara-Dinamo Zagreb

Biroul Executiv al Comisiei Centrale a Arbitrilor a decis suspendarea din activitatea de observator a lui Sorin Altmayer, după ce acesta a fost acuzat de faptul că ar fi încercat să-l mituiască pe Dan Alexa înaintea partidei FC Timişoara-Dinamo Zagreb din Liga Europa.

Fost arbitru, Altmayer a fost acuzat la mijlocul acestei săptămâni că a încercat să-l mituiască cu 500.000 de euro pe mijlocaşul lui FC Timişoara, Dan Alexa, înaintea partidei cu Dinamo Zagreb, pentru a nu-şi apăra corect şansele.

Alexa, dar şi patronul bănăţenilor, Marian Iancu, au confirmat tentativa de mită, dar au refuzat să îi rostească numele fostului arbitru. "A venit cineva la mine şi mi-a oferit o sumă de bani, dar am rezolvat situaţia cu domnul Iancu. Nu dau nume pentru că nu am nicio dovadă", a spus Alexa, completat de Iancu: "Cunoaştem subiectul, dar nu pot spune mai mult. E bine că am trecut peste asta, mă bucur că suntem verticali".

FC Timişoara a fost învinsă pe teren propriu de Dinamo Zagreb, scor 0-3, în etapa a 2-a a Ligii Europa, după ce în prima rundă remizase cu Ajax Amsterdam, iar croaţii pierduseră, scor 0-2, cu Anderlecht.
Partida dintre Unirea Urziceni şi FC Vaslui va fi arbitrată de italianul Matteo Trefoloni

Meciul dintre Unirea Urziceni şi FC Vaslui, din etapa a 10-a a Ligii I, va fi condus de o brigadă din Italia, care îl va avea la centru pe Matteo Simone Trefoloni, au declarat, miercuri, surse din cadrul CCA.

Trefoloni va fi ajutat la cele două tuşe de asistenţii Mauro Tonoli şi Andrea Padovan. Centralul italian, care este de profesioe tehnician dentar, are 38 de ani şi a primit ecusonul FIFA de la începutul anului 2004.

Trefoloni a mai arbitrat o dată Unirea Urziceni, chiar la debutul în Liga Campionilor, atunci când ialomiţenii au pierdut partida cu FC Sevilla, scor 2-0. De asemenea, italianul mai are la activ şi meciul tur dintre România şi Serbia, scor 2-3, disputat la Constanţa în preliminariile CM 2010.

Centralul italian a mai condus partida Steaua-Galatasaray, scor 1-0, din turul 3 preliminar al Ligii Campionilor, dar şi întâlnirea dintre Panathinaikos şi Rapid, scor 0-0, din grupele Cupei UEFA, ediţia 2006-2007.

Meciul dintre Unirea Urziceni şi FC Vaslui, din etapa a 10-a a Ligii I, se va disputa vineri, de la ora 18:30.
Alexandru Tudor a fost oprit de la delegări până la clarificarea situaţiei sale medicale

Arbitrul Alexandru Tudor a fost oprit de la delegări până la clarificarea situaţiei sale medicale, el fiind în momentul de faţă suspect de varicelă, a declarat, marţi, preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Vasile Avram.

"Alexandru Tudor a fost oprit de la delegări, atât pentru prestaţia din meciul Rapid-CFR Cluj, cât şi din cauza stării sale de sănătate. A fost oprit până se va şti clar ce are şi, după aceea, dacă va fi cazul, se vor dispune alte măsuri. În momentul de faţă facem supoziţii, nu există niciun act oficial că el ar avea varicelă. Observatorul partidei, Dan Petrescu, a fost oprit şi el de la delegări pentru că nu mi-a comunicat că Tudor ar avea probleme", a spus Avram, care a adăugat că şi asistentul Sebastian Gheorghe a fost oprit de la delegări din cauza prestaţiei slabe.

Oficialul CCA a mai afirmat că a discutat cu Alexandru Tudor de două ori în săptămâna premergătoare meciului din Giuleşti, însă acesta nu i-a comunicat că ar avea probleme de sănătate: "Alexandru Tudor a arbitrat în preliminariile CM, m-a sunat după joc şi era bucuros că a arbitrat bine. L-am felicitat, dar nu mi-a spus nimic că ar avea probleme de sănătate. Vineri m-a sunat iar şi am purtat o discuţie amicală, dar din nou nu mi-a comunicat nimic. Nu mă disculp, pentru că am puterea să-mi asum responsablităţi, dar chiar nu ştiam că are probleme de sănătate, am aflat acest lucru de la televizor. Sunt supărat că nu a venit să vorbească cu mine. Şi după joc am încercat să dau de el, dar nu am putut. În ultimele două zile s-a antrenat în fiecare dimineaţă, iar acest lucru poate să-l confirme fiul meu, pentru că s-a pregătit cu el".

Vasile Avram spune că dacă ştia chiar şi cu o oră înaintea meciului Rapid-CFR Cluj de problemele de sănătate ale lui Tudor, îl putea înlocui cu un alt central: "Tudor ar fi trebuit să stea în carantină, pentru că ştiu cât de gravă este boala. Chiar şi cu o oră înainte dacă ştiam, găseam o soluţie să îl înlocuiesc. Nu vreau să cred că mi-a ascuns. Am impresia că a tratat totul superficial, ca un copil de 7-8 ani. Am discutat cu Cristi Nica, care i-a fost asistent la meciul din preliminarii şi mi-a spus că nu a văzut nici el nimic. Tudor nu i-a spus nici lui Dan Petrescu că ar avea ceva".

Pe de altă parte, preşedintele CCA a mai declarat că arbitrul Cristian Balaj şi asistentul Zoltan Szekely au fost avertizaţi după prestaţia lor de la meciul FC Braşov-Dinamo.

În final, Vasile Avram a precizat că derby-ul Steaua-Rapid, din etapa a 11-a a Ligii I, va fi condus de o brigadă FIFA din Austria, şi a adăugat că Universitatea Craiova nu va mai primi brigăzi de arbitri la următoarele meciuri dacă nu îşi va achita restanţele cu privire la baremurile de arbitraj.
Arbitrii şi observatorii partidelor de vineri din etapa a 11-a

Partida dintre Oţelul Galaţi şi Politehnica Iaşi, din etapa a 11-a a Ligii I, va fi arbitrată de Teodor Crăciunescu, în timp ce Victor Berbecaru a fost delegat la meciul Gaz Metan-FC Braşov, informează site-ul oficial al Comisiei Centrale a Arbitrilor.

Vineri, 23 octombrie:

OŢELUL GALAŢI - POLI IAŞI, ora 15:00

Arbitri: Teodor Crăciunescu - Eduard Dumitrescu, Bogdan Velicu

Observatori: Radu Petrescu, Pavel Peniu

GAZ METAN MEDIAŞ - FC BRAŞOV, ora 20:00

Arbitri: Victor Berbecaru - Dorin Mudura, Radu Ghinguleac

Observatori: Ioan Danciu, Gheorghe Nedelescu.
Derby-ul Steaua-Rapid va fi arbitrat de austriacul Stefan Messner

Meciul dintre Steaua şi Rapid, din etapa a 11-a a Ligii I, va fi arbitrat de o brigadă din Austria, care îl va avea la centru pe Stefan Messner, au declarat, miercuri, surse din cadrul CCA.

Messner va fi ajutat la cele două tuşe de asistenţii Mayr Markus şi Gerd Adanitsch, în timp ce rezervă va fi Robert Dumitru. Observatorii acestei partidei vor fi Stan Prodan şi Alexandru Boc.

Messner are 45 de ani, este purtător al ecusonului FIFA din anul 2001, iar meseria sa este de conducător de camioane. El a mai arbitrat partida Gorica-Steaua, 0-2, din preliminariile Ligii Campionilor, ediţia 2006-2007, precum şi jocul din Cupa UEFA dintre Rapid şi Mlada Boleslav, scor 1-1.

Partida dintre Steaua şi Rapid, din etapa a 11-a a Ligii I, se va disputa duminică, de la ora 20:00, pe stadionul din Ghencea, fără spectatori, după ce roş-albaştrilor le-a fost suspendat terenul de Comisia de Disciplină a LPF în urma incidentelor de la partida cu Gloria Bistriţa.
Pagini: 1 2 3 4 5 6 7 8 9
URL de referinţă