Postează răspuns 
 
Evaluarea subiectului:
  • 0 voturi - 0 în medie
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Ştiri Ceahlăul Piatra-Neamţ
11-01-2009, 11:47 AM
Mesaj: #131
RE: Ştiri Ceahlăul Piatra-Neamţ
Gheorghe Stefan: "Poate acest punct reprezinta un nou inceput pentru noi"

Presedintele de onoare al Ceahlaului Piatra Neamt, Gheorghe Stefan, s-a aratat incantat de punctul obtinut de echipa sa in deplasarea de la Ploiesti, 1-1 contra Astrei.

De asemenea, acesta a tinut sa-l felicite pe antrenorul Gigi Multescu pentru inspiratia de care a dat dovada. "Eu n-am vazut meciul, pentru ca eram la Bacau. Ma bucur ca am obtinut un punct la Ploiesti si poate e un nou inceput pentru echipa noastra. Poate cateodata tot raul e spre bine. Marin Barbu a avut o clauza de reziliere mult mai mare, el nu realizase acest lucru si am renuntat, ca apoi sa apelam la Multescu, el fiind una dintre variante. Poate e mai bine asa. Multescu a avut primul contact cu jucatorii aseara, n-a reusit sa faca niciun antrenament cu ei. Am inteles ca a facut si niste schimbari inspirate, inseamna ca a simtit jocul si trebuie felicitat", a declarat Gheorghe Stefan pentru Sport Total FM.

Referitor la incidentele din finalul partidei, "Pinalti" a precizat: "Am auzit ca au fost unele incidente. Din pacate a existat gestul lui Liviu Ganea, gest venit de la un jucator pe care eu chiar am vrut sa-l iau la ceahlaul, dar a zis ca nu se departeaza la distanta mare de Bucuresti. Este un jucator valoros, talentat, dar s-a pierdut cu firea si a ajuns la astfel de gesturi."

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
11-01-2009, 06:12 PM
Mesaj: #132
RE: Ştiri Ceahlăul Piatra-Neamţ
Andrei Viţelaru: "Ganea era tensionat, mi-a zis că nu jucăm fotbal"

Fundaşul Ceahlăului Andrei Viţelaru povesteşte cum au decurs evenimentele la fazele elimărilor lui Dokici şi Liviu Ganea şi spune că nu se aştepta ca lucrurile să ia o asemenea întorsătură în momentele de final ale partidei de la Ploieşti.

"Astra juca pe teren propriu, avea nevoie mare să ia toate punctele. Noi ne-am mulţumit cu o remiză, e un rezultat important obţinut în faţa unei rivale la evitarea retrogradării. Am tras puţin de timp, Ganea chiar mi-a spus că nu jucăm fotbal. L-am simţit puţin mai tensionat, se vedea o dorinţă foarte mare a lor de a cîştiga jocul. Eliminările au fost fără dubiu. Dokici şi-a cerut scuze că m-a lovit atît pe teren, cît şi după meci, a recunoscut că a fost fault. Nu ştiu de ce erau atît de nervoşi, probabil că nu se aşteptau să mai egalăm după ce s-au chinuit mai bine de 75 de minute să ne dea gol", a spus Viţelaru pentru gsp.ro.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
11-01-2009, 06:27 PM
Mesaj: #133
RE: Ştiri Ceahlăul Piatra-Neamţ
Gheorghe Ştefan: "A fost o rătăcire de-a lui Ganea. E fotbalist, l-am vrut la Ceahlăul"

Preşedintele de onoare al Ceahlăului, Gheorghe Ştefan, se declară mulţumit de remiza înregistrată pe terenul Astrei şi vorbeşte despre gestul lui Liviu Ganea, jucător pe care mărturiseşte că şi l-a dorit în trecut la Piatra Neamţ.

"Sperăm să ne revenim după ce l-am adus pe Gigi Mulţescu la echipă şi în final să reuşim să ne îndeplinim obiectivul. Nu am văzut meciul pentru că am fost ocupat şi am avut şi o superstiţie. Nici meciul de la Galaţi nu l-am văzut şi am reuşit să scoatem un punct, aşa a fost şi acum. Gestul lui Liviu Ganea? Nu am cum să-l comentez avînd în vedere că nu am urmărit jocul, dar probabil că este vorba de o rătăcirea a lui. Sînt sigur că regretă ce a făcut, eu îi apreciez calităţile de fotbalist, cred că ar face faţă chiar şi la Dinamo. Am încercat să-l aduc la Ceahlăul, am discutat în acest sens chiar şi cu Borcea, dar mi s-a spus că băiatul nu vrea să plece din Bucureşti", a spus Gheorghe Ştefan la GSP TV.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
11-06-2009, 10:09 PM
Mesaj: #134
RE: Ştiri Ceahlăul Piatra-Neamţ
"O scoatem cu bine la capăt!"

Gigi Mulţescu se arată încrezător şi pentru situaţia găsită la Ceahlăul Piatra Neamţ. Tocmai datorită experienţei acumulată de-a lungul timpului în curtea celorlalte grupări, unde a fost adus ca un colac de salvare.

"Mai trebuie foarte multe lucruri puse la punct", avertizează tehnicianul, care găseşte şi soluţionarea problemelor echipei. "Printr-o colaborare fructuoasă între toţi factorii importanţi ai activităţii de aici, o scoatem cu bine la capăt!", pariază al doilea antrenor al Ceahlăului, în actualul sezon de Liga 1.

Mulţescu senior vede în obiectivul său cu noua echipă a Ceahlăului nu doar o provocare, cât mai ales o datorie care-i poate aduce o satisfacţie aparte în carieră. Totodată, tehnicianul găseşte în baza sportivă de pregătire de pe Borzoghean, primul şi marele avantaj în redresarea echipei sale.

"Puţine echipe din campionatul nostru au parte de asemenea condiţii. Şi tocmai din acest punct de vedere, pe teren, la meciurile importante, avem posibilitatea de a regla lucrurile în favoarea noastră", a adăugat Gigi Mulţescu. Artizan, în trecut, al succeselor de neuitat cu "gaşca nebună" din Regie, Gigi Mulţescu are ocazia de a-şi proba valoarea, din nou, într-un alt colectiv de copii: la Piatra Neamţ.

Gigi Mulţescu a avut emoţii la preluarea Ceahlăului

Cât mai multe lucruri bune, într-un timp foarte scurt. Aşa sună misiunea noului antrenor principal, Gigi Mulţescu, la cârma băncii tehnice a Ceahlăului.

"Un om supercunoscut în activitatea fotbalistică, atât ca jucător cât şi ca antrenor", l-a caracterizat preşedintele Viorel Măstăcăneanu pe cel numit, în doar câteva ore, să repună pe picioare formaţia noastră.

Şeful executivului clubului pietrean speră ca venirea lui Gigi Mulţescu să fie una de bun augur pentru Forminte şi compania şi să aducă speranţe concrete pentru un nou start reuşit în campionat, în obiectivul supravieţuirii la capătul sezonului.

După eşecul cu "Magiun" Barbu, Gigi Mulţescu a reprezentat "varianta B" în planurile diriguitorilor de pe Borzoghean, pentru ocuparea postului lăsat liber de Florin Marin. Ieri, tehnicianul a recunoscut că a avut nu doar rezerve, cât mai ales emoţii, până să se hotărască să preia formaţia Ceahlăului.

"Era normal să mă gândesc mai mult, ştiind care este situaţia echipei din clasament". Odată numit ca şef al băncii tehnice, Mulţescu anunţă planuri îndrăzneţe în plan profesional, care să ducă la progresul tinerei sale echipe găsită la Piatra Neamţ.

"Vreau ca echipa să crească în joc, într-un timp cât mai scurt timp, iar ca urmare firească, să evite retrogradarea", sună ideea generală a responsabilului cu rezultatele Ceahlăului.

Creaţie pentru atac, vigoare în defensivă
"Ne-am liniştit într-o direcţie, dar acum au apărut alte griji", vorbeşte antrenorul Gigi Mulţescu despre perioada de după meciul cu Astra Ploieşti, premergătoare înfruntării cu Vasluiul, din runda următoare. Tehnicianul Ceahlăului a pornit în pregătirea derbyului moldav de sâmbătă seară (ora 19) din experienţa trăită la meciul cu prahovenii. Pe baza informărilor oferite de "secunzii" Lefter şi Ilie, "principalul" a încercat şi a reuşit cu rezultate bune, să "lucreze" la mentalul jucătorilor. Iar în scurtele întrevederi cu noii săi elevi, în ziua jocului de la Ploieşti, a reuşit măcar să-i capaciteze pentru un rezultat pozitiv. "Este adevărat, le-am dat mai multă încredere explicându-le că au posibilităţi mult mai mari de progres, neexploatate până acum".

O surpriză plăcută pentru Gigi Mulţescu, la cel dintâi meci oficial cu Ceahlăul, a însemnat raportul posesiei mingii pentru elevii săi, comparativ cu "astralii", la meciul de sâmbăta trecută. "Neaşteptat de bine au plimbat mingea băieţii, în prima repriză, iar prin asta, am pus în dificultate de multe ori adversarii". Mulţescu susţine că declicul s-a produs cu echipa sa, însă mai sunt destule problemele rămase descoperite. Astfel, pentru capitolul finalizare, antrenorul Ceahlăului spune că "este nevoie de oameni specializaţi, care pot face diferenţa în joc. Până-i vom găsi, suntem obligaţi să-i responsabilizăm şi să-i antrenăm, specific, pe cei pe care-i avem la dispoziţie". Apoi, ca ai lui să ajungă să-şi câştige partidele importante din campionat, noul "principal" de pe Borzoghean va cere mai multă atenţie şi fundaşilor. "Am găsit multe nesincronizări în apărare. La Ploieşti, pe fondul unei lipse de reacţii am primit golul cu Astra. Dacă în fazele de atac este vorba de creaţie, în apărare trebuie să dovedim vigoare. Ne-avem nevoie de erori similare în jocurile următoare", a ţinut să completeze "Turcul" Gigi Mulţescu.

Gigi Mulţescu: "Dacă n-am ocazii în meci, înseamnă că nu joc"
Acoperirea posturilor deficitare în formula actuală a echipei şi îmbunătăţirea valorică a întregului lot. Acestea sunt grijile dorite a fi rezolvate "din mers", odată cu înregimentarea antrenorului Gigi Mulţescu la FC Ceahlăul. Noul "principal" şi-a completat stafful de la Piatra Neamţ cu Yuksel Yesilova. Fost preparator fizic la Steaua, acesta poartă o mare responsabilitate pentru următoarele rezultate alor noştri. Iar de luni, la primul antrenament cu noii lui elevi, turcul a ţinut să ia "pulsul" fiecărui jucător în parte, angajându-i în mai multe teste.

"O situaţie similară la nivelul echipei am găsit şi la Cluj, echipă care în zece etape obţinuse doar trei puncte. Aici, la Ceahlăul, părerea mea este că s-a mizat prea mult pe tineret; iar impactul cu prima ligă este relevant acum. Problemele sunt evidente, la suprafaţă. Numai cei care nu vor, nu le observă!", susţine Gigi Mulţescu, în opinia căruia pauza competiţională imediată va prinde foarte bine echipei Ceahlăului. În "vacanţa" imediată, tinerii lui jucători vor lucra nu doar sub aspectul acumulărilor, cât mai ales asupra unei mai bune organizări a jocului, printr-un sistem diferit decât cel cunoscut în perioada managerului Florin Marin. "Nu contează neapărat sistemul aşezat pe teren, ci mai ales dinamica jocului. Din punctul meu de vedere, dacă n-am ocazii într-un meci, înseamnă că n-am jucat meciul respectiv, că am fost absent!", îşi anunţă ideile personale în planurile tactice cu Ceahlăul, Gigi Mulţescu.

Ferreira a plecat
Rudison Ferreira, brazilianul venit de sâmbătă la probe în curtea Ceahlăului, a trebuit să-şi părăsească, ieri dimineaţă, noii colegi. Mijlocaşul sud-american n-a apucat să participe decât luni seară la antrenamentul formaţiei pietrene, şedinţă de pregătire ce a cuprins o miuţă, dar şi teste în sala de forţă. A doua zi, ieri dimineaţă, Ferreira a fost obligat să-şi facă bagajele şi să plece spre casă, pentru a fi alături de soţia sa. "Ori a născut deja, fie urmează să nască în perioada imediat următoare. Iniţial, el ştia că sorocul îi va veni soţiei sale ceva mai târziu şi de asta a venit, la timp, cu noi în probe. Sperăm să-şi rezolve problemele imediat, pentru a reveni la noi şi să ne pronunţăm asupra sa", a spus, ieri, antrenorul Gigi Mulţescu. Alături de Ferreira, la antrenamentul de luni seară pe terenul II al Borzogheanului, între jucătorii Ceahlăului a venit şi congolezul Rodrigue Dikaba. Africanul, adus de la Bucureşti, cu maşina, chiar de "principalul" formaţiei noastre, susţine că a jucat în liga secundă din campionatul francez şi poate fi utilizat ca mijlocaş de bandă.

Cebotaru: "Mai facem surprize, poate chiar începând cu Vasluiul"
Considerat de mare importanţă în economia clasamentului final al Ligii 1 pentru ambele tabere, meciul Ceahlăul - FC Vaslui poate aduce relansarea alor noştri în campionat. Internaţionalul pietrenilor, Eugen Cebotaru, vede în sfârşitul turului pentru el şi coechipieri o etapă chiar decisivă în realizarea obiectivului salvăriid e la retrogradare. "Ne va fi foarte greu în următoarele etape, tocmai în ideea că ne aşteaptă meciuri şi echipe puternice atât la Piatra Neamţ cât şi în deplasare", declară basarabeanul.

Cebotaru este însă convins că formaţia Ceahlăului rămâne capabilă de multe alte succese. "Am încredere că vor veni mai multe puncte şi asta încă de la meciul cu FC Vaslui", a completat Eugen. Hotărâţi să facă viaţă grea oricărei adversare pe care o vor avea în faţă, jucătorii Ceahlăului ştiu că sâmbătă vor trebui să se întrebuinţeze mai mult, contra echipei "Fiarei" Marius Lăcătuş, Vasluiul dovedind un parcurs constant bun în realizarea obiectivului prezenţei, din nou, în cupele europene. Ceahlăul - FC Vaslui va fi sâmbătă, de la ora 17 pe Borzoghean, iar în următoarele partide oficiale din 2009, ai noştri vor mai avea de înfruntat pe Internaţional Curtea de Argeş, Universitatea Craiova, Unirea Urziceni şi CFR Cluj.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
11-06-2009, 10:10 PM
Mesaj: #135
RE: Ştiri Ceahlăul Piatra-Neamţ
Agreează amânarea debutului returului

Returul ediţiei 2009-2010 a campionatului Ligii I la fotbal va începe cu o săptămână mai târziu decât era programat iniţial, adică la data de 20 februarie. Oficialii LPF au luat respectiva decizie, în condiţiile în care prima reprezentativă naţională are anunţat, în perioada 17-24 decembrie, un turneu de pregătire în Asia sau într-o ţară arabă.

Gigi Mulţescu, antrenorul numit la cârma băncii tehnice a Ceahlăului cu obiectivul de evitare a retrogradării, s-a arătat de acord cu ultima decizie a LPF. "Principalul" alor noştri are motivele sale să felicite ideea conducătorilor de la Bucureşti.

"Normal că-mi convine varianta ca returul să înceapă mai târziu", a declarat, ieri după-amiază, Gigi Mulţescu. În primul rând, tehnicianul Ceahlăului nu crede că până pe 13 februarie, când trebuiau să înceapă meciurile părţii a doua de campionat, terenurile de joc ar fi fost curate. "Este un aspect foarte important, întrucât rezultatele meciurilor importante din lupta celor doi poli ai clasamentului pot fi influenţate de starea suprafeţelor de joc. În plus, accept varianta amânării debutului returului de campionat şi pentru că se mai câştigă o săptămână în plus de pregătire şi aşezare a lotului echipei", a completat Gigi Mulţescu.

Până să ajungă la retur, Ceahlăul aşteaptă cu interes şi încredere derbyul moldav de sâmbătă, pe Borzoghean cu FC Vaslui.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
11-06-2009, 10:11 PM
Mesaj: #136
RE: Ştiri Ceahlăul Piatra-Neamţ
"Gestul nu-i numai de trei etape"

Şi-a lovit adversarul, pe Eugen Cebotaru, în două rânduri cu picioarele, într-un mod golănesc, la meciul de sâmbăta trecută. A devenit cel mai hulit jucător din România pentru o bună perioadă de timp şi probabil că va primi o sancţiune şi din partea propriului club, Astra Ploieşti. Cu toate acestea, Liviu Ganea a scăpat ieftin, miercuri seară, la judecata Comisiei de Ddisciplină a Ligii Profesioniste de Fotbal: doar trei etape suspendare!

"În primul rând, Liviu Ganea n-are caracter. Măcar putea să mă caute după meci, doar au trecut atâtea zile, să mă întrebe dacă sunt supărat şi dacă mai resimt durerile de pe urma loviturilor lui în coaste. N-are nici o scuză pentru ceea ce a făcut", a spus internaţionalul basarabean al Ceahlăului, victima episodului nefericit de la finalul partidei cu Astra Ploieşti.

La rândul lor, oficialii clubului pietrean de fotbal s-au declarat nemulţumiţi de perioada mică a suspendării jucătorului împrumutat de Dinamo la Ploieşti.

"Este o decizie incorectă!", a tunat preşedintele Consiliului de Administraţie al Ceahlăului, Viorel Măstăcăneanu, la aflarea sancţiunii scurte a lui Ganea. Conducătorul clubului pietrean de fotbal consideră că nu este normal ca atacantul Astrei să primească doar trei etape pentru atacul violent, cu lovituri consecutive cu piciorul, asupra mijlocaşului Ceahlăului. "Vom face apel!", a anunţat preşedintele Măstăcăneanu.

Înainte de a-şi afla perioada scurtă pentru care va lipsi de pe teren, Liviu Ganea declarase, după audierea de la Comisia de Disciplină a LPF, că şi o suspendare de două etape i s-ar părea prea mare deoarece ...el îşi doreşte să joace.

"Eu nu cunosc regulamentele după care se judecă astfel de cazuri. Dar dacă gestul lui Liviu Ganea atât a însemnat în faţa reprezentanţilor Comisiei de Disciplină doar o suspendare pentru trei etape, asta e. Probabil că a contat mai mult faptul că este prima eliminare de care are parte în carieră. Dar gestul său de pe teren nu-i de numai trei etape", a declarat "secundul" Ceahlăului, Radu Lefter.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
11-07-2009, 06:12 PM
Mesaj: #137
RE: Ştiri Ceahlăul Piatra-Neamţ
Ceahlăul vrea dovada progresului în joc

Dificil datorită situaţiei din clasament a formaţiei noastre, meciul cu FC Vaslui din această seară (ora 19 pe Borzoghean) se anunţă cu mult mai greu decât la prima vedere, pentru elevii antrenorului Gigi Mulţescu. Şeful băncii tehnice a pietrenilor îşi doreşte foarte mult să lege un nou rezultat pozitiv al echipei sale de remiza adusă de la Ploieşti, odată cu propria-i instalare la Ceahlăul. Mulţescu senior găseşte normale pretenţiile adversarilor de astăzi faţă de cele două competiţii interne şi laudă campania de achiziţii operată în curtea vasluienilor.

"Au un lot foarte puternic. Iar pentru noi, acest meci poate dovedi încă o dată faptul că arătăm progrese, ca joc. Sperăm să izbutim să scoatem şi un rezultat bun după această confruntare", a spus tehnicianul. La al doilea său meci oficial la cârma Ceahlăului, Gigi Mulţescu nu-şi ascunde gândurile pentru o victorie în faţa surprizei plăcute din Liga 1, FC Vaslui.

Gafiţa şi Tudosă, absenţi
Atacantul sucevean al Ceahlăului, Cristinel Gafiţa, continuă să rămână în afara lotului oficial al pietrenilor şi pentru meciul cu Vasluiul. Golgeterul din sezonul precedent la nivelul ligii a doua, s-a reaccidentat zilele trecute într-unul din antrenamente. În plus, Tudosă şi-a reluat abia de joi seară programul de pregătire, motiv pentru care va absenta de la vizita Vasluiului.

Şi remiza ar fi convenabilă nemţenilor
Pentru a anihila valorile individuale ale adversarilor, mult mai bine cotaţi decât ai noştri, antrenorul pietrenilor mizează pe unitatea de grup, o bună organizare şi voinţă multă. "Sigur că iau în calcule şi un rezultat de egalitate la acest meci, dar numai în condiţiile în care ratăm de puţin victoria", a spus Gheorghe Mulţescu.

Singurele temeri dinspre banca tehnică a Ceahlăului la acest meci vizează execuţiile tehnice individuale ale adversarilor, care pot face diferenţa în derbyul moldav. Wesley, Temwanjera, Burdujan şi Gerlem sunt găsiţi drept principalele pericole ale vasluienilor în faţa tinerei echipe pietrene.

După căderile de formă fizică dovedite în câteva rânduri bune la partida de sâmbăta trecută cu Astra, Gigi Mulţescu a lucrat în zilele premergătoare disputei cu Vasluiul pentru înlăturarea deficienţelor respective.

"Aşa se face că acum aşteptăm cu multă încredere acest meci, înfruntare ce trebuie să ne aducă dovada creşterii noastre ca joc şi punctele, care sunt cele mai importante", a încheiat Gigi Mulţescu.

Mulţescu despre ai lui: "Şi-au recâştigat entuziasmul de a juca"
În săptămâna trecută, după meciul cu Astra, Gigi Mulţescu a găsit în vestiarul noii sale formaţii o atmosferă propice pentru noul început pozitiv, care să fie arătat de Forminte şi compania în campionat. Rezultatul meciului de la Ploieşti a avut o contribuţie însemnată la această stare de spirit a jucătorilor noştri, care aşteaptă acum să lege al două rezultate pozitive în campionat.

"Există o emulaţie în rândul băieţilor, iar eu le-am dat de înţeles că fiecare dintre ei are şansa lui în planurile mele tactice. Este un lucru bun că prin pregătirea dovedită în această săptămână, şi-au recâştigat entuziasmul de a juca", a completat "principalul", care nu exclude unele modificări în formula sa de bază, pentru derbyul moldav de astă-seară (ora 19) cu Vasluiul.

Vrea suporterii lângă echipă şi puncte cât mai multe
Asemeni celorlalţi antrenori perindaţi în curtea Borzogheanului, începând cu prima sa reprezentaţie ca antrenor principal al Ceahlăului, Gigi Mulţescu îşi doreşte să câştige simpatia şi prezenţa unui număr cât mai mare de suporteri. Înainte de toate, tânăra formaţie pietreană de fotbal are nevoie acută de puncte, iar pragmatismul va lua locul fanteziei.

"Încercerăm să dăm mai multă vigoare jocului, să dovedim mai multă încredere şi siguranţă. Dar ca peste tot în lume, fără publicul de lângă noi nu vom reuşi singuri. Spectacolul vine odată cu jocul bun, însă la momentul de faţă, pentru că ne trebuiesc foarte multe puncte recuperate, vom sacrifica spectacolul", declară Mulţescu.

Ferreira l-a impresionat
Dintre toţi jucătorii străini sosiţi în curtea Ceahlăului pentru teste prelungite de joc în plin campionat, antrenorul Gigi Mulţescu s-a declarat mulţumit doar de unul singur. Este vorba de brazilianul Rudison Ferreira (26 de ani), un mijlocaş ofensiv care venise în probe la Piatra Neamţ de la o grupare belgiană de primă ligă. Din nefericire, după prima sa prezenţă în antrenamentele Ceahlăului, luni seară, Ferreira a fost nevoit să plece acasă, la soţia care-i născuse copilul.

"A fost vorba de un eveniment prea fericit ca să-l putem opri să nu plece acasă", a motivat decizia Gigi Mulţescu, antrenor care a găsit în brazilian o calitate aparte: tehnicitate în regim de viteză. Ferreira se va întoarce la Ceahlăul săptămâna viitoare.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
11-08-2009, 11:56 AM
Mesaj: #138
RE: Ştiri Ceahlăul Piatra-Neamţ
Mulţescu: "Am întâlnit un adversar foarte puternic, cu o forţă de joc mare"

Tehnicianul gazdelor, Gheorghe Mulţescu, afirmă că era conştient de faptul că echipa sa avea şanse mici de a obţine măcar un punct în meciul cu FC Vaslui. "Am întâlnit un adversar foarte puternic, cu o forţă de joc mare. Când m-am uitat pe banca de rezerve a vasluienilor, m-a luat ameţeală. Au jucători cumpăraţi cu milioane de euro. Chiar şi aşa, în repriza a doua cred că am fi meritat mai mult, chiar puteam să egalăm dacă aveam şansă la bara lui Doicaru", a afirmat acesta.

Mulţescu a anunţat că în următoarea perioadă vor ajunge la Piatra Neamţ mai mulţi jucători în probe, deoarece lotul trebuie neapărat întărit. "În pauza care urmează vom aduce cinci, şase jucători în probe, liberi de contract pentru a-i transfera acum, fiindcă trebuie să întărim lotul. Ne aşteaptă meciuri grele cu Urziceni, CFR Cluj şi Universitatea Craiova, iar jucătorii au carenţe în pregătire. Sunt lipsuri mari pe toate planurile", a apreciat antrenorul Ceahlăului.

Echipa antrenată de Marius Lăcătuş, FC Vaslui, s-a impus, sâmbătă, scor 1-0, în deplasarea de la Ceahlăul Piatra Neamţ, bifând al şaselea succes consecutiv de la venirea acestuia pe banca tehnică şi a urcat pe primul loc în clasamentul Ligii I.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
11-08-2009, 08:30 PM
Mesaj: #139
RE: Ştiri Ceahlăul Piatra-Neamţ
Gigi Multescu: "Meritam cel putin un punct"

Tehnicianul Ceahlaului este de parere ca echipa sa a facut un joc bun, in ciuda diferentei de valoare dintre echipe.

Gigi Multescu: Reporter: Domnule Multescu, inca o infrangere... cum vi s-a parut meciul ?
Gigi Multescu: Am jucat cu un adversar foarte puternic, cu o forta de joc deosebita. La inceputul jocului m-am uitat pe banca lor de rezerve, iar numele de acolo spuneau multe. Am reusit sa echilibram, dar diferenta de forta de joc si de experienta si valoare, pentru ca sunt jucatori cumparati cu milioane de euro; e normal sa-si puna amprenta asupra jocului. Cu toate astea, mai ales dupa repriza a doua, cred ca meritam cel putin un punct. In repriza secunda am controlat jocul, am fost mai mult in terenul advers, si am avut chiar cateva faze bune de gol. In special bara lui Doicaru si lovitura de cap a lui Vitelaru. O repriza au fost ei mai buni, iar una noi. Pacat, puteam mai mult.

Reporter: Credeti ca veti evita retrogradarea ?
Gigi Multescu: Noi trebuie sa facem tot ce e posibil pentru a aduna cat mai multe puncte pana la sfarsitul turului. Iar in iarna speram sa facem niste transferuri, sa imbunatatim valoarea lotului, sa acoperim posturile, sa fie concurenta.

Reporter: La o prima estimare, cati jucatori v-ar trebui ?
Gigi Multescu: Nu pot sa fac astfel de aprecieri pentru ca mai sunt patru jocuri si vom continua cu acesti jucatori. Nu vreau sa-i demoralizez. Am avut cativa jucatori in pregatire, si vor mai veni si in aceasta scurta intrerupere. Speram sa putem imbunatati ceva inainte de ultimele jocuri. Deocamdata sa discutam pe termen scurt, iar din iarna vom vedea.

Reporter: Ce va propuneti in urmatoarele meciuri, pana la sfarsitul turului ?
Gigi Multescu: In primul rand, sper sa folosim cat se poate de eficient aceste doua saptamani de pauza. La fiecare joc vom incerca sa obtinem puncte. Nu pot face acum calcule. E o diferenta intre cate as vrea si cate putem obtine. Nu avem o echipa foarte puternica, si urmeaza sa jucam cu Urziceni, CFR sau Craiova. Sunt meciuri foarte grele.

Reporter: Rohetki a jucat accidentat ?
Gigi Multescu: Nu e accidentat. Are o problema la picior, dar a putut trece peste asta. Nu vroia sa riste la degajari, dar nu putem sa ii reprosam nimic lui Rohetki. Am vorbit inainte cu el, cu antrenorul de portari, totul a fost in regula.

Reporter: Sunt probleme cu pregatirea jucatorilor, in special fizica ?
Gigi Multescu: Da, am si facut teste si suntem constienti de asta. Am actionat in consecinta saptamana asta, cat am putut, pentru a pastra si prospetimea. Cand sunt si probleme fizice, pe langa lipsa de experienta, va dati seama ca nu e foarte bine.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
11-09-2009, 10:05 PM
Mesaj: #140
RE: Ştiri Ceahlăul Piatra-Neamţ
De astăzi începând, la Ceahlăul este aşteptat un alt grup de "stranieri"

Şi totuşi, reabilitarea echipei Ceahlăul în clasamentul Ligii 1 este posibilă. În ciuda rezultatelor dezamăgitoare de până acum, a punctelor puţine obţinute şi chiar a prestaţiei alor noştri. O spune chiar "principalul" Gheorghe Mulţescu. Acesta îşi pune mare bază în sprijinul pe care-l poate primi de la următorii fotbalişti aşteptaţi să sosească, chiar de astăzi, în tabăra Ceahlăului pentru teste.

"Vor veni şi la noi vreo cinci sau chiar şapte jucători în probe. Pentru că sunt stranieri, aceştia pot fi rezolvaţi repede, în ideea legitimării lor la noi. Important este să ne dea satisfacţie şi încredere că pot deveni soluţii benefice pentru ce avem de făcut şi că se vor ridica peste valoarea băieţilor de acum. Vrem neapărat să îmbunătăţim valoarea lotului, înaintea ultimelor patru etape din prima parte de campionat", a completat "principalul" de la Ceahlăul. În plus, pentru perioada imediată de întrerupere a campionatului, Gigi Mulţescu îşi propune să aducă mai multă eficienţă în prestaţia echipei sale.

"Trebuie să facem tot posibilul ca până la sfârşitul turului să acumulăm cât mai multe puncte", a încheiat Mulţescu.

Universitatea Craiova, Internaţional Curtea de Argeş, Unirea Urziceni şi CFR Cluj vor fi adversarele Ceahlăului în ultimele patru etape din turul Ligii 1 la fotbal.

Mulţescu, dezamăgit de ce a găsit la echipa sa: "Jucătorii au carenţe în pregătirea fizică şi tehnico-tactică"
Atmosfera apăsătoare dată de locul echipei în clasament şi perioada critică din campionat. "Principalul" Gheorghe Mulţescu găseşte o rezolvare pentru fiecare din aceste greutăţi ale Ceahlăului. Antrenorul pietrenilornu ţine să nu-şi demoralizeze jucătorii ce-i are la dispoziţie. Acesta refuză să spună de câţi fotbalişti ar avea nevoie, în iarnă, pentru încropirea unui lot care să forţeze salvarea de la retrogradare. "Nu le fac bine băieţilor de acum, vorbind despre numărul de jucători necesari la echipa noastră", a completat Gigi Mulţescu. Şeful băncii tehnice a pietrenilor a confirmat, însă, la capătul meciului de sâmbătă, că "sunt lipsuri pe toate planurile. Jucătorii au carenţe în pregătirea fizică şi tehnico-tactică. Ne-au demonstrat-o şi rezultatele testelor susţinute în primele zile ale săptămânii pregătitoare partidei cu Vasluiul. La un lot lipsit de experienţă, dacă mai apar şi carenţe în pregătire, e deja prea mult", a încheiat Mulţescu.

Mulţescu despre Vaslui: "Adversar puternic, o forţă deosebită"
Doar o simplă privire către banca tehnică a Vasluiului i-a redat, tehnicianului principal al Ceahlăului, diferenţa clară de valoare între cele două adversare ale partidei de sâmbătă seară pe Borzoghean.

"Ştiam cu cine jucăm, pe cine o să avem în faţă. Dar când m-am uitat pe bancă la jucătorii lor de rezervă, mi-am dat seama de multe. Un adversar puternic, o forţă deosebită. Diferenţa de valoare şi-a spus cuvântul pentru că am dat peste jucători cumpăraţi cu milioane de euro", a declarat Gigi Mulţescu.

Doicaru, aproape de gol de generic TV
Repriza secundă a meciului de sâmbătă ar fi putut aduce bucuria Ceahlăului. Parcă mulţumiţi de ideea unei victorii scurte şi normale, elevii lui Lăcătuş nu doar că n-au mai forţat la reluare, dar au şi acceptat să intre în jocul gazdelor. Cel mai aproape de gol a fost Doicaru. Folosit ca "vârf" împins, acesta a tras în multe rânduri echipa după el. Iar când a rămas aproape de coechipieri, a încercat să-l surprindă pe Hăisan de la 25 de metri. Lobul în forţă (53) a nimerit însă doar transversala.

"O repriză au fost ei peste noi, dar la cum am jucat în actul secund, cred că meritam un punct. Am păstrat controlul jocului mult timp, am ajuns de mai multe ori în careu", a declarat la final, Gigi Mulţescu.

Roheţki şi Onciu, în infirmerie
Portarul Roheţki şi mijlocaşul Onciu au acuzat probleme medicale la capătul jocului de sâmbătă seară cu Vasluiul. Primul dintre ei acuză o jenă la picior, de mai mult timp, motiv pentru care a încercat să şi-l protejeze cât şi cum a putut. "Este vorba de un hematom la piciorul lui, problemă ce n-a fost vindecată şi tratată la momentul respectiv. Prin jocul său s-a putut observa, că n-a vrut să rişte o accidentare gravă", a declarat antrenorul Mulţescu.

Portarul sucevean al Ceahlăului va efectua astăzi, în capitală, un consult la cabinetul doctorului Pompiliu Popescu.

La rândul său, mijlocaşul Onciu a trebuit să-i lase locul, în repriza secundă, lui Achim.

"Cred că Onciu a fost cel mai bun de pe teren; s-a şi văzut. Dar a trebuit să-l menajez pentru o problemă medicală, la pauză", a încheiat tehnicianul Ceahlăului.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
Postează răspuns 


Săritura forum:


Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
1 Musafir(i)

Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut