Postează răspuns 
 
Evaluarea subiectului:
  • 0 voturi - 0 în medie
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Ştiri Unirea Alba-Iulia
01-09-2010, 07:57 PM
Mesaj: #211
RE: Ştiri Unirea Alba-Iulia
FK Zeta (Muntenegru) şi Krivbas Krivoirog (Ucraina) - adversarii Unirii la Belek!

În conformitate cu cele declarate de preşedintele executiv al "alb-negrilor" din Cetatea Marii Uniri, trupa lui Adi Falub şi-a găsit deja primii adversari în turneul de la Belek. Este vorba despre FK Zeta (locul 6 în prima ligă din Muntenegru) şi Krivbas Krivoirog (locul 16 în primul eşalon al Ucrainei, echipă care a pierdut acasă jocul cu Şahtior Doneţk, 0-2 pe 6 decembrie 2009), grupării aflate în acea perioadă în stagiu în Antalya. "Primul joc va avea loc pe 2 februarie, în vreme ce al doilea este programat pe 5 februarie iar în câteva zile urmează să aflăm şi numele celorlalţi trei adversari pe care îi vom întâlni în Antalya" a declarat Nicu Lupu. Altfel, albaiulienii vor locui în perioada 25 ianuarie-8 februarie la Club Voyage Select din Belek (foto) aflat la 35 de kilometri de aeroportul din Antalya

Mingea este în terenul celor de la Standard Liege!
Albaiulienii afirmă că s-au înţeles cu gruparea Standard Liege vizavi de toate aspectele legate de transferul atacantului Gicu Grozav la trupa pregătită de Loţi Boloni. "În ceea ce ne priveşte totul este o.k., ne-am înţeles cu clubul Standard Liege şi în aceste condiţii cred că Gicu Grozav va reprezenta primul transfer de la Unirea Alba Iulia spre o altă formaţie în această iarnă. Sper ca în cel mai scurt timp să oficializăm această "mutare", deci se poate spune că acum mingea este în terenul clubului belgian. Referitor la sumele cerute pentru transferurile lui Bumbac, B. Verdeş şi Sg. Costea, ce să spun? Le-am transmis că îşi pot căuta echipe la care să evolueze din retur şi abia după aceea vom stabili un preţ de transfer pentru ei", a punctat oficialul Unirii. Referitor la capitolul sosiri, preşedintele executiv al Unirii a ocolit elegant răspunsul. "Suntem în discuţii cu foarte mulţi fotbalişti, dar aşteptăm să se materializeze transferul lui Gicu Grozav pentru că atunci altfel ne vom putea mişca şi noi pe piaţa transferurilor. Nu are rost să avansez în acest moment numele vreunui fotbalist care cu siguranţă va evolua din retur sub comanda lui Adi Falub, nu de alta dar deocamdată nu am semnat cu nimeni!", a conchis Lupu.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
01-09-2010, 07:58 PM
Mesaj: #212
RE: Ştiri Unirea Alba-Iulia
Uniriştii au pus ochii pe foştii feroviari Ruiz şi De Souza

În aşteptarea concretizării transferului junelui Gheorghe Grozav la Standard Liege (pe site-ul oficial al formaţiei pregătite de Ladislau Bölöni au apărut informaţii referitoare la posibila tranzacţie, preluate atât din presa românescă cât şi din cea belgiană în cotidianul "La Derničre Heure"), prim divizionara din Cetatea Marii Uniri încearcă diverse piste pentru a-şi întări efectivul în retur.

Oficialii albaiulieni au recunoscut că "legiunea CFR Cluj este prioritară", cu toate că doi dintre feroviarii propuşi, atacantul Didy (ajuns în Portugalia la Leixoes) şi mijlocaşul Leao - au alte destinaţii. În consecinţă, uniriştii s-au reorientat spre alte variante oferite de trupa din "Gruia", fundaşul De Souza Galiassi (29 ani) şi atacantul Diego Ruiz (29 ani), ambii împrumutaţi la începutul sezonului în Turcia, la Kasimpaşa. Negocierile sunt în desfăşurare, dar surse apropiate echipei din Cetatea Marii Uniri susţin că mutarea e foarte posibilă.

"Ar trebui să achităm o sumă modică grupării din Turcia pentru a accepta detaşarea celor doi în România. Sperăm ca în scurt timp să avansăm cu discuţiile şi să finalizăm împrumutul, mai ales că CFR agrează această perspectivă", a afirmat unul dintre diriguitorii "alb-negrilor". În acelaşi context, patronul grupării vasluiene Adrian Porumboiu a solicitat 100.000 euro pentru "detaşarea" în retur a vârfului N. Jovanovici sub comanda lui Falub, situaţie în care albaiulienii insistă ca fotbalistul să-şi rezolve pe cont propriu venirea la ALba Iulia.

În discuţie la "capitolul" transferuri se regăsesc mijlocaşii R. Dobre şi Câju (ambii CSM Rm Vâlcea), însă discuţiile se poartă asupra formei de achizţionare (transfer definitiv, împrumut, deţinere în coproprietate).

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
01-09-2010, 08:00 PM
Mesaj: #213
RE: Ştiri Unirea Alba-Iulia
"Ne salvam!"

Mijlocasul albaiulienilor, Ionut Balan, isi sarbatoreste astazi ziua onomastica, prenumele sau fiind Ioan. Jucatorul de 31 de ani, care a evoluat 1127 de minute pentru Unirea Alba Iulia in tur, si-a expus citeva dintre dorintele pe care le are la zi aniversara.

Ionut, la multi ani! Ce iti doresti de ziua onomastica?
Sanatate, iar in plan profesional mi-as dori ca Unirea Alba Iulia sa-si indeplineasca obiectivul si sa raminem in Liga I. Voi petrece Sfintul Ion acasa alaturi de familie, la fel ca si Craciunul si Revelionul.

Ce zici, poate Unirea in actuala formula sa-si indeplineasca obiectivul?
Cred ca ne putem indeplini obiectivul, insa va trebui sa eliminam greselile facute in tur. Sintem un lot omogen, iar cu o pregatire buna in aceasta iarna, consider ca ne putem salva de la retrogradare. Este foarte important cum incepem returul.

Ar mai trebui intarit lotul?
Avem un lot bun de jucatori, care a demonstrat ca poate face fata in Liga I. Sint jucatori cu experienta, altii au capatat experienta si consider ca sintem pe drumul cel bun. Avem nevoie de intariri, avind in vedere ca s-a renuntat la mai multi jucatori.

De ce crezi ca are nevoie Unirea pentru a scapa de retrogradare?
In primul rind ma bazez pe lotul din tur, echipa a crescut de la meci la meci. Sper sa se faca o campanie de transferuri buna si inspirata in intersezon si sa fie bine pentru echipa. Este foarte important pentru noi ca in retur sa avem arbitraje corecte, fiindca daca nu eram dezavantajati in tur, acum ne aflam deasupra liniei de retrogradare.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
01-11-2010, 08:17 PM
Mesaj: #214
RE: Ştiri Unirea Alba-Iulia
Falub afirmă că Unirea are nevoie de stabilitate pentru a se salva de la retrogradare

Antrenorul Unirii Alba Iulia, Adrian Falub, a declarat, luni, la reluarea pregătirilor, că doreşte cel puţin patru transferuri în această iarnă, dar consideră că salvarea de la retrogradare poate fi obţinută doar dacă formaţia ardeleană are linişte.

"Sper ca fotbaliştii să fi respectat programul din vacanţă, pentru că de marţi vom intra direct în pregătire. Cel mai important este ce vom face de acum înainte, nu mai contează ce am realizat în tur. Pentru a ne salva de la retrogradare avem nevoie de stabilitate şi de continuitate. Aş mai vrea patru jucători, adică doi atacanţi, un mijlocaş şi un fundaş central", a spus Falub.

Căpitanul grupării ardelene, Răzvan Dâlbea, îşi doreşte ca Unirea să rămână în primul eşalon: "Suntem optimişti şi trebuie să muncim mult, dar cred că obiectivul poate fi îndeplinit. Suntem obligaţi să avem altă mentalitate, pentru că aici am păcătuit mult". La rândul său, Călin Cristea a afirmat că returul care va începe în februarie este cel mai greu din cariera lui: "Vom avea o a doua parte de campionat foarte încinsă, dar dacă izbutim două-trei victorii consecutive, evadăm din zona periculoasă".

Lotul echipei Unirea Alba Iulia, format din 22 de jucători, s-a reunit luni şi a efectuat primul antrenament din acest an. Au lipsit portughezul Vitinha, al cărui avion nu a putut decola de la Madrid, dar şi croatul Bonacin, care are probleme cu viza. Singura noutate a fost prezenţa în lot a lui Ionuţ Andrea, un fundaş central în vârstă de 20 de ani, fost junior la CFR Cluj.

Lotul prezent la reunire a fost următorul: Cernea, Rotaru, Lasc - Rădoi, Poverlovic, Vujadinovic, Pistol, Bucurică, Fl. Ilie, Giurgiu, Andrea - Bălan, Olah, Dâlbea, Selagea, Fl. Dan, Varga, Cristea, I. Grozav, Schuller - Gh. Grozav, Veljovic.

În altă ordine de idei, jucătorii Unirii Alba Iulia vor fi vaccinaţi împotriva gripei AH1N1 în cursul acestei săptămâni. Fotbaliştii pregătiţi de Falub vor efectua vizita medicală marţi dimineaţă, la Policlinica din Alba Iulia, iar primul amical al anului ar putea avea loc sâmbătă, împotriva formaţiei Performnaţa Ighiu, din liga a patra.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
01-13-2010, 08:11 PM
Mesaj: #215
RE: Ştiri Unirea Alba-Iulia
Conducerea clubului negociază cu CFR Cluj pentru împrumutul a patru jucători

Oficialii formaţiei Unirea Alba Iulia negociază în aceste zile cu liderul CFR Cluj pentru împrumutul jucătorilor Nuno Claro, Andre Leao, Diego Ruiz şi Andre Galliasi, după ce gruparea din Gruia înaintase o listă cu şase nume.

Conducerea clujeană le-a transmis celor de la Unirea că e dispusă să se despartă de şase jucători, pe listă mai regăsindu-se Andrei Boroştean şi Dario Flores, însă antrenorul Adrian Falub i-a preferat doar pe cei patru.

Oficialii Unirii s-au aflat marţi la Cluj pentru a-i convinge pe Nuno Claro şi Andre Leao să semneze până în vară, dar au fost refuzaţi, astfel că negocierile vor continua în cursul acestei săptămâni.

În schimb, brazilianul Andre Galliasi şi argentinianul Diego Ruiz, care în prima parte a campionatului au fost împrumutaţi în Turcia, la Kasimpaşa, şi-au dat acordul pentru a evolua pentru gruparea din Alba Iulia.

"Discuţiile cu CFR Cluj reprezină o prioritate pentru noi în prezent. Suntem pe mai multe piste, căutăm să facem 3-4 transferuri până la turneul din Antalya, vizăm mai mulţi jucători", a spus preşedintele Marian Sarmeş.

În altă ordine de idei, oficialul Unirii speră ca transferul atacantului Gheorghe Grozav la Standard Liege să se concretizeze în cel mai scurt timp: "Noi credem că în cele din urmă vom semna documentele, şi Gicu Grozav va pleca în Belgia. Aşa este la negocieri, unii cer, alţii lasă, dar sperăm să reuşim transferul". După ce Unirea a cerut 350.000 de euro şi 30% dintr-un eventual transfer, belgienii au revenit cu o nouă ofertă, anunţând că sunt dispuşi să achite 300.000 de euro şi 15% dintr-o mutare ulterioară a atacantului în vârstă de 19 ani.

De asemenea, fundaşul croat Josip Bonacin nu va mai reveni la Unirea Alba Iulia după ce a întâmpinat probleme cu viza de intrare în România. "E o conjunctură complicată, am luat legătura cu impresarul său, i-am spus care este situaţia şi sunt şanse foarte mari ca Bonacin să nu mai revină la Unirea, practic e un capitol încheiat pentru noi", a mai spus Sarmeş.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
01-14-2010, 04:38 PM
Mesaj: #216
RE: Ştiri Unirea Alba-Iulia
Conducerea a ajuns la un acord cu Standard Liege pentru transferul lui Gheorghe Grozav

Preşedinte CA al formaţiei Unirea Alba Iulia, Marian Sarmeş, a declarat, joi, că oficialii grupării Standard Liege au acceptat condiţiile financiare pentru transferul lui Gheorghe Grozav, iar în zilele următoare se vor semna actele.

"Suntem pe ultima sută de metri a efectuării transferului, am stabilit detaliile. Din punct de vedere al clubului nu există probleme. În cursul săptămânii viitoare sunt aşteptaţi în România reprezentanţii belgieni pentru a parafa tranzacţia. Gheorghe Grozav are un potenţial deosebit, poate creşte şi în viitor. Unirea va mai câştiga bani în cazul în care Standard îl va vinde la o altă grupare", a spus Marian Sarmeş.

Preşedintele executiv al grupării Unirea Alba Iulia, Nicolae Lupu, s-a referit la rândul său la transferul lui Gheorghe Grozav: "Este o mutare ce ne permite să supravieţuim în retur, dar mai trebuie să aşteptăm câteva zile până parafăm documentele".

Gruparea Standard Liege a acceptat cererea Unirii Alba Iulia, care a solicitat 350.000 euro şi un procent de 15 la sută dintr-un ulterior transfer (n.r. suma rezultată din acest procent nu trebuie să fie mai mică de 400.000 euro).

Gheorghe Grozav s-a antrenat în vară cu Standard Liege, formaţie pentru care a jucat şi într-un meci amical, dar în cele din urmă a preferat să se întoarcă la Alba Iulia pentru a debuta în Liga I, acolo unde a evoluat în 16 partide şi a marcat două goluri.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
01-18-2010, 05:49 PM
Mesaj: #217
RE: Ştiri Unirea Alba-Iulia
Galiassi spune că a venit să ajute Unirea să scape de retrogradare

Fostul fundaş al lui CFR Cluj, Galiassi De Sousa, a declarat, luni, că a acceptat împrumutul până la finalul sezonului la Unirea Alba Iulia, pentru că vrea să ajute echipa ardeleană să se salveze de la retrogradare în acest sezon.

"Am jucat 2 ani şi jumătate la CFR Cluj, echipă cu care am devenit campion în 2008 şi am evoluat în Liga Campionilor. Nu cunosc prea multe despre echipa din Alba Iulia, dar ştiu că aici joacă şi foştii mei colegi de la CFR Cluj, Florin Dan, Veljovic şi Vitinha, iar obiectivul este salvarea de la retrogradare. La Kasimpaşa nu am prea jucat, n-am avut şanse şi de aceea am ales Alba Iulia, pentru că doresc să am continuitate în evoluţii. În niciun caz acest împrumut nu reprezintă un pas înapoi, am venit aici să dau tot ce am mai bun şi să ajut echipa să se salveze de la retrogradare", a spus Galiassi.

Tehnicianul Adrian Falub s-a declarat foarte mulţumit de achiziţionarea apărătorului brazilian: "Este un fotbalist pe care l-am dorit foarte mult, un jucător bun care a luat un campionat cu CFR Cluj şi a bifat 3 partide în Liga Campionilor, condiţii în care cred cu tărie că ne poate ajuta să ne îndeplinim obiectivul".

Fundaşul Andre de Sousa Galiassi (29 ani) a parafat, luni, o înţelegere valabilă o jumătate de an şi deja a efectuat primul antrenament sub comanda lui Adrian Falub.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
Postează răspuns 


Săritura forum:


Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
1 Musafir(i)

Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut