Postează răspuns 
 
Evaluarea subiectului:
  • 0 voturi - 0 în medie
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Ştiri CFR 1907 Cluj-Napoca
11-28-2009, 01:17 PM
Mesaj: #301
RE: Ştiri CFR 1907 Cluj-Napoca
"Vrea să plec? E ok!"

Intrat în dizgraţia patronului, Yssouf Kone e aproape de o ruptură de CFR Cluj. Sâmbătă seară, la jocul cu Craiova, un emisar de la Saint-Etienne va fi în tribunele stadionului "Dr. Constantin Rădulescu".

Ieri, la două zile de la eşecul cu FC Vaslui, Kone a intrat în gura patronului Paszkany. "Unii jucători nici nu s-au văzut pe teren. A jucat Kone la Vaslui? Eu nu l-am văzut", şi-a taxat finanţatorul propriul jucător. Atacantul a rămas surprins de reacţia lui Paszkany. "Da, aşa a zis? Ah, fiecare răspunde pentru afirmaţiile sale. Nu am ce să comentez!", a spus în primă instanţă Kone, care însă apoi a revenit. "Nu ştiu ce să zic, dacă se doreşte o despărţire de mine, atunci nu am ce face, mă conformez. Da, nu am jucat extraordinar la Vaslui, dar nu ştiu dacă ăsta e neapărat un motiv de despărţire. Tot ce ştiu acum e că mai am contract un an şi jumătate cu CFR Cluj. La iarnă vom vedea ce va fi!", a încheiat apoi Kone.

Ivorianul va fi urmărit sâmbătă, la jocul cu Craiova, de emisari din Franţa, apropiaţii jucătorului susţinând că Saint-Etienne îi face în continuare curte jucătorului "ceferist".

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
11-28-2009, 01:19 PM
Mesaj: #302
RE: Ştiri CFR 1907 Cluj-Napoca
Ioan Andone: "Fără motivaţie!"

Ioan Andone crede că feroviarilor le-a dispărut entuziasmul după anul în care au reuşit eventul

"Pentru noi ceaţa a fost mai mare decît pentru vasluieni", a comentat preşedintele Iuliu Mureşan după eşecul de la Vaslui. Ioan Andone, fostul antrenor al clujenilor, a încercat să desluşească motivele pentru care prestaţiile clujenilor lasă de dorit. "Am văzut multe nesincronizări în apărare, greşeli inadmisibile. Parcă a dispărut şi entuziasmul, care abunda în anul în care am reuşit eventul. Din acel lot doar Trică fusese campion. Toţi îşi doreau să cîştige", a spus Ando la DIGI Sport.

Tehnicianul i-a apărat pe Cadu, Tony şi Dani şi nu crede că portughezii fac figuraţie după demiterea lui Conceicao. "Ei trei au fost exponenţiali în anul eventului. Au contribuit mai mult decît Fabbiani sau Culio, care au făcut şi ei meciuri bune. Tony nu putea greşi intenţionat. E un jucător de caracter", a mai spus "Fălcosul".

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
11-28-2009, 01:20 PM
Mesaj: #303
RE: Ştiri CFR 1907 Cluj-Napoca
Zero absolut!

"Vişiniii" n-au reuşit nici un şut pe cadrul porţii împotriva Vasluiului şi au avut o singură ocazie, nefructificată

La primul meci de campionat cu italianul Mandorlini pe bancă, "vişiniii" au înregistrat la Vaslui un nou record negativ. În 90 de minute, CFR a expediat spre poarta lui Hăisan doar 6 şuturi: 2 din acţiune, 3 din fază fixă indirectă şi unul din fază fixă directă, însă toate în afara cadrului porţii! Un bilanţ greu de digerat şi pentru cei mai optimişti fani din Gruia.

Oboseala e de vină
Schimbarea radicală a metodei de pregătire, cu şedinţe de antrenament cu intensitate sportită faţă de "perioada" Conceicao, şi de lungă durată, specificie şcolii italiene, a debusolat "Squadra" lui Mandorlini. "Pentru toată lumea este o schimbare de 180 de grade. Ne confruntăm cu alt tip de antrenamente, mult mai lungi, un alt sistem tactic şi scheme de joc. Probabil că şi oboseala şi-a spus cuvîntul contra Vasluiului", a spus unul din jucători, sub protecţia anonimatului. Un antrenament sub comanda lui Mandorlini durează două ore şi jumătate!

Ineficienţă la mijloc
Absenţele mijlocaşilor Gabi Mureşan şi Sixto Peralta, ambii accidentaţi, au contat decisiv la înfrîngere. Argentinianul Juan Culio a reuşit doar 15 pase, dar a pierdut tot atîtea baloane la mijlocul terenului şi a expediat un singur şut din acţiune la poartă. De altfel, majoritatea acţiunilor ofensive ale clujenilor au fost purtate pe partea dreaptă pe relaţia Tony-Dani-Dubarbier, ultimul reuşind o singură centrare utilă în faţa porţii.

Ioan Andone a remarcat după meciul cu Vasluiul că după plecarea lui Eugen Trică, la CFR se simte absenţa unui specialist la fazele fixe şi a unui responsabil cu pasele decisive. "Trică era liderul din teren, un jucător care făcea diferenţa. A şi reuşit goluri multe în anul cînd am cucerit eventul", a spus Andone. Cel mai eficient jucător al lui Mandorlini în meciul cu FC Vaslui a fost portughezul Dani, care a avut 35 de pase reuşite, 17 intercepţii, 6 schimbări de ritm, dar şi 22 de mingi pierdute.

Tony, suspendat cu Craiova!
Fundaşul dreapta al "vişiniilor" a primit al patrulea cartonaş galben, în meciul cu FC Vaslui, şi nu va putea juca, sîmbătă, împotriva Universităţii Craiova. În aceste condiţii, Mandorlinii va fi nevoit să joace cu Panin pe dreapta, în timp ce brazilianul Edimar va evolua fundaş stînga. De asemnea, atacantul Lacina Traore va lipsi şi el cu Craiova, ivorianul mai avînd o etapă de suspendare, în urma eliminării directe din meciul de cupă, din Bănie.

17 mingi pierdute a avut Yssouf Kone în atac şi tot atîtea pase reuşite, la primul său meci oficial după două luni de absenţă

25 de mingi pierdute în apărare, 27 de pase reuşite şi 18 intercepţii a înregistrat Tony cu FC Vaslui

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
11-28-2009, 01:33 PM
Mesaj: #304
RE: Ştiri CFR 1907 Cluj-Napoca
Presing la Mureşan

Închizătorul clujenilor e dorit insistent de Sabău la Timişoara, dar CFR nu concepe să se despartă de mijlocaş decît pentru 1,5 milioane de euro

După Yssouf Kone, dorit în Ligue 1 de St. Etienne, un alt jucător din lotul lui Mandorlini ar putea părăsi Gruia în iarnă. Ioan Ovidiu Sabău nu a renunţat să-l transfere la Poli Timişoara pe Gabi Mureşan (27 de ani), jucătorul pe care l-a descoperit în Divizia C, la Mobila Sovata. Antrenorul lui Poli a mai lucrat cu mijlocaşul Clujului atît la Gaz Metan Mediaş, cît şi la Gloria Bistriţa. CFR nu vrea să se despartă prea uşor de fotbalistul considerat un element fundamentul pentru echilibrul defensivei "vişiniilor".

Transferat în 2007 de la Bistriţa, în schimbul a 750.000 de euro, Mureşan e cotat acum la 1,5 milioane de euro, sumă prohibitivă pentru timişoreni. Totuşi, la iarnă, bănăţenii ar putea avansa o ofertă care să includă şi doi jucători pentru a mai reduce din suma de transfer. Iasmin Latovlevici (23 de ani), fundaşul stînga scos din lot după venirea lui Sabău, ar putea fi unul dintre jucătorii direcţionaţi spre Gruia.

Un junior sub comanda lui Madorlini!
La şedinţa de pregătire de ieri a participat şi juniorul Silivan Tothăzan (17 ani). Puştiul poate evolua pe postul de fundaş dreapta dar şi la închidere. Altfel, Gabi Mureşan a lipsit şi ieri, fiind în continuare la Belgrad unde se tratează după o afecţiune musculară la gambă. "Muri" are şanse mici să evolueze contra Craiovei. (Cosmin Lucaci)

Trei modificări
După înfrîngerea cu Vasluiul, Mandorlini s-a decis să facă schimbări în toate compartimentele. Astfel, Cabrera îi va lăsa locul lui Alcantara în centrul apărării şi Leao va juca la închidere în locul lui Dario Flores. Titular în Moldova, Mara va fi doar rezervă împotriva Craiovei, în locul său fiind preferat Ciprian Deac. (Cosmin Lucaci)

150.000 de euro e salariul stagional al lui Gabi Mureşan la CFR

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
11-28-2009, 01:34 PM
Mesaj: #305
RE: Ştiri CFR 1907 Cluj-Napoca
Eugen Trică: "Ioan Andone trebuia să rămînă"

Eugen Trică se întoarce la Cluj din postura de adversar. Mijlocaşul crede că Arpad Paszkany a greşit cînd l-a înlăturat pe tehnicianul care a cîştigat eventul

Eugen Trică a revenit la antrenamentele Universităţii Craiova şi va putea juca sîmbătă împotriva fostei sale echipe. Golgeter în anul în care CFR a cucerit eventul, Trică sugerează că declinul clujenilor a început după demiterea lui Andone. "Cred că a fost o premieră în fotbalul românesc: antrenorul care a cîştigat tot în România să fie demis fără să i se dea şansa să stea pe bancă în Champions League. Poate că asta a fost o greşeală a celor de la Cluj. Ando trebuia să rămînă", a spus Trică.

Olteanul e convins că va avea partea de un meci special la Cluj. "Nu mai contează acum de ce am plecat. A zis-o domnul Mureşan într-un interviu. Voiam să mai joc doi ani, iar acolo parcă nu se mai putea. Îmi scot pălăria în faţa suporterilor clujeni şi a oamenilor deosebiţi de la Cluj. E un meci special. Voi juca împotriva foştilor mei colegi, alături de care am avut atîtea succese în ultimul timp. Îi avertizez însă, dacă o să am posibilitatea o să marchez", a ameninţat mijlocaşul de 33 de ani.

Îl recomandă pe Dică
Trică ştie cine va putea să rezolve problemele CFR-ului din linia mediană. "Să-l ia pe Nicolae Dică. Nu ştiu care e situaţia lui contractuală, cu cei de la Catania şi Iraklis. Dar, CFR are nevoie de Dică, iar Dică are nevoie de CFR. Un transfer la Cluj l-ar readuce în atenţia selecţionerului", a declarat Trică.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
11-28-2009, 02:12 PM
Mesaj: #306
RE: Ştiri CFR 1907 Cluj-Napoca
Mandorlini aşteaptă o îmbunătăţire a jocului în partida cu Universitatea Craiova

Antrenorul formaţiei CFR Cluj, Andrea Mandorlini, a declarat vineri că, după două săptămâni de muncă la echipă, aşteaptă ca jocul elevilor săi din partida cu Universitatea Craiova să să se îmbunătăţească faţă de meciurile anterioare.

"Este un meci important pe care trebuie să-l câştigăm. Având în vedere că lucrez de ceva timp cu băieţii, mă aştept la un joc vizibil îmbunătăţit faţă de partidele trecute. S-a îmbunătăţit şi comunicarea cu echipa fiindcă mulţi dintre băieţi înţeleg italiana. Meciul cu Universitatea are o altă miză faţă de cel din cupă, atunci când ne-am impus meritat şi chiar i-am felicitat pe jucători pentru cum au jucat", a spus Mandorlini.

Tehnicianul i-a luat apărarea atacantului Yssouf Kone, criticat de patronul Arpad Paszkany după meciul de la Vaslui. "Este normal ca după două luni de pauză să nu fie la potenţial maxim. Toţi aşteatpă de la el să marcheze, să joace spectaculos, dar lumea trebuie să aibă răbdare cu el. Cred că în scurt timp va reveni la forma cu care ne-am obişnuit", a apreciat acesta.

Mandorlini a lăudat şi evoluţia Unirii Urziceni, din Liga Campionilor, după ce a învins formaţia spaniolă FC Sevilla. "Am văzut meciul Unirii şi mi-a făcut o impresie foarte bună. A jucat împotriva unei echipe foarte puternice din Spania, care ar conduce detaşat în Primera dacă nu ar fi Barcelona şi Real Madrid. Unirea nu e totuşi principala contracandidată la titlu, sunt mai multe, aşa cum arată şi clasamentul", a spus italianul, care nu îi va putea folosi în faţa Universităţii pe Mureşan, Peralta şi Traore.

Partida CFR Cluj-Universitatea Craiova, din etapa a 15-a a Ligii I, se va disputa, sâmbătă, de la ora 20:00, pe stadionul Dr. Constantin Rădulescu.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
11-28-2009, 02:15 PM
Mesaj: #307
RE: Ştiri CFR 1907 Cluj-Napoca
Mureşan: "Meciul cu Universitatea trebuie să-l câştigăm"

Preşedintele grupării clujene, Iuliu Mureşan, ia în calcul doar o victorie în faţa formaţiei din Bănie chiar dacă e de părere că CFR nu are nimic de demonstrat după succesul controversat din Cupa României.

"Meciul cu Universitatea trebuie să-l câştigăm. Nu avem nimic de demonstrat după scandalul din cupă, am demonstrat când am câştigat patru trofee în doi ani. Jocul nu are nicio însemnătate specială pentru noi, este la fel ca unul împotriva Ceahlăului. Ne dorim victorie şi pronosticul meu este 1, vom învinge clar", a declarat acesta.

Oficialul a mai precizat că nu a mai vorbit cu patronul Universităţii, Adrian Mititelu, după scandalul din Cupa României: "Cu Mititelu nu mai am ce să discut. L-am reclamat la comisie şi aşteptăm ca cei de la Disciplină să-şi facă datoria".

Partida CFR Cluj-Universitatea Craiova, din etapa a 15-a a Ligii I, se va disputa, sâmbătă, de la ora 20:00, pe stadionul Dr. Constantin Rădulescu.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
11-29-2009, 10:36 AM
Mesaj: #308
RE: Ştiri CFR 1907 Cluj-Napoca
Andrea Mandorlini: "Am meritat să câştigăm, am obţinut o victorie importantă"

Antrenorul lui CFR Cluj, Andrea Mandorlini, a declarat, sâmbătă, că jucătorii săi au meritat victoria în meciul cu Universitatea Craiova şi a apreciat că acest succes este important pentru moralul elevilor săi în perspectiva meciurilor din Liga Europa.

"Sunt foarte mulţumit pentru meciul de azi. După aspectul jocului, am meritat victoria, iar jucătorii au reacţionat foarte bine în teren. A fost o victorie importantă pentru moralul jucătorilor. Mergem la victorie la Copenhaga şi sperăm ca la meciul cu PSV să mai avem şanse matematice de calificare", a spus Mandorlini.

Italianul a replicat că henţul acuzat de olteni la primul gol reprezintă "doar scuze" şi a adăugat că Universitatea Craiova "a avut o singură ocazie în tot meciul". "Noi am fost mai incisivi şi am avut mult mai multe ocazii. Craiova trebuie să se uite mai mult la jocul său", a adăugat Mandorlini, care a apreciat că Universitatea Craiova a fost mult mai bună în meciul din sferturile Cupei României.

Tehnicianul l-a lăudat pe Yssouf Kone, care a reuşit primul gol de la revenirea survenită etapa trecută, după aproximativ două luni de pauză. "Kone este un jucător foarte important pentru noi. Îl felicit pentru seara asta şi pentru golul reuşit. Trebuie să mai avem răbdare cu el, pentru că e foarte greu să-ţi găseşti locul după o asemenea pauză", a spus Mandorlini.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
11-30-2009, 03:30 PM
Mesaj: #309
RE: Ştiri CFR 1907 Cluj-Napoca
Gabi Mureşan, vindecat în doar trei ore

Gabi Mureşan a jucat în meciul cu Craiova de sâmbătă, deşi acum câteva zile suferise o ruptură musculară. Explicaţia minunii: faimoasa farmacistă Marijana Kovacevici i-a injectat o substanţă care i-a regenerat zona bolnavă.

"Nu e deloc uşor de explicat cum a fost posibil. O ruptură musculară nu este o accidentare uşoară. În general, ai dureri, trebuie să faci tratament şi recuperare şi dacă nu te menajezi rişti să îţi complici şi mai tare situaţia. Eu m-am vindecat ca printr-un miracol, în doar trei ore!", a declarat ieri Mureşan pentru Click!.

El a precizat că persoana care l-a vindecat nu este nici vraci, nici vrăjitoare, aşa cum s-a scris prin ziare: "Este o femeie de 42 de ani, locuieşte la Belgrad, se numeşte Marijana Kovacevici şi este farmacistă. Metodele ei de tratament sunt avizate de Minis­­terul Sănătăţii din Serbia. Eu am fost la ea acasă, acolo mi-a făcut două şedinţe de tratament şi asta a fost tot. Miercuri am ajuns la ea, joi după amiază am ajuns înapoi la Cluj, vineri am făcut antrenament, iar sâmbătă am evo-luat în partida cu Craiova!", a menţionat Gabi Mureşan.

Tratamentul miraculos folosit de farmacista din Serbia implică un fel de gel şi un aparat cu curenţi electrici. Unii spun că substanţa pe care o foloseşte e o placentă, care regenerează zona bolnavă.

"O şedinţă durează cel mult o oră şi jumătate. Pe mine, după a doua m-a pus să fac nişte alergări şi mi-am dat seama că nu mă mai doare nimic. Marijana face miracole", a conchis apărătorul din Gruia.

Acesta a mai fost tratat de doctoriţa din Belgrad şi înaintea meciului cu Rapid, tot într-un timp rapid.

Anul trecut, când nu ştia de existenţa celei care l-a vindecat acum, Gabi Mureşan a stat cinci săptămâni din cauza unei rupturi musculare.

Farmacista a fost cinci zile la Cluj
În urmă cu câteva luni, Marijana Kovacevici a fost chemată în Ardeal de conducătorii lui CFR. Celebra farmacistă a onorat invitaţia şi a stat cinci zile la Cluj.

"I-am oferit cazare la cel mai luxos hotel şi i-am propus să o aducem definitiv în România", a declarat Iuliu Mureşan, preşedintele CFR-ului, care a luat-o pe doctoriţă şi în delegaţia clujenilor pentru meciul de la Praga, cu Sparta.

Marijana nu a oferit un răspuns concret la propunerea boss-ului din Gruia, pentru că are oferte şi din Anglia.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
11-30-2009, 04:42 PM
Mesaj: #310
RE: Ştiri CFR 1907 Cluj-Napoca
Sporting Braga este interesată de transferul lui Christian Fabbiani

Ocupanta locului 2 în campionatul portughez, Sporting Braga, este interesată să-şi asigure serviciile atacantului Christian Fabbiani, jucătorul fiind în momentul de faţă împrumutat de CFR Cluj la River Plate, informează cotidianul argentinian Ole.

La finalul stagiunii, River Plate are opţiune de cumpărare definitivă a fotbalistului contra sumei de 2,5 milioane de euro, însă gruparea argentiniană nici nu se gândeşte să achite aceşti bani şi vrea să renunţe la serviciile lui Fabbiani.

În 32 de partide jucate pentru River Plate, Christian Fabbiani nu a reuşit să înscrie decât 3 goluri.

Sporting Braga îl doreşte pe cel poreclit "Căpcăunul" şi va face în perioada următoare o ofertă concretă lui CFR Cluj pentru achiziţionarea atacantului.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
Postează răspuns 


Săritura forum:


Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
1 Musafir(i)

Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut